O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Dragoş Pandele în „Observator cultural” nr. 875 din 8-14 iunie 2017: „O remarcă a lui Stalin, cu privire la oportunitatea jucării lui „Hamlet” în condiţiile războiului antifascist, a anulat repetiţiile şi a anulat spectacolul pe termen nedefinit. În viziunea dictatorului, Hamlet nu corespundea idealurilor de optimism, curaj,  acţiune ale publicului sovietic. Cu a sa îndoială tragică şi lipsă de hotărâre, Hamlet sfida nevoile poporului şi nu reprezenta oamenii care, odată ce îşi fixează un scop, acţionează fără să mai reflecteze. Hamlet era, în viziunea acelor vremuri, doar un nebun meditativ, un melancolic, depresiv care trebuie eradicat. Nu ştim dacă, în acel context, el a fost considerat cu adevărat nebun, dar putem spune cu siguranţă că a generat o nebunie oprită doar în momentul în care Stalin a murit. Şi, odată cu acest moment, Hamlet a reapărut din ungherul în care fusese aruncat, mai analizat, mai comentat, oferind umanităţii noi modele culturale”;

Publicitate

Luana Stroe,  în „Observator cultural” nr. 875 din 8-14 iunie 2017, ne face „o scurtă familiarizare cu tematica romanului „Vieţile paralele” de Florina Ilis”: „În anii `60, organele de Securitate devin interesate de manipularea imaginii „poetului naţional”. Diferenţa este aceea că manipularea nu se face retroactiv, aşa cum ne-am aştepta, ci prin intervenţie directă asupra trecutului. Agenţii Securităţii defilează pe axa temporală 1883 până în anii 2000, încercând să distorsioneze viaţa poetului. Tematic, romanul riscă mult. Cel puţin dintr-un punct de vedere fidel „decretului” călinescian, pentru care viaţa unui geniu avea o valoare tipologică nulă. Generic, însă,  „Vieţile paralele” se află în tendinţe. Ca Thomas Pynchon, în „Curcubeul gravitaţiei”, sau ca John Barth în „Letters”, Florin Ilis scrie o istorie apocrifă în care paranoia conspiraţionismului joacă un rol decisiv”;

Erotizarea actului critic la Nora Iuga: „Totul pe lumea asta e suportabil, fiindcă pătrunderea unui corp în alt corp şi înghiţirea unui corp de către alt corp sunt acte barbare de o cruzime maximă. Pătrunderea masculului în femelă e o înjunghiere. Înghiţirea masculului de către o femelă e o devorare. Orice acuplare e un viol. Poate şi actul critic e un viol. Aş zice chiar un asasinat virtual. Cei doi asasini vor amândoi să fie călăi deopotrivă. Hai să acoperim cu o cârpă neagră oglinda, ca la mort. Hai să scoatem raţiunea din joc. Masculul e atacatorul pentru că el e puternic. Femela se teme de el, deşi îl vrea, doar l-a chemat, dar îl respinge. Nu e conştientă că frica ei îl aţâţă. Frica e un sentiment profund erotic. Carnea are caracter. Se ţine de cuvânt. Îşi achită prompt datoriile. Suferinţa e plătită la termen cu bucurie. Critica nu e carne, critica e raţiune. Raţiunea nu-şi achită prompt datoriile” (citat reţinut dintr-un eseu de Ironim Muntean din „Contemporanul – ideea europeană” nr. 6 din 2017);

Mihaela Helmis, în „Contemporanul – Ideea Europeană” nr. 6 din 2017,  publică interviul cu dansatorul şi coregraful Gigi Căciuleanu. Reţin câteva idei ale artistului: 1. „Întotdeauna m-au fascinat liniile. Fie că acestea sunt trasate cu corpul, fie că  le trasezi pe hârtie, fie că le trasezi cu mintea, cu inima, cu creierul”; 2. „Dada este un banc, este bazat pe ideea jocului inteligent. Bancurile nu sunt tâmpite, sunt inteligente, şi felul de a sparge nişte clişee, nişte vase de porţelan pe care după aia le-a lipit în felul lui, mi se pare foarte frumos, şi hai să spun foarte măreţ, pentru cineva venind dintr-un loc al lumii unde nu se crede că ar fi multă artă modernă”; 3. „I-am făcut lui Tristan Tzara ce le-a făcut el altora, adică l-am dadaizat”; 4. „Acest suprarealism este un fel de microscop care se uită la fiinţa umană într-un fel foarte, foarte detaliat, se uită până în străfunduri”; 5. „Suprarealismul merge mai departe decât intelectul, mai departe decât chiar talentul, şi asta mi s-a întâmplat şi mie”; 6. „Întotdeauna mi-am notat dansurile prin poezii, niciodată nu le-am notat prin mişcări descriptive, ci prin metafore, chiar dacă foarte multe le-am aruncat după aceea pentru că n-am mai avut nevoie de ele, dar nu numai că le-am notat aşa, dar le-am şi ţinut minte aşa”; 7. „Acest „Om aproximativ” a lui Tristan Tzara este un om total şi bineînţeles că nimeni nu poate avea totalitatea asta. Şi nici n-ar fi interesant”; 8. „Gândul este un lucru extraordinar pentru că nu ştiu dacă sau ce mai rămâne după ce nu mai suntem. Dar cred că dacă material nu mai rămâne nimic gândurile rămân pe undeva! Şi atunci au realmente o forţă, cred eu…De exemplu eu cred într-un zodiac pe dos, cred că gândurile noastre influenţează mişcarea astrelor”; 9. „Dansul gândului, care mi se pare, încă o dată, mult mai interesant şi mai complet şi mai frumos decât dansul trupesc”; 10. „Metafora este un dans al gândului, nu numai al gândului conştient, ci şi al gândului inconştient, subconştient sau – să-i spunem – hiperconştient, care ne depăşeşte”;

Publicitate

Cristian Hera, în „Contemporanul. Ideea europeană” nr. 6 din 2017: „Îmi îngădui ca în final să citez câteva dintre reflecţiile făcute de-a lungul timpului de mari personalităţi la care îmi permit să mă ataşez în totalitate într-o Pledoarie pentru SOL: „O naţiune care îşi distruge pământul se distruge pe ea însăşi” (Franklin D. Roosevelt, 1930); „Indiferent cui aparţine, pământul are o funcţie socială. Pământul este veşnic. Dacă dispare pământul, dispare veşnicia” (Gheorghe Ionescu Sişeşti, 1937); „Pământul nu l-am moştenit de la părinţi, ci îl avem împrumutat de la copiii noştri” (Alvin Toffler, 1970); „În templul naturii solul este vitraliu revelator pentru peisajul actual, fereastra clară pentru trecut şi făgaş de lumină spre viitor” (Nicolae Florea, 2007); „Pământul este noul aur, hrana, noul petrol” (Lester Brown, 2012)”;

Andrei Marga, în „Contemporanul. Ideea europeană” nr. 6 din 2017, publică eseul „Lumea de după 2010”.  Afirmă profesorul Marga: „Starea lumii din momentul de faţă se lasă, însă, greu prinsă, mai departe, în formule simple, de felul clişeelor căutate de noii adepţi ai dogmelor”. Andrei Marga prezintă patru certitudini existente şi care întăresc cele spuse: 1. „există o dependenţă a ţărilor de societatea mondială”; 2. „dezvoltarea unei ţări nu se atinge doar prin intervenţie din exterior”; 3. „se reorganizează puterile în spaţiul global”; 4. „subiecţi ai istoriei în format mic – indivizi excepţionali – sau în format mare – curente, clase sociale, naţiuni – nu se mai confirmă”;