Connect with us

Eveniment

Noi reguli la reținerea permisului de conducere. MAI modifică Regulamentul privind circulația pe drumuri publice

Publicat

Publicitate

Ministerului Afacerilor Interne a publicat un proiect de HG prin care se modifică mai multe aspecte cu privire la reținerea permisului de conducere și a unor norme  care vizează marcajele rutiere, informează alba24.ro.

Proiectul hotărârii Guvernului modifică și completează Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.391/2006

Proiectul de H.G. vizează o serie de modificări care au ca principal scop corelarea Regulamentului de aplicare cu prevederile actului normativ superior, în speță O.U.G. 195/2002  privind circulația pe drumurile publice.

În nota de fundamentare se arată că ”în prezent, Regulamentul nu stabilește o procedură de urmat în cazul în care titularul permisului de conducere nu a putut fi supus testării în vederea stabilirii concentrației de alcool pur în aerul expirat sau testării preliminare a prezenței în organism a unor substanțe psihoactive.

În aceste condiții, dat fiind cadrul normativ actual, pentru înlăturarea unui pericol imediat pentru siguranța circulației pe drumurile publice, prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 a fost introdusă instituția retragerii permisului de conducere până la ora 08.00 a zilei următoare, dar nu mai puțin de 12 ore.

Reglementarea circuitului permiselor de conducere retrase

Astfel, este necesară reglementarea, în cuprinsul Regulamentului, a circuitului permiselor de conducere retrase și a documentelor întocmite în cazul dispunerii acestei măsuri.

Publicitate

Totodată, având în vederea introducerea măsurii tehnico- administrative a interdicției de a conduce autovehicule pe teritoriul
României pentru titularii permiselor de conducere eliberate de o autoritate străină, se impune modificarea în mod corespunzător a prevederilor din
Regulament, fiind astfel necesar a se stabili documentele ce vor fi emise de șeful serviciului poliției rutiere pe a cărei rază de competență a fost
constatată fapta, termenele în care aceste documente se emit și se comunică părților interesate, modalitatea de calcul a perioadei pentru care a fost
dispusă interdicția, precum și circuitul permiselor de conducere eliberate de autoritățile altor state.

Ținând cont că punctele de penalizare se înscriu în evidența permiselor de conducere reținute și a sancțiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie de către serviciul poliției rutiere, pentru a asigura realizarea cumulului de puncte de penalizare se impune ca și sancțiunea contravenționale complementară a punctelor de penalizare, aplicată de către poliția locală, să fie înscrisă în
evidența informatică în același termen legal de cel mult 10 zile.

De asemenea, este necesară corelarea cazurilor în care se dispune restituirea permisului de conducere, la cererea titularului.

Nu în ultimul rând, se impune corelarea prevederilor Regulamentului cu modificările aduse măsurii administrative a reducerii perioadei de
suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv cu cele aduse perioadei în care poate fi susținut testul de verificare a cunoașterii regulilor
de circulație”, se mai arată în nota de fundamentare

DOCUMENTE – proiectul de HG și nota de fundamentare pot fi consultate mai jos

AICI: Proiect lege circulatie drumuri publice

AICI: Nota de fundamentare circulatie drumuri publice

Noile reglementări din Regulamentul privind circulația pe drumuri publice

– se redefinește noțiunea privind „retragerea permisului de conducere”, astfel încât să cuprindă toate cazurile în care se dispune această măsură, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002;

– se introduce o nouă obligație în sarcina administratorului drumului public cu privire la amenajarea stațiilor de tramvaie;

– se reglementează marcajele necesare pentru stațiile de tramvaie care nu sunt prevăzute cu refugiu pentru pietoni;

– se reglementează marcajul format dintr-o linie în zig-zag pentru semnalizarea stațiilor de tramvaie;

– se înlocuiește sintagma „marcaje provizorii” cu „marcaje temporare”;

– se corelează norma de conduită privind interdicția conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier de a circula pe drumurile publice având montate pe autovehicul şi tractor agricol sau forestier anvelope cu alte dimensiuni ori caracteristici decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, cu norma de sancționare din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;

– se reglementează posibilitatea poliției de frontieră de a efectua verificări în evidența permiselor de conducere reținute și a sancțiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie;

– se reglementează tipul de dovadă înlocuitoare a permisului de conducere ce se eliberează în cazurile prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. g) și h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;

– se stabilește circuitul permiselor de conducere reținute în funcție de natura faptelor săvârșite;

– se corelează prevederile Regulamentului cu noile cazuri în care se eliberează dovadă înlocuitoare a permisului de conducere fără drept de circulație;

– se completează Regulamentul cu prevederile necesare punerii în aplicare a măsurii tehnico-administrative a interdicției de a conduce autovehicule pe teritoriul României pentru titularii permiselor de conducere eliberate de o autoritate străină;

– se completează Regulamentul cu prevederile necesare punerii în aplicare a beneficiului reducerii perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

Economia României a scăzut cu 0,2% în trimestrul al treilea

Publicat

Publicitate

Produsul intern brut a scăzut cu 0,2% în termeni reali în trimestrul III al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, după un avans de 1% în T2 față de T1, potrivit estimărilor semnal publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS), scrie alba24.ro.

Față de același trimestru din anul 2024, Produsul intern brut a înregistrat o creștere de 1,6%, pe seria brută, și de 1,4% pe seria ajustată sezonier, potrivit Agerpres.

În perioada ianuarie-septembrie 2025, economia a crescut cu 0,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut, pe seria brută, și cu 1,4% pe seria ajustată sezonier.

”Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul III 2025 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiți față de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul II 2025, publicată în comunicatul de presă nr. 259 din 10 noiembrie 2025, astfel:

  • rezultatele trimestrului I 2024, comparativ cu trimestrul IV 2023, nu au fost revizuite (100,0%);
  • rezultatele trimestrului II 2024, comparativ cu trimestrul I 2024, nu au fost revizuite (99,6);
  • rezultatele trimestrului III 2024, comparativ cu trimestrul II 2024, au fost revizuite de la 100,4% la 100,6%;
  • rezultatele trimestrului IV 2024, comparativ cu trimestrul III 2024, au fost revizuite de la 100,6% la 100,5% ;
  • rezultatele trimestrului I 2025, comparativ cu trimestrul IV 2024, au fost revizuite de la 100,0% la 100,1;
  • rezultatele trimestrului II 2025, comparativ cu trimestrul I 2025, au fost revizuite de la 101,2% la 101,0%.

Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial în conformitate cu practica europeană’, precizează INS.

Fondul Monetar Internațional previzionează că economia României va crește, în 2025, cu 1%, iar în 2026 cu 1,4%, estimări în scădere comparativ cu cele din primăvară, de 1,6% și, respectiv 2,8%.

Publicitate

De asemenea, cele mai recente analize economice pentru Europa și Asia Centrală publicate de Banca Mondială arată că economia românească va înregistra un avans de doar 0,4% în acest an și unul de 1,3% anul viitor.

La București, ultimele estimări ale Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză indică o creștere a PIB de 0,6% în acest an și de 1,2% în 2026.

Citeste mai mult

Eveniment

Legea RCA a fost promulgată. Care sunt noile reguli. Asigurare obligatorie pentru trotinete și biciclete electrice

Publicat

Publicitate

Asigurare obligatorie pentru trotinete și biciclete electrice. Legea RCA cu noile reguli în domeniu a fost promulgată, în 13 noiembrie, de președintele Nicușor Dan, informează alba24.ro.

Actul normativ transpune în legislația românească prevederile Directivei (UE) 2021/2118 a Parlamentului European.

Asigurarea obligatorie RCA devinde obligatorie și pentru alte categorii de vehicule, precum trotinetele electrice, bicicletele electrice și altele similare.

Legea RCA. Noile reguli

Asigurarea RCA este obligatorie pentru orice mijloc de transport pe uscat cu propulsie proprie, dar care nu se deplasează pe șine, cu:

  • o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h
  • masă proprie mai mare de 25 kg și o viteză maximă constructivă mai mare de 14 km/h
  • orice remorcă destinată utilizării cu vehiculul menționat la lit. a) indiferent dacă este cuplată sau necuplată
  • tramvai

Legea RCA. Excepții

Sunt exceptate de la obligativitatea încheierii unui contract RCA:

  • persoanele fizice și juridice care utilizează vehicule exclusiv în cadrul evenimentelor și activităților sportive cu motor, inclusiv al curselor, al competițiilor, al antrenamentelor, al testărilor și al demonstrațiilor care se desfășoară în România într-o zonă cu acces restricționat și demarcată, atunci când:
    • organizatorul evenimentului sportiv sau o altă parte a încheiat o asigurare facultativă sau dispune de un instrument de garantare alternative care acoperă prejudiciile provocate de către vehicule oricărei părți terțe, inclusiv spectatorilor și altor persoane prezente, dar care nu acoperă neapărat prejudiciile produse conducătorilor auto participanți și vehiculelor acestora

Contractul RCA

Contractul RCA conține informații privind:

  • numărul și data încheierii contractului, părțile contractului RCA
  • perioada de valabilitate
  • limitele maxime de răspundere stabilite de către asigurătorul RCA
  • prima de asigurare, numărul ratelor, scadența ratelor,
  • intermediarul, clasa bonus/malus
  • numărul de înmatriculare/înregistrare și numărul de identificare a vehiculului
  • statele în care acest document are valabilitate.

Asigurătorii RCA solicită informațiile necesare pentru evaluarea riscului, conform propriilor criterii stabilite în tariful de primă și verifică corectitudinea informațiilor privind datele de identificare și tehnice ale vehiculului, datele proprietarului/utilizatorului acestuia.

Publicitate

Asigurătorii RCA își asumă răspunderea pentru toate contractele RCA, inclusiv pentru cele alocate de către BAAR, precum și pentru erorile sau omisiunile apărute la emiterea contractelor RCA fie direct, fie prin intermediarii de asigurări sau de asigurări auxiliare.

Limitele de despăgubire RCA

Limitele minime de răspundere acoperite prin asigurarea RCA conform reglementărilor Uniunii Europene sunt următoarele:

  • pentru prejudicii materiale produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente, la un nivel de 6.434.740 lei
  • pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește la un nivel de 31.926.210 lei.

ASF poate revizui prin reglementări proprii limitele, conform actelor delegate emise de către Comisia Europeană.

Suspendarea asigurării RCA

Asiguratul poate solicita în scris asigurătorului RCA suspendarea efectelor contractului RCA pe perioada suspendării înmatriculării vehiculului.

Asigurătorul RCA comunică asiguratului, în termen de 5 zile de la data solicitării, suspendarea efectelor contractului RCA.

Pe toată durata suspendării efectelor contractului RCA, a înmatriculării vehiculului, vehiculul se imobilizează într-un spațiu privat, în afara domeniului public.

În cazul suspendării efectelor contractului RCA, în baza opțiunii asiguratului, asigurătorul RCA:

  • prelungește valabilitatea contractului RCA cu perioada pentru care efectele contractului au fost suspendate, prin emiterea unui act adițional;

sau

  • restituie asiguratului diferența de primă corespunzătoare perioadei de suspendare calculată pro-rata numai în cazurile în care nu s-au plătit ori nu se datorează despăgubiri pentru evenimente produse în perioada de valabilitate a contractului RCA.

Suspendarea efectelor contractului RCA are loc cu începere de la data primirii de către asigurătorul RCA a solicitării de suspendare, dar nu mai devreme de data suspendării  înmatriculării vehiculului și numai până la data încetării suspendării înmatriculării sau a dreptului de circulație a vehiculului.

Reparații pe baza RCA

Contractul RCA dă dreptul persoanei prejudiciate, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa pentru efectuarea reparației oricărei unități reparatoare auto, în condițiile legii, fără nicio restricție sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unității reparatoare auto, care ar putea să-i influențeze opțiunea.

Contractul RCA va cuprinde o clauză potrivit căreia, în cazul producerii unei daune, persoana prejudiciată să se poată adresa pentru efectuarea reparației oricărui operator economic care desfășoară activități de reparații ale autovehiculelor, în condițiile legii, fără nicio restricție sau constrângere care ar putea să-I influențeze opțiunea.

Control asigurare RCA

Controlul asigurării RCA este permis și atunci când acesta:

  • se realizează prin intermediul unor dispozitive tehnice ce fac parte dintr-un sistem electronic de control și gestiune a traficului la nivel local sau național
  • când verificarea se realizează și asupra vehiculelor care staționează în mod obișnuit pe teritoriul României
  • se realizează fără oprirea vehiculelor.

Operatorii sistemelor de control prelucrează datele cu caracter personal ale asiguraților și conducătorilor de vehicule în acord cu prevederile legislației naționale și europene privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date.

Datele cu caracter personal prelucrate în temeiul prezentului articol exclusiv în scopul efectuării unui control privind asigurarea RCA se păstrează numai atât timp cât sunt necesare în acest scop și, de îndată ce acesta a fost îndeplinit, se șterg complet.

Dacă în urma unui control privind asigurarea RCA se constată că un vehicul este acoperit de o asigurare RCA, operatorul șterge datele respective.

În cazul în care în urma unui control nu se poate stabili dacă un vehicul este acoperit de o asigurare RCA, datele sunt păstrate pentru o durată limitată, care nu depășește numărul de zile necesare pentru a stabili dacă vehiculul este asigurat RCA.

Vezi integral Lege RCA modificari_promulgata 13 nov 2025

Citeste mai mult

Eveniment

Școala Gimnazială ,,Ștefan cel Mare” nr.14 Botoșani a primit vizita jandarmilor botoșăneni

Publicat

Publicitate

Elevii și cadrele didactice au apreciat prezența și discuțiile purtate, aspect reliefat de mesajul postat de instituția de învățământ pe o rețea de socializare:

,,Astăzi, 13 noiembrie 2025, elevii au avut parte de o activitate preventiv- educativă din cadrul programului „Școala ta în siguranță” alături de reprezentanții Jandarmeriei Botoșani.
Cu această ocazie au fost prezentate aspecte privind prevenirea faptelor antisociale, moduri de acțiune în diferite situații și aspecte referitoare la rolul Jandarmeriei în societate.
Copiii au urmărit cu interes și demonstrația unui câine special antrenat și au aflat cum sunt folosiți acești patrupezi curajoși în misiunile jandarmilor.

O lecție practică despre curaj, disciplină și protecția cetățenilor.

Astfel de activități îi ajută pe copii să înțeleagă importanța respectului și a siguranței în comunitate.”, au transmis jandarmii botoșăneni.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va desfăsura activități de acest gen pe toată durata anului școlar, pentru prevenirea faptelor antisociale ce ar putea afecta buna desfășurare a actului educațional, siguranța elevilor și a cadrelor didactice.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Procesiune în Protopopiatul Dorohoi cu racla cu sfinte moaște de la Catedrala Mitropolitană din Iași 

Publicat

Publicitate

La începutul Postului Nașterii Domnului, timp de o săptămână, Protopopiatul Dorohoi va fi gazda unei importante manifestări misionar-duhovnicești: Procesiunea cu racla Catedralei Mitropolitane din Iași, raclă ce adăpostește părticele din moaștele mai multor sfinți precum și o parte din Brâul Maicii Domnului.

Evenimentul se va desfășura în perioada 16 – 23 noiembrie 2025, cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și își propune să aducă mângâiere, nădejde și binecuvântare credincioșilor din întregul protopopiat, într-o perioadă de intensificare a rugăciunii și pregătirii sufletești.

Prin organizarea acestei procesiuni în preajma începutului postului, Protopopiatul Dorohoi își dorește să ofere credincioșilor un cadru propice pentru a intra în atmosfera de rugăciune, iertare și pace specifică acestui timp de pregătire pentru Praznicul Nașterii Domnului.

Programul procesiunii

Duminică, 16 noiembrie – Parohia „Învierea Domnului”, Dorohoi
Cercul Pastoral „Sfântul Nicolae” Dorohoi – președinte Pr. Ifrim Cătălin

Luni, 17 noiembrie – Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Cervicești
Cercul Pastoral „Sf. Spiridon” Leorda – președinte Pr. Ștefan Ciobanu

Publicitate

Marți, 18 noiembrie – Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, Rogojești
Cercul Pastoral „Sf. Dumitru” Dersca – președinte Pr. Rus Ioan Flaviu

Miercuri, 19 noiembrie – Biserica „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”, Cristinești
Cercul Pastoral „Sf. Arhangheli” Ibănești – președinte Pr. Mihai Ștefan Bogdan

Joi, 20 noiembrie – Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, Broscăuți
Cercul Pastoral „Sf. Împărați Constantin și Elena” Broscăuți – președinte Pr. Pristavu Cosmin Constantin

Vineri, 21 noiembrie – Biserica „Sfântul Nicolae”, George Enescu
Cercul Pastoral „Pogorârea Duhului Sfânt” Dumeni – președinte Pr. Ostafie Marcel

Sâmbătă, 22 noiembrie – Biserica „Sfântul Gheorghe”, Bucecea
Cercul Pastoral „Sf. Ioan Botezătorul” Vf. Câmpului – președinte Pr. Butescu Valerică

Duminică, 23 noiembrie – Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Șendriceni
Cercul Pastoral „Adormirea Maicii Domnului” Șendriceni – președinte Pr. Țigănescu Mihai

Programul liturgic zilnic

Seara: Ceasul al IX-lea și Vecernia unită cu Litia; în cadrul slujbei va avea loc primirea Sfintelor Moaște, aduse de delegația Cercului Pastoral precedent.

Dimineața: Sfânta Liturghie și/sau Taina Sfântului Maslu, săvârșite de preoții Cercului Pastoral.

Pe parcursul zilei: Biserica va rămâne deschisă pentru închinarea credincioșilor și pentru momente de rugăciune personală.

Acest pelerinaj cu Sfintele Moaște reprezintă un dar duhovnicesc deosebit pentru credincioșii din Protopopiatul Dorohoi, mai ales în contextul începutului Postului Nașterii Domnului. Prin rugăciunile și mijlocirea Maicii Domnului și a Sfinților, se dorește aducerea vindecării sufletești și trupești, întărirea credinței și creșterea comuniunii între parohiile protopopiatului.

Protopopiatul Dorohoi adresează invitația tuturor credincioșilor de a participa la momentele liturgice și de rugăciune din această perioadă, spre folos și spor duhovnicesc.

 

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending