Connect with us
Publicitate

Eveniment

Curs de formare a facilitatorilor de tineret la Botoșani. SURPRIZE pentru participanți în cadrul proiectului „Acțiunea Înseamnă Schimbare”

Publicat

Publicitate

Între 29 august și 3 septembrie 2024, la Botoșani, a avut loc cursul de formare a facilitatorilor de tineret, o activitate importantă în cadrul proiectului „Acțiunea Înseamnă Schimbare”.

Proiectul este implementat de FJTB – Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani în parteneriat cu FNT – Fundația Națională pentru Tineret și FJTPH – Fundația Județeană pentru Tineret Prahova.

La curs au participat tineri din județele Botoșani, Suceava și Prahova, care au dobândit competențe de facilitare, și au trăit experiențe de neuitat într-un cadru educativ și interactiv.

Publicitate

Tematica cursului a fost structurată pe mai multe module esențiale:

– Noțiuni de bază despre învățarea experiențială: Rolul trainerului, tipuri de învățare (clasică, experiențială și emergentă), stiluri de învățare și ciclul de învățare al lui David A. Kolb.

– Dinamica grupului și managementul participanților: Etapele dezvoltării grupului, gestionarea comportamentelor dificile și tehnici de contractare în facilitare.

Publicitate

– Managementul procesului de training: De la analiza nevoilor și proiectarea programului, până la implementare, monitorizare și follow-up.

– Metode și aplicații practice: Tehnici diverse de facilitare, de la icebreakers și jocuri de rol la brainstorming și simulări.

– Abilități de comunicare: Gestionarea emoțiilor, comunicarea asertivă, feedback și ascultare activă.

Publicitate

Experiențe unice și întâlniri de neuitat: Participanții au avut ocazia să-și dezvolte abilitățile de a vorbi în public într-un mod inedit, în sala de spectacol, unde au fost mentorati de Gabriel Bârjovanu, tenor la Opera Națională din Oslo. Acesta le-a oferit sfaturi valoroase despre cum să utilizeze poziția pe scenă, să se adapteze luminii, să își folosească vocea eficient și să profite de acustica sălii.

„Una dintre cele mai mari provocări pentru tineri a fost gestionarea emoțiilor și frica de a vorbi în public. Exercițiul de vorbire în public, ghidat de Gabriel Bârjovanu, a fost un moment deosebit care i-a ajutat să își depășească temerile și să capete încredere,” a explicat Emilian Ivasuc, organizator al cursului.

Cursul a inclus și momente de relaxare și socializare, printre care o seară de jocuri, inclusiv Mafia, și o întâlnire socială cu alți tineri și voluntari din Botoșani. Aceste activități au facilitat crearea unor conexiuni între participanți și au consolidat spiritul de echipă.

Proiectul „Acțiunea Înseamnă Schimbare” continuă să ofere tinerilor oportunități de formare și dezvoltare personală, consolidându-le abilitățile de facilitatori și implicându-i activ în comunitate.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Două case din Iacobeni și Oneaga au fost în pericol, noaptea trecută. Pompierii au intervenit la timp

Publicat

Publicitate

Curățați coşul de fum: pericol de incendiu ⚠️

 

Două case din localitățile Iacobeni și Oneaga au fost în pericol, noaptea trecută, după ce funinginea din coșul de fum s-a aprins.

Publicitate

 

Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani și Stației Săveni au intervenit prompt și au stins flăcările înainte ca acestea să se extindă la acoperișurile caselor.

 

Publicitate

Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind coș de fum necurățat de funingine.

 

Vă reamintim faptul că în sezonul rece multe dintre incendii se produc din cauza coșurilor de fum defecte, necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.

Publicitate

 

Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).

 

Curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

 

Tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn).

 

Îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului.

 

Păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

 

De asemenea, pentru prevenirea intoxicaţiilor cu fum se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, în vederea semnalizării din timp a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Accident la Todireni! Un copil de 15 ani și un tânăr de 26 de ani au văzut moartea cu ochii

Publicat

Publicitate

Doi tineri de 15, respectiv 26 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul s-a produs pe raza localității Todireni, în urmă cu puțin timp.

 

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și două ambulanțe aparținând SAJ.

Publicitate

 

Victimele erau ieșite din mașină, au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

 

Publicitate

Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bat

eriei.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru-Vâlcea

Publicat

Publicitate

Cuviosul Antonie de la schitul Iezeru-Vâlcea era originar din unul din satele Olteniei. Venit pe lume într-o familie de creştini cu frica lui Dumnezeu el a mers la multele mănăstiri şi schituri din zonă. Cu această ocazie a văzut vieţuirea aleasă a călugărilor din aceste aşezări monahale şi a început să dorească să devină asemenea lor.

Pătruns de dorul după îngerescul chip al călugăriei şi la îndemnul egumenului de la schitul Iezeru-Vâlcea, a intrat ca frate în acest aşezământ. A fost călugărit primind numele de Antonie. Fiind atras de viaţa din liniştea pădurii, asemenea altor numeroşi sihastrii, cu „încredinţare de sus” şi cu binecuvântarea egumenului, în anul 1690 s-a retras la câţiva kilometri de schit, în muntele Iezeru.

Cobora numai la duminici şi sărbători la schit, pentru a asculta Sfânta Liturghie şi a se împărtăşi. Pentru toate aceste osteneli, cuviosul a primit de la Dumnezeu darul vederii înainte şi al vindecării suferinţelor omeneşti. De aceea, mulţi credincioşi, atât din Oltenia, cât şi de peste munţi (Transilvania) veneau la chilia sa pentru a-i asculta învăţăturile şi a primi binecuvântare. Prin anul 1700, schitul Iezeru, care era ctitoria domnitorului Mircea Ciobanul şi al soţiei sale doamna Chiajna, se afla în paragină.

Publicitate

La îndemnul şi cu ajutorul său, episcopul Ilarion a refăcut biserica de piatră şi chiliile, între anii 1700-1705. Cunoscându-i vieţuirea sfântă s-au strâns în jurul său mai mulţi ucenici, cărora cuviosul, de câte ori cobora din munte la schit, le dădea sfaturi folositoare pentru suflet. Dintre aceştia cel mai apropiat era Nicolae din Teiuş, care a devenit apoi preot şi duhovnic în schit. Dupa 28 de ani de viaţă aspră, în nevoinţă şi sihăstrie, avându-l alături în ultimele clipe pe acest ucenic iubit (care-l îngrijise de altfel, mai multe zile către sfârşitul vieţii), cuviosul Antonie s-a mutat la Domnul, în jurul anului 1714.

A fost înmormântat în uşa paraclisului săpat de el, cu mare evlavie de toată obştea schitului Iezeru şi plâns de numeroşii credincioşi veniţi de pretutindeni. Chiar şi după moarte credincioşii n-au încetat să vină la chilia sa pe care o numeau „Peştera Sfântului Antonie” şi să-l cinstească, ca pe un sfânt ridicat de Dumnezeu din neamul lor. Despre viaţa şi nevoinţele sale a scris, la câţiva ani după moartea lui, ucenicul său „duhovnicul Nicolae Ierei din Teiuş”.

Pentru toate acestea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sinodală din 20 iunie 1992, a hotărât trecerea sa în rândul sfinţilor. De atunci, el este pomenit în fiecare an, cu mare cinste, la 23 noiembrie.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Elevii de la Liceul ,,Demostene Botez” din Trușești au sărbătorit Săptămâna Educației Globale

Publicat

Publicitate

În cadrul Săptămânii Educației Globale, elevii de la Liceul „Demostene Botez” Trușești au desfășurat activitatea „It’s our world. Let’s heal it TOGETHER!”, fiind coordonați de către doamnele profesoare Rebeca Coșorianu, Ana-Maria Bodai, Ionescu Ana-Claudia și Gania Cătălina.

Dezbaterea a permis abordarea interdisciplinară care a unit religia cu limbile străine, istoria si geografia. Invitat la activitate a fost preotul Andrei-Ionuț Bodai care a reușit să le explice liceenilor că incluziunea reprezintă acceptarea, valorizarea și integrarea tuturor oamenilor, indiferent de diferențele dintre ei. În contextul unei planete incluzive, aceasta implică respectul pentru diversitatea culturală, religioasă, lingvistică, socială și de gândire. Diversitatea nu este despre cum ne deosebim, ci despre cum învățăm să trăim împreună.

În cadrul activității a fost explorat modul în care libertatea lingvistică, religioasă, geografică, respectul reciproc și colaborarea ne conectează și ne conduc către o lume mai incluzivă. Toleranța religioasă înseamnă să acceptăm dreptul fiecărei persoane de a-și alege credința, fără prejudecăți sau discriminare. Istoria ne învață că doar prin respect reciproc și cooperare putem depăși momentele de conflict. O planetă incluzivă este una în care toți oamenii își găsesc locul, contribuind la echilibrul social, ecologic și spiritual. Filosofia existenței ne îndeamnă să reflectăm asupra rolului nostru nu doar ca indivizi, ci și ca parte a unui întreg mai mare. Fără comunicare, nu putem crea empatie. De la Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948) la diverse tratate internaționale, umanitatea a luptat pentru o lume bazată pe egalitate, libertate și demnitate. Conexiunea autentică între oameni aduce progres social și personal. Întâlnirea cu Dumnezeu este o experiență profund personală, dar, în același timp, un punct comun care ne conectează pe toți. Autocunoașterea ne face să apreciem mai mult diversitatea din jurul nostru.

Publicitate

Sfatul primit de elevi a fost că trebuie să fim conectați nu doar prin tehnologie, ci prin empatie, respect și dragoste. O planetă incluzivă este posibilă dacă ne asumăm responsabilitatea de a crea legături autentice, pentru că „acolo unde iubirea există, nu există bariere!”.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending