Sumele forfetare se achită de către școli în perioada 12-16 decembrie, în avans pentru luna aceasta, după cum prevăd normele metodologice privind acordarea banilor pentru naveta...
În perioada 30 noiembrie – 4 decembrie, este minivacanță și pentru elevi și profesori. Apoi urmează perioadă de cursuri, până în 22 decembrie, când începe vacanța...
Viața unei persoane poate să depindă, de multe ori, de momentul în care se acordă primul ajutor medical. Este posibil să ne aflăm în compania celor...
Proiectul pune în aplicare recenta ordonanță de urgență 159/2022, fiind deocamdată un draft ce poate suferi modificări. Elevii care fac naveta zilnic vor putea obține banii...
Disciplina va putea fi studiată în oricare an de studiu din învăţământul liceal, la decizia şcolii, cu un buget de timp de 1 oră/săptămână, pe durata...
Marți, 15 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au fost în mijlocul elevilor clasei a VIII-a A din cadrul Școlii...
12 de elevi botoșăneni care au excelat la examenele naționale au fost premiați cu bani de către Ministerul Educației, prin Inspectoratul Școlar Județean Botoșani. Cei 5...
În cursul zilei de azi, jandarmii au vizitat Liceul Tehnologic Plopenii Mari, precum și școlile gimnaziale din localitățile Ungureni, Mihai Viteazu și Epureni. În urma solicitărilor...
Pentru completarea materiilor predate la clasă, școlile pot alege, pentru anul școlar viitor, mai multe discipline opționale. În Monitorul Oficial au fost publicate luni 21 de...
Elevii de astăzi – angajații de mâine, încurajați să îmbrace haina militară! Astăzi, în sala Cinematografului Unirea, reprezentanții Forțelor Navale Române au prezentat oferta educațională cu...