Connect with us

Eveniment

Din 12 octombrie, Uniunea Europeană introduce controlul automat la frontiere pentru cetățenii din afara UE

Publicat

Publicitate

Operaționalizarea Sistemului de Intrare/Ieșire (EES) la frontierele externe ale Uniunii Europene, începând cu 12 octombrie 2025

Duminică, 12 octombrie 2025, la nivelul Uniunii Europene va fi operaționalizat Sistemul de Intrare/Ieșire (EES), un instrument electronic modern de control la frontierele externe ale Uniunii Europene.

În România, sistemul va fi operaționalizat etapizat, începând cu punctele de trecere a frontierei Midia (jud. Constanța), Stânca (jud. Botoșani), Naidaș (jud. Caraș-Severin), Sighet (județul Maramureș) și Aeroport Sibiu, urmând să fie extins gradual și în celelalte puncte de trecere a frontierei în următoarea perioadă (maximum 170 de zile).

Reamintim faptul că EES se aplică doar cetățenilor acelor state care nu fac parte din UE și care intenționează să efectueze șederi de scurtă durată pe teritoriul Uniunii Europene (până la 90 de zile în oricare 180 de zile). Sistemul va înregistra data și locul de intrare și ieșire pentru cetățenii NON-UE, va colecta date alfanumerice și biometrice (imagine facială și patru amprente digitale) și va calcula automat durata șederii legale.
Pe durata perioadei de tranziție (aproximativ 6 luni), pașapoartele vor continua să fie ștampilate manual.

Implementarea sistemului urmărește realizarea unui control mai sigur și eficient, înlocuind treptat ștampilarea manuală a documentelor de călătorie, fără a modifica drepturile de circulație existente.

La prima intrare, după activarea sistemului, vor fi prelevate datele biometrice, iar la călătoriile ulterioare verificarea se va realiza automat, reducând timpul de așteptare la frontieră.
Amprentarea prin sistemul EES se aplică cetățenilor țărilor NON-UE, cu excepția copiilor sub 12 ani, a persoanelor pentru care prelevarea amprentelor este imposibilă și a deținătorilor de permise de ședere sau vize de lungă durată eliberate de un stat membru al UE.

Publicitate

Datele vor fi păstrate timp de 3 ani (sau 5 ani în cazul refuzului intrării ori al depășirii duratei legale de ședere), cu respectarea strictă a legislației europene privind protecția datelor.
Detalii suplimentare pentru călători sunt disponibile pe platforma oficială a Uniunii Europene – www.travel-europe.europa.eu/ees.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

Consiliul Județean Botoșani predă amplasamentul pentru lucrările de modernizare a curții interioare la Școala Profesională „Ion Pillat” din Dorohoi

Publicat

Publicitate

Marți, Consiliul Județean Botoșani, partener al Comitetului Executiv al Consiliului Orașului Ivano-Frankivsk, a predat constructorului amplasamentul pentru lucrările de amenajare a curții interioare a Școlii Profesionale „Ion Pillat” din Dorohoi. Aceste lucrări fac parte din proiectul INSPIRE – Spații Incluzive și Stimulative pentru Educație Progresivă, Inovatoare și Receptivă, cod ROUA00253, finanțat prin Programul Interreg VI-A NEXT România-Ucraina 2021-2027.

Scopul proiectului este crearea de facilități educaționale incluzive și prietenoase cu mediul în două școli partenere, una din Botoșani și cealaltă din Ivano-Frankivsk. Proiectul va oferi anual oportunitatea educativă a 1.262 de copii, prin folosirea de echipamente și resurse moderne dedicate educației ecologice.

Pe lângă amenajarea curții interioare, proiectul prevede:

Școala Profesională Specială „Ion Pillat” din Dorohoi: instalarea unor instrumente muzicale de exterior, amenajarea unei alei senzoriale și a unei zone de relaxare;

Stația Ecologică pentru Copii din Ivano-Frankivsk: amenajarea unei alei senzoriale, crearea de straturi cu flori și plante aromatice, renovarea patio-ului și amenajarea unui foișor;

Organizarea a cinci workshopuri pentru schimburi de experiență între profesorii celor două școli.

Publicitate

Această etapă marchează începutul lucrărilor efective pentru crearea de spații educaționale și terapeutice care vor ajuta elevii să își exprime mai bine abilitățile, să învețe și să se dezvolte armonios. Noile facilități vor servi ca exemple de bune practici, aducând beneficii nu doar elevilor, ci și comunității locale și vizitatorilor din cele două orașe partenere.

Citeste mai mult

Economie

Hidroelectrica a anunțat că facturile la energie vor crește din octombrie. Toți furnizorii de energie sunt vizați

Publicat

Publicitate

Hidroelectrica a anunțat că facturile la energie vor crește din octombrie. Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, și-a anunțat recent clienții că Transelectrica a majorat tarifele, astfel că facturile la energie electrică pe luna octombrie vor fi mai mari.

Scumpirile se vor vedea în toate facturile la curentul electric care vin în octombrie, indiferent de furnizorul de energie ales.

„Vă aducem la cunoştinţă că, începând cu data de 1 septembrie 2025, a intrat în vigoare noua valoare a tarifului reglementat pentru serviciile de sistem, aplicat de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice <Transelectrica> S.A.. Conform Ordinului Ministrului Energiei nr. 60 din 26.08.2025, publicat în Monitorul Oficial, tariful a fost majorat de la 7,04 lei/MWh la 12,79 lei/MWh. Această creştere tarifară, impusă prin reglementare, va conduce la o majorare a preţului final facturat pe care îl veţi plăti pentru energia electrică consumată”, anunță Hidroelectrica, potrivit Mediafax.Reprezentanții Hidroelectrica au transmis că nu a modificat prețul energiei active prevăzut în ofertele sale comerciale.

Majorarea semnalată în prețul final facturat consumatorilor este determinată exclusiv de creșterea tarifelor reglementate pentru serviciile de sistem, stabilite prin Ordinul Ministrului Energiei nr. 60 din 26.08.2025 și aplicate de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” S.A.

Aceste tarife reglementate sunt componente obligatorii ale prețului final al energiei electrice și se aplică în mod uniform tuturor furnizorilor de energie din România, fără excepție. Prin urmare, toți consumatorii de energie electrică, indiferent de furnizorul ales, vor regăsi această modificare în facturile aferente consumului din luna septembrie 2025”, au mai precizat reprezentanții Hidroelectrica.

Hidroelectrica – oferta de energie electrică pentru clienții casnici, octombrie 2025:

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Polițiștii din Hlipiceni le-au vorbit copiilor despre siguranță

Publicat

Publicitate

Polițiștii din Hlipiceni i-au vizitat, ieri, 7 octombrie, pe elevii din Trușești. Aceștia le-au prezentat copiilor atât regulile de circulație și importanța respectării acestora, cât și reguli pentru siguranța personală.

 

Într-o modalitate interactivă școlarii s-au familiarizat cu regulile de circulație și cu obligațiile pe care le au în momentul în care sunt participanți la trafic, indiferent de modalitatea în care o fac: pieton, biciclist sau utilizator de trotinetă.

 

De asemenena, polițiștii le-au explicat, pe înțelesul lor, ce înseamnă violența fizică și verbală, cum pot să recunoască formele de violență și ce trebuie să facă dacă se confruntă cu astfel de situații.

 

Publicitate

Elevii au manifestat interes pentru informațiile cu care au intrat în contact, fiind puse în discuție situații reale cu care se pot confrunta și comportamentele preventive pe care le pot adopta atât în mediul școlar, cât și în cel familial sau de joacă.

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

Noi reguli pentru profesori, la clasele primare. Ce trebuie respectat privind rezultatele elevilor la evaluări

Publicat

Publicitate

Elevii nu vor fi comparați după rezultatele la evaluările din clasele primare. Testările din clasele I-IV vor fi evaluate prin calificative, care sunt discutate confidențial. La aceste rezultate au acces elevii, părinții și profesorii.

Rezultatele nu vor mai fi discutate în fața clasei ori în ședințele cu părinții. Cadrele didactice nu pot compara pe copii între ei, chiar dacă mulți părinți, spun dascălii, le cer insistent acest lucru, potrivit stirileprotv.ro.

Reguli pentru profesori

În regulamentul școlilor (ROFUIP 2024) se menționează că. la clasele I-IV, rezultatele evaluărilor se exprimă prin calificative. La finalul claselor pregătitoare și I, se fac rapoarte anuale de evaluare a dezvoltării fizice, socioemoţionale, cognitive, a limbajului şi a comunicării, precum şi a dezvoltării capacităţilor şi atitudinilor de învăţare.

Potrivit unei scrisori metodice pentru profesori, citată de edupedu.ro, la clasele primare, evaluarea va fi centrată pe următoarele aspecte:

  • „Se va realiza pe un fond afectiv pozitiv, fară a provoca elevului emoții negative, consolidându-se încrederea în sine şi dorinţa de a persevera.
  • Obiectivul evaluării se referă la conduita elevului, acţiunile, produsele activității sale într-o situaţie concretă.
  • Elevii se vor implica în procesul de autoevaluare, fiind încurajați să-şi analizeze şi să-şi aprecieze propriile performanţe.
  • Comparațiile se vor referi la rezultatele precedente şi cele actuale ale elevului; copiii nu vor fi comparați.”

Învățătorii susțin că, în consultațiile private, părinții întreabă frecvent la ce nivel se află școlarul, față de ceilalți colegi. Psihologii cred însă că nu este benefică această comparație frecventă între copii, potrivit stirileprotv.ro.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending