Connect with us

Actualitate

Accesul la locuințele ANL s-ar putea extinde. Primăriile vor putea cumpăra blocuri întregi, în anumite condiții. PROIECT

Publicat

Publicitate

Accesul la locuințele ANL s-ar putea extinde și pentru cei care lucrează în alte localități. Astfel, persoanele care au domiciliul sau reședința într-o localitate, dar lucrează temporar într-o altă localitate, ar putea beneficia de locuințele ANL, potrivit unui proiect legislativ înregistrat recent la Parlament, informează alba24.ro.

De asemenea, primăriile vor putea cumpăra blocuri ANL întregi sau locuințele nevândute, având obligația, printre altele, să păstreze destinația acestora. 

Accesul la locuințele ANL s-ar putea extinde

O propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL) a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere pe 23 decembrie.

Potrivit inițiatorilor, un grup de parlamentari de la UDMR, proiectul vizează extinderea accesului la locuinţele ANL destinate închirierii pentru tinerii care au domiciliul sau reşedinţa într-o unitate administrativ-teritorială, chiar dacă nu îşi desfăşoară activitatea în raza acesteia, precum şi instituirea cadrului legal necesar pentru ca unităţile administrativ-teritoriale să poată achiziţiona aceste locuinţe.

La ora actuală, tinerii care au domiciliul sau reşedinţa într-o localitate, dar lucrează temporar într-o altă localitate, nu pot beneficia de locuinţele ANL. Potrivit Nomelor metodologice de aplicare a Legii nr. 152/1998, solicitantul trebuie să aibă locul de muncă în localitatea în care sunt amplasate locuinţele.

În localităţile mari, această condiţie este justificată prin existenţa unei economii diversificate şi a unui număr suficient de locuri de muncă. În schimb, în localităţile mici, cu o economie restrânsă, această condiţie nu mai corespunde realităţilor socio-economice şi produce efecte contrare scopului iniţial al programului ANL spun parlamentarii.

Publicitate

„Mulţi dintre tinerii care lucrează în localităţi apropiate ar alege să rămână sau să revină în localitatea de domiciliu sau reşedinţă dacă ar avea acces la o locuinţă. În lipsa acestei posibilităţi, aceştia se stabilesc definitiv în alte zone, de regulă în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, în detrimentul comunităţilor mai mici. Astfel, condiţia privind locul de muncă devine o barieră artificială, care accentuează migraţia în loc să o reducă”, explică inițiatorii proiectlui.

Ce se schimbă pentru tineri

Potrivit proiectului, persoanele care au domiciliu/reşedinţă/loc de muncă în raza unităţii administrativ-teritoriale, vor avea dreptul la obţinerea unei locuinţe construite prin programele ANL destinate închirierii.

Programul de locuinţe ANL a fost conceput pentm a sprijini persoanele aflate la început de drum, prin asigurarea accesului la locuinţe destinate închirierii, cu scopul de a încuraja tinerii să rămână în comunităţile lor. Având în vedere că autorităţile locale cunosc cel mai bine nevoile comunităţii, condiţiile de acces trebuie să fie flexibile şi adaptate specificului fiecărei localităţi.

Locuințele ANL ar putea fi vândute către primării. Care sunt condițiile

Totodată, parlamentarii propun completarea cadrulul legal necesar pentru ca unităţile administrativ-teritoriale să poată achiziţiona locuinţele ANL, contribuind la întărirea politicilor locale de locuire.

Potrivit proiectului, prin excepţie de la prevederile legii, locuinţele pentru tineri destinate închirierii pot fi vândute către autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti în care acestea sunt amplasate numai la solicitarea acestora, cu condiţia achiziţiei întregului bloc, sau a locuinţelor nevândute în situaţia în care a fost vândută vreo locuinţă.

Autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti au obligaţia păstrării destinaţiei acestora, în caz contrar devenind incidente.

Valoarea de vânzare a blocului reprezintă valoarea de investiţie a construcţiei, actualizată cu rata inflaţiei, comunicată de către lnstitutul Naţional de Statistică. Rata inflaţiei se calculează de la data punerii în funcţiune a locuinţei până la data vânzării acesteia.

În situaţia în care au fost vândute locuinţe către deţinătorii contractelor de închireiere din valoarea de investiţie se diminuează cu contravaloarea acestora.

În situaţia în care titularii contractelor de închiriere a locuinţelor solicită cumpărarea acestora, autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale
sectoarelor municipiului Bucureşti în care acestea sunt amplasate soluţionează cererile de vânzare cu respectarea tuturor condiţiilor din Legea nr. 152/1998, republicată cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia destinaţiei sumelor rezultate din vânzare, care constituie venituri ale autorităţilor publice locale sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Ministerul Educației selectează profesori pentru „Școala din spital”

Publicat

Publicitate

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat, luni, lansarea apelului pentru acest an privind selecția cadrelor didactice pentru programul ‘Școala din spital’.

