Connect with us

Actualitate

Titularizare 2025: Repartizarea candidaților cu medie cel puțin 7 și a titularilor prin detașare la cerere, în 26-27 august

Publicat

Publicitate

Titularizare 2025: în perioada 26-27 august se desfășoară ședințele de repartizare a candidaților cu medii de cel puțin 7 la concurs și a titularilor, prin detașare la cerere, potrivit calendarului.

Pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Potrivit procedurii, prioritate au cei care beneficiază și de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul școlar 2025-2026, notează edupedu.ro.

Este vorba despre candidații ”care au obținut cel puțin media de repartizare 7 (șapte) la concursul național, sesiunea 2025, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare”.

Au prioritate ”candidații care beneficiază și de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul școlar 2025-2026, în condițiile art. 63 sau art. 87 din Metodologia-cadru, în baza notei/mediei de repartizare minimum 7 (șapte) la concursurile naționale, sesiunile 2024 și/sau 2023, respectiv 2024, 2023, 2022 și/sau 2021 pentru învățători/profesori pentru învățământ primar; Perioada: 26-27 august 2025”, se arată în procedură.

Totodată se vor repartiza cadrele didactice titulare prin detașare la cerere prin concurs specific, în ordinea descrescătoare a punctajelor.

Publicitate

Cu termen 27 august este și:

  • marcarea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate propuse pentru ocuparea de către candidații cuprinși în programe recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării prin care se recrutează, se selectează, se pregătește și se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfășura activități didactice în unități de învățământ preuniversitar situate în medii dezavantajate și reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate

Emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră se face în perioada 27-28 august 2025.

Titularizare 2025: norma didactică

Noile norme didactice sunt:

  • pentru învățători și profesori de învățământ primar: 2 ore obligatorii de pregătire remedială pe săptămână
  • pentru profesorii de gimnaziu, liceu, postliceal și cei din clasele cu program integrat de artă și sport sau din unități extrașcolare: norma crește la 20 de ore pe săptămână, dacă aceștia au cel puțin licență în cariera didactică
  • excepție: profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit, care desfășoară activitate de mentorat, vor avea normă redusă la 18 ore pe săptămână
  • profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori: norma de 26 de ore pe săptămână (cu licență) / 22 de ore (gradul I și activitate de mentorat)
  • învățământul special: norma de 18 ore pentru profesori la predare și terapii specific / 22 de ore pentru educatori și maiștri instructori

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Start prompt al Campaniei de plăți în avans 2025: Peste 100.000 de fermieri autorizați la plată în prima zi

Publicat

Publicitate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță debutul Campaniei de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025, cu rezultate remarcabile încă din prima zi -16 octombrie 2025:

101.786 de fermieri au fost autorizați la plată,

pentru o sumă totală de 146.541.362,74 lei, echivalentul a 28.843.401,21 euro.

 

„Și în acest an am dorit ca fermierii români să beneficieze cât mai repede de sprijinul financiar care li se cuvine. APIA a început autorizarea plăților încă din prima zi a campaniei, iar rezultatele arată seriozitatea și profesionalismul echipelor din teritoriu. Obiectivul nostru este clar: să asigurăm fermierilor stabilitate, predictibilitate și susținere constantă pentru continuarea investițiilor în agricultură”,

a declarat Florin-Ionuț Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Publicitate

 

Prin mobilizarea structurilor centrale și județene, APIA asigură un ritm accelerat al autorizărilor, astfel încât fermierii să primească sumele în cel mai scurt timp posibil.

 

Campania de plăți în avans se derulează până la 30 noiembrie 2025, urmând ca, începând cu 2 decembrie 2025, să fie demarată autorizarea plăților finale, reprezentând diferența dintre cuantumul total calculat și sumele acordate în avans.

 

APIA rămâne, și în această campanie, aproape de fermieri, asigurând transparență și sprijin constant pentru beneficiarii fondurilor europene și naționale.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Cambridge Star atinge pragul de 2000 de cursanți. O poveste de succes în educația lingvistică din Botoșani

Publicat

Publicitate

Centrul lingvistic Cambridge Star din Botoșani marchează un moment important în istoria sa: atingerea pragului de 2000 de cursanți activi

Povestea Cambridge Star a început în 2012, cu un vis simplu, dar ambițios: acela de a aduce în Botoșani standardele educaționale ale Cambridge English Assessment și de a le oferi copiilor o șansă autentică de a-și forma competențele lingvistice într-un mediu de excelență.

De la primele grupe de cursanți până la comunitatea impresionantă de astăzi, parcursul centrului a fost definit de implicare, profesionalism și rezultate remarcabile.

De la primul cursant la o comunitate de 2000 de elevi

La doar 8 ani, când limba română încă era un univers plin de curiozități, Ana M. a fost unul dintre cursanții primei generații care a trecut pragul Cambridge Star, pregătită să descopere limba engleză.

Un an mai târziu, în 2013, aceeași fetiță, alături de alți șase copii curajoși, a susținut primul examen Cambridge Pre A1Starters. Pentru echipa Cambridge Star, acel moment a fost începutul unei tradiții: transformarea emoției din prima zi de curs în mândria unui rezultat obținut prin efort, perseverență și încredere. La acel moment, centrul număra doar 25 de cursanți, însă pasiunea și devotamentul profesorilor au făcut ca fiecare dintre ei să se simtă
văzut, sprijinit și inspirat.

Publicitate

„Îmi amintesc perfect prima zi la Cambridge Star, însă nu știam pe atunci că acea sală de clasă avea să devină locul unde mi-am descoperit încrederea, vocea și bucuria de a învăța. Pentru mine, examenele Cambridge au fost mai mult decât teste, au fost pași mici spre a crede în mine. Cambridge Star a fost începutul unei călătorii care m-a învățat că educația nu e doar despre note, ci despre cine devii în procesul de a învăța”, spune Ana M., 21 de ani, unul dintre cursanții primei generații Cambridge Star.

De atunci, fiecare copil care a trecut pragul Cambridge Star a adăugat o nouă pagină acestei povești. Unii au descoperit aici dragostea pentru limba engleză, alții și-au construit încrederea, au învățat să-și depășească emoțiile și să creadă în propriile abilități. În fiecare zâmbet de copil, în fiecare certificare obținută, se regăsește o parte din misiunea centrului aceea de a forma nu doar elevi performanți, ci tineri curajoși și încrezători în propriul drum.
„Suntem profund recunoscători fiecărui copil, fiecărui părinte și fiecărui profesor care a contribuit la această poveste. Vă mulțumim din suflet, dragi părinți, pentru încrederea și sprijinul oferit de-a lungul anilor. Datorită vouă, s-a născut și a crescut comunitatea Cambridge Star, o comunitate unită prin aceleași valori: respectul pentru educație, dorința de progres și credința că fiecare copil își poate atinge potențialul atunci când este susținut”, transmite Elisabeta Maxim, directorul general Cambridge Star.

Privind în urmă, fiecare etapă din evoluția Cambridge Star vorbește despre excelență, pasiune și dorința de a aduce o schimbare reală în educație. În cei peste 13 ani de activitate, centrul a format tineri care privesc limba engleză nu ca pe o materie, ci ca pe o poartă deschisă către lume, încredere și oportunități.

Astăzi, cu 2000 de cursanți activi și 3840 de candidați care au susținut examene Cambridge la toate nivelurile, de la cele pentru începători până la certificările avansate, Cambridge Star confirmă că excelența în educație se construiește pas cu pas, prin muncă, dedicare și credință în potențialul fiecărui copil. Privind spre viitor, centrul își propune să continue această misiune cu aceeași energie și viziune, adaptându-se permanent nevoilor unei lumi în continuă schimbare și rămânând un partener de încredere pentru părinți, elevi și întreaga comunitate.

„Dorim să transmitem mulțumiri sincere tuturor părinților care ne-au ales ca parteneri în educația copiilor lor. Încrederea pe care ne-ați acordat-o ne onorează și ne motivează să continuăm să oferim o educație de calitate, care să formeze nu doar elevi competenți, ci și tineri încrezători și curajoși. Fiecare rezultat obținut de copiii dumneavoastră este o confirmare a parteneriatului nostru și a efortului comun depus pentru a le oferi cele mai bune oportunități de dezvoltare”, promite echipa Cambridge Star.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune preventivă a polițiștilor, la Dorohoi

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla și cu sprijinul jandarmilor au organizat, joi, o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, pe raza municipiului Dorohoi și a zonelor limitrofe.

 

Pe parcursul acțiunii au fost legitimate 60 de persoane și au fost oprite pentru control 50 de autovehicule. De asemenea, au fost efectuate aproximativ 10 testări cu aparatul etilotest.

 

Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 9.000 de lei.

 

Publicitate

Dintre acestea, 23 au fost aplicate pentru încălcări ale prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar una în baza Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, confiscând cantitatea de 3,5 metri cubi de material lemnos.

 

Tot în cadrul activității, au fost reținute patru permise de conducere, două certificate de înmatriculare, iar în cazul unor vehicule au fost retrase și seturile de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Șoferul care a produs accidentul din sensul giratoriu de la ieșirea din municipiul Botoșani era beat criță: 1,27 mg/l alcool în aerul expirat

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 46 de ani, din comuna Cristinești, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

În fapt, la data de 16 octombrie 2025, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în sensul giratoriu de pe Șoșeaua Iașiului, din municipiului Botoșani.

 

Din verificările efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că un bărbat, de 46 de ani, din comuna Cristinești, care conducea un autoturism din direcția străzii Petru Rareș, din municipiul Botoșani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi intrat în coliziune cu un ornament stradal.

 

Publicitate

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilostest, rezultatul fiind 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, bărbatului i-au fost recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

 

Ulterior, bărbatul a fost introdus Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending