Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

Revista  “Apostrof”  nr. 9 din 2024.  Anchetei revistei, având ca temă “ierarhiile literare”, răspunde şi botoşăneanul Gellu Dorian. Reţinem: 1. “Într-un act cultural cum este literatura, normal nu ar trebui să se facă ierarhii în timpul cât scriitorii îşi realizează opera, cât timp şi-o consolidează şi o face consacrată”; 2. “Literatura nu este o competiţie sportivă, în care clasamentele chiar fac ierarhiile necesare. Acestea, în literatură, eventual le face timpul printr-un canon care este construit numai şi numai pe criterii de valoare…”; 3. “Este adevărat că un scriitor poate evolua de la prima la ultima sa carte, cum la fel de adevărat este că poate involua sau stagna”; 4. “S-a văzut în ultima vreme la noi că scriitori despre care se credea că nu vor putea fi daţi niciodată jos de pe piedestal au fost coborâţi, fie scoşi din manual,  fie abandonaţi la periferia istoriilor literare, iar în locul lor, noua critică, una de conjunctureă, plină de parti –pris-uri, de grup, a pus în loc pe noii “mari scriitori”, încât, pentru cine poate să facă o comparaţie reală se poate constata degradarea nu doar a literaturii în sine , ci a celor care cred că sunt specialist în fenomenul literar…”; 5. “Nu există literatură critică fără subiectivitate”; 6. “Subiectivitatea este utilă unui critic literar când se apleacă asupra unei cărţi cu dragostea şi plăcerea cititorului care caută în acea carte chiar şi cele mai mici satisfacţii, bucurii estetice, emoţii, în aşa fel  ca tratarea subiectului să fie una ce sudează obiectivitatea sentinţei justificate”; 7. “A fi obiectiv în critica literară înseamnă a fi tehnic bine  aşezat în decriptarea unui text literar…”; 8. “Cum critica de întâmpinare a devenit critică de cumetrie, selecţia literaturii de calitate a devenit una imposibil de realizat”;

Publicitate

Revista „Apostrof” nr. 9 din 2024. Ion Buzaşi publică un eseu despre  teza de doctorat a lui Ioan Alexandru, susţinută în 1973 şi intitiulată „PATRIA LA PINDAR ŞI EMINESCU”.  Lucrând la traducerea lui Pindar, Ioan Alexandru a putut constata posibilitatea realizării unei paralele cu Eminescu, observând un motiv central la ambii poeţi: PATRIA. Mai mult, Eminescu n-a cunoscut opera lui Pindar şi nici, ca Holderlin,  n-a  cutreierat Elada pe urmele acestuia.  Ion Buzaşi reţine câteva pasaje din  textul tezei:  1. „Gândul că Eminescu face parte din aceeaşi familie spirituală ca poet, cu Pindar s-a ivit şi a prins consistenţă lucrând  la traducerea în româneşte a „Imnelor” şi a fragmentelor rămase nouă de la acest poet elen din veacul al cincilea, socotit încă singular în timpul vieţii”; 2. „Eminescu nu face acel drum iniţiatic pe urmele lui Pindar. El este un om al locului , ce ţine de un loc arhaic, ce-l captează şi-l farmecă, într-atât încât nu poate hălădui nicicum din raza ochiului acestuia. Marea conversiune, evenimentul vieţii lui Eminescu nu-i IEŞIREA, descoperirea în străini şi departe, un alt cer şi seminţie a slavei reale ce-i dă omului s-o poarte şi îmbrace, ci tocmai LOCUL DE AICI, acest TOPOS cu felul său de vieţuire şi măreţia faptei cuvântului în acest loc alcătuiesc EVENIMENTUL VIEŢII POETULU”; 3. „Organic legat de cetatea sa patrie, Pindar nu va descoperi nici o altă lume decât cea în care a venit. Ca şi Eminescu, va fi plecat o perioadă în străini, dar lucrând pentru ACASĂ, se va întoarce, va vieţui trecând prin nevoiri şi el de tot felul, dar rămânând fidel rostitor al  patriei elene al cărei înţeles se va lămuri pe parcurs”; 4. „Această STATORNICIE ÎN PATRIE , această fidelitate absolută faţă de tradiţie şi profunzimea explorării tradiţiilor acestei PATRII face posibilă evocarea lui Eminescu nefiind vorba de influenţe, ci de comunitate spirituală”; 5. „Doi poeţi în toposuri şi veacuri diferite, necunoscându-se, în momente cruciale ale cântului lor, au atitudini civice (şi poetice) asemănătoare: sunt refractari faţă de străini, , închişi în matca lor, ospitalieri, dar nu iubitori de obiceiuri străine ( Pindar: „Este însă de neamul omenesc cel mai nebun / Cel ce ruşinându-se în Patrie, priveşte la străini”; Eminescu: „Cine-a îndrăgit străinii / Mânca-i-ar inima câinii”). 6. „Poeţi ca Eminescu nu scriu pentru filologi sau filozofi care cugetă în grai desluşit durata şi soarta lor în cosmos: problematica lor este a noastră, a tuturor”; 7. „Înalta moralitate a acestor doi poeţi, organicul lor patriotism, evlavia şi hărnicia lor sunt vertebre de aur în osatura fiecărei făpturi rupte din huma arsă a acestui statornicit topos, ctitorit aici între Carpaţi şi Dodona, peste care şerpuieşte  puterea Ictrosului”.