Apelul este deschis cadrelor didactice care predau sau doresc să predea în spital în educația timpurie – educator/educatoare, profesor pentru educație timpurie; în învățământul primar – învățător/învățătoare, profesor pentru învățământ primar; în învățământul gimnazial – profesor; în învățământul liceal și profesional – profesor, profesor – instruire practică.

‘Înscrierea se face exclusiv electronic, iar depunerea candidaturilor se realizează pe tot parcursul anului calendaristic. Lista candidaților declarați admiși/respinși este publicată în maximum trei luni de la înscriere, pe pagina web a Ministerului Educației și Cercetării, www.edu.ro, secțiunea ‘Concursuri”, a anunțat MEC, pe Facebook. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Un incendiu a izbucnit, luni, într-o gospodărie din localitatea Românești din cauza unui coș de fum neprotejat termic

Publicat

Publicitate

Un incendiu s-a produs, astăzi, într-o gospodărie din localitatea Românești. Acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

La caz a ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere. Pompierii au constatat că ardea acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, existând pericolul de propogare a flăcărilor la întreaga locuință, dar și la alte două construcții. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor salvatorii au acționat aproximativ trei ore.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor și a burlanelor de evacuare a fumului, trebuie adoptate următoarele măsuri:

– verificarea coşurilor / burlanelor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

– păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului;

– îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

Publicitate

– tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

– curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

Ministrul Muncii propune impozitarea progresivă. Majorarea impozitelor a afectat în special românii cu venituri mici

Publicat

Publicitate

Ministrul Muncii, Florin Manole, a readus în discuție posibilitatea introducerii impozitării progresive, în contextul în care majorarea impozitelor pe proprietate a afectat în special românii cu venituri mici. „Singura soluție este impozitarea progresivă”, a spus Florin Manole, în cadrul unei intervenții la Digi24, scrie alba24.ro

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat la Digi24 că majorarea impozitelor pe proprietate s-a resimțit cel mai puternic în rândul persoanelor cu venituri reduse. Acesta a precizat că problema reală nu este impactul asupra familiilor cu venituri mari, ci efectul disproporționat asupra celor cu resurse financiare limitate.

În acest context, ministrul a reiterat necesitatea introducerii impozitării progresive, pe care o consideră o soluție aplicată „în orice țară civilizată din Uniunea Europeană”.

„Este soluția pentru a nu pune presiune egală pe cei cu venituri mici și pe cei cu venituri mari. (…) Nu se exclud. Pentru că sunt și companii de stat cu profituri foarte bune. E oficial asta. Sunt și companii cu cifre îngrozitoare și asta este o o problemă reală. Sunt și zone în care colectăm, zone în care nu colectăm TVA. Deci, într-adevăr, inclusiv în zona de muncă, inspecția muncii trebuie să fie și mai activă decât a fost până acum și să găsească, acolo unde e cazul, mai multe nerespectări ale legii și să le sancționeze. Au crescut amenzile pentru munca la negru și e bine că au crescut și trebuie să crească atunci când se încalcă legea. Inclusiv pentru dreptul antreprenorilor care lucrează cinstit și care au de la cei care nu lucrează cinstit o concurență neloială. Deci e foarte important să existe într-adevăr și această mână forte a aplicării legii de către stat”, a spus ministrul.

Potrivit lui Florin Manole, impozitarea progresivă „are în spate rapoarte ale Comisiei Europene, ale Băncii Mondiale și analize care arată cât de mulți bani am putea colecta în plus. Este extrem de importantă”, a mai spus acesta.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

O nouă promoție de agenți de poliție a fost încadrată la IPJ Botoșani

Publicat

Publicitate

Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani și-a mărit efectivele cu 27 de agenți de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, promoția ianuarie 2026. Noii polițiști au fost încadrați după ce au depus jurământul de credință, marcând astfel începutul carierei lor în slujba legii.

Repartizarea acestora s-a realizat în funcție de mediile obținute, specializarea urmată în timpul școlarizării și nevoile operative ale unităților din județ. Totodată, conducerea IPJ Botoșani a avut în vedere consolidarea structurilor cu deficit de personal și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.

Noii agenți își vor desfășura activitatea pe funcțiile vacante existente, contribuind la întărirea capacității de intervenție a poliției botoșănene.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani le-au urat bun venit noilor colegi și mult succes în cariera de polițist, subliniind importanța profesionalismului, integrității și dedicării față de comunitate.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending