Un tânăr care se sustrăgea de la o pedeapsă de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, tentativă la tâlhărie calificată și tentativă...
Cei care folosesc aplicația de plăți Revolut au primit în ultima perioadă mesaje prin care sunt anunțați că vor fi transferați la bancă, relatează alba24. Schimbarea...
Gratuitatea pentru cetățenii ucraineni la CFR Călători a fost prelungită până la finalul lunii mai, a anunțat compania. Conform unui comunicat al CFR Călători, perioada de...
La marginea Parcului Tineretului din municipiul Botoșani se înalță semeață Biserica Izvorul Tămădurii, un loc unde își găsesc alinarea credincioșii din parohie sau de prin colțurile...
În cursul trimestrului I 2022, conform situţiei centralizatoare privind activitatea compartimentelor Control Relaţii de Muncă şi Control Muncă Nedeclarată, în cadrul acţiunilor de control, au fost...
O sărbătoare atipică din punct de vedere bisericesc, Paștele blajinilor se păstrează în special în zonele rurale din țară. Aceasta urmează sărbătorii din Duminica Tomii, relatează...
Doar 446 locuri de muncă sunt disponibile la nivelul județului Botoșani, conform datelor centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici. Iată și lista completă cu...
În cursul după amiezii de ieri, 1 mai, polițiștii rutieri au fost solicitați să intervină în Parcul de Agrement Cornișa. Mai mulți conducători auto s-au adunat...
Din 2 mai 2022 intră în vigoare o lege care anulează anumite documente dacă au suferit anumite „artificii”. Plastifierea certificatelor de stare civilă ( certificat de...
Sfânta Matrona s-a născut în anul 1881, în satul Sebino din ţinutul rusesc Tula. Părinţii ei, Dimitrie şi Natalia, ţărani foarte evlavioşi şi cinstiţi, au dus...
Elicopterul SMURD a fost chemat luni dimineață la Botoșani pentru a prelua un bărbat de 77 de ani, aflat în stare gravă. Botoșăneanul a suferit un...
Elevii revin la cursuri de luni, 2 mai, după două săptămâni de vacanță de sărbători. În iunie, cei din clasele a VIII-a și a XII-a vor...
Site-ul Aeroportului Internațional ”Ștefan cel Mare” Suceava ar fi fost atacat cibernetic duminică seara, la fel ca site-urile mail multor aeroporturi din România. Botoșănenii care au...
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist: „România literară” nr. 9 din 2022. Un număr în care se remarcă pagina cu „fragmente şi fărâmituri”...
“Eu sunt … Cosmin. Sunt un căutător permanent de frumos. Filarmonica din Botoșani a fost tare văduvită. Am un proiect de management care va repune cu...
Ministrul Muncii si Solidarității Sociale, deputatul PSD de Botoșani Marius Budăi, a împlinit astăzi 50 de ani, și a transmis un mesaj de 1 Mai, Ziua...
Deputatul USR Botoșani Andrei Dranca, copilot al unui echipaj alături de tânărul pilot botoșănean George Hobjilă, a scăpat cu viață în urma unui accident petrecut cu...
Un tânăr dispărut de acasă în seara zilei de 20 aprilie a fost identificat de către polițiștii botoșăneni și a fost reintegrat în familie. Pe 23...
Dezvoltarea municipiului Botoșani stagnează pentru că decidenții nu își înțeleg responsabilitățile, prioritatea acestora fiind interesul partidului dătător de funcții, în detrimentul corectitudinii și eficienței administrative. Oamenii...
Cetățenii ucraineni care intră în România prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca beneficiază de apă, alimente, asistență medicală și pot obține informații...
În prima zi de Paşti, seara, S-a arătat Iisus Hristos înviat ucenicilor Săi, ascunşi de frica iudeilor, într-o cameră încuiată din Ierusalim şi le-a spus: Pace...