Polițiștii botoșăneni au reușit să o găsească pe femeia de 84 de ani, din comuna Corni, a cărei dispariție a fost sesizată în urmă cu 3...
Botoșănenii care circulă cu mijloacele de transport în comun au la dispoziție 13 stații de adăpost reabilitate. Primăria Municipiului Botoșani a încheiat un contract cu SC...
Joi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Bălușeni, un autoturism condus de un...
Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică au oprit pentru control, pe strada Mihail Kogălniceanu, din municipiul Botoșani, un autoturism condus...
La data de 12 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul Rutier au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea pirateriei auto și pentru...
Joi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au identificat un bărbat, de 48 de ani, din comuna Dobârceni, pe numele căruia era emis de către, Judecătoria...
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea a două infracțiuni de furt din auto, comise în perioada 19-26...
Liceeni din județul Botoșani au avut posibilitatea în aceste zile să stea de vorbă cu fiica unor supraviețuitori ai Holocaustului în cadrul unor întâlniri facilitate de...
Legea taximetriei ar urma să fie modificată, potrivit unui proiect legislativ depus recent la Senat. Parlamentarii vor să reglementeze, printre altele, accesul taxiurilor pe benzile speciale...
O serie de modificări legislative recente îi privesc pe românii care locuiesc la altă adresă decât cea din buletin. Dacă nu respectă aceste reglementări, riscă amenzi...
Noua metodologie privind desfășurarea programului “Școala Altfel” a fost publicată în Monitorul Oficial. Documentul are câteva modificări față de forma proiect în sensul că acum sunt...
Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat miercuri, 11 octombrie, de către Camera Deputaților. Pentru a se aplica, trebuie promulgat de către președintele...
Acești sfinți mucenici ai lui Hristos au trăit pe vremea împăratului Deciu (249-251) și a lui Valerian, proconsulul Asiei și au pătimit în cetatea Pergam. Sfântul...
Unul dintre alimentele de bază al românilor este carnea de pui, însă mulți au început să renunțe la ea pe motiv că are hormoni. Mai nou,...
LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 12 octombrie 2023, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Numerele extrase, 12 octombrie 2023:...
În urma unei licitații publice privind înființarea unui parc fotovoltaic (CEF) în orașul Hârșova, județul Constanța, Primăria orașului Hârșova a atribuit un contract către Elsaco Solutions,...
Elevii din județul Botoșani au avut astăzi, 12 octombrie 2023, șansa de a participa la o acțiune de prezentare a lui ION – un robot cu...
Peste 400.000 de copii dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial vor beneficia de tichete sociale, a anunțat astăzi premierul României. Voucherele de 500...
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe Drumurile Publice au organizat de la începutul anului 2023 nu mai puțin de 2.056 de activități de prevenire și...
Senatorul liberal Cristian Achiței precizează că modernizarea Drumului Național DN 29D Botoșani-Ștefănești este practic finalizată. Într-o postare pe pagina sa de socializare, liberalul Cristian Achiței, a...
Lucrările de reparații curente determinate de uzură a tencuielilor exterioare la fațadele clădirii, respectiv treptele și podestele clădirii Palatului Administrativ din Botoșani sunt în toi, iar...