Connect with us

Eveniment

FOTO: 24 august – Ziua Prizonierilor de Război Români

Publicat

Publicitate

În ziua de 24 august s-a comemorat, din acest an, Ziua Prizonierilor de Război Români, dedicată cinstirii celor care au îndurat greutățile prizonieratului în Cel de-al Doilea Război Mondial. Ieri, și la noi în județ, s-au organizat evenimente speciale pentru evocarea sacrificiilor făcute de prizonierii de război.

În comuna Lunca, la inițiativa Asociației Cultul Eroilor – subfiliala Lunca, au avut loc manifestări cultural-educative și depuneri de coroane la Monumentul Eroilor din comună, evenimentul fiind sprijinit de Primărie și Consiliul Local.

La Vârfu Câmpului, la inițiativa urmașilor prizonierilor de război din comună, cu suportul preotului Ioan Budeanu, a fost organizat un parastas, menit să readucă în atenția publică situațiile dificile în care s-au aflat soldații care au fost luați prizonieri după evenimentele din 23 august 1944.

„Colaborarea pe care o am cu Asociația Cultul Eroilor Botoșani, respectiv subfiliala Lunca, a condus la promovarea acestei propuneri legislative care s-a concretizat în instituirea zilei de 24 august ca Ziua Prizonierilor de Război Români. Această zi întregește seria zilelor naționale prin care românii au ocazia să participe la evenimente oficiale de evidențiere a tradițiilor glorioase ale oștirii române și a rolului hotărâtor pe care armata, eroii și veteranii de război l-au avut în formarea istoriei naționale. Felicitări tuturor celor implicați în demersurile care au făcut ca astăzi să ne oprim pentru câteva clipe și să reflectăm asupra vieților celor care au avut, poate, cel mai mult de suferit în Cel de-al Doilea Război Mondial – prizonierii de război. Cinste și onoare tuturor prizonierilor de război români!”, a transmis Alexandra Huțu, cea care a promovat inițiativa în Parlamentul României în anul 2024.

Ziua de 24 august a căpătat un caracter oficial, fiind instituită drept Ziua Prizonierilor de Război Români prin Legea nr. 305/2024, lege susținută de toți parlamentarii social-democrați din Botoșani în mandatul 2020-2024.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Autoturism mistuit de flăcări la Leorda – pompierii au intervenit contracronometru

Publicat

Publicitate

Un autoturism parcat în fața unei gospodării din localitatea Leorda a fost cuprins de flăcări, în această seară, fiind distrus în mare parte înainte ca pompierii să reușească să stingă incendiul. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Potrivit primelor informații, conducătoarea auto observase că iese fum din compartimentul motor la scurt timp după ce a oprit mașina în fața curții. În doar câteva momente, flăcările s-au extins rapid, iar oamenii din zonă au alertat pompierii.

La fața locului a ajuns un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere. Incendiul a fost localizat și lichidat înainte ca focul să ajungă la arborii din apropiere, care riscau să fie cuprinși de flăcări.

Mașina a ars în proporție de aproximativ 70%, iar cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică a vehiculului.

Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat propagarea incendiului, evitându-se astfel pagube mult mai mari.

Recomandări preventive pentru conducătorii auto:

Publicitate

✔️ verificați periodic instalația electrică și sistemul de alimentare cu combustibil;
✔️ asigurați-vă că echipamentele de iluminat nu sunt defecte sau neizolate;
✔️ verificați dacă există scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
✔️ nu faceți improvizații la instalația electrică;
✔️ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Pompierii reamintesc faptul că respectarea acestor măsuri de prevenire poate reduce riscul producerii unor incendii la autovehicule și poate salva vieți.

Citeste mai mult

Eveniment

Salariații care au în întreținere copii cu grad de handicap beneficiază de 8 zile pe lună de muncă la domiciliu

Publicat

Publicitate

Salariații care au în întreținere copii în vârstă de până la 18 ani încadrați în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, exceptând situațiile în care natura sau felul muncii nu permite desfășurarea activității în astfel de condiții, după ce președintele Nicușor Dan a promulgat, joi, legea care precizează acest lucru, relatează agerpres.ro.

Actul normativ completează în acest sens articolul 1.181 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.

‘Prin excepție (…), salariații care au în întreținere copii în vârstă de până la 18 ani, încadrați în grad de handicap, beneficiază de 8 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, în condițiile Legii nr. 81/2018, cu excepția situațiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfășurarea activității în astfel de condiții’, prevede legea promulgată.

De asemenea, în cazul salariaților care au în întreținere doi sau mai mulți copii încadrați în grad de handicap cu vârsta de până la 18 ani, suplimentar, pentru fiecare copil se mai acordă câte două zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă.

De aceste prevederi beneficiază și salariații care au în întreținere copii gemeni, tripleți sau multipleți cu vârsta de până la 18 ani.

Cererea în acest sens va fi însoțită, după caz, de certificatul de încadrare într-un grad de handicap al copilului, eliberat în condițiile legii.

Publicitate

Citeste mai mult

Actualitate

Ce medicamente pentru viroză sau gripă pot lăsa șoferii fără permis. Lista actualizată a substanțelor

Publicat

Publicitate

Mai multe medicamente folosite pentru viroză sau gripă pot costa șoferii permisul de conducere. Pastilele și siropurile care conțin substanțe cu efect psihoactiv pot genera rezultat pozitiv la testarea antidrog din trafic, chiar dacă au fost administrate legal, la recomandarea medicului. În astfel de situații, permisul este reținut pentru 72 de ore, perioadă în care se efectuează analizele de laborator pentru stabilirea exactă a substanțelor din organism, relatează alba24.ro.

O listă actualizată a medicamentelor ce pot afecta capacitatea de a conduce autovehicule a fost publicată de Ministerul Sănătății în Monitorul Oficial.

Potrivit gândul.ro, lista include medicamente ce conțin:

  • Codeină fosfat: Brufen Plus, Paradoren, Ultracod
  • Tramadol: Mabron, Tramacalm, Tramadol/Paracetamol, Skudexa
  • Benzodiazepine: Xanax, Frontin, Rivotril, Diazepam, Anxiar
  • Ketamină și derivați: Calypsol
  • Sedative: Imovane, Stilnox, Zolpidem

Vezi integral: LISTA_medicamentelor_care_pot_afecta_capacitatea_de_a_conduce_autovehicule

Unele medicamente pentru viroză sau gripă pot lăsa șoferii fără permis

Unele medicamente sau siropuri prescrise pentru tuse sau alte simptome ale virozei, gripei sau infecțiilor respiratorii pot duce la rezultat pozitiv pentru stupefiante la teste în trafic. În aceste situații, polițistul reține permisul de conducere.

Șoferului i se recoltează, la o unitate medicală, probe biologice (sânge și urină). Se face testare rapidă în laborator pentru a stabili dacă este vorba despre substanțe psihoactive. Aceste probe sunt lucrate în aproximativ 72 de ore, timp în care șoferul nu are permisul de conducere, potrivit antena3.ro.

Publicitate

Medicamentele pot rămâne în organism până la 72 de ore.

Dacă testul este pozitiv, persoana își poate recupera permisul în circa trei luni, mai scrie sursa citată.

Dacă este depistată o cantitate mai mare de substanțe, ce depășește limita terapeutică, se poate încadra la consum de substanțe și devine infracțiune.

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 9 octombrie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 9 octombrie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase joi, 9 octombrie 2025:

Loto 6/49: 23, 41, 2, 35, 40, 13

Noroc: 1 8 5 4 1 0 0

Joker: 31, 12, 21, 26, 22  + 18

Noroc Plus: 5 7 8 4 6 1

Publicitate

Loto 5/40: 36, 17, 35, 28, 11, 8

Super Noroc: 7 6 6 0 1 4

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending