Joi, satul Hlăpești din județul Neamț s-a transformat într-un loc de pelerinaj. Mii de oameni din toate colțurile țării au venit să-și ia rămas-bun de la părintele Valeriu-Cătălin Secară, cel pe care lumea l-a numit cu drag „doctorul fără de arginți”.

Drumul îngust care duce spre biserica din sat s-a transformat într-un șir nesfârșit de pași. Fiecare chip din mulțime purta în sine o poveste. Oamenii și-au adus aminte cum, în momente de cumpănă, ajungeau la părintele Valeriu  Secară ca la o ultimă speranță. La Hlăpești găseau nu doar tratament naturist și sfaturi pentru sănătate, ci și alinare sufletească, blândețe și o iubire curată de oameni. Mulți au mărturisit că părintele avea un chip care nu lăsa să se vadă suferința personală, ci doar mila pentru ceilalți.

Părintelui Valeriu i-a fost milă de bolnavii incurabil, de cei aduși la el pe brațe de rude. I-a fost milă de toți cei pe care lumea îi credea pierduți. I-a alinat pe cei deznădăjduiți: „Să faceți Paraclisul Maicii Domnului vinerea”, obișnuia să spună părintele, ca medicament pentru suflet,

Zi de zi, ore în șir aștepta în chilia sa pe fiecare om care mai cerea o șansă. „Eu am venit aici acum zece ani, când medicii nu-mi mai dădeau nicio șansă. Am găsit la părintele nu doar tratamentul care m-a ajutat, ci mai ales o liniște pe care nu o aveam. Acum am venit să-i mulțumesc pentru ultima dată”, spune o femeie din mulțime, strângând la piept o lumânare aprinsă.

De data aceasta, toți acești oameni s-au reîntors la Hlăpești nu pentru vindecare, ci pentru a-l însoți pe ultimul drum. Lacrimile lor, tăcute și sincere, au devenit un omagiu nevăzut.

Slujba de înmormântare a fost săvârșită de un sobor impresionant de aproape 70 de preoți, în frunte cu Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul și protopopul de Piatra Neamț, părintele Valentin Tofan. Rugăciunea comună a transformat curtea bisericii într-o mare de lumină și de lacrimi, semn că părintele Valeriu era considerat sfânt de oameni încă din viață.

Aleea lungă de la poarta bisericii până la biserica frumoasă a fost străjuită de zeci de coșuri cu flori albe, aduse de credincioșii pe care părintele Valeriu i-a binecuvântat. La căpătâiul părintelui a stat familia numeroasă, cu toții oameni profund credincioși. Printre ei cei trei fii ai părintelui Valeriu, care sunt preoți și slujesc la diferite biserici din zona Moldovei. Printre adulți s-au regăsit și nepoții părintelui, „Bubu” cum l-au numit cei mici pe care  i-a iubit nespus. Chiar dacă tristețea era copleșitoare, cu toții au avut o atitudine creștină, autentică, convinși că nu au pierdut un tată, un părinte, un bunic….Ci au câștigat un rugător la tronul împărătesc, care va avea cu siguranță îndrăzneala de a cere milă de la Bunul Dumnezeu pentru cei rămași pe pământ în vâltoarea ispitelor de tot felul.

O viață închinată lui Dumnezeu și oamenilor

Părintele Valeriu-Cătălin Secară s-a născut la 25 iulie 1966, în Hlăpești, primul copil al părinților Valeriu și Eleonora. A urmat școala în satul natal și apoi Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț.

A primit harul preoției la 2 septembrie 1987, prin mâinile Înaltpreasfințitului Pimen, și a fost trimis să slujească la Parohia „Sfântul Apostol Anania” din Itrinești. Acolo, tânărul preot și-a dovedit râvna, atât ca păstor de suflete, cât și ca bun gospodar, renovând biserici și zidind comuniune în jurul altarului.

În 1993 a fost transferat la Bicazu Ardelean, iar câțiva ani mai târziu s-a întors în satul natal, la Parohia Talpa – Hlăpești, unde și-a petrecut restul vieții în slujirea Domnului și a oamenilor. Între timp, și-a desăvârșit studiile universitare și, mai presus de toate, a crescut trei fii care i-au urmat chemarea: Gheorghiță-Ionuț, Vlăduț-Mihail și Dragoș-Gabriel, toți preoți ai Bisericii lui Hristos.

Deși mulți ani boala l-a încercat, părintele Valeriu nu s-a plâns. A purtat crucea suferinței cu răbdare și a continuat să slujească Sfânta Liturghie alături de fiul său Dragoș, până când Domnul l-a chemat la odihna veșnică.

„I-a fost milă de oameni”

Imaginea părintelui Secară rămâne una luminoasă: un om simplu, dar puternic prin dragostea sa pentru aproapele. „I-a fost milă de oameni” – așa spun toți cei care l-au cunoscut. Și această compasiune l-a făcut să fie pentru mulți un semn al milei lui Dumnezeu.

Astăzi, amintirea lui se împletește cu rugăciunea și cu lacrimile celor care l-au iubit. În Hlăpești, clopotul bisericii a bătut a jale, dar în inimile oamenilor, părintele Valeriu rămâne viu, asemenea unui sfânt care și-a purtat nevoința printre noi.