Publicitate

În fiecare an, în 24 ianuarie, românii sărbătoresc Ziua Unirii Principatelor Române. Declararea oficială a acestei sărbători națională a fost stabilită de Parlament, din 2014, iar din 2016 este și zi liberă legală.

24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române – Mica Unire: La 24 ianuarie/5 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domn şi al Ţării Româneşti, după ce la 5/17 ianuarie 1859 fusese ales domn al Moldovei, realizându-se astfel unirea celor două Principate Române sub conducerea unui singur domnitor. Acest eveniment major în istoria ţării noastre a reprezentat primul pas făcut pentru realizarea unui stat naţional unitar român.

Citește și: Unirea Principatelor Române sub domnia lui Cuza. 24 ianuarie 1859: „Mica Unire”, primul pas spre România

Publicitate

Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite a fost recunoscută de jure, la 1/13 aprilie 1859, în cadrul Conferinţei de la Paris (26 mart./7 apr.-25 aug./6 sept. 1859) a Puterilor garante. Austria recunoscuse de facto, la 2/14 mai 1859, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, printr-o notă scrisă, fiind reluate cu acest prilej legăturile cu cele două guverne româneşti, de la Iaşi şi de la Bucureşti.

La rândul său, Poarta a emis, la 22 noiembrie/4 decembrie 1861, „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei”, prin care se admitea unirea administrativă şi politică a Principatelor, fapt care presupunea o serie de măsuri importante, între care: reunirea ministerelor de la Iaşi şi Bucureşti într-un singur guvern şi a Adunărilor elective într-una singură; suspendarea activităţii Comisiei Centrale de la Focşani; instituirea în fiecare principat a câte unui consiliul provincial, ce urma să fie consultat asupra tuturor legilor şi regulamentelor de interes local.

Primul guvern unitar al României, condus de Barbu Catargiu, a fost format la 22 ianuarie/3 februarie 1862. A urmat deschiderea la Bucureşti, la 24 ianuarie/5 februarie 1862, a primului Parlament al României.

Publicitate

Mica Unire – context politic
Înfrângerea Revoluţiei de la 1848 a readus în Transilvania regimul absolutist habsburgic, iar în celelalte două ţări române ocupaţia străină reprezentată de turci, ruşi şi austrieci, o situaţie aproape neîntreruptă până la 1856. Convenţia ruso-turcă de la Balta-Liman (19 aprilie/1 mai 1849) a readus regimul dur de mai înainte. Mişcarea naţională a fost constrânsă să se desfăşoare cu precădere în afara graniţelor. Emigranţii români au reuşit prin numeroasele memorii, prin contactele şi legăturile lor, să transforme chestiunea Principatelor într-o problemă europeană („O istorie a românilor”, Editura Meronia, Bucureşti, 2007).

Rusia a fost înfrântă în războiul Crimeii (1853-1856) şi, în urma Congresului de la Paris din 1856 (13/25 februarie-18/30 martie), protectoratul asupra Principatelor a luat sfârşit. În tratatul semnat la 18/30 martie 1856, se prevedea ca în Principatele Române, locul protectoratului să fie luat de garanţia colectivă a Marilor Puteri europene (Franţa, Marea Britanie, Austria, Rusia, Prusia, Imperiul Otoman şi Regatul Sardiniei), cu menţinerea suzeranităţii otomane. Totodată, Poarta se obliga să respecte administraţia independentă şi naţională a Principatelor, precum şi deplina libertate a cultului, a legislaţiei, a comerţului şi navigaţiei. S-a hotărât, totodată, convocarea de Adunări (divanuri) ad-hoc, care să se pronunţe asupra organizării viitoare a celor două ţări.

În acest sens a fost constituit la Iaşi, în februarie 1857, Comitetul Electoral al Unirii, care a fixat un program politic, în care preconiza unirea Principatelor într-un singur stat, neutru şi autonom, în frunte cu un prinţ străin (şi domnie ereditară), adunare reprezentativă, garanţia colectivă a puterilor europene ş.a. În acelaşi sens, la 3/15 martie 1857, a fost înfiinţat şi la Bucureşti, Comitetul Central al Unirii, organ de conducere al partidei naţionale muntene, care şi-a fixat un program asemănător cu acela al unioniştilor din Moldova („Istoria României în date”, Editura Enciclopedică, 2003).

Publicitate

Personajul istoric Moș Ion Roată
Moş Ion Roată, ţăranul din Câmpuri care a fost ales reprezentant al clăcaşilor în Adunarea Ad-hoc şi a votat unirea Principatelor Române, a intrat în istorie cu ajutorul poveştii lui Ion Creangă.

Însă omul Ion Roată a murit sărac şi în uitare. O dovedesc documentele vremii, o spun şi reprezentanţii Muzeului Vrancei, cei care administrează casa memorială ce îi poartă numele.

„Moş Ion Roată este important nu doar pentru Vrancea, ci pentru întreaga Românie, ca un simbol al vremurilor sale. Înaintea Unirii, după Războiul din Crimeea, statele occidentale au vrut să facă din Ţările Române un stat puternic în faţa expansiunii ruseşti. Şi atunci ne-au susţinut pe noi să ne unim, iar pentru a da acestei uniri un aspect de voinţă a maselor, au venit cu ideea unei consultări populare. Şi pentru a nu întreba doar boierii, pentru a-i convinge pe turci şi pe ruşi că e dorinţa poporului, au invitat în Divanele Ad-hoc şi reprezentanţi ai ţăranilor din judeţele Moldovei şi Munteniei.

În acest context a ajuns Ion Roată, clăcaş pe moşia Câmpuri, moşia unui boier din Focşani, deci nu un ţăran liber, în Divanul Ad-hoc. Şi l-au chemat la Iaşi, împreună cu ceilalţi reprezentanţi, l-au îmbrăcat, l-au aranjat şi cel mai probabil i s-a sugerat ce să spună. Moş Ion Roată a înţeles ce i s-a explicat şi a făcut partea sa.

Dar ce este cu adevărat spectaculos este ceea ce s-a întâmplat mai apoi la Iaşi. A fost votată Unirea celor două Ţări române, dar la Iaşi s-au întâlnit ţăranii din toate judeţele şi au avut ocazia să vorbească unii cu alţii, să se descopere, să afle, pentru că vă imaginaţi că acum 150 de ani nu erau mijloace de comunicare performante, să afle că problemele lor erau aceleaşi. Şi pentru ţăranii din Putna, şi pentru cei din Botoşani, din Tutova sau alte ţinuturi ale Moldovei. Iar după ce au votat Unirea şi dregătorii i-au trimis acasă, ţăranii nu au vrut să plece din Iaşi şi au organizat chiar un fel de acţiune civică pentru a-şi cere drepturile.

Ce voiau ei? Voiau pământ. Astfel încât aceşti ţărani au fost arestaţi şi trimişi cu jandarmi, în lanţuri, în judeţele lor. Ion Roată a fost dat în primire ispravnicului de judeţ şi mai apoi trimis la Câmpuri şi eliberat numai după ce i s-a pus în vedere să nu se mai revolte. Practic, oamenii puternici ai vremii l-au folosit, dar când acesta şi-a cerut drepturile sociale, când a cerut pământ, i-au spus că nu e momentul pentru acest lucru.

Acestea sunt lucruri care se cunosc mai puţin. Comuniştii au făcut din Moş Ion Roată o conştiinţă socială, dar imaginaţi-vă că ţăranii trăiau rău şi înaintea de unire, au trăit rău şi după”, a povestit managerul Muzeului Vrancei, Valentin Muscă.

Mica Unire: cel mai cunoscut țăran a murit sărac
Episodul arestării lui Ion Roată este documentat şi consemnat şi în ”Monografia comunei Câmpuri”, scrisă de Costică Drîstaru Andreiaşu şi Doina Sturzu Năstase, care ne dezvăluie, printre altele, faptul că cel mai cunoscut ţăran al Vrancei a murit sărac.

„La 26 octombrie 1857, alegătorii din Focşani trimit în Divanul Ad-hoc de la Iaşi doi delegaţi din partea orăşenilor, iar ca deputat al ţăranilor pontaşi pe Ion Roată. La 6 ianuarie 1858, Ion Roată trimite unui prieten o scrisoare prin care îl înştiinţa despre dezbaterile din Divanul Ad-hoc, în care scria că ‘într-o lună sau două o să cadă boierescul’, şi ‘omul o să fie domnitor în casa lui’.

Descoperind scrisoarea, poliţia îl arestează la Iaşi şi îl trimite sub escortă la starostie. Abia pe 17 februarie este eliberat pe încrederea localnicilor din Câmpuri, cărora li se cerea să garanteze că ‘numitu nu se va mai abate la urmări stricătoare liniştii’. Se cerea, de asemenea, să fie sub supraveghere poliţienească şi, dacă mai face agitaţie contra ordinii de stat, să fie arestat. La 1859, după unirea din 24 ianuarie, Moş Ion Roată a fost chemat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în noaptea de 5 spre 6 februarie, în casele lui Ştefan Dăscălescu din Focşani, pentru a se sfătui cu acesta în privinţa răzeşilor. (…) După Războiul de Independenţă, Moş Ion Roată este decorat cu ‘Steaua României’. Până la sfârşitul vieţii trăieşte însă în sărăcie”, aflăm din ”Monografia comunei Câmpuri”.

Mica Unire: omul Ion Roată. Povestea din arhive
Foarte probabil, astăzi Moş Ion Roată nu ar fi fost celebru dacă Ion Creangă nu ar fi cules povestea sa. Ion Creangă a făcut din el un personaj de poveste, a intrat în mentalul colectiv, iar lumea a cunoscut mai multe despre ţăranul pe care ulterior Mihai Eminescu l-a numit cel cu „ghîdilici la limbă”, referindu-se la faptul că acesta „spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormonea cineva la inimă”.

Aşa se face că astăzi cunoaştem mai mult despre omul din poveste decât despre povestea lui Ion Roată din arhive.

Aflăm din documentele de arhivă mărturii importante ale votului dat la alegerea acestuia în Divanul Ad-hoc, dar şi despre căsătoria ţăranului de la Câmpuri.

„Un document edificator aflat în depozitele Serviciului Judeţean Vrancea al Arhivelor Naţionale prezintă date despre viaţa familială a celui poreclit Moş Ion Roată, susţinătorul cel mai simplu, dar şi cel mai înţelept al Unirii Principatelor, prin alegerea sa ca deputat pontaş din partea districtului Putna şi prezent la lucrările Adunării Divanului Ad-hoc al Moldovei.

Actul de căsătorie din anul 1869 luna decembrie (în mediul rural, căsătoriile se încheiau în special pe perioada anotimpului de iarnă, când nu era sezon de muncă la câmp), între Năstase Roata în etate de 28 de ani, de profesie cultivator, născut şi domiciliat în comuna Câmpurile la anul 1841, fiu major al lui Ion Roată, în etate de 62 de ani (acesta fiind moşul Unirii Principatelor, care avea, la 1869, 62 de ani, anul naşterii sale fiind 1807, aşa cum se ştie din toate studiile şi materialele) şi al doamnei Măriuţa Ion Roată, în etate de 52 de ani, deci cu 10 ani mai tânără decât Moş Ion Roată.

Meseria lui Ion Roată era trecută aceea de cultivator, iar el cu soţia figurau ca domiciliaţi în Câmpurile. Cei doi au fost de faţă şi au consimţit ca fiul lor să ia în căsătorie o anume domnişoară Maria Pleşu. Documentul este semnat prin punere unui x, atât Ion Roată, cât şi soţia Măriuţa, dar şi fiul său, Năstase Roată, şi noua soţie a acestuia, părinţii soţiei şi toţi martorii. Fapt care dovedeşte, fără nicio tăgadă, că deputatul pontaş al judeţului Putna, Ion Roată, cunoscut prin efectul anecdotelor lui Creangă ca Moş Ion Roată, era total neştiutor de carte, dar suficient de isteţ în ochii cetăţenilor judeţului ca pe 14 iulie 1857, cu 12 ani mai înainte de această căsătorie a fiului său, să fie ales deputat al Divanului Ad-hoc al Moldovei printr-un vot acordat într-un cerc restrâns de şapte alegători direcţi, el nefiind alegător, dar totuşi a adunat cinci din cele şapte voturi.

Numirea sa este comunicată la Ministerul de Interne al Moldovei de către starostele prefect Iordache Pruncu, maleficul anti-unionist care respecta o sarcină de serviciu, dar îl introduce pe Ion Roată în manualele de istorie ca personaj pozitiv în comparaţie cu el”, a declarat, pentru Agerpres, Florin Dârdală, cercetător la Arhivele focşănene.

În arhive se mai păstrează şi alte documente în care apare numele acestuia, dar actul de deces al ţăranului s-a pierdut.

„La Serviciul Judeţean Vrancea al Arhivelor Naţionale se mai află încă o căsătorie a altui vlăstar al lui Moş Ion Roată, anume Neculai Roată, din anul 1876, pe când moşul Unirii se apropia de 70 de ani. Actul de deces al lui Moş Ion Roată s-a pierdut, dar se consemnează în diverse tratate istorice că a decedat în anul 1882. Se mai aminteşte prin acestea că a participat la lucrările de Reformă agrară (reforma lui Cuza) în comuna Câmpurile şi plasa Zăbrăuţi şi că a murit sărac şi fără niciun ajutor de la nimeni. Doar Kogălniceanu s-a mai interesat într-o perioadă de el”, susţine Florin Dârdală.