Connect with us

Economie

“Boșii” de la FC Botoșani fac un parc fotovoltaic pentru Primăria Hârșova

Publicat

Publicitate

În urma unei licitații publice privind înființarea unui parc fotovoltaic (CEF) în orașul Hârșova, județul Constanța, Primăria orașului Hârșova a atribuit un contract către Elsaco Solutions, care a fost declarat câștigătorul licitației organizate în sistemul electronic de licitații din România, relatează ziuaconstanța.ro.

Valoarea contractului este de 5.135.500 lei, atribuirea având loc pe 29 septembrie 2023, rezultatul final fiind publicat recent în SEAP.

Terenul pe care se dorește construirea parcului fotovoltaic este situat în extravilanul localității Hârșova, CF100777, terenul nu este grevat de sarcini și nu este inclus pe lista monumentelor istorice și/sau ale naturii sau în zona de protecție a acestora. Suprafața terenului este de circa 30.000 mp.

Proiectul de înființare a parcului fotovoltaic (CEF) are drept obiectiv principal producerea și introducerea energiei electrice produse din surse regenerabile, în Sistemul Electroenergetic Naţional (SEN).

Obiectivul general care se doreşte a fi atins prin implementarea prezentului proiect investiţional are în vedere rezolvarea unei probleme importante pentru Orașul Hârșova – alimentarea cu energie electrică a instituţiilor locale şi a iluminatului public din sursă proprie, cu reducerea facturilor anuale la energie.

Elsaco Solutions SRL a fost înființată în anul 2001 și are sediul social în județul Botoșani, pe strada Mihai Eminescu, conform termene.ro.

Publicitate

Asociați sunt Popa Doru, care este și administrator  cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 20%, Parfenov Petru, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 20%, Jitaru Ovidiu, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 20%, Iftime Valeriu, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 40%.

Domeniul de activitate principal al firmei îl reprezintă activităţi de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client).

Pe anul 2022, firma a raportat 48 de salariați, 84,3 milioane lei cifră de afaceri și un profit de peste 9 milioane de lei.

Iftime Valeriu mai apare în firmele Elsaco Engineering SRL, Vestra Industry SRL, Smart Eco Plus SRL, Termocoop SRL, BTWM 400SRL, Fotbal Club Botoșani SA și Elsaco Electronic, Ovidiu Jitaru este în Vestra Industry SRL, Elsaco International SRL, Elsaco Business Software SRL, Vestra Industry SRL, Smart Eco Plus SRL, Elasco Engineering SRL, Termocoop SRL, Biziteam SRL, BTWM 400 SRL, Fotbal Club Botoșani SA, Elsaco Electronic SRL și Elsaco Energie Verde 1 SRL. Petru Parfenov mai apare în Smart Eco Plus SRL, Elsaco International SRL, Elsaco Business Software SRL, Vestra Industry SRL, Elsaco Engineering SRL, Termocoop SRL, Fotbal Club Botoșani SA, Elsaco Electronic SRL, BTWM 400 SRL, Elsaco Energie Verde 1 SRL. Doru Popa apare în Smart Eco Plus SRL, Elsaco International SRL, Elsaco Business Software SRL, Vestra Industry SRL, Elsaco Engineering SRL, Termocoop SRL, Fotbal Club Botoșani SA, Elsaco Electronic SRL, BTWM 400 SRL, Elsaco Energie Verde 1 SRL.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Proclamarea generală a canonizării celor 16 Sfinte Femei Românce, mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare. Programul evenimentului

Publicat

Publicitate

Evenimente liturgice, prilejuite de proclamarea generală a canonizării celor 16 Sfinte Femei Românce, vor avea loc la Catedrala Patriarhală ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ din București și se vor desfășura conform următorului program:

Joi, 5 februarie, la ora 17:00, la Catedrala Patriarhală, după încheierea Vecerniei, se va săvârși ultima slujbă de pomenire pentru cele 16 femei românce cu viață sfântă (mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare).

Vineri, 6 februarie, programul va începe la ora 7:45, cu purtarea în procesiune a sfintelor moaște din Catedrala Patriarhală – ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina -, precum și cele ale Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina de la Reședința Patriarhală, pentru a fi așezate în Baldachinul Sfinților, spre a facilita accesul pelerinilor la închinare.

Între orele 8:30 și 12:30, Sfânta Liturghie va fi săvârșită în Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Înainte de încheierea Sfintei Liturghii, va avea loc solemnitatea proclamării generale a canonizării celor 16 femei românce cu viață sfântă de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de ierarhii Sfântului Sinod.

* * *

Publicitate

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în Aula Magna ‘Teoctist Patriarhul’ din Palatul Patriarhiei, a aprobat, în ședința de lucru din 1 iulie 2025, canonizarea a 16 femei cu viață sfântă. Aceste sfinte sunt:

Doamna Maria Brâncoveanu (1661-1729), soția Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, cu titulatura de Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu și cu cinstire în data de 16 august;

Schimonahia Filofteia Antonescu de la Mănăstirea Pasărea (jumătatea sec. al XVIII-lea – 1833), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Filofteia de la Pasărea, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica și cu cinstire în data de 12 aprilie;

Monahia muceniță Evloghia Țârlea de la Mănăstirea Samurcășești-Ciorogârla (1908-1949), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești și cu cinstire în data de 19 decembrie;

Schimonahia Elisabeta Lazăr de la Mănăstirea Pasărea (1970-2014), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea și cu cinstire în data de 5 iunie;

Monahia Platonida (1487-1554), soția Sfântului Voievod Neagoe Basarab, cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Platonida de la Argeș (fostă Despina Milița, soția voievodului) și cu cinstire în data de 26 septembrie;

Măndălina Cătălinici (1895-1962) cu titulatura de Sfânta Magdalena de la Mălainița și cu cinstire în data de 15 octombrie;

Schimonahia Mavra de pe muntele Ceahlău (sec. XVII-XVIII) cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău și cu cinstire în data de 4 mai;

Schimonahia Nazaria, prima stareță a Mănăstirii Văratic (1697-1814), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Nazaria de la Văratic și cu cinstire în data de 17 august;

Schimonahia Olimpiada, ctitora Mănăstirii Varatic (1757-1842), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Olimpiada de la Văratic și cu cinstire în data de 17 august;

Olimpia Tănase (1880-1967), mama Cuviosului Petroniu de la Prodromu, cu titulatura de Sfânta Olimpia din Fărcașa și cu cinstire în data de 4 iulie;

Blandina Gobjila (1906-1971), învățătoare, 15 ani deportată în Siberia, cu titulatura de Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași și cu cinstire în data de 24 mai;

Monahia Elisabeta (Safta) Brâncoveanu (1776-1857), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Elisabeta (Safta) Brâncoveanu și cu cinstire în data de 17 august;

Anastasia Șaguna (1785-1836), mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, cu titulatura de Sfânta Anastasia Șaguna, mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna și cu cinstire în data de 1 decembrie;

Monahia Filotimia Manolache de la Mănăstirea Râmeț (1896-1989), mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv și cu cinstire în data de 6 iulie;

Monahia Antonina Diaconu de la Mănăstirea Tismana (1923-2011), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismana și cu cinstire în data de 23 decembrie;

Monahia Matrona Ciupelea, stareța Mănăstirii Hurezi (1852-1935), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi și cu cinstire în data de 5 mai. (sursa https://basilica.ro)

AGERPRES

Sursa foto: oficiul de stiri

Citeste mai mult

Eveniment

Tragedie la Călărași: O femeie de 80 de ani a murit în incendiul care i-a cuprins locuința

Publicat

Publicitate

O femeie în vârstă de 80 de ani, din localitatea Călărași, și-a pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit în locuința sa. Tragedia a avut loc în această dimineață. Alarma a fost dată de un vecin.

 

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii militari de la Garda de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere, un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Călărași.

 

Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile din două camere și o parte din acoperișul casei. Proprietara a fost găsită într-una dintre camerele afectate de incendiu, iar echipajul medical a declarat decesul. Incendiul a fost stins în limitele găsite.

 

Publicitate

Cel mai probabil, evenimentul a fost generat de jarul căzut din sobă pe material combustibile, fiind observat și anunțat cu întârziere.

 

Pentru a preveni astfel de tragedii, respectați regulile de utilizare a sobelor:

 

– amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;

 

– nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;

 

– nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;

 

– nu puneți hainele la uscat, pe sobă;

– nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;

 

– în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;

 

– focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor;

 

– stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;

 

– nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;

 

– depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor din Săveni. Zeci de persoane verificate

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru siguranța cetățenilor, în zona de competență.

 

Astfel, au fost vizate zonele în care se formează aglomerări de persoane și localuri publice, prilej cu care au fost legitimate peste 40 de persoane și verificate 20 de autoturisme.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Dosar penal pentru un tânăr din Tudora care a fost prins la volan cu toate că permisul este suspendat

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Tudora au oprit pentru control, pe drumul public din localitate, un autoturism condus de un tânăr, de 30 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce autoturisme suspendat, din luna noiembrie 2026.

 

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending