Erau odată, pe vremea împăratului Teodosie cel Mare, doi soţi, Andronic şi Atanasia, de bun nume şi neam, fii de lătari, adică de lucrători în aur şi în argint. Erau foarte îndestulaţi în avere, dar ei aveau un obicei creştinesc vrednic de laudă. Bogăţia şi-o împărţeau în trei părţi: o parte la săraci, o parte la împodobirea bisericilor, iar a treia la trebuinţa casei lor.
Astfel, trăind în bună cucernicie, au născut doi fii, după care s-au hotărât a se nevoi în curăţie, cercetând pe cei bolnavi şi făcând milostenie săracilor. Doisprezece ani de căsnicie fericită au trecut astfel. Dar Dumnezeu a dorit să-i ridice la trăiri şi mai înalte. Într-o zi, venind Andronic de la biserică, după cântarea de dimineaţă, găsi pe copii gemând şi pe soţia Atanasia tulburată, stând la căpătâiul lor. Îşi atinse copiii cu mâna şi, suspinând, grăi: Facă-se voia Domnului! Plecă apoi la biserica Sfântului Mucenic Iulian şi zăbovi aici în rugăciune până la ceasul al şaselea.
Când se întoarse acasă, cei doi copii muriseră deja. O stihiră de la Doamne, strigat-am exprimă starea sufletească a celor doi soţi în necazul lor cel foarte mare: „Lipsitu-v-aţi de însoţirea cea drăgăstoasă a copiilor cu porunca lui Dumnezeu şi, în viaţă rămânând neschimbaţi, aţi ridicat glasul cel viteaz al lui Iov, şi aţi strigat: Domnul a dat, Domnul iarăşi a luat! Pentru aceea cu înlesnire aţi săvârşit lucrul cel dorit; şi, mutându-vă către pustietăţi şi locurile cele sfinte, cu bucurie v-aţi arătat pereche prea sfântă“. Ce s-a întâmplat aşadar după moartea copiilor? S-au hotărât să meargă „către pustietăţi“ pentru pocăinţă. Şi-i zise Atanasia soţului ei: „Domnul meu, încă de când trăiau copiii noştri voiam să-ţi spun, dar mă îndoiam şi iată că acum, după moartea lor, te rog să mă duci pe mine la o mănăstire, ca să-mi plâng acolo păcatele mele, căci Domnul, luându-i pe copiii noştri, ne va face pe noi mai buni la slujba Sa“.
Iar el i-a zis: „Să mergi să-ţi cercetezi gândul tău o săptămână şi, de nu-ţi vei schimba acest gând, ne vom sfătui despre aceasta amândoi“ (Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Ep. Romanului şi Huşilor, 1992, p 104). Frumoasă şi cuminte cerere şi înţelept răspuns. Dar şi el nutrea acelaşi gând. Aşa că, după mai multe zile în care dorul ei se aprindea tot mai mult după chemarea îngerească, înţelegând că de la Domnul este gândul acesta, au plecat amândoi spre Locurile Sfinte unde, aflând un părinte duhovnicesc, pe nume Daniil, au primit de la acesta binecuvântare ca ea să se ducă la o mănăstire de femei, iar el să rămână sub ascultarea acestuia. Doisprezece ani au trăit în acest chip. „Curăţindu-ţi-se sufletul, Părinte Andronic, cu virtuţile cele alese, şi înfierbântându-te cu focul dumnezeieştii dragoste, te-ai lepădat de înfierbântările trupului; că aveai totdeauna dumnezeiasca rouă de sus, care te răcorea“ – zice despre nevoinţa lui o stihiră a Cântării I a Canonului. Iar despre ea aflăm dintr-o stihiră a Cântării a 6-a că „Nicidecum slăbiciunea firii n-a slăbit voirea pe care ai avut-o, o, cuvioasă, către nevoinţele ostenelilor“. Şi ce-a făcut aflăm mai departe: „Schimbându-ţi haina, ţi-ai ascuns firea cea adevărată; pentru aceasta ai săvârşit calea cea nebănuită a mântuirii“. În haine bărbăteşti, după doisprezece ani de aspră nevoinţă şi arsă fiind de soare, cu numele schimbat în Atanasie, iat-o întâlnind, sub un copac, pe un călugăr odihnindu-se.
Era chiar Andronic. Cu binecuvântarea părintelui Daniil pornise să revadă Locurile Sfinte. Ea-l recunoscu pe loc, dar se prezentă ca monahul Atanasie. Îi zise: Oare nu eşti tu ucenicul părintelui Daniil, cel ce se numeşte Andronic? El răspunse afirmativ. Se prezentă şi Sfânta şi-i mărturisi că a pornit şi ea în acelaşi loc şi-i propuse să meargă împreună cu condiţia însă de a fi în tăcere unul cu celălalt. Căzură la învoială şi vizitară Locurile Sfinte. La întoarcere, soţia îi propuse lui Andronic să-şi ceară binecuvântare de la părintele său ca să locuiască împreună cu el în aceeaşi chilie, dar cu aceeaşi condiţie a tăcerii. Sfântul plecă şi primi binecuvântarea duhovnicului său care veni şi el şi-i sfătui pe amândoi cum să trăiască ca să-şi mântuiască sufletele.
Doisprezece ani trăiră aşadar împreună fără ca el să ştie că „fratele“ de lângă el e chiar soţia lui. În sfârşit, veni vremea trecerii de aici a lui „Atanasie“. Fratele de chilie alergă la părintele Daniil să-l anunţe că părintele Atanasie se duce către Domnul. Stareţul veni repede şi-l află pe Atanasie plângând. „Trebuie să te bucuri de vreme ce mergi să-L întâmpini pe Hristos, iar nu să plângi“. Atanasie răspunse: „Nu plâng pentru mine, ci pentru părintele Andronic. Dar să ai dragoste, părinte, căci după îngroparea mea vei găsi o scrisoare sub căpătâiul meu şi, după ce o vei citi, să o dai părintelui Andronic“ (Vieţile Sfinţilor, Idem). Îşi făcu rugăciunea, se împărtăşi cu dumnezeieştile Taine şi-şi dete sufletul lui Dumnezeu. Ce uimire a fost în tot pustiul acela şi în altele mai îndepărtate, când au aflat minunea aceasta. După îngroparea ei, părintele Daniil a mai rămas şapte zile cu părintele Andronic, ca să facă pomenirile obişnuite lui Atanasia şi, la plecare, vru să-l ia şi pe fiul său duhovnicesc cu sine. Acesta însă îi ceru să-l lase să fie îngropat lângă „doamna lui“.
Publicitate
N-a ajuns ava Daniil la chilie că şi veni un călugăr cu vestea că părintele Andronic pleacă la Domnul. Reveni iute şi anunţă şi pe părinţii care tocmai plecaseră să se întoarcă, nu atât pentru a-l mai vedea viu, ci pentru a putea să primească o ultimă binecuvântare din partea lui. Era o frumoasă dorinţă a părinţilor să fie binecuvântaţi de cineva despre care presimţeau că a ajuns la o măsură a sfinţeniei în viaţa aceasta. Şi mai ales să-l implore să se roage pentru ei în Împărăţia lui Dumnezeu: „Mutatu-te-ai cu bucurie dintru acestea vremelnice către cele de sus, şi, sălăşluindu-te împreună cu sfinţii părinţi ai noştri, adu-ţi aminte, părinte, de cei ce te cinstesc pe tine totdeauna“ (stihiră a Cântării a 9-a).
L-au îngropat cu fericita Atanasia, împreună pe pământ şi în cer.
Ca unii ce suntem pământ şi cenuşă, să zicem şi noi împreună cu ava Daniil: „Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin“.
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis, la data de 25 octombrie 2025, o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 46 de ani din comuna Stăuceni, cercetat pentru mai multe infracțiuni grave.
Potrivit anchetatorilor, în seara zilei de 24 octombrie, acesta s-ar fi deplasat la locuința concubinei sale, de 48 de ani, pe care ar fi amenințat-o cu acte de violență, apoi ar fi constrâns-o să-l însoțească într-un imobil din municipiul Botoșani.
Acolo, femeia ar fi fost agresată fizic și lipsită de libertate, suferind leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.
În plus, bărbatul ar fi sustras un telefon mobil și mai multe bijuterii din locuință.
După audieri, acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani pentru 24 de ore, urmând ca instanța să decidă asupra măsurii preventive.
Cazul este cercetat pentru amenințare, violență în familie, furt între membri de familie și lipsire de libertate în mod ilegal.
Este incredibil cum se comportă unii dintre noi cu părinții. Un bărbat de 38 de ani, din comuna Dobârceni, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru violență în familie sub forma tentativei de omor, după ce și-a bătut tatăl cu o bâtă.
Incidentul s-a petrecut pe fondul unor neînțelegeri, când bărbatul ar fi pătruns în locuința tatălui său și l-ar fi lovit de mai multe ori cu o bâtă.
Victima a fost transportată de urgență la spital, iar agresorul a fost reținut de polițiști și ulterior prezentat în fața instanței.
Judecătorii au admis propunerea organelor judiciare și au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc agresiunea, iar bărbatul riscă ani grei de închisoare.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat, pe 25 octombrie 2025, o acțiune de tip BLITZ pentru combaterea conducerii sub influența băuturilor alcoolice și drogurilor, dar și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul șoferilor botoșăneni.
Activitățile au fost desfășurate pe principalele artere de circulație din județ, acolo unde polițiștii au oprit pentru control 75 de autovehicule și au legitimat aproximativ 80 de persoane.
În urma verificărilor, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de peste 6.000 de lei.
Totodată, oamenii legii au reținut trei permise de conducere: unul pentru depășire neregulamentară, altul pentru trecerea pe culoarea roșie a semaforului, iar cel de-al treilea pentru conducerea sub influența alcoolului.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, polițiștii rutieri transmițând un mesaj clar de toleranță zero față de șoferii care pun în pericol siguranța publică.
Slujba de sfințire a picturii în mozaic a Catedralei Naționale – Catedrala Mântuirii Neamului – are loc astăzi, 26 octombrie, într-un moment de mare însemnătate spirituală și istorică, ce marchează Centenarul Patriarhiei Române.
Ceremonia este oficiată de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, împreună cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Alături de cei doi patriarhi slujesc 65 de ierarhi, 70 de preoți și 12 diaconi, într-un sobor de o amploare deosebită, relatează alba24.ro.
La finalul slujbei, va fi citit Actul de sfințire, care va consfinți în mod solemn finalizarea picturii în mozaic a Catedralei Naționale – simbol al credinței, unității și dăinuirii spirituale a poporului român.
Catedrala Națională (Catedrala Mântuirii Neamului) – concept
Catedrala Națională – Catedrala Mântuirii Neamului semnifică biserica ridicată în semn de recunoștință pentru eliberarea (mântuirea) neamului românesc de sub stăpânirea străină și dobândirea independenței statale.
Numele de Catedrala Mântuirii Neamului a fost sugerat după ce românii au trecut prin experiența Războiului pentru independență (1877), iar apoi, după experiența Primului Război Mondial și după Unirea cea mare din 1918, acest nume fiind, de fapt, o manifestare de recunoștință sau de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru izbăvirea neamului românesc de asuprire și înstrăinare.
Publicitate
Catedrala Mântuirii Neamului este o promisiune adusă românilor de către Biserica Ortodoxă și de Stat, de mai bine de 140 de ani, fiind un simbol al identității naționale. Realizarea acestui proiect reprezintă expresia fizică a Independenței de stat și a Unirii, de aceea Catedrala Mântuirii Neamului este numită și Catedrala Națională a României.
Clădirea Catedralei Naționale este edificiul principal, central, al ansamblului arhitectural situat pe ‘Dealul Arsenalului’. Construcția se desfășoară pe o lungime de 126 metri, o lățime de 67,70 metri și o înălțime de la cota zero de 127 metri.
”Întreaga construcție este îndreptată spre cer prin opt turle aurite. Turla cea mai mare, Pantocrator, reprezintă pe Iisus Hristos, Capul Bisericii, având alături patru turle mici, simbolizând cei patru Evangheliști: Matei, Marcu, Luca și Ioan. Spre vest, turla clopotniță reprezintă pe Maica Domnului, iar turlele alăturate reprezintă pe Sfinții Apostoli Andrei și Filip, care au început creștinarea poporului român (geto-daco-roman).
Lungimea catedralei (120 m) este egală cu înălțimea turlei Pantocrator, deoarece Hristos cel Răstignit și îngropat este Același cu Hristos cel înviat și înălțat la cer.
Această semnificație a compoziției arhitecturale poate fi considerată ca o chemare la elevație spirituală, ca prin Iisus Hristos noi să devenim părtași ai vieții și bucuriei veșnice ale Preasfintei Treimi”, spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, potrivit basilica.ro
Construcții anexe
Clădirile apostolice sunt structuri adiacente, din apropierea Catedralei Naționale, care vor oferi spații pentru activități administrative, cazarea pelerinilor, activități pastorale, culturale, sociale și medicale ale Bisericii.
Porticurile sunt arhitecturi anexe, extinse în secvențe de coloane. Inspirate de pridvoarele brâncovenești, porticurile Catedralei Naționale au un rol estetic și totodată practic, definind spațiul esplanadei. Accesul principal se realizează dinspre cele două porticuri (de nord-vest și sud-vest) prin intermediul unui pridvor cu arcade, care marchează intrarea în catedrală.
Pe laturile de nord și sud ale piațetei, porticurile delimitează zona altarului de vară, creând un cadru adecvat pentru desfășurarea slujbelor în aer liber.
În fața catedralei se întinde o esplanadă (piațetă) concepută pentru a facilita participarea la slujbe. Acest spațiu deschis, cu o suprafață de 11.600 m2, nu doar că pune în valoare monumentalitatea bisericii, dar are și capacitatea de a găzdui 23.200 de persoane în timpul evenimentelor liturgice exterioare.
Sub esplanadă se află un spațiu subteran extins, de dimensiuni mai mari decât amprenta la sol a catedralei, denumit simbolic ‘Peștera citadină Sfântul Apostol Andrei’, cu un volum total de 87.505,67 m3 și o capacitate de 6.900 persoane, destinat activităților culturale, catehetice, sociale și organizării unui muzeu.
Silueta Catedralei este definită de cele opt turle ale sale, care îmbină elemente arhitecturale din diverse regiuni ale României, precum turnurile zvelte transilvănene, cu monumentalitatea specifică unor catedrale occidentale. Ansamblul central este format dintr-o turlă principală și patru turle secundare, iar la vest, încă trei turle mari.
Turla principală (Pantocratorul) atinge o înălțime de 120 de metri până la baza crucii. La interior, cupola acestei turle adăpostește o icoană a lui Hristos Pantocrator (Atotțiitorul), realizată în mozaic. Această reprezentare iconografică monumentală are un diametru de 12 metri și o suprafață de peste 150 de metri pătrați. Crucea de pe turla principală are 7 metri înălțime și o greutate de 7 tone.
Turla-clopotniță, situată pe latura vestică, deasupra exonartexului, adăpostește cele șase clopote ale catedralei, turnate la Innsbruck de către renumita firmă Grassmayr. Acestea au o greutate totală de 33 de tone și sunt amplasate la o înălțime de 60 de metri, iar clopotul principal, cu balans liber, cântărește 25 tone, scrie basilica.ro.
Aplasamentul Catedralei Naționale – Catedrala Mântuirii Neamului
Catedrala Națională (Catedrala Mântuirii Neamului) este amplasată pe un teren situat pe Dealul Arsenalului, la intersecția dintre strada Calea 13 Septembrie și strada Izvor.
Terenul cu o suprafață de 110.000 mp are o formă aproximativ dreptunghiulară, cu latura lungă pe direcția est-vest paralelă cu strada Calea 13 Septembrie.
Amplasamentul final, pe Dealul Arsenalului, în spatele Palatului Parlamentului, a fost recomandat de municipalitate după ce alte trei locații au fost propuse, în etape diferite (Piața Unirii – 1999, Piața Alba-Iulia – 2001 și Parcul Carol – 2004). Din lipsă de alternativă, Patriarhia Română a acceptat, totuși, în anul 2005, acest amplasament, deși el oferă Catedralei o vizibilitate redusă, din cauza imensității clădirii Parlamentului, deoarece a considerat acceptarea locației ca pe o reparație morală sau ‘o lumină de Înviere’ pentru cele cinci biserici ‘răstignite’, dintre care trei (Alba Postăvari, Spirea Veche și Izvorul Tămăduirii) au fost demolate, iar două (Schitul Maicilor și Mihai Vodă) au fost translate pentru a se construi pe locul lor Casa Poporului.
Alte considerente au mai fost:
Amplasamentul este situat pe un deal, conform tradiției creștine de-a construi lăcașuri de cult pe coline, spre a chema pe oameni la elevație spirituală sau la urcuș interior pentru a întâlni pe Dumnezeu Creatorul și Mântuitorul lumii (Pantocratorul);
Orientarea est-vest a terenului de amplasament permite situarea Catedralei cu Altarul spre răsărit (est) conform cerințelor liturgice tradiționale;
Prezența în zonă a unor instituții importante precum Parlamentul României, Ministerul Apărării Naționale și Academia Română (Institute de cercetare) cheamă la dialog și cooperare multiplă pentru binele societății românești.
În acest sens, hramurile Catedralei, Înălțarea Domnului care este și Ziua eroilor români, precum și Sfântul Andrei, Apostolul românilor și Ocrotitorul României, au semnificații multiple.
Prin urmare, Catedrala nouă, amplasată pe fostul Deal al Arsenalului și în apropierea Ministerului Apărării Naționale, este prin excelență Catedrala eroilor români din toate timpurile, care s-au jertfit pentru apărarea poporului român și pentru organizarea lui într-un stat independent – România.