Connect with us

Eveniment

24 ianuarie, Unirea Principatelor Române: semnificații istorice și povestea lui Moș Ion Roată

Publicat

acum 3 ani

Publicitate

În fiecare an, în 24 ianuarie, românii sărbătoresc Ziua Unirii Principatelor Române. Declararea oficială a acestei sărbători națională a fost stabilită de Parlament, din 2014, iar din 2016 este și zi liberă legală.

24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române – Mica Unire: La 24 ianuarie/5 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domn şi al Ţării Româneşti, după ce la 5/17 ianuarie 1859 fusese ales domn al Moldovei, realizându-se astfel unirea celor două Principate Române sub conducerea unui singur domnitor. Acest eveniment major în istoria ţării noastre a reprezentat primul pas făcut pentru realizarea unui stat naţional unitar român.

Citește și: Unirea Principatelor Române sub domnia lui Cuza. 24 ianuarie 1859: „Mica Unire”, primul pas spre România

Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite a fost recunoscută de jure, la 1/13 aprilie 1859, în cadrul Conferinţei de la Paris (26 mart./7 apr.-25 aug./6 sept. 1859) a Puterilor garante. Austria recunoscuse de facto, la 2/14 mai 1859, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, printr-o notă scrisă, fiind reluate cu acest prilej legăturile cu cele două guverne româneşti, de la Iaşi şi de la Bucureşti.

La rândul său, Poarta a emis, la 22 noiembrie/4 decembrie 1861, „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei”, prin care se admitea unirea administrativă şi politică a Principatelor, fapt care presupunea o serie de măsuri importante, între care: reunirea ministerelor de la Iaşi şi Bucureşti într-un singur guvern şi a Adunărilor elective într-una singură; suspendarea activităţii Comisiei Centrale de la Focşani; instituirea în fiecare principat a câte unui consiliul provincial, ce urma să fie consultat asupra tuturor legilor şi regulamentelor de interes local.

Primul guvern unitar al României, condus de Barbu Catargiu, a fost format la 22 ianuarie/3 februarie 1862. A urmat deschiderea la Bucureşti, la 24 ianuarie/5 februarie 1862, a primului Parlament al României.

Publicitate

Mica Unire – context politic
Înfrângerea Revoluţiei de la 1848 a readus în Transilvania regimul absolutist habsburgic, iar în celelalte două ţări române ocupaţia străină reprezentată de turci, ruşi şi austrieci, o situaţie aproape neîntreruptă până la 1856. Convenţia ruso-turcă de la Balta-Liman (19 aprilie/1 mai 1849) a readus regimul dur de mai înainte. Mişcarea naţională a fost constrânsă să se desfăşoare cu precădere în afara graniţelor. Emigranţii români au reuşit prin numeroasele memorii, prin contactele şi legăturile lor, să transforme chestiunea Principatelor într-o problemă europeană („O istorie a românilor”, Editura Meronia, Bucureşti, 2007).

Rusia a fost înfrântă în războiul Crimeii (1853-1856) şi, în urma Congresului de la Paris din 1856 (13/25 februarie-18/30 martie), protectoratul asupra Principatelor a luat sfârşit. În tratatul semnat la 18/30 martie 1856, se prevedea ca în Principatele Române, locul protectoratului să fie luat de garanţia colectivă a Marilor Puteri europene (Franţa, Marea Britanie, Austria, Rusia, Prusia, Imperiul Otoman şi Regatul Sardiniei), cu menţinerea suzeranităţii otomane. Totodată, Poarta se obliga să respecte administraţia independentă şi naţională a Principatelor, precum şi deplina libertate a cultului, a legislaţiei, a comerţului şi navigaţiei. S-a hotărât, totodată, convocarea de Adunări (divanuri) ad-hoc, care să se pronunţe asupra organizării viitoare a celor două ţări.

În acest sens a fost constituit la Iaşi, în februarie 1857, Comitetul Electoral al Unirii, care a fixat un program politic, în care preconiza unirea Principatelor într-un singur stat, neutru şi autonom, în frunte cu un prinţ străin (şi domnie ereditară), adunare reprezentativă, garanţia colectivă a puterilor europene ş.a. În acelaşi sens, la 3/15 martie 1857, a fost înfiinţat şi la Bucureşti, Comitetul Central al Unirii, organ de conducere al partidei naţionale muntene, care şi-a fixat un program asemănător cu acela al unioniştilor din Moldova („Istoria României în date”, Editura Enciclopedică, 2003).

Personajul istoric Moș Ion Roată
Moş Ion Roată, ţăranul din Câmpuri care a fost ales reprezentant al clăcaşilor în Adunarea Ad-hoc şi a votat unirea Principatelor Române, a intrat în istorie cu ajutorul poveştii lui Ion Creangă.

Însă omul Ion Roată a murit sărac şi în uitare. O dovedesc documentele vremii, o spun şi reprezentanţii Muzeului Vrancei, cei care administrează casa memorială ce îi poartă numele.

„Moş Ion Roată este important nu doar pentru Vrancea, ci pentru întreaga Românie, ca un simbol al vremurilor sale. Înaintea Unirii, după Războiul din Crimeea, statele occidentale au vrut să facă din Ţările Române un stat puternic în faţa expansiunii ruseşti. Şi atunci ne-au susţinut pe noi să ne unim, iar pentru a da acestei uniri un aspect de voinţă a maselor, au venit cu ideea unei consultări populare. Şi pentru a nu întreba doar boierii, pentru a-i convinge pe turci şi pe ruşi că e dorinţa poporului, au invitat în Divanele Ad-hoc şi reprezentanţi ai ţăranilor din judeţele Moldovei şi Munteniei.

În acest context a ajuns Ion Roată, clăcaş pe moşia Câmpuri, moşia unui boier din Focşani, deci nu un ţăran liber, în Divanul Ad-hoc. Şi l-au chemat la Iaşi, împreună cu ceilalţi reprezentanţi, l-au îmbrăcat, l-au aranjat şi cel mai probabil i s-a sugerat ce să spună. Moş Ion Roată a înţeles ce i s-a explicat şi a făcut partea sa.

Dar ce este cu adevărat spectaculos este ceea ce s-a întâmplat mai apoi la Iaşi. A fost votată Unirea celor două Ţări române, dar la Iaşi s-au întâlnit ţăranii din toate judeţele şi au avut ocazia să vorbească unii cu alţii, să se descopere, să afle, pentru că vă imaginaţi că acum 150 de ani nu erau mijloace de comunicare performante, să afle că problemele lor erau aceleaşi. Şi pentru ţăranii din Putna, şi pentru cei din Botoşani, din Tutova sau alte ţinuturi ale Moldovei. Iar după ce au votat Unirea şi dregătorii i-au trimis acasă, ţăranii nu au vrut să plece din Iaşi şi au organizat chiar un fel de acţiune civică pentru a-şi cere drepturile.

Ce voiau ei? Voiau pământ. Astfel încât aceşti ţărani au fost arestaţi şi trimişi cu jandarmi, în lanţuri, în judeţele lor. Ion Roată a fost dat în primire ispravnicului de judeţ şi mai apoi trimis la Câmpuri şi eliberat numai după ce i s-a pus în vedere să nu se mai revolte. Practic, oamenii puternici ai vremii l-au folosit, dar când acesta şi-a cerut drepturile sociale, când a cerut pământ, i-au spus că nu e momentul pentru acest lucru.

Acestea sunt lucruri care se cunosc mai puţin. Comuniştii au făcut din Moş Ion Roată o conştiinţă socială, dar imaginaţi-vă că ţăranii trăiau rău şi înaintea de unire, au trăit rău şi după”, a povestit managerul Muzeului Vrancei, Valentin Muscă.

Mica Unire: cel mai cunoscut țăran a murit sărac
Episodul arestării lui Ion Roată este documentat şi consemnat şi în ”Monografia comunei Câmpuri”, scrisă de Costică Drîstaru Andreiaşu şi Doina Sturzu Năstase, care ne dezvăluie, printre altele, faptul că cel mai cunoscut ţăran al Vrancei a murit sărac.

„La 26 octombrie 1857, alegătorii din Focşani trimit în Divanul Ad-hoc de la Iaşi doi delegaţi din partea orăşenilor, iar ca deputat al ţăranilor pontaşi pe Ion Roată. La 6 ianuarie 1858, Ion Roată trimite unui prieten o scrisoare prin care îl înştiinţa despre dezbaterile din Divanul Ad-hoc, în care scria că ‘într-o lună sau două o să cadă boierescul’, şi ‘omul o să fie domnitor în casa lui’.

Descoperind scrisoarea, poliţia îl arestează la Iaşi şi îl trimite sub escortă la starostie. Abia pe 17 februarie este eliberat pe încrederea localnicilor din Câmpuri, cărora li se cerea să garanteze că ‘numitu nu se va mai abate la urmări stricătoare liniştii’. Se cerea, de asemenea, să fie sub supraveghere poliţienească şi, dacă mai face agitaţie contra ordinii de stat, să fie arestat. La 1859, după unirea din 24 ianuarie, Moş Ion Roată a fost chemat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în noaptea de 5 spre 6 februarie, în casele lui Ştefan Dăscălescu din Focşani, pentru a se sfătui cu acesta în privinţa răzeşilor. (…) După Războiul de Independenţă, Moş Ion Roată este decorat cu ‘Steaua României’. Până la sfârşitul vieţii trăieşte însă în sărăcie”, aflăm din ”Monografia comunei Câmpuri”.

Mica Unire: omul Ion Roată. Povestea din arhive
Foarte probabil, astăzi Moş Ion Roată nu ar fi fost celebru dacă Ion Creangă nu ar fi cules povestea sa. Ion Creangă a făcut din el un personaj de poveste, a intrat în mentalul colectiv, iar lumea a cunoscut mai multe despre ţăranul pe care ulterior Mihai Eminescu l-a numit cel cu „ghîdilici la limbă”, referindu-se la faptul că acesta „spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormonea cineva la inimă”.

Aşa se face că astăzi cunoaştem mai mult despre omul din poveste decât despre povestea lui Ion Roată din arhive.

Aflăm din documentele de arhivă mărturii importante ale votului dat la alegerea acestuia în Divanul Ad-hoc, dar şi despre căsătoria ţăranului de la Câmpuri.

„Un document edificator aflat în depozitele Serviciului Judeţean Vrancea al Arhivelor Naţionale prezintă date despre viaţa familială a celui poreclit Moş Ion Roată, susţinătorul cel mai simplu, dar şi cel mai înţelept al Unirii Principatelor, prin alegerea sa ca deputat pontaş din partea districtului Putna şi prezent la lucrările Adunării Divanului Ad-hoc al Moldovei.

Actul de căsătorie din anul 1869 luna decembrie (în mediul rural, căsătoriile se încheiau în special pe perioada anotimpului de iarnă, când nu era sezon de muncă la câmp), între Năstase Roata în etate de 28 de ani, de profesie cultivator, născut şi domiciliat în comuna Câmpurile la anul 1841, fiu major al lui Ion Roată, în etate de 62 de ani (acesta fiind moşul Unirii Principatelor, care avea, la 1869, 62 de ani, anul naşterii sale fiind 1807, aşa cum se ştie din toate studiile şi materialele) şi al doamnei Măriuţa Ion Roată, în etate de 52 de ani, deci cu 10 ani mai tânără decât Moş Ion Roată.

Meseria lui Ion Roată era trecută aceea de cultivator, iar el cu soţia figurau ca domiciliaţi în Câmpurile. Cei doi au fost de faţă şi au consimţit ca fiul lor să ia în căsătorie o anume domnişoară Maria Pleşu. Documentul este semnat prin punere unui x, atât Ion Roată, cât şi soţia Măriuţa, dar şi fiul său, Năstase Roată, şi noua soţie a acestuia, părinţii soţiei şi toţi martorii. Fapt care dovedeşte, fără nicio tăgadă, că deputatul pontaş al judeţului Putna, Ion Roată, cunoscut prin efectul anecdotelor lui Creangă ca Moş Ion Roată, era total neştiutor de carte, dar suficient de isteţ în ochii cetăţenilor judeţului ca pe 14 iulie 1857, cu 12 ani mai înainte de această căsătorie a fiului său, să fie ales deputat al Divanului Ad-hoc al Moldovei printr-un vot acordat într-un cerc restrâns de şapte alegători direcţi, el nefiind alegător, dar totuşi a adunat cinci din cele şapte voturi.

Numirea sa este comunicată la Ministerul de Interne al Moldovei de către starostele prefect Iordache Pruncu, maleficul anti-unionist care respecta o sarcină de serviciu, dar îl introduce pe Ion Roată în manualele de istorie ca personaj pozitiv în comparaţie cu el”, a declarat, pentru Agerpres, Florin Dârdală, cercetător la Arhivele focşănene.

În arhive se mai păstrează şi alte documente în care apare numele acestuia, dar actul de deces al ţăranului s-a pierdut.

„La Serviciul Judeţean Vrancea al Arhivelor Naţionale se mai află încă o căsătorie a altui vlăstar al lui Moş Ion Roată, anume Neculai Roată, din anul 1876, pe când moşul Unirii se apropia de 70 de ani. Actul de deces al lui Moş Ion Roată s-a pierdut, dar se consemnează în diverse tratate istorice că a decedat în anul 1882. Se mai aminteşte prin acestea că a participat la lucrările de Reformă agrară (reforma lui Cuza) în comuna Câmpurile şi plasa Zăbrăuţi şi că a murit sărac şi fără niciun ajutor de la nimeni. Doar Kogălniceanu s-a mai interesat într-o perioadă de el”, susţine Florin Dârdală.

sursă: Agerpres

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News

Ultimele articole pe botosani24

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:

ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Pe aceeași tema:

Economie

Anunţ de interes public: LICITAȚIE

Publicat

acum 57 de minute

joi, 27.11.2025

de

Publicitate

S.C. MODERN CALOR S.A. Botoşani cu sediul în str. Pacea nr.43, organizează la sediul societăţii, procedura de LICITAŢIE CU STRIGARE, pentru închirierea spaţiului din punctul termic PALAT, – Stada Teatrului – lângă sediul ACR, suprafaţă de închiriat – 179,93 mp.

Spaţiul este racordat la următoarele utilităţi: apa rece/canalizare, energie electrică.

Preţul minimal de pornire este de 3,1 euro/mp/lună, fără TVA, pasul de strigare este de 10% din preţul de pornire.

Solicitanţii vor depune o cerere de participare la secretariatul societăţii şi vor achita garanţia de participare de 3,500 lei, la casieria societăţii până la data de 04.11.2025, ora 15.00.

Documente de participare:

– persoane fizice:

Publicitate

– chitanţă achitare taxă de participare;

– copie carte de identitate.

– persoane juridice:

– chitanţă achitare taxă de participare;

– copie certificat de înregistrare societate;

– împuternicire participant;

– copie carte de identitate participant.

LICITAŢIA va avea loc pe data de 05.11.2025, ora 09.00, la sediul din str. Pacea, nr. 43. Informaţii suplimentare pot fi obținute la tel. 0231/537100 int.121. Contractul de închiriere va intra în vigoare din momentul preluării spaţiului de către chiriaş, în baza unui proces-verbal de predare-primire.

Dacă nu va fi oferit preţul minimal la şedinţa de pe 12.11.2025, licitaţia se va repeta în fiecare zi de miercuri la ora 09:00, până la adjudecarea spaţiului disponibil pentru închiriere.

Citeste mai mult

Cultura

Astăzi, 27 noiembrie: 85 de ani de la moartea marelui istoric Nicolae Iorga

Publicat

acum o oră

joi, 27.11.2025

de

Publicitate

Nicolae Iorga, istoric, critic literar, memorialist, dramaturg, poet, om politic, profesor universitar și academician, s-a născut la 5 iunie 1871, la Botoșani, iar tatăl său, Nicu Iorga, era avocat, relatează agerpres.ro.

A fost un copil precoce, învățând să scrie și să citească la o vârstă mică, inclusiv în limba franceză. A urmat clasele primare în localitatea natală (1878-1881), apoi studiile liceale la Botoșani (1881-1886) și la Liceul Național din Iași (1886-1888), unde și-a luat și bacalaureatul.

Casa Memorială Nicolae Iorga, din Botoşani.

 

În septembrie 1888 a intrat la Facultatea de Litere a Universității din Iași, unde, în 1889, și-a susținut licența în limbile clasice, obținută cu mențiunea ‘magna cum laude’, se arată în ‘Dicționarul general al literaturii române’ apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, București, 2005). După ce obține o bursă, în octombrie 1890 își continuă studiile la L’École Pratique des Hautes Études din Paris, iar în perioada 1891-1893 face călătorii de documentare în orașe din Italia, Germania și Marea Britanie.

Publicitate

În 1892 a obținut, la Paris, titlul de diplomat al Școlii de Înalte Studii Politice, iar în 1893 și-a luat doctoratul în filosofie la Leipzig, se menționează în lucrarea ”Guverne și guvernanți. 1916-1938”, autori Ion Mamina și Ioan Scurtu (Editura Silex, București, 1996). Revenit în țară, Nicolae Iorga devine profesor suplinitor (din octombrie 1894), apoi profesor titular (din 1895) la Catedra de istorie medie, modernă și contemporană de la Universitatea din București.

În perioada 1895-1902 și-a continuat cercetările în biblioteci și arhive occidentale, a publicat studii, a editat culegeri de documente, a călătorit și a conferențiat în țară și în străinătate.

A debutat în presă la ziarul ‘Romanu’ din Roman, în iunie 1884. În 1890 a publicat în ziarul ‘Lupta’, condus de G. Panu, o cronică la drama ‘Năpasta’ de I.L. Caragiale și ulterior a susținut aici cronica literară. În același an a început să scrie la ‘Convorbiri literare’, ‘Revista nouă’, ‘Contemporanul’, ‘Arhiva’, ‘Lupta’, ‘Era nouă’, ‘Drapelul’ și a colaborat la publicația ‘Encyclopédie française’ din Paris. Din 1892 colaborează la ‘Revue historique’ din Paris, iar în 1893 debutează editorial cu ‘Poezii (1890-1893)’ (‘Dicționarul general al literaturii române’, Editura Univers Enciclopedic, București, 2005).

În cadrul bogatei sale activități publicistice, Nicolae Iorga a editat și a condus numeroase ziare și reviste, precum ”Cuget clar”, ”Drum drept”, ”Floarea darurilor”, ”Neamul românesc”, ‘Neamul românesc literar’, ”Ramuri”, ”Revista istorică”, ”Revue Historique des Etudes Sud-Est Europeennes”, colaborând totodată la alte publicații ale vremii, se menționează în dicționarul ‘Membrii Academiei Române (1866-2003)’ (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, București, 2003).

Casa Memorială Nicolae Iorga, din Botoşani.

 

La 10 mai 1906 Nicolae Iorga a scos la București primul număr al ziarului ‘Neamul românesc’, care a apărut până în 1940. În 1901 i-a apărut lucrarea ‘Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea (1688-1821)’ (două volume), în 1904 publică ‘Istoria literaturii religioase a românilor până la 1688’ și ‘Istoria lui Ștefan cel Mare’, în 1907 îi apare primul volum din ‘Istoria literaturii românești în veacul al XIX-lea – de la 1821 înainte’ (următoarele volume apar în 1908 și 1909), iar în 1908 i-a apărut primul volum din ‘Istoria Bisericii române și a vieții religioase a românilor’ (un al doilea volum a apărut în 1909).

În aprilie 1910, Nicolae Iorga împreună cu A.C. Cuza pun bazele Partidului Naționalist Democrat. După izbucnirea Primului Război Mondial, în perioada neutralității României (1914-1916) Nicolae Iorga s-a pronunțat pentru intrarea țării în război de partea Antantei. După război, în 1924 a constituit Partidul Naționalist al Poporului, care, în anul următor, se integrează în Partidul Național, Nicolae Iorga devenind copreședinte, alături de Iuliu Maniu. În septembrie 1932 Nicolae Iorga a decis să revină la denumirea inițială a partidului său, și anume Partidul Naționalist-Democrat, care s-a consacrat acțiunii de educație morală, politică și culturală a poporului român. ‘În același timp, Partidul Naționalist-Democrat și mai ales liderul său au desfășurat o energică luptă împotriva Gărzii de Fier și hitlerismului, pentru apărarea independenței și integrității teritoriale ale României’, se arată în lucrarea ‘Istoria României în anii 1918-1940. Evoluția regimului politic de la democrație la dictatură’ (autor Ioan Scurtu, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996).

Nicolae Iorga în Parlament, 1933.

 

A fost președinte al Consiliului de Miniștri (aprilie 1931- mai 1932), ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor (aprilie 1931 – mai 1932), ministru ad-interim la Interne (aprilie-mai 1931). În perioada regimului de autoritate monarhică instituit de regele Carol al II-lea, Nicolae Iorga a fost ministru secretar de stat (10 februarie – 30 martie 1938) și consilier regal (din 30 martie 1938), se arată în lucrarea ”Guverne și guvernanți. 1916-1938”, autori Ion Mamina și Ioan Scurtu (Editura Silex, București, 1996). Deputat și senator în mai multe legislaturi, Nicolae Iorga a fost și președinte al Adunării Deputaților (1919-1920), precum și președinte al Senatului (1939), indică și dicționarul ‘Membrii Academiei Române (1866-2003)’ (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, București, 2003).

Casa Memorială Nicolae Iorga, din Botoşani.

 

Istoric de reputație internațională, Nicolae Iorga a efectuat cercetări istorice timp de peste 50 de ani, concretizate în peste 1. 000 de volume, 12.755 articole și studii, 4. 963 recenzii, care acoperă toate domeniile istoriei românilor și ale istoriei universale, conform dicționarului ‘Membrii Academiei Române (1866-2003)’. A întreprins numeroase investigații în arhivele din țară și străinătate, rezultatele acestora fiind publicate în volume de documente precum ”Acte și fragmente cu privire la istoria românilor” (3 volume, 1895-1897), ”Studii și documente cu privire la istoria românilor” (31 de volume, 1901-1916).

Dintre lucrările sale de sinteză amintim: ”Istoria românilor” (10 volume, 1936-1939), ”Istoria literaturii române în secolul XVIII” (1901), ”Istoria învățământului românesc” (1906), ”Istoria armatei românești” (două volume, 1910, 1919), ”Istoria artei românești” (1930), ”Istoria Bucureștilor” (1939) ș.a. A fost un excelent istoric al Bizanțului și al Imperiului Otoman. Cercetările sale s-au extins și asupra istoriei Cruciadelor, a unor popoare balcanice sau a unor state din vestul Europei și a legăturilor acestora cu poporul român. ”Nu este cu putință să-ți alegi un domeniu oricât de îngust și umbrit din istoria română fără să constați că N. Iorga a trecut pe acolo și a tratat tema în fundamentul ei”, spunea George Călinescu.

Casa Memorială Nicolae Iorga, din Botoşani.

 

În iulie-august 1908 Nicolae Iorga a organizat la Vălenii de Munte primele cursuri ale Universității Populare, care aveau să se desfășoare ulterior neîntrerupt până în 1915 și apoi din 1921 până în 1940. De numele său se leagă înființarea unor importante instituții de cercetare istorică: Institutul de Studii Sud-Est Europene (inaugurat în ianuarie 1914), unde Iorga a ținut cursuri și a editat, în limba franceză, un buletin al institutului; Institutul de Studii Bizantine (1937) și Institutul pentru Studiul Istoriei Universale (1 aprilie 1937), înființate la București; Școala Română de la Fontenay-aux-Roses, lângă Paris (1922); Casa Română din Veneția. În 1923 a întemeiat Fundația Culturală pentru Studenți ‘N. Iorga’.

În martie 1929 a fost ales rector al Universității din București, funcție pe care a deținut-o până în 1932, potrivit site-ului https://unibuc.ro/.

S-a impus și ca scriitor, cu volume de versuri, jurnale de călătorie, peste 40 de piese de teatru, cele mai multe de inspirație istorică (”Mihai Viteazul”, ‘Un domn pribeag’, ”Cantemir bătrânul”, ”Constantin Brâncovenu” ș.a.). Se remarcă, de asemenea, prin volume de memorialistică (”O viață de om, așa cum a fost”, 1934), portretistică (”Oameni care au fost”, 1911), jurnale de călătorie (”Drumuri și orașe din România”, ”Note de drum. Prin Germania”, ”America și românii din America” ș.a.).

A contribuit la îmbunătățirea nivelului cultural al românilor, atât prin scris, cât și prin conferințe ținute la Ateneul Român, în cadrul Ligii Culturale (al cărei președinte a fost începând din 1919) și mai cu seamă în cadrul cursurilor de vară de la Universitatea Populară de la Vălenii de Munte, înființată de el.

La 9 aprilie 1897 Nicolae Iorga a devenit membru corespondent, apoi, la 26 mai 1910, membru titular al Academiei Române. A fost, de asemenea, președinte al Secțiunii Istorice a Academiei Române (1924-1927). Personalitate remarcabilă a culturii românești, Nicolae Iorga a aparținut deopotrivă culturii universale. A fost membru al unor instituții și societăți științifice de prestigiu din întreaga lume: Academie des Inscriptions et Belles Letters din Paris, Academia de Istorie din Santiago de Chile, Societatea de geografie din Lisabona. A primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităților din Alger, Barcelona, Bratislava, Cernăuți, Geneva, Lyon, Oxford, Paris, Roma, Strasburg etc. În 1919 a fost decorat cu Legiunea de Onoare, în grad de Comandor, iar în 1925 i-a fost decernat Premiul Național.

Nicolae Iorga vorbind într-o sesiune la Academia Română (vizavi, scriitorul Mihail Sadoveanu), 1933.

 

Nicolae Iorga a fost asasinat de legionari la 27 noiembrie 1940, la marginea comunei Strejnic din județul Prahova, după ce fusese ridicat din locuința sa de la Sinaia.

La 28 noiembrie 1965, la Vălenii de Munte a fost inaugurată casa memorială ‘Nicolae Iorga’ și a fost dezvelit un bust al savantului.

Institutul pentru Studiul Istoriei Universale, fondat la 1 aprilie 1937, a fost ulterior reorganizat, iar titulatura sa a cunoscut mai multe schimbări. În noiembrie 1965 i-a fost atribuit numele întemeietorului, Nicolae Iorga, iar după 1989 Institutul de Istorie ”Nicolae Iorga” a revenit în subordinea Academiei Române, după cum se menționează pe site-ul https://www.iini.ro/.

Citeste mai mult

Eveniment

Patru trenuri CFR Călători vor purta nume simbolice de Ziua Națională a României

Publicat

acum 4 ore

joi, 27.11.2025

de

Publicitate

Patru dintre trenurile care vor circula pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, vor purta nume simbolice inspirate de personalități marcante ale vremii, contribuind astfel la evocarea spiritului din 1918, a anunțat joi CFR Călători.

Operatorul național de transport feroviar de călători va asigura 36 trenuri care deservesc Alba Iulia pe 1 decembrie 2025.

Trenurile care vor purta simbolic, pentru o zi, un nume special de Ziua Marii Uniri sunt: IR 1835 – București Nord – Craiova – Simeria – Alba Iulia – Cluj Napoca, care se va numi simbolic trenul ‘Regele Ferdinand I Întregitorul’, IR 1763 – Iași – Suceava/Botoșani – Cluj Napoca – Alba Iulia – Simeria – Arad – Timișoara Nord – ‘Ion I.C. Brătianu’, IR 1836 – Cluj Napoca – Alba Iulia – Simeria – Craiova – București Nord – ‘Iuliu Maniu’ iar IC 522/532 – Arad – Alba Iulia – Teiuș – Brașov – București Nord – ‘Vasile Goldiș’.

‘Aceste garnituri speciale vor parcurge țara, asigurând legătura simbolică și fizică dintre principalele regiuni istorice – Banat, Crișana, Maramureș, Ardeal, Bucovina, Moldova, Oltenia, Muntenia și Dobrogea – cu orașul Alba Iulia, inima evenimentelor din 1918’, transmite compania.

Prin această inițiativă, CFR Călători dorește să sublinieze rolul esențial pe care transportul feroviar l-a avut și continuă să îl aibă în unirea și coeziunea teritorială a României, aducând astfel un omagiu istoriei și personalităților care au făcut posibilă Marea Unire.

Operatorul reamintește că, zilnic, peste 1.030 de trenuri ale CFR Călători asigură mobilitatea și legătura între localitățile din România. AGERPRES

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Botoșani în luna octombrie 2025

Publicat

acum 5 ore

joi, 27.11.2025

de

Publicitate

La sfârșitul lunii octombrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani erau înregistrați 3.949 șomeri (din care 1.754 femei), rata șomajului fiind de 3,59% în creștere ușoară față de luna septembrie cu 0,05 pp.

Din totalul de 3.949 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Botoșani, 750 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3.199 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență 2.885 șomeri provin din mediul rural și 1.064 sunt din mediul urban.

Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel:

Șomerii cu nivel de instruire gimnazial au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Botoșani 42,85%, șomerii cu studii primare si fara studii ce reprezintă 20,14% din totalul șomerilor înregistrați, cei cu învățământ liceal 15,80%, cei cu învățământ profesional 16,38%,cei cu studii superioare sunt 3,65 % iar cei cu învățământ postliceal 1,19% .

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 373 persoane foarte greu ocupabile, 2.580 greu ocupabile,975 mediu ocupabile, iar 21 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Botoșani sunt afişate pe pagina agenției la adresa : https://www.anofm.ro/botosani/programe-statistici/.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending