O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
Mihai Eminescu în „Timpul” din decembrie 1877. Reţinem din „Icoane vechi şi icoane nouă” („Ilustraţii administrative”): 1. „Nu-nţelegea nimeni că bogăţia nu este în aer sau în pământ, ci în braţe şi că, unde lipsesc braţele sau calitatea producţiei e proastă, nu poate fi nici vorbă măcar de ţară bogată”; 2. „Deci în ţară săracă am voit să introducem de-a gata toate formele civilizaţiei apusene. Trebuiau şcoli. Prin ce le puteai înfiinţa? După cum am spus, buruiana noastră de leac – munca. Trebuia ca şcolile puţine, câte erau, să se ridice la cel mai înalt grad de dezvoltare cu putinţă, precum se şi-ncepuse treaba în vremea în care d-nii Laurian şi M. Cogălniceanu ş. a. nu erau decât simpli profesori de liceu. Pentru atâta treabă erau ei buni. Generaţia ce le-ar fi urmat ar fi făcut altele mai bune şi mai multe şi, în 30 de ani, câţi sunt de atunci, aveam astăzi şcoli destul de multe şi bune şi o generaţie sănătoasă care ar şti să gândească limpede şi cu temei şi să-nşire două cuvinte potrivite pe hârtie. Aceasta ar fi fost calea de dezvoltare prin muncă. Am luat calea contrară. Pe vechii profesori de liceu i-am prefăcut în profesori de universitate, deşi nu se potriveau deloc, căci nu se ocupaseră toată viaţa cu-n singur obiect, apoi am făcut o mulţime de şcoli secundare, pe care le-am umplut cu care cum ne-au ieşit înainte, apoi mii de şcoli primare, la numirea personalului cărora chiar de cap ne-am făcut. Afirmăm că sunt sute de învăţători care nu ştiu să despartă cuvintele unul de altul, nici să pună punct şi virgulă unde trebuie. Nu mai pomenim de sintaxă sau de ortografie, căci în privirea aceasta e babilonie curată, şi fiecare crede că poate scrie cum îi place”; 3. „Pentru sarcina de subprefect se cere atâta ştiinţă, atâta patriotism pe care le poate avea numai unul cu multă şi temeinică cultură. Cum că vor fi între cei de azi şi oameni cumsecade admitem, dar, în orice caz, o cultură temeinică şi o experienţă lungă sunt o garanţie mai mare decât nici o cultură şi nici o experienţă”; 4. „De la un capăt al ţării până la altul se corupe orice simţire curată, orice om onest”;
Mihai Eminescu în „Timpul” din decembrie 1877. Reţinem din „Icoane vechi şi icoane nouă” („Din abecedarul economic”): 1. „De câte ori un creştin s-apucă la noi să scrie un rând ca să lumineze neamul – presa este lumina, zic d-nia lor – de atâtea ori pune mâna-n raft şi scoate la iveală o carte nemţească sau una franţuzească şi răsfoieşte până găseşte ce-i trebuie. Precum ni s-aduc toate de-a gata din străinătate şi n-avem alt chin decât să băgăm mâinile în mânecile paltonului venit de la Viena şi piciorul în cizma pariziană, fără a ne preocupa mai departe din câte elemente economice se compun lucrurile, tot astfel facem şi cu cunoştinţele; leluăm frumos din cărţi străine, le aşternem pe hârtie înlimba păsărească şi facem ca negustorul care nu-şi dă nici el seama de unde-i vine marfa, numai să se treacă. Chiar învăţaţii noştri, când vor să polemizeze, polemizează cu citate”; 2. „Bietul Ştefan Voievod! El ştia să facă fărâme pe turci, tătari, leşi şi unguri, ştia niţică slavonească, avusese mai multe rânduri de neveste, bea bine la vin vechi de Cotnari şi, din când în când, tăia capul vreunui boier sau nasul vreunui prinţ tătăresc. Apoi descăleca târguri de-a lungul râurilor, dăruia panţirilor şi dărăbanilor locuri bune pentru păşunarea hergheliilor de cai moldoveneşti, a turmelor de oi şi de vite albe, făcea mănăstiri şi biserici, şi apoi iar bătea turcii, şi iar descăleca târguri, şi iar se-nsura, până ce şi-au închis ochii în cetate la Suceava şi l-au îngropat cu cinste la mănăstirea Putna. Ce-şi bătea el capul cu idei cum le au d-alde gazetari de-ai noştri, ce ştia el de subţietura de minte din vremea de azi?”; 3.”Îi mersese vestea voievodului românesc şi moldovenilor că nu sunt deprinşi a sta pe saltea turceşte, ci sunt totdeauna gata de război, oameni vârtoşi, care nu ştiu multă carte, dar au multă minte sănătoasă; averi mari iar n-au, dar nici săraci nu sunt”; 4. „Deci abecedarul nostru economic zice: Natura i-a dat omului putere mărginită, socotită numai pentru a se ţine pe sine şi familia”;
Mihai Eminescu în „Timpul” din decembrie 1877. Reţinem din „Icoane vechi şi icoane nouă” („Frază şi adevăr”): „Socialistul Bebel, în foaia sa „Volksstaat”, anul 1873, spune următorul lucru:”Sau există Dumnezeu, ş-atunci suntem traşi pe sfoară, sau nu există, şi-atunci putem face ce-om pofti”. Fraza ăntoarsă nu va fi nici mai clară şi mai cuprinzătoare de cum e. Să zicem: „Sau nu există Dumnezeu, ş-atunci suntem traşi pe sfoară, sau există, ş-atunci putem face ce-om pofti”. Tot astfel sunt toate frazele radicalismului. Oricum le-ai întoarce, cuprinsul lor nu s-adaogă, pentru că nu-l au; ba adesea contrariul lor cuprinde mai mult adevăr decât ele însele. „Luminează-te şi vei fi!”. Poate contrariul e adevărat. „Fii şi te vei lumina!” Căci o existenţă lungă şi sigură va avea drept fruct al ei cunoştinţa, adică lumina. Tot aşa-i şi cu „Voieşte şi vei putea!”. „Să poţi, şi-atunci vei şi voi!”, căci omul vrea ceea ce poate, nu când vrea ceea ce nu poate, nu-i în toate minţile”;