Connect with us

Actualitate

Vouchere de 500 de lei pentru preșcolari și elevi pentru achiziționarea de rechizite și haine. Cine va primi tichetele sociale

Publicat

Publicitate

Peste 400.000 de copii dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial vor beneficia de tichete sociale, a anunțat astăzi premierul României. Voucherele de 500 de lei sunt pentru preșcolari și elevi care provin din familii cu venituri mici, pentru achiziționarea de rechizite și haine, relatează alba24.ro.  

Pentru a putea beneficia de ajutor, părinții copiilor vor trebui să completeze o cerere. Aceasta din urmă va trebui depusă la școli, în acest an școlar, până pe 26 octombrie.

„Acordăm, astăzi (n.r. – joi, 12 octombrie) prin Ordonanță de Urgență tichete sociale în valoare de 500 de lei pentru fiecare copil dintr-o familie cu venituri mici, care merge la grădiniță și la școală, la cursuri primare și gimnaziale”, a anunțat Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern.

Potrivit premierului, sunt peste 400.000 de copii care vor beneficia de sprijin pentru achiziționarea de rechizite și haine. Tichetele vor fi primite anual, timp de patru ani, începând cu anul școlar 2023-2024. Finanțarea, care va fi de 120 milioane euro, va fi asigurată integral din fonduri europene.

Vouchere de 500 de lei pentru preșcolari și elevi: cine va beneficia de tichetele

Potrivit proiectului, vor beneficia de tichete de 500 de lei pentru rechizite și haine:

a) copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar înscrişi în învăţământul de stat

Publicitate

Aceștia trebui să îndeplinescă condiţiile, în luna iulie a fiecărui an, pentru obţinerea sprijinului educaţional acordat copiilor din familii defavorizate conform Legii nr. 248/2015.

b) copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat primar înscrişi în învăţământul de stat primar

Aceștia trebuie să întrunescă criteriile de venit stabilite în Programul naţional de rechizite şcolare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2002. De asemenea, aceștia trebuie să fie în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară.

c) copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat gimnazial înscrişi în învăţământul de stat gimnazial

Aceștia trebuie să întrunească criteriile de venit stabilite în Programul naţional de rechizite şcolare. De asemenea, trebuie să fie în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară.

Sprijinul principal acordat este în valoare de 500 de lei, într-o tranșă unică în fiecare an școlar, începând cu anul școlar 2023 – 2024.

Vouchere de 500 de lei pentru preșcolari și elevi: cum se vor acorda tichetele

Unitățile de învățământ vor informa reprezentanții legali sau tutorii cu privire la condițiile de eligibilitate. De asemenea, vor solicita părinților completarea unei cereri din care să reiasă componența familiei.

Părinții ai căror copiii se încadrează în condițiile de eligibilitate vor depune la unitățile de învățământ o cerere. Pentru anul școlar 2023-2024, aceasta va trebui depusă în termen de 45 de zile calendaristice de la începutul cursurilor. Mai exact, până pe 26 octombrie.

Pentru anii școlari aferenți perioadei 2024-2027, cererea va fi depusă în maxim 25 de zile calendaristice de la începutul cursurilor.

Datele și informațiile din cerere vor fi introduse de unitățile de învățământ în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR).

După prelucrarea, validarea și procesarea datelor, lista destinatarilor finali va fi transmisă de către STS la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Aceasta va putea fi accesată de către beneficiari, prin intermediul aplicației informatice.

Vouchere de 500 de lei pentru preșcolari și elevi: cum se vor distribui tichetele

Inspectoratele școlare județene vor distribui tichetele sociale pe suport electronic către unitățile de învățământ din care provin destinatarii finali.

Mai apoi, unitățile de învățământ vor transmite părinților tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional. Împreună cu acesta vor fi transmise și informațiile necesare privind lista unităților afiliate de pe raza teritorială unde aceștia își au domiciliul sau reședința.

Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru sprijin educațional este de 500 de lei.

Acesta se acordă într-o singură tranşă anual şi va putea fi utilizat în anul şcolar în care se acordă.

Tichetele sociale pe suport electronic nu vor permite efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional vor putea fi utilizate doar pe teritoriul României. De asemenea, acestea vor putea fi utilizate numai pentru achiziționarea serviciilor de sprijin educațional pentru care au fost emise.

Se interzice unităților afiliate acordarea unui rest de bani la tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional vor fi alimentate la începutului anului școlar sau pe parcursul anului școlar în care se acordă sprijinul, exclusiv cu valoarea nominală prevăzută, respectiv cu valoarea tichetelor sociale pentru sprijin educațional acordate destinatarilor finali, stabilită potrivit prevederilor OUG.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional pot fi utilizate numai la unitățile afiliate care încheie cu unitatea emitentă selectată de către beneficiar contracte de prestări servicii/protocoale/convenții/acorduri sau orice alt document care reglementează drepturile și obligațiile părților.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Bărbat din Călărași înșelat cu 10.000 de euro. Polițiștii au recuperat prejudiciul chiar înainte de sărbători

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Călărași au reușit identificarea autorilor unei infracțiuni de înșelăciune și recuperarea integrală a prejudiciului cauzat unui bărbat din comuna Călărași.

Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 21 august 2025, doi bărbați, sub pretextul construirii unei case de tip modular, au indus în eroare persoana vătămată și au solicitat și primit de la aceasta suma de 10.000 de euro.

Activitatea de investigare a fost îngreunată de faptul că persoana vătămată deținea foarte puține date despre persoanele bănuite de comiterea faptei, respectiv doar câteva semnalmente și un număr de telefon.

Cu toate acestea, în urma activităților specifice desfășurate de polițiști, în luna decembrie a.c., au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptei, respectiv doi bărbați, de 39 și 35 de ani, din județul Galați.

Cei doi au restituit integral prejudiciul cauzat victimei, în valoare de 10.000 de euro.

Polițiștii recomandă să fiți prudenți atunci când efectuați plăți către persoane sau firme necunoscute și să verificați cu atenție identitatea acestora, pentru a evita să deveniți victime ale infracțiunilor de înșelăciune.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Urmărit pentru furt, depistat de către polițiștii de frontieră la Stânca

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, căutat pentru săvârşirea infracțiunii de furt, pe teritoriul Germaniei.

 

În data de 19 decembrie a.c., în jurul orei 10.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pasager într-un autoturism înmatriculat în Republica Moldova, un cetățean R. Moldova, în vârstă de 38 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului este era emisă, de către autoritățile din Germania, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

FOTO&VIDEO Focul care salvează: Cum un pompier din Botoșani a adus căldură și speranță într-o casă din Vlăsinești

Publicat

Publicitate

Plutonierul adjutant Gheorghe Cozmolici știe foarte bine ce înseamnă focul care mistuie totul. Ca pompier, l-a înfruntat de nenumărate ori. Dar mai știe și ce înseamnă focul care încălzește — acela care se naște din omenie, din grija față de celălalt. Pe acesta îl duce cu el acasă, acolo unde îl așteaptă soția lui, Bianca, și cei doi copii ai lor, Agnes și Liam Alexandru.

Cu câțiva ani în urmă, două familii s-au cunoscut într-un bloc obișnuit din orașul Săveni. Vecini de scară, cu saluturi simple și conversații mărunte. O familie mică și una numeroasă — șapte copii, gălăgioși, plini de viață. Viața nu fusese blândă cu ei, dar se țineau strâns unii de alții.

În urmă cu un an și jumătate, siguranța familiei numeroase s-a năruit. Proprietarul locuinței nu a mai vrut să îi mai țină în chirie, iar teama de a rămâne pe drumuri a devenit apăsătoare. Șapte copii riscau să rămână fără un acoperiș deasupra capului.

Atunci, Gheorghe Cozmolici și soția lui, Bianca, nu au stat pe gânduri. Aveau și ei doi copii și știau cât de important este pentru un copil să aibă un loc sigur unde să se întoarcă seara. Dintr-o omenie simplă, au ales să le deschidă ușa.

Le-au propus să se mute în casa moștenită de la bunici, din comuna Vlăsinești. O casă modestă, dar plină de căldură, care a prins viață odată cu râsetele copiilor. Nu a fost un gest făcut pentru laude sau recunoaștere publică, ci unul firesc, născut din empatie.

„Pentru noi, un copil trebuie să știe că are unde să se întoarcă, că este dorit și protejat. Casa din Vlăsinești nu este mare, dar e plină de viață. Când vezi copiii râzând, știi că ai făcut ce trebuie”, mărturisește Gheorghe Cozmolici.

Publicitate

De atunci, Gheorghe și Bianca îi vizitează des. Îi ajută cu alimente, haine și dulciuri, dar mai ales cu prezență și grijă. Legătura dintre cele două familii a devenit și mai strânsă când au decis să boteze mezinul familiei, un copil de doar două luni — un simbol al speranței și al unui nou început.

Înainte de Crăciun, Gheorghe Cozmolici a revenit în casa din Vlăsinești împreună cu colegii săi de la Stația de Pompieri Săveni și cu Moș Crăciun. Nu au venit cu mâna goală, ci cu daruri pentru copii, alimente și haine, aducând nu doar pachete, ci și bucurie, emoție și sentimentul că nu sunt uitați. Pentru cei mici, a fost o zi în care spiritul sărbătorilor a prins contur prin gesturi simple și sincere.

Aceasta nu este o poveste despre eroi în uniforme, ci despre oameni care aleg să fie oameni, chiar și atunci când au propriile griji. Despre înțelegerea profundă a faptului că un copil are nevoie de mai mult decât un acoperiș — are nevoie de siguranță, iubire și stabilitate.

În casa din Vlăsinești nu locuiește doar o familie numeroasă. Acolo locuiește bunătatea. Iar dovada că, uneori, cea mai mare salvare nu este din flăcări, ci din lipsuri.

Citeste mai mult

Eveniment

CFR Călători suplimentează cu vagoane trenurile, în perioada sărbătorilor de iarnă

Publicat

Publicitate

CFR Călători va suplimenta cu vagoane, în perioada sărbătorilor de iarnă, în zilele cu trafic intens, trenurile de pe cele mai solicitate rute, în limita parcului de material rulant disponibil, pentru a facilita deplasarea călătorilor în toate destinațiile.

‘CFR Călători anunță că, în perioada sărbătorilor de iarnă, în zilele cu trafic intens, va asigura capacitatea maximă de transport disponibilă, pentru a facilita deplasarea călătorilor către toate destinațiile. Traficul de pasageri va fi monitorizat permanent, iar, în funcție de cerere, trenurile de pe cele mai solicitate rute vor fi suplimentate operativ cu vagoane, în limita parcului de material rulant disponibil. Pentru evitarea supraaglomerării trenurilor din orele de vârf, recomandăm pasagerilor să utilizeze și celelalte trenuri prevăzute în graficul zilnic de circulație. Biletele pot fi achiziționate online până la ora plecării trenului, în limita locurilor disponibile’, se arată într-un comunicat al companiei, remis vineri AGERPRES.

În vederea unei mai bune predictibilități a cererii de transport și a adaptării eficiente a capacității la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă planificarea din timp a călătoriei, inclusiv achiziționarea în avans a legitimațiilor de călătorie.

‘Înainte de urcarea în tren, recomandăm tuturor călătorilor să se asigure că dețin legitimația de călătorie și, după caz, documentele aferente transportului, pentru a evita taxarea suplimentară în tren și/sau aplicarea sancțiunilor prevăzute de reglementările în vigoare’, se mai precizează în comunicat. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending