Connect with us

Eveniment

Adam Puslojic, laureatul “Premiului pentru traducere si promovare a operei eminesciene” 2020 de la Botoșani, s-a stins din viață

Publicat

Publicitate

Poetul şi traducătorul sârb cu origini românești Adam Puslojic, membru de onoare al Academiei Române, a murit, anunţă Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR), citat de Mediafax.

În 2020 Adam Puslojic obținuse la Botoșani “Premiul pentru traducere si promovare a operei eminesciene”, acordat de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, și era considerat unul dintre cei mai mari iubitori ai operei eminesciene.

“S-a stins, în ultimele ore ale anului 2022, Adam Puslojic, poetul şi traducătorul <sârbo-valah> atât de legat de literatura (poezia) română. S-a născut în 11 martie 1943 într-un sat românesc de pe valea Timocului, iar antecesorii săi se numeau, de fapt, Pusloi. S-a ilustrat încă de la debut (prin 1963-64) ca traducător din Nichita Stănescu, care-i va deveni prieten apropiat (volumul nichitian <Belgradul în cinci prieteni> îi e dedicat în parte). A debutat ca poet în 1967, iar doi ani mai tîrziu i-a apărut un volum de traduceri din Marin Sorescu – alt poet familiar lui”, se arată pe pagina de Facebook a Muzeului Naţional al Literaturii Române.

Conform postării, Adam Puslojic a publicat, de-a lungul a cinci decenii, 16 volume de versuri şi mai multe antologii.

„Animator şi ferment al relaţiilor culturale româno-sârbeşti, a fost, de asemenea, un traducător prodigios din literatura română – mai mult: o prezenţă spectaculoasă, un personaj charismatic, cu barba şi gesticulaţia sa de profet liric. Cu el dispare încă unul dintre ultimii reprezentanţi ai <generaţiei de aur>, creatoare de mitologie lirică. Un sufletist care a <ars> pentru poezie până la sfârşit, şi a cărui efigie, atât de expresivă, va rămâne în conştiinţa noastră publică”, mai arată reprezentanţii MNLR.

„Adam a fost un constructor de punţi şi de legături fără sfârşit între cele două neamuri: sârbă şi română. L-am ascultat de nenumărate ori, i-am editat textele, l-am văzut în plină desfăşurare a teatralităţii sale. O teatralitate trăită şi nu făcută. Un autentic. Se va întâlni din perspectivă culturală, chiar instituţională, cu bunul său prieten Eugen Simion. Altfel îşi va petrece timpul veşniciei însoţit de Nichita Stănescu, Ion Caramitru şi, probabil, vegheaţi de un administrator, Ioan Flora. Cu Adam nu s-a sfârşit o lume, ci, ca de fiecare dată când pleacă un prieten pe care îl credeai veşnic, se termină o durată. A mea. Mulţumesc Adam pentru ceea ce ai făcut în relaţiile româno-sârbe, pentru literatura română în sârbă, pentru frăţietatea antologică pe care ai transmis-o şi pentru că în octombrie, anul acesta, ne-am văzut la Belgrad, cu tine, Mircia Dumitrescu şi alţii. Nu ştiu ce vor spune alţii, dar eu spun, dragă Adam, azi, că atunci când tu visai că eşti român, erai deja”, a spus Ioan Cristescu, directorul MNLR.

Publicitate

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

INS: Energia electrică și energia termică domină TOPUL scumpirilor din România

Publicat

Publicitate

Energia electrică conduce detașat topul scumpirilor din luna noiembrie, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică. În ritm anual, prețul a crescut cu 62,36%, chiar dacă față de luna precedentă s-a înregistrat o ușoară scădere, de 2,52%. Pe următoarele poziții se află energia termică, cu o majorare de 18,8% într-un an, și transportul feroviar, care a consemnat o creștere anuală de 18,59%, relatează alba24.ro.

În categoria mărfurilor alimentare, au fost consemnate creșteri de preț importante la cafea, de 20,5%, și la fructe proaspete, cu un plus de 15,13% în noiembrie 2025 față de noiembrie 2024.

Scăderi de preț au fost înregistrate, de la an la an, la cartofi, cu 9,69%, și la fasole boabe și alte leguminoase, cu 2,38%. De la lună la lună, în noiembrie cel mai mult s-au scumpit cafeaua, cu 1,2%, și carnea de bovine, cu 0,9%. Ieftiniri s-au consemnat la citrice și alte fructe meridionale, de 2,03%, dar și la cartofi, de 1,29%.

În ceea ce privește mărfurile nealimentare, în topul scumpirilor se află, alături de energia electrică și energia termică, cărțile, ziarele și revistele, cu 10,24%. Nu au fost înregistrate scăderi de preț în ritm anual. Față de luna anterioară, cel mai mult s-au scumpit gazele, cu 2,81%, și tricotajele, cu 1,58%. Ieftiniri s-au înregistrat la energie termică, de 4,05%, dar și la energia electrică, de 2,56%.

