Connect with us

Eveniment

Patriarhul României: Rostul lucrării social-filantropice a creștinului nu este cultivarea imaginii sale în lume, ci a iubirii

Publicat

Publicitate

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a subliniat, duminică, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, că rostul activității social-filantropice a creștinului este cultivarea iubirii, nu cultivarea imaginii personale, relatează basilica.ro.

Patriarhul României a explicat, în cuvântul de învățătură, că binele trupesc este precedat de binele sufletesc și că înainte de a fi hrăniți cu cele materiale, avem nevoie de hrană pentru suflet.

„Așadar, Domnul oferă celor veniți la El mai întâi hrană pentru suflet, vindecare de boli și apoi hrană pentru trup. Iisus le-a vorbit mai întâi mulțimilor adunate despre taina dobândirii vieții veșnice, prin credință, apoi i-a vindecat pe bolnavii aduși la El, și după aceea le-a spus ucenicilor, care L-au rugat să dea drumul mulțimilor să meargă să își cumpere mâncare din sate, «dați-le voi să mănânce», iar ei au spus că au doar cinci pâini și doi pești”, a spus Preafericirea Sa.

Sufletul se hrănește cu Cuvântul lui Dumnezeu

„Primul adevăr al Evangheliei de astăzi este acesta: trebuie să ne hrănim mai întâi sufletul cu ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu și să cerem de la Hristos vindecare sufletească și trupească”, a adăugat Patriarhul României.

Cuvântul lui Dumnezeu este hrana de care are nevoie omul, ca „ființă rațională, liberă și iubitoare, compusă din suflet și trup. Trupul se hrănește din produsele materiale, iar sufletul se hrănește cu ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, a Evangheliei vieții veșnice”.

Publicitate

Dumnezeu a sădit în noi dorul după veșnicie, așa cum ne învață Sfânta Scriptură.

„Omul este creat după lui Dumnezeu, cel veșnic viu. Aici este toată taina identității persoanei umane, că este creată după chipul Persoanelor Divine ale Sfintei Treimi, veșnic vii și ca atare, omul este chemat la viață veșnică, pentru că este creat după chipul Dumnezeului celui Veșnic”, a mai spus Părintele Patriarh.

Patriarhul României a slujit duminică 3 august, la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale din București. Foto: Ziarul Lumina

Biserica întreagă trebuie să aibă grijă de cei aflați în nevoi

Mântuitorul arată, prin minunea săvârșită, că distinge, dar nu desparte hrana sufletească de cea ce trupească.

Mai mult, suntem datori să avem grijă de cei aflați în dificultate.

„Al doilea adevăr pe care îl învățăm din Evanghelia de astăzi este acela că Domnul distinge, dar nu desparte hrana duhovnicească de cea trupească. El acordă prioritate hranei sufletești, dar nu uită că omul este și trup care nu trebuie neglijat, ci îngrijit. Învățăm din acest episod că ucenicii lui Hristos și, deci, Biserica întreagă trebuie să aibă grijă de cei flămânzi, însetați sau aflați în nevoi”, a menționat Patriarhul României.

Creștinii îi urmează lui Hristos atunci când aduc daruri la biserică, „spre binecuvântare și împărțire, pe lângă pâinile pentru Euharistie și alimente pentru cei săraci și bolnavi. Așa s-a dezvoltat, deodată cu Liturghia euharistică, și filantropia socială. Împreună cu rugăciunea comună din biserică, s-a organizat și fapta cea bună. Prin urmare, opera de caritate a Bisericii își are rădăcina în iubirea milostivă a lui Dumnezeu arătată oamenilor în și prin Iisus Hristos”.

Comuniune sufletească, nu falsă siguranță materială

Ce sunt cuvintele Mântuitorului pentru noi?

„Ceea ce spus Iisus nu sunt simple informații, ci legătură vie, relație cu Dumnezeu cel Viu, de aceea izvorăsc bucurie și daruri multe, care hrănesc sufletul omului cu sensuri sau înțelesuri duhovnicești, care sunt cuprinse tainic în Sfânta Euharistie, așa cum sunt cuprinse tainic și în Sfânta Scriptură”, răspunde Patriarhul României.

O a treia învățătură desprinsă din Evanghelia de azi este aceea că Hristos nu dorește să creeze o falsă siguranță, bazată pe acumularea de materie, ci vrea comuniunea între oameni și Dumnezeu.

„Adevărata minune este săvârșită de Hristos pentru a fi cultivată nu falsa siguranță, ci comuniunea de iubire între Dumnezeu și oameni, precum și dărnicia oamenilor față de cei nevoiași”, a spus Patriarhul Daniel.

Din acest motiv, „rostul lucrării social-filantropice a creștinilor nu este cultivarea egoistă a imaginii lor individuale în societate, ci ei cultivă iubirea milostivă în sufletele lor pentru a deveni mâinile iubirii milostive a lui Hristos spre ajutorarea oamenilor aflați în nevoi”.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Prima zi de concediu medical NU va mai fi plătită de la 1 februarie. CNSLR Frăția, apel la Avocatul Poporului

Publicat

Publicitate

Prima zi de concediu medical NU va mai fi plătită de la 1 februarie. Măsura, adoptată de Guvern în ultima ședință din 2025, are în vedere descurajarea „concediilor fictive”, dar stârnește nemulțumirea sindicatelor, informează alba24.ro

CNSLR Frăţia îi cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa ordonanţei de urgenţă a guvernului prin care este introdusă ziua de concediu medical neplătită.

Sindicatele consideră că această măsură, care urmează să fie aplicată începând cu 1 februarie, încalcă drepturile fundamentale ale lucrătorilor şi va produce efecte ireversibile asupra sănătăţii acestora, transmite RADOR.

În sesizare se pune sub semnul întrebării caracterul de urgenţă al actului normativ, în condiţiile în care acesta a fost publicat în decembrie anul trecut şi va fi aplicat abia în februarie.

Astfel, sindicatele apreciază că putea fi urmată procedura legislativă obişnuită, cu dezbatere parlamentară şi consultarea partenerilor sociali.

Reamintim că Guvernul a aprobat la finalul lui 2025 o ordonanţă de urgenţă care stabileşte că prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită de la 1 februarie.

Măsura are caracter temporar, fiind aplicată în perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027, potrivit RFI.

Publicitate

Până acum, primele cinci zile de concediu medical erau suportate de angajator, iar indemnizația aferentă următoarelor zile era decontată din FNUASS (Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate).

Potrivit OUG, de luna viitoare, angajatul va suporta din propriul buzunar prima zi de concediu medical (prin diminuarea indemnizației), angajatorul suportă plata pentru zilele 2-6, iar din ziua a 7-a până la vindecare plata va fi făcută din bugetul FNUASS.

Guvernul a introdus și un mecanism temporar de control al concediilor medicale, prin care Casele de Asigurări de Sănătate pot verifica documentele medicale care au stat la baza concediului durata și corectitudinea completării certificatelor concordanța dintre diagnostic și recomandările medicale.

În situația în care se constată nereguli, pacientul poate pierde indemnizația de concediu medical.

Citeste mai mult

Eveniment

ANAF pune tunurile pe veniturile din platforma OnlyFans. Șeful Fiscului anunță noi controale la românii cu averi nejustificate

Publicat

Publicitate

Veniturile din platforma OnlyFans, urmărite de Fisc. Șeful ANAF anunță noi controale pentru sancționarea românilor cu averi nejustificate. El a amintit inclusiv de platforma pentru adulți, care aduce profituri uriașe, neimpozitate. 

Președintele Fiscului a anunțat că inspectorii ANAF vor merge în curând în controale țintite, la nivel național, nu stabilite la nivelul fiecărui județ.

Adrian Nicușor Nica, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a detaliat zonele pe care se concentrează verificările inspectorilor antifraudă.

„Evident că înainte de a demara orice control facem o analiză de risc pe baza datelor pe care le avem, profitând de partea asta de digitalizare pe care o punem la punct pas cu pas.

Nu e un proiect ușor și nu un proiect continuu digitalizarea, așa cum am comunicat public, o să prezentăm rezultatele după fiecare acțiune.

În ceea ce privește persoanele fizice cu averi justificat versus veniturile pe care le încasează, e un proces continuu de lucru.

Publicitate

Sunt vizați în principal cei cu autoturisme, partea de OnlyFans, unde sperăm ca, în cel mai scurt timp să venim cu noi declarații, să prezentăm ce s-a întâmplat”, a spus președintele Fiscului vineri, potrivit Mediafax.

Întrebat de reporterul Mediafax dacă inspectorii Fiscului vizează și zona proprietăților imobiliare, Adrian Nicușor Nica a confirmat că acest segment e în analiză.

Citeste mai mult

Educație

Elevele Școlii Gimnaziale Rădăuți-Prut, locul II la ONSȘ fotbal U14, după o finală intensă cu echipa din Darabani

Publicat

Publicitate

Elevele Școlii Gimnaziale Rădăuți-Prut au obținut un rezultat extraordinar la competiția ONSȘ – fotbal feminin U14, reușind să urce pe podium la faza pe cerc a întrecerii școlare. Echipa s-a clasat pe locul al doilea după o finală disputată cu multă intensitate cu formația din Darabani, într-un meci aprig dar echilibrat.

Pe parcursul competiției, sportivele au demonstrat ambiție, disciplină și un puternic spirit de echipă, reușind să treacă de adversari puternici și să ajungă în ultimul act al competiției. Finala a fost una spectaculoasă, în care ambele echipe au oferit un joc dinamic și determinat, spre aprecierea celor prezenți.

Rezultatul obținut confirmă munca depusă în pregătire și implicarea constantă a elevelor în activitățile sportive organizate în cadrul școlii. Cadrele didactice și profesorii coordonatori subliniază faptul că performanța este rezultatul efortului colectiv și al seriozității cu care elevele tratează fiecare competiție.

Participarea la astfel de întreceri contribuie nu doar la dezvoltarea fizică a elevilor, ci și la formarea spiritului de fair-play, a încrederii în sine și a capacității de lucru în echipă. Comunitatea școlară a felicitat echipa pentru rezultat, iar elevele sunt încurajate să continue pregătirea pentru competițiile viitoare.

„Performanța obținută de Școala Gimnazială Rădăuți-Prut confirmă încă o dată importanța sportului școlar și implicarea elevilor în activități care promovează un stil de viață sănătos și competitiv. Felicitări fetelor!”, a transmis și antrenorul echipei, profesorul Tudor Grădinaru.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

CNAIR: Circulația pe drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară fără blocaje cauzate de starea vremii

Publicat

Publicitate

Circulația pe drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară normal, în această dimineață, fără blocaje cauzate de starea vremii sau a carosabilului, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe pagina de Facebook.

Ninsori slabe se mai înregistrează în jumătatea vestică a regiunii (județele Suceava, Neamț și Bacău), iar carosabilul este umed, cu porțiuni de zăpadă frământată în județul Botoșani, respectiv uscat cu porțiuni umede, în rest, la o temperatură a aerului cuprinsă între -5 și -2 grade C.

‘Pe timpul nopții trecute, pentru asigurarea circulației, echipele DRDP Iași au acționat cu 119 autoutilaje și 541 tone de material antiderapant. În această dimineață, pe drumurile naționale din zona Moldovei sunt în acțiune 91 autoutilaje’, se arată în postarea CNAIR.

De asemenea, drumarii acționează în permanență pe toate drumurile naționale și pe sectoarele de autostradă aflate în administrarea DRDP Buzău. Se intervine cu utilaje și material antiderapant pentru asigurarea circulației în condiții de siguranță.

‘Le recomandăm conducătorilor auto să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să se informeze înainte de plecare’, transmit reprezentanții Companiei de Drumuri.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă o informare de vreme geroasă, polei și ninsoare viscolită, valabilă în toată țara până miercuri, la ora 10:00. Începând de sâmbătă, 31 ianuarie, ora 10:00, până miercuri, 4 februarie, ora 10:00, vremea va fi deosebit de rece, cu precădere în regiunile extracarpatice.

Publicitate

Dimineața și noaptea va fi ger la început în Moldova, apoi și în Dobrogea, estul Transilvaniei, Muntenia și, izolat, în Oltenia și sudul Banatului, astfel că temperaturile minime se vor situa în general între -20 și -10 grade, iar în nordul Moldovei gerul va persista și pe parcursul zilelor, maximele urmând a se încadra între -16 și -8 grade.

Local și temporar vor fi precipitații slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, iar pe alocuri se va forma polei și ghețuș.

Vântul va prezenta intensificări local în regiunile estice și sudice, cu viteze în general de 40 – 45 km/h, amplificând senzația de frig, iar din seara zilei de duminică până luni dimineață în sud-estul Olteniei, în sudul, centrul și estul Munteniei și în Dobrogea, temporar, ninsoarea va fi viscolită. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending