Conducerea Spitalului de Urgență „Mavromati” Botoșani a decis să marcheze într-un mod inedit Ziua Mondială a Diabetului și invită marți, 14 noiembrie, toți botoșănenii care vor...
Concursul de gimnastică artistică „CUPA SĂVENI”, este un eveniment sportiv organizat de către Primăria Orașului Săveni și Clubul Sportiv Adrian Bucur, având ca parteneri Asociația Județeană...
Direcția Județeană pentru Cultură, Primăria Municipiului Botoșani și Ordinul Arhitecților din România – Filiala Nord-Est organizează Expoziția „Orașul – Botoșani orașul vechi”. Expoziția este realizată de...
Profesorii ar putea să nu primească 50% din creşterea prevăzută în noua lege a salarizării, bani care ar urma să ajungă la cadrele didactice, potrivit unor...
Clipe emoționante pentru credincioșii în Parohia „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” Răchiți, unde duminică după-amiază s-a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului, de către părintele protopop și părintele...
Un cutremur de 3,2 grade pe Richter s-a produs, luni dimineaţa, la ora locală 7:19, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul...
Peste 70 de incendii s-au produs, în perioada noiembrie 2022 – martie 2023, în zona de competență a ISU Botoșani, din cauza coșurilor de fum defecte,...
Printr-un Ordin al ministrului Sănătății a modificat mecanismul de feedback al pacientului în spitalele public. Bolnavii care au fost internați în spitalele publice pot astfel evalua...
Biserica Ortodoxă pomeneşte la 13 noiembrie pe cel întru sfinţi, Părintele nostru Ioan Hrisostom, Arhiepiscop al Constantinopolului. Acesta, pentru nespusa lui iscusinţă, a primit numele de...
Biserica închinată „Sfântului Mare Mucenic Mina”, din cartierul Tulbureni, de la marginea municipiului Botoșani, s-a îmbrăcat, ieri în haine de sărbătoare, pentru a-și cinsti ocrotitorul. Slujbele...