Creșteri de prețuri la servicii

La servicii, majorări semnificative de preț au consemnat transportul pe calea ferată, care s-a scumpit cu 18,59% în ultimul an, alte servicii cu caracter industrial, cu 17,02% și reparații auto, electronice și lucrări foto, cu 16,32%. Prețuri mai mici au fost înregistrate în transportul aerian, cu o scădere de 3,54%.

De la lună la lună, în noiembrie, scumpiri s-au consemnat la poștă și telecomunicații, cu tarife în creștere cu 1,66%, și la servicii de confecționat și reparat îmbrăcăminte și încălțăminte, în urcare cu câte 1,59%. În schimb, serviciile de transport aerian s-au ieftinit cu 0,02%, notează Agerpres.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Autoturism în valoare de 70.000 de euro furat din Austria, depistat la Iași

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au descoperit şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din Austria.

În data de 12 decembrie 2025, polițiști de frontieră din cadrul ITPF Iași, aflați în exercitarea unei misiuni specifice în municipiul Iași, au depistat în zona Aeroportului un autoturism înmatriculat în Ungaria, utilizat de un cetățean român în vârstă de 45 de ani.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat din Austria. Autoturismului fabricat în anul 2024 i-a fost modificată seria de șasiu pentru a putea fi înmatriculat ulterior, fiind de fapt o clonă a unui autoturism din Ungaria.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că autoturismul aparține unui prieten, l-a împrumutat de la acesta pentru a-l testa în vederea cumpărării, fără a avea cunoștință că este implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autovehiculul, în valoare de aproximativ 70.000 de euro, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Afacere „profitabilă”: vindea țigări de 2.800 de lei și a câștigat… amendă de 20.000 de lei!
Poliţişti de frontieră botoșăneni au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei un bărbat asupra căruia au fost descoperite bunuri cu timbru de acciză Republica Moldova.
În data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 10.40, un echipaj format din polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoșani, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, a observat în piața din localitatea Trușești un cetățean român, care oferea spre comercializare țigarete de proveniență extracomunitară.

În urma unui control efectuat asupra bagajului deținut de cetățeanul în vârstă de 33 ani, colegii noştri au descoperit, 4400 țigarete fără timbru de acciză.
Conform prevederilor legale, întreaga cantitate de produse accizabile, în valoare totală de 2.800 de lei a fost reţinută în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

BNR lansează o nouă monedă de colecție, cu ocazia a 145 de ani de la nașterea lui Mihail Sadoveanu. Care este prețul de cumpărare

Publicat

Publicitate

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, de luni, 15 decemebrie, o monedă din argint. Tema acesteia este „145 de ani de la nașterea lui Mihail Sadoveanu”.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Aversul monedei prezintă o compoziție inspirată din povestea „Dumbrava minunată” de Mihail Sadoveanu, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, anul de emisiune „2025”, stema României și valoarea nominală „10 LEI”.

bnr, moneda

Reversul monedei redă portretul, numele scriitorului Mihail Sadoveanu și anii între care a trăit acesta „1880-1961”.

moneda, bnr

Publicitate

Monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoţite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză.

Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Care este prețul de vânzare

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este 640,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema „145 de ani de la nașterea lui Mihail Sadoveanu” au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Detalii despre achiziția monedelor sunt disponibile AICI.

Citeste mai mult

Eveniment

Sute de camere video vor fi montate pe drumuri și autostrăzi. Șoferii vor primi amenzile acasă, prin sistemul e-Sigur

Publicat

Publicitate

Sute de camere video vor fi montate pe drumuri și autostrăzi. Șoferii vor primi amenzile acasă, prin sistemul e-Sigur.

Șeful CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că vor fi instalate 400 de sisteme moderne de monitorizare pe drumurile naționale și autostrăzi.

”Pentru reducerea numărului de accidente, pe lângă o infrastructură nouă, este nevoie și de impunerea disciplinei în traficul rutier, inclusiv cu ajutorul tehnologiei.

Am făcut un nou pas concret în această direcție: am transmis la ANAP documentația pentru achiziția sistemului e-SIGUR, care prevede montarea a 400 de camere video cu radar și a echipamentelor necesare pentru monitorizarea traficului.

După validarea documentației de către ANAP, vom lansa licitația publică pentru achiziția echipamentelor, a serviciilor de proiectare și a lucrărilor de instalare.

Durata de implementare a proiectului este de 22 de luni, iar finanțarea este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile (Programul Transport 2021-2027)”, a anunțat Cristian Pistol.

Publicitate

Cum este urmărit traficul rutier

Noul sistem integrat de management al traficului va permite:

  • monitorizarea vitezei și recunoașterea automată a plăcuțelor de înmatriculare
  • verificarea deținerii rovinietei
  • procesarea automată a datelor și a abaterilor de la conduita rutieră.

În viitor, sistemul va putea fi adaptat pentru a alerta rapid echipajele de urgență în caz de incidente, va permite analiza traficului și verificarea deținerii ITP și RCA, precizează șeful CNAIR.

Prin sesizările înregistrate în sistemul e-Sigur, proprietarii vehiculelor vor primi un document la domiciliu și vor trebui să comunice, conform procedurilor legale, cine a condus autoturismul în momentul constatării contravenției.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending