În cadrul unei conferințe de presă, organizată joi la sediul instituției, șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, comisarul șef Tudor Costîn, a adresat scuze tânărului...
Lipsa precipitațiilor, lipsa apei din fântâni și a celei din sol, a făcut ca un grup de preoți din comuna Hudești, județul Botoșani, însoțiți de credincioșii...
Guvernul a majorat plafonul veniturilor de la care se acordă vouchere sociale, iar următoarea tranșă, în valoare de 250 de lei, va intra pe cardurile beneficiarilor...
Compania Națională de Administrare a Infrastucturii Rutiere (CNAIR) a anunțat că pregătește noi sisteme inteligente de transport (ITS) pentru autostrăzile A1, A2, A3 și DN1, relatează...
Între 29 august și 3 septembrie 2024, la Botoșani, a avut loc cursul de formare a facilitatorilor de tineret, o activitate importantă în cadrul proiectului „Acțiunea...
Avocatul Poporului a cerut Ministerului Educației ca elevii din familii monoparentale să primească bursa socială indiferent de venitul pe membru de familie, precizează Federația Părinților și...
Eclipsă parțială de lună plină, vizibilă în România. Este cel mai important fenomen astronomic al lunii septembrie, vizibil din țara noastră. Se va produce în data...
Sfântul proroc Zaharia a trăit în secolul I î.Hr., în Palestina. Era fiul lui Varahia, din neamul lui Aaron, fiind preot în templul din Ierusalim. Zaharia...
Liberalii de la Botoșani au votat astăzi în unanimitate lista cu candidați propusă de noul președinte al PNL Botoșani, Valeriu Iftime, pentru Parlamentul României. Chiar dacă...
Angajații care nu au beneficiat de cele 20 de zile minime de concediu de odihnă în 2023 au posibilitatea să solicite angajatorului acordarea acestora până la...
România mai are de așteptat până va trece la moneda euro. Ministrul Marcel Boloș: „Trebuie să avem răbdare”. Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat miercuri despre...
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist AM CITIT, AM REŢINUT… Anica Sârbu din Siliştea Gumeşti: „Când stau iarna la băieţii mei, le...
Marți, polițiștii din Botoșani au observat un autoturism, al cărui conducător auto, la vederea autospecialei de poliție, a inițiat manevra de mers înapoi, însă a fost...
Marți, polițiștii din Dorohoi au observat, pe drumul public, din comuna Dimăcheni, un autoturism, al cărui conducător auto, la vederea autospecialei de poliție a oprit brusc...
Marți , polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, din municipiul Botoșani, cercetat sub...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că epidemia de rujeolă s-a încheiat, după ce s-a înregistrat o scădere „susţinută” a numărului de cazuri. Ministrul a atras...
O femeie a fost amendată de jandarmi ieri după-amiază cu 20000 de lei pentru nerespectarea legislației privind regimul produselor accizabile. Pe lângă sancțiunea primită, vânzătoarea de...
Angajaţii Inspectoratului Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi au fost solicitaţi să intervină la Spitalul „Sf. Spiridon”, după ce pe casa scării uneia dintre clinicile unităţii medicale...
Un bărbat în vârstă de 54 de ani din judeţul Suceava a fost găsit împuşcat în cap într-un poligon din judeţul Botoşani, a declarat, miercuri, purtătorul...
În urma unui denunţ formulat de un poliţist de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Botoșani, sub coordonarea procurorului...
În prima săptămâna de cursuri a anului școlar 2024-2025, toate unitățile de învățământ vor stabili componența Comisiei pentru prevenirea şi combaterea violenţei, a faptelor de corupţie...