Dacă vom parcurge cu conştiinciozitate întregul ciclu liturgic al anului bisericesc, avem prilejul să observăm că rânduielile constitutive ale acestuia sunt alcătuite cu multă înţelepciune. Bunăoară,...
În ajunul Anului Nou, în zonele rurale, se poate vorbi de trei feluri de colindători: cei ce merg cu „Pluguşorul”, în cete de trei-cinci-şapte copii sub...
Cinci persoane au fost transportate la spital după ce, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, maşinile în care se aflau au fost implicate într-un accident...
Schimbări la biletele de tratament din 2024 ale pensionarilor. Noi reguli noi au fost prevăzute în noua lege a pensiilor și sunt aplicabile din anul 2024....
OFICIAL: Noile salarii din Educație: Grile salariale 2024 pentru profesori și angajații din școli. Documentul a fost publiat în Monitorul Oficial, iar noua grilă de salarizare...
Sfânta Melania a trăit pe vremea împăratului Honoriu (Flavius Honorius, 384-423). Purtând numele bunicii dinspre tată, Sfânta Melania s-a născut într-o familie din înalta societate, posesoare...
Garda de Coastă şi procurorii DNA au reţinut, pentru 24 de ore, trei cetăţeni români şi un cetăţean ucrainean, după ce au fost prinşi în flagrant...
Parlamentarii USR au depus un proiect de lege prin care propun acordarea de beneficii compensatorii persoanelor care au trăit în casele de copii în România în...
O creştere de aproximativ 2,2 ori a cantităţii de deşeuri descoperite de poliţiştii de frontieră la intrarea în ţară a fost înregistrată în primele 11 luni...
Există nenumărate superstiții de Anul Nou. Multe persoane respectă cu strictețe câteva reguli nescrise pentru a trece cu bine în Noul An și a fi ferite...
Orașul Săveni încheie anul 2023 într-o atmosferă memorabilă, cu spectacol de teatru popular, datini și obiceiuri de iarnă, foc de artificii și cântece din repertoriul folclorului...
În noaptea dintre ani, jandarmii botoșăneni, în cooperare cu polițiștii, pompierii si polițiștii locali, vor fi la datorie pentru ca participanții la spectacolele de Revelion organizate...
O şoferiţă de 26 de ani a intrat cu maşina într-un stâlp sâmbătă dimineaţă, în Suceava. Fata a fost scoasă conştientă din autoturismul făcut praf şi...
Guvernul a adoptat vineri un proiect de lege care transpune în normele naționale legislația europeană revizuită în domeniul răspunderii civile auto, informează Adevărul. Guvernul a aprobat...
Pentru prevenirea și combaterea comercializării ilegale de obiecte pirotehnice, precum și a evenimentelor cauzate de folosirea improprie a unor astfel de articole, fără respectarea prevederilor legale,...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui bărbat, cu dublă cetățenie română și R. Moldova, un permis de...
Conform psihologilor, există o mulţime de alte lucruri de care oamenii trebuie să ţină cont, în noaptea dintre ani, în afară de superstiţii. Trasarea unor obiective...
O tânără în vârstă de 18 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea a fost implicată într-un accident rutier....
Casele a trei familii din localitățile Mesteacăn, Oneaga și Unțeni au fost în pericol, în ultimele ore, din cauza unor incendii care au izbucnit în jurul...
Lăcaşele de cult au fost incluse în completarea Legii privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, promulgată vineri de preşedintele Klaus Iohannis. Actul normativ...
Carduri sociale de 250 de lei pentru alimente. Românii cu venituri reduse vor primi şi în 2024 bani pentru achiziționarea de produse alimentare și mese calde,...