Connect with us

Eveniment

Un deputat de Botoșani afiliat la PSD îl face praf pe Cosmin Andrei și critică desființarea tramvaielor din Botoșani

Publicat

Publicitate

La doar ceva zile după ce autoritățile locale au început să scoată din nou liniile de tramvai din Botoșani, de data aceasta pe Calea Națională, un parlamentar afiliat PSD s-a trezit să deplângă dispariția lor.

Deputatul Alexandrin Moiseev, care a ajuns în Parlamentul României pe listele S.O.S.România, și-a amintit brusc că există un municipiu numit Botoșani, și consideră demontarea rețelei de tramvai drept „un trist abandon”.

„Este greu de înțeles cum, în anul 2025, când toate marile orașe europene investesc masiv în transportul electric, la Botoșani s-a pierdut șansa de a avea un sistem de tramvai modernizat și integrat într-o rețea urbană ecologică”, a declarat Moiseev — fără a aminti însă că administrația care a luat decizia aparține exact PSD, adică partidului la care este afiliat.

Rețeaua de tramvai din Botoșani, inaugurată în 1991, a fost singura construită în România după 1989 și a funcționat mai bine de trei decenii. În loc să fie reabilitată cu fonduri europene, așa cum era prevăzut în proiectul Ministerului Dezvoltării, municipalitatea condusă de primarul Cosmin Andrei (PSD) a ales să o desființeze complet, critică dur parlamentarul care probabil abia a găsit municipiul Botoșani pe hartă.

Tramvaiele au fost trimise la fier vechi, iar calea de rulare este acoperită acum cu asfalt. Dintr-un proiect european de modernizare, a rămas doar praful de pe șine și o declarație de presă, mai spune .

„Astăzi vedem cum șinele sunt scoase, iar infrastructura dispare. Este o pierdere tristă”, a spus deputatul Moiseev într-un comunicat, deputat care a anunțat că a adresat o întrebare Ministerului Dezvoltării — probabil ca să afle, în sfârșit, unde erau tramvaiele din Botoșani.

Publicitate

Critica vine, astfel, din interiorul partidului care a gestionat ani la rând transportul local, confirmând că, la Botoșani, deși tramvaiele s-au dus, ipocrizia merge mai departe.

Iată comunicatul: 

Demontarea rețelei de tramvai din Botoșani reprezintă un trist abandon

Deputatul de Botoșani, Alexandrin Moiseev, aduce în atenție situația nefericită prin care s-a inițiat demontarea rețelei de tramvai a municipiului Botoșani, singura construită în România după 1989, considerând că această măsură reprezintă un pas înapoi pentru dezvoltarea urbană și pentru obiectivele de mobilitate durabilă asumate la nivel național. ‘Este greu de înțeles cum, în anul 2025, când toate marile orașe europene investesc masiv în transportul electric, la Botoșani s-a pierdut șansa de a avea un sistem de tramvai modernizat și integrat într-o rețea urbană ecologică.’, a declarat deputatul Alexandrin Moiseev.

Rețeaua de tramvai din Botoșani, inaugurată în 1991, a funcționat peste trei decenii și ar fi putut beneficia de finanțare europeană pentru modernizare. În locul reabilitării, autoritățile tocmai au început asfaltarea căii de rulare și vânzarea la fier vechi a tramvaielor, după ce proiectul Ministerului Dezvoltării de reabilitare cu fonduri europene a eșuat. ‘Este vorba despre un proiect care ar fi putut aduce tramvaie noi și linii modernizate. Astăzi, vedem cum șinele sunt scoase, iar infrastructura dispare. Este o pierdere tristă, mai ales în acest context european când se pune preț pe mijloacele ecologice de transport’, a adăugat parlamentarul de Botoșani.

Deputatul subliniază că problema trebuie explicată de Ministerul Dezvoltării, având în vedere consecințele asupra politicilor publice de mobilitate urbană, motiv pentru care a depus o întrebare parlamentară în acest sens. ‘Dacă mai multe municipii vor fi nevoite să-și demonteze infrastructura electrică, fără o strategie națională clară, riscăm să pierdem direcția europeană spre care ne-am angajat. România are nevoie de orașe care investesc în transport public curat, nu care îl desființează’, a concluzionat deputatul.

Deputat Alexandrin Moiseev
(Afiliat Grupului Parlamentar PSD)

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

ANAF introduce Declarația Unică precompletată începând cu veniturile aferente anului 2025. Cine trebuie să o depună. OFICIAL

Publicat

Publicitate

ANAF introduce Declarația Unică precompletată începând cu veniturile aferente anului 2025. Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat, în această săptămână, în secțiunea Transparență decizională de pe www.anaf.ro, proiectul de ordin al președintelui instituției privind aprobarea procedurii de precompletare, verificare și transmitere a formularului 212 – „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”, scrie alba24.ro.

Proiectul stabilește modul de funcționare a procedurii pentru forma precompletată a Declarației Unice.

Potrivit proiectului, începând cu perioada de declarare a veniturilor aferente anului 2025, ANAF va pune la dispoziția contribuabililor Declarația Unică deja precompletată cu informațiile existente în bazele de date, inclusiv:

  • veniturile realizate;
  • impozitul pe venit datorat;
  • baza de calcul a contribuției de asigurări sociale (CAS) și a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS);
  • cuantumul contribuțiilor datorate.

După preluarea informațiilor, contribuabilii vor trebui doar să verifice, să completeze dacă este cazul și să depună declarația.

Inițiativa se bazează pe prevederile art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/2024, care introduce măsuri pentru digitalizarea proceselor fiscale.

Declarația Unică precompletată va fi disponibilă online, în format electronic, prin Spațiul Privat Virtual (SPV) și în format fizic, la cerere, pentru persoanele care nu sunt înrolate în SPV.

Publicitate

ANAF va pune datele la dispoziția contribuabililor, cel târziu până la 31 martie a anului următor celui în care au fost realizate veniturile, iar după verificare, declarația va trebui depusă până la data de 25 mai 2026.

ANAF introduce Declarația Unică precompletată: Cine trebuie să o depună

Obligația depunerii formularului 212 revine persoanelor fizice care obțin venituri din:

  • activități independente;
  • drepturi de proprietate intelectuală;
  • cedarea folosinței bunurilor;
  • investiții;
  • activități agricole, silvicultură și piscicultură.

Consultare publică până la 29 noiembrie

ANAF invită contribuabilii să transmită sugestii, observații sau propuneri privind proiectul de ordin în termen de 10 zile de la publicare, potrivit Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, respectiv până la 29 noiembrie a.c.

Propunerile pot fi transmise:

  • prin e-mail, la presa@anaf.ro;
  • în format fizic, la sediul ANAF: str. Apolodor nr. 17, sector 5, București 050741, către Serviciul comunicare, relații publice și mass-media (mențiunea „Conform Legii nr. 52/2003”);
  • prin fax, la 021-319.98.57.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Educație pentru siguranță. Elevii au învățat să recunoască și să evite pericolele

Publicat

Publicitate

Creșterea gradului de siguranță în mediul școlar în raport cu diverse forme de manifestare a infracționalității reprezintă o prioritate națională.

Având în vedere prevederile Planului Național de Combatere a Violenței Școlare, precum și a Campaniei pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar de la nivelul unității de învățământ: ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția!”, în data de 21.11.2025 la școala noastră s-a desfășurat o activitate informativ-educativ în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, Biroul Siguranță Școlară, având ca scop sensibilizarea elevilor și a cadrelor didactice cu privire la măsurile de protecție pe care le pot adopta pentru siguranța personală. La activitate au participat aproximativ 60 de elevi din ciclul primar alături de învățătorii de clase, director prof. Mihaela Chitic și Agent de poliție Deleanu Crina Ionela.

Tematicile abordate au fost următoarele:

– Prevenirea săvârșirii faptelor cu violență de către elevi;

– Prevenirea bullyingului și a cyberbullyingului;

– Cunoașterea prevederilor legale privind răspunderea penală a minorilor;

Publicitate

– Prevenirea portului fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ și consecințele legale ale acestor fapte;

Activitatea și-a propus formarea unui comportament responsabil și preventiv în diferite situații din viața de zi cu zi. Reprezentantul Poliției le-a prezentat copiilor, prin discuții și materiale adaptate vârstei, reguli esențiale de prevenire a violenței, comportamente sigure în mediul școlar și modalități de evitare a pericolelor. Am învățat altfel, am învățat pentru viață.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Jandarmii botoșăneni, pregătiți pentru intervenția în situații de dezastru

Publicat

Publicitate

15 jandarmi botoșăneni au participat, în ultimele două zile, la instruiri în domeniul gestionării situațiilor de urgență.

Stagiile de pregătire fac parte din proiectul „Consolidarea infrastructurii și a pregătirii pentru situații critice de urgență”, derulat de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și finanțat prin Acordul de Împrumut cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Activitatea s-a desfășurat la sediul ISU Botoșani, unde specialiștii instituției au susținut cursurile, oferind participanților atât pregătire teoretică, cât și demonstrații practice menite să consolideze capacitățile operaționale ale structurilor de intervenție.

Sesiunile de instruire au cuprins o gamă variată de teme, printre care:

– identificarea și înțelegerea principalelor tipuri de riscuri specifice județului Botoșani;

– noțiuni generale privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență;

Publicitate

– modul de organizare și funcționare a bazelor de operații;

– conduita de urmat înainte, pe timpul și după manifestarea situațiilor potențial generatoare de dezastre.

În cadrul aplicațiilor practice, jandarmilor le-au fost prezentate Postul Medical Avansat, Punctul Mobil de Comandă, containerul Multirisc și alte echipamente utilizate în intervenții complexe.

Pregătirea în domeniul situațiilor de urgență reprezintă un element esențial pentru un răspuns eficient și o coordonare unitară între structurile responsabile. Astfel de instruiri vor continua și în perioada următoare, parte a procesului permanent de perfecționare profesională și de consolidare a colaborării interinstituționale.

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 29 de ani, din Botoșani, urmărit internațional pentru contrabandă, adus cu escortă din Spania

Publicat

Publicitate

În perioada 19 – 20 noiembrie 2025, Poliția Română a adus în țară 3 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate.

Astfel, a fost adus în țară un bărbat, de 29 de ani, din Botoșani, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Acesta a fost adus din Spania, având emis pe numele său, de către Judecătoria Darabani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani și 4 luni.

De asemenea, polițiștii au adus în țară un bărbat, de 26 de ani, din Iași, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Acesta a fost adus din Republica Irlanda, având emis pe numele său, de către Judecătoria Pașcani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani.

Polițiștii au adus în țară un bărbat, de 35 de ani, din București, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Italia, având emis pe numele său, de către Judecătoria Răcari, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea un an și 6 luni.

Persoanele în cauză au fost introduse în unități de detenție, în vederea executării mandatelor.

FOTO: arhivă, rol ilustrativ

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending