Connect with us
Publicitate

Eveniment

Deputatul PSD Marius Budăi a prezentat propunerile PSD pentru creșterea veniturilor botoșănenilor prin programe de calificare în meserii mai bine plătite

Publicat

Publicitate

Deputatul PSD Marius Budăi – fost ministru al Muncii – a explicat într-o postare pe rețele sociale cum pot fi majorate veniturilor românilor prin dezvoltarea competențelor lor profesionale, astfel încât să poată obține locuri de muncă mai bine plătite.

            „Programul PSD propune mai multe măsuri în acest sens, de la dezvoltarea învățământului dual până la vouchere de calificare profesională. Botoșănenii care vor să învețe o meserie vor putea obține vouchere cu valoarea între 100-800 de euro, pentru plata cursurilor de calificare sau recalificare în domeniile de interes pentru economie și pentru investitori!”, a explicat Budăi.

Social-democratul a arătat că Programul PSD conține și măsuri care vin în sprijinul angajatorilor care vor să își califice angajații, însă condiția e ca la finalul instruirii să majoreze salariile celor calificați. „Angajatorii din Botoșani, vor putea deconta la stat până la 50% din costurile cu reconversia sau calificarea propriilor angajați, cu condiția ca la finalul perioadei de pregătire, cei calificați să obțină o creștere de salariu de cel puțin +20%”, a arătat fostul ministru al Muncii, adăugând că dacă PSD va face parte din viitorul guvern va oferi și alte forme de sprijin investitorilor care asigură calificarea la locul de muncă pentru noii angajați, astfel încât tinerii să nu mai refuzați la angajare pe motiv că nu au experiență.

Publicitate

La aceste programe de ucenicie vor putea participa și șomerii, care vor obține atestate pentru noile calificări”, explică deputatul PSD Marius Budăi.

https://www.facebook.com/100057810201244/posts/978823920721272/?rdid=HYzRBHzEt7yCrXPx

Toate măsurile propuse de PSD pot fi citite în Programul de Guvernare:

Publicitate

https://www.psd.ro/wp-content/uploads/2024/10/Program_Guvernare_PSD_2025_2028.pdf

 

CMF 11240017

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

În atenția angajatorilor din Botoșani: Se lasă cu amenzi usturătoare

Publicat

Publicitate

Pentru angajatori cu privire la prevederile Legii nr.367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare

 Legea Dialogului Social nr. 367/2022 prevede că negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați/lucrători. În cazul în care intr-o unitate nu există contract colectiv de muncă, angajatorul sau orice altă persoană îndreptățită  să participe la negocierea colectivă, conform prezentei legi, poate iniția negocierea contractului colectiv de muncă în orice moment(art.108, alin.3 din Legea nr. 367/2022).

Pentru angajați, negocierea colectivă generează avantaje multiple precum: mai multă justiție socială, drepturi superioare privind condițiile de muncă și de angajare, salariile, securitatea și sănătatea în muncă, aplicarea principiului egalității de șanse și tratament, protecție suplimentară în exercitarea drepturilor legale, concilierea vieții profesionale cu cea de familie, locuri de muncă și venituri mai stabile, o influență mai mare la locul de muncă și participarea la procesele decizionale.

Publicitate

Pentru angajatori, negocierea colectivă aduce avantaje privind asigurarea păcii sociale și a unui climat de muncă favorabil performanței, productivitatea și loialitatea personalului îmbunătățite,participarea mai mare a forței de muncă la locul de muncă, eficacitate și planificare bugetară, rezolvarea timpurie a litigiilor.

Neîndeplinirea de către angajatori a obligației privind negocierea colectivă constituie contravenție și se sancționează cu amendă de  la 15.000 lei la 20.000 lei.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

(P) Marius Budăi îl întreabă pe șeful PNL Botoșani dacă 90% din cele 7.800 de contracte pe care le-a avut pe bani publici au fost obținute fără licitație

Publicat

Publicitate

Marius Budăi îl întreabă pe șeful PNL Botoșani dacă 90% din cele 7.800 de contracte pe care le-a avut pe bani publici au fost obținute fără licitație

 

Prim-vicepreședintele PSD Botoșani, Marius Budăi, a dezvăluit într-o postare pe rețelele sociale că „aproape 90%” din contractele cu bani publici pe care le-au avut în ultimii trei ani firmele președintelui PNL Botoșani, Valeriu Iftime, ar fi fost obținute prin încredințare directă, fără licitație.

Publicitate

De ce fuge președintele PNL de întrebările despre contractele cu bani publici ale firmelor pe care le-a condus până acum? Ce are de ascuns? O explicație ar putea fi aceasta: este adevărat că din cele peste 7.800 de contracte pe bani publici ale firmelor sale, aproape 90% au fost obținute fără licitație?”, a scris Marius Budăi.

Astfel, conform datelor publice, din cele 7.827 de contracte cu bani publici pe care le-au avut în ultimii trei ani firmele sale (7 entități), 6.988 au fost obținute prin atribuire directă și doar 839 a fost încheiate în urma unei licitații.

Cum rămâne cu mitul antreprenorului eficient care vine cu oferte imbatabile în licitații?De ce nu sunteți transparent domnule Iftime? 15 miliarde de lei noi încasați din taxele și impozitele românilor vă obligă să răspundeți la întrebările de care fugiți! Cine sunt acum beneficiari reali ai firmelor dumneavoastră? Sunt sau nu membri ai familiei dumneavoastră? Și câte contracte ați avut pe bani publici în județul pe care îl conduceți și cu administrațiile conduse de partidul în care aveți o funcție de conducere?” s-a întrebat retoric Budăi.

Publicitate

 

https://www.facebook.com/share/15N52N2Maf/

 

Publicitate

CMF11240017

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 52 de ani, din municipiul Botoșani, beat criță, oprit de polițiști. Ce alcoolemie avea

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au identificat pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism care prezenta avarii la partea din față. Ulterior, a fost identificat și conducătorul auto, un bărbat, de 52 de ani, din municipiul Botoșani, care emana halenă alcoolică.

 

Fiind testat cu aparatul etilotest, valaorea rezultată a fost de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Publicitate

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

FOTO cu caracter generic

Publicitate

 

 

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Bărbați din Broscăuți, reținuți pentru loviri sau alte violențe        

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi bărbați de 36 și 40 de ani, din comuna Broscăuți, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că, la data de 10 noiembrie 2024, în timp ce aceștia se aflau într-un imobil, din comuna Broscăuți ar fi agresat un alt bărbat, de 42 de ani,  provocându-i leziuni pentru care a fost nevoie de îngrijiri medicale.

Publicitate

 

Conflictul s-ar fi produs pe fondul unor discuții în contradictoriu dintre cei doi bărbați și victimă.

 

Publicitate

Persoanele bănuite de comiterea faptei au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

 

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending