Poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Botoşani au participat împreună cu elevii din clasele de gimnaziu ale Școlii Gimnaziale Prof Octavian Ionescu Vorniceni la...
Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a primit vizita unor elevi de la Colegiul Național A.T. Laurian, care și-au dorit să petreacă câteva ore în umbra unui...
Calendarul înscrierii în învățământul primar 2023-2024, aprobat de ministrul Educației, a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, relatează Mediafax. Potrivit acestuia, în perioada 3-18 mai...
Acordarea primului ajutor este foarte importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, orice persoană care se află sau ajunge la locul unui...
Următoarea vacanță a elevilor este programată în februarie, dar perioada diferă în funcție de fiecare județ. Hotărârea o ia fiecare inspectorat școlar. Astfel, elevii din Botoşani...
Elevii se întorc miercuri la cursuri din minivacanţa prilejuită de sărbătorirea Unirii Principatelor Române. Următoarea vacanţă, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, este...
Accesul părinților în incinta școlilor și grădinițelor va fi permis numai în situația în care aceștia sunt invitați, precum și în situații de urgență. Informația vine...
În 2023 elevii vor avea vacanța de primăvară în perioada sărbătorii Paștelui. Vor fi 12 zile libere, în perioada 7-18 aprilie, relatează alba24.ro. Până atunci, elevii...
În zilele de 10 și 11 ianuarie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventiv-educative cu peste 300 de elevi din învățământul gimnazial și liceal, în...
S-a încheiat o săptămână de poveste la școlile din comuna „Mihai Eminescu” care a vorbit și conținut și prin emoția trăită despre bucurie și despre credință...