Connect with us

Eveniment

FOTO: Bombă de 50 de kg, găsită pe un câmp la Ripiceni

Publicat

Publicitate

O bombă de aviatie de 50 de kilograme exploziv, a fost găsită, în această această dimineață, pe un teren din localitatea Ripiceni. Cel mai probabil proiectilul a fost scos la suprafață în urma unor lucrări agricole.

La caz s-au deplasat pirotehnicienii din cadrul ISU Botoșani. Aceștia au constatat că bomba prezinta pericol pe timpul transportului și au luat decizia ca aceasta să fie distrusă la locul descoperirii.

Misiunea de distrugere a fost coordonată de colonel Ștefan Ușurelu, șeful al Serviciului Evacuare, Asanare Protehnică și CBRN din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă și inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel Dan Decebal Muraru.

Polițiștii și jandarmii s-au asigurat ca nu sunt persoane în zonă, iar un echipaj SMURD a supravegheat întreaga activitate.

Informare preventivă:

Muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce să facă atunci când găsesc obiecte metalice ce seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare.

Publicitate

În primul rând, nu trebuie să le atingă sau să le lovească, indiferent dacă sunt parțial îngropate în pământ sau se află la suprafață. Nu trebuie să le ridice pentru că nu au de unde să știe în ce stadiu se află acestea. Dacă nu sunt siguri ce fel de obiecte sunt, nu trebuie să le taie și nici să le folosească pentru improvizarea unor unelte sau ornamente.

Din curiozitate, unii oameni ar putea fi tentați să demonteze focoasele sau alte elemente componente, iar acest lucru este interzis pentru că o astfel de acțiune poate provoca explozii.

Tot ce trebuie să facă cetățenii este să apeleze numărul de urgență 112 dacă descoperă obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce prezintă suspiciunea că ar fi elemente de muniţie neexplodată.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Ajunul Bobotezei. Este zi de de post negru. De ce creștinii ajunează cu o zi înainte de Bobotează

Publicat

Publicitate

În Ajunul Bobotezei, preotul merge pe la casele credincioșilor, sfințind cu crucea și stropind cu agheasma dintr-un mănunchi de busuioc. Preotul este anunțat de „mergători”, care strigă „Chiralesaaa!”, însemnand „Kirie eleison”, adică „Doamne miluiește”, la origine având o formulă liturgică grecească.

Fuiorul (ața) care se pune în ajunul Bobotezei la crucea preotului, simbolizează cerul deschis prin arătarea Domnului la râul Iordan. Ca firele drepte ale fuiorului, este legătura dintre pământ și cer, naşterea din nou a omului „din apă şi din Duh”. Mântuitorul ne-a pregătit această legătură duhovnicească prin Botezul Său. La Botezul Domnului, „închinarea Treimii S-a arătat”.

Noi, creștinii ortodocși, ne botezăm în numele Sfintei Treimi, Botezul fiind o Taină a bisericii din cele șapte, prin care ne curăţim de păcatul strămoşesc. Moare omul vechi din noi şi se naşte omul cel nou, prin împărtăşirea din harul Sfântului Duh al Domnului. De aceea, nădăjduim că, prin credinţă şi fapte bune, vom ajunge să dobândim mântuirea. Este lucrarea văzută şi nevăzută a naşterii din nou a omului „din apă şi din Duh”.

Înainte de prăznuirea Botezului Domnului, este necesar să avem o pregătire mai profundă manifestată prin rugăciune și post aspru. Astfel, în Ajunul Bobotezei credincioșii „ajunează” adică țin post negru pentru ca a doua zi să poată primi un astfel de moment important al anului bisericesc cu inima smerită. Este necesar ca postul să fie nu doar trupesc ci și sufletesc, stând departe de a judeca, a cârti sau a face nedreptate cuiva chiar și cu gândul.

De altfel, postim în Ajun de Bobotează și pentru că atunci are loc sfințirea Aghiasmei Mari în biserică. Aceasta va putea fi consumata a doua zi de către credincioșii în casele cărora poposesc preoții pentru a le sfinți. Cu siguranță putem gusta din apa sfințită doar după o pregătire temeinică precum prin post și rugăciune. Totodată, Ajunul Botezului Domnului este și prima zi de post negru din an. Următoarele momente de peste an în care ținem un post atât de aspru de o zi în care nu se mănâncă și nu se bea este Vinerea Mare, Înălțarea Sfintei Cruci prăznuită pe 14 septembrie precum și de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul de pe 29 August. Rânduiala de a posti înainte de Bobotează exista încă din secolul lV, când catehumenii erau botezați după ce posteau cu o zi înainte de acest moment important.

Abia după ce primeau Taina Sfântului Botez puteau participa la Sfânta Liturghie și se puteau împărtăși cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Crin Antonescu anunță că își suspendă candidatura la prezidențiale și acuză partidele că l-au lăsat singur: „O să mă gândesc mai bine”

Publicat

Publicitate

Crin Antonescu a declarat, sâmbătă seara, la Digi24, că a suspendat unilateral acordul prin care a fost numit candidat al coaliției aflată la guvernare, scrie G4Media.ro.

„În legătură cu calitatea mea de candidat, cunoscută și recunoscută public până acum, aceea de candidat comun al coaliției aflate la guvernare, încep prin a anunța că în mod unilateral, adică eu, candidatul, consider acordul privitor la această candidatură suspendat”, a spus Crin Antonescu.

„Eu îl declar suspendat. Pentru că sunt două părți aici. Ce înseamnă suspendat? Înseamnă următorul lucru. Eu am primit o propunere de a fi candidatul unei coaliții politice, am acceptat această propunere, am asumat această candidatură și este o asumare de la care eu nu dau înapioi”, a adăugat fostul președinte al PNL.

Crin Antonescu a mai susținut că nu a fost susținut niciodată de serviciile secrete.

„Eu, toate funcțiile în cadrul sistemului democratic pe care le-am avut, toate au fost susținute de cetățeni și toate au fost prin alegeri libere”, a afirmat Antonescu.

Sursa: G4Media.ro

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Ajutor de deces în 2025: La ce valoare a ajuns. Noile reglementări aduc și o extindere a categoriilor de beneficiari

Publicat

Publicitate

Anul 2025 vine cu vești importante pentru români. În timp ce multe alte beneficii sociale încă așteaptă actualizări bugetare, ajutorul de deces va beneficia de o creștere semnificativă. Guvernul a decis să ajusteze valoarea acestui sprijin pentru a ține pasul cu costurile în creștere asociate serviciilor funerare, aducând astfel un sprijin binevenit familiilor îndoliate, scrie cancan.ro.

Începând cu 1 ianuarie 2025, suma alocată ajutorului de deces se va majora în funcție de statutul persoanei decedate. Astfel, dacă în 2024 persoanele asigurate primeau 7.567 de lei, iar cele neasigurate 3.784 de lei, în 2025 valorile cresc la 8.354 de lei pentru cei asigurați și 4.177 de lei pentru cei neasigurați. Această creștere vine să reducă povara financiară în momentele dificile.

Noile reglementări aduc și o extindere a categoriilor de beneficiari. Persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului, cu condiția să fi fost asigurate înainte de intrarea în concediu, pot acum să solicite acest sprijin. De asemenea, familiile celor care nu aveau asigurare sau pensie la momentul decesului pot beneficia de această măsură.

Procesul de solicitare a ajutorului de deces a fost și el simplificat pentru a facilita accesul la acest sprijin. Cererea poate fi făcută de soț, părinte, copil, tutore legal sau de persoana care a suportat costurile înmormântării. Actele necesare includ:

  • Cerere pentru acordarea ajutorului de deces (Anexa nr. 11).
  • Certificat de deces (original și copie).
  • Act de identitate al solicitantului (original și copie).
  • Acte de stare civilă ale solicitantului care să dovedească gradul de rudenie cu decedatul, sau actul care atestă calitatea de tutore sau mandatar (original și copie).
  • Dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original și copie).
  • Act medical care să ateste boala care a cauzat decesul, în cazul unui copil inapt, sau adeverință din învățământ pentru tinerii între 18-26 ani.
  • Adeverință de la angajator pentru a dovedi că persoana decedată avea calitatea de asigurat.
  • Declarație pe propria răspundere pentru a demonstra că membrul de familie nu era asigurat sau pensionar la data decesului.

Acest ajutor financiar este menit să acopere costurile de bază ale serviciilor funerare și să ofere un sprijin familiilor îndoliate. Majorarea sumei vine pe fondul creșterii salariului minim și al costurilor asociate organizării unei înmormântări.

Publicitate
Citeste mai mult

Educație

FOTO: „Adolescenții, Biserica și provocările lumii contemporane!”, proiect derulat de Liceul Trușești și Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Drislea

Publicat

Publicitate

Proiectul CAER „Adolescenții, Biserica și provocările lumii contemporane!” a fost derulat în 2024 de către Liceul „Demostene Botez” Trușești în parteneriat cu Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Drislea.

Potrivit informațiilor oferite de profesoara Cătălina Gania, proiectul vine în sprijinul elevilor, ajutându-i să-şi formeze o atitudine pozitivă față de școală, Biserică și societate în general, dar oferă în același timp și posibilitatea de exprimare și explorare a identității, dezvoltând capitalul social al copiilor. Activitățile proiectului urmăresc să genereze un mediu formator mai atractiv, în afara contextului instituțional, care să-i motiveze pe elevi să se implice în diverse activități.

Abordarea în comun de către școală și Biserică a activităților propuse, are un impact pozitiv asupra dezvoltării personalității elevilor, asupra performanțelor școlare și a integrării sociale. Foarte important în derularea acestor activități în parteneriat cu Biserica este faptul că elevii pot fi implicați atât în inițierea și organizarea, cât și în modul de desfășurare a acestora. Desfășurarea acelorași activități atât la școală, cât și la Biserică a stimulat implicarea elevilor, realizându-se o simbioză lucrativă deosebită, facilitând valorificarea talentelor personale și corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale.

„Viaţa adolescenţilor moderni între bine şi rău (droguri, avort, dependenţă de tehnologie, bullying)″

Activitatea principală a proiectului o reprezintă ″Viaţa adolescenţilor moderni între bine şi rău (droguri, avort, dependenţă de tehnologie, bullying)″ și urmărește implicarea unui număr cât mai mare de elevi. În această perioadă de căutare, în care adolescentul se confruntă cu numeroase trăiri, gânduri, sentimente, angoase şi speranţe, în încercarea de a-şi găsi drumul în viaţă, de a-şi afla propria identitate, şcoala și Biserica îi sunt alături. Aflat la graniţa dintre două identităţi, nici copil, dar nici adult încă, adolescentul are nevoie să fie ghidat în drumul său spre maturizare.

Activitatea urmărește să-i ofere răspunsuri la o serie de întrebări tulburătoare pentru el: drogurile, alcoolul, viaţa sexuală, avortul, tehnologia, violenţa, pentru că noi, adulții din jurul lui, avem datoria să-l ajutăm, să-l susţinem şi să-l inspirăm. Şcoala şi Biserica, doar împreună, vor putea cultiva iubire şi simţ civic în tinerele suflete care se formează. Se are în vedere formarea unei culturi moral-spirituale sănătoase, dar și cultivarea unor sentimente de bunătate, toleranță, respect și dezvoltarea imaginației și creativității.

Publicitate

Proiectul are în vedere colaborarea cu diverse unități de învățământ și parohii din județul Botoșani și din alte județe din țară și urmărește socializarea elevilor, a cadrelor didactice și preoților, prin adaptarea la celălalt, prin respectarea regulilor de grup. Elevii învaţă să se descopere împreună, să comunice, să se organizeze, să tolereze anumite comportamente și diferențe între oameni, să respecte reguli, să genereze propuneri, să expună impresii, păreri, încercând să dărâme barierele prejudecăţilor și dând naştere la solidarităţi şi adaptări la diverse situații.

„Prin derularea acestui proiect se dorește o altfel de învăţare. Cea mai de preț bogăție a unei parohii este reprezentată de către copii! Ziua în care Biserica se golește de copii, indică faptul că ea moare! Rugăciunea lor e mult mai primită decât a noastră, pentru că e din inimă curată!”, a mai precizat profesoara Cătălina Gania.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Eveniment39 de minute ago

CALENDAR ORTODOX 2025: Ajunul Bobotezei. Este zi de de post negru. De ce creștinii ajunează cu o zi înainte de Bobotează

Eveniment13 ore ago

Crin Antonescu anunță că își suspendă candidatura la prezidențiale și acuză partidele că l-au lăsat singur: „O să mă gândesc mai bine”

Eveniment14 ore ago

Ajutor de deces în 2025: La ce valoare a ajuns. Noile reglementări aduc și o extindere a categoriilor de beneficiari

Educație14 ore ago

FOTO: „Adolescenții, Biserica și provocările lumii contemporane!”, proiect derulat de Liceul Trușești și Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Drislea

Eveniment15 ore ago

Bărbat doborât de frig, salvat de un jandarm pe o stradă din Botoșani

Eveniment15 ore ago

O casă din Teioasa a fost în pericol, după ce funinginea depusă pe pereții interiori ai coșului de fum s-a aprins

Eveniment15 ore ago

Românii vor fi obligați să își recicleze hainele pe care nu le mai folosesc. Cum ar urma să funcționeze sistemul de reciclare

Eveniment15 ore ago

O femeie din Trușești a trăit spaima vieții ei. Bunurile din bucătărie au luat foc și s-a refugiat într-una dintre camere

Economie23 de ore ago

Plafonarea tarifelor la energie electrică și gaze ar urma să fie eliminată. Care sunt planurile Guvernului

Eveniment24 de ore ago

Botoșani: Cum ajung lipsa de afecțiune și statul pe telefoane să ne îmbolnăvească copii. Cum ne dăm seama că un elev este afectat de ADHD

Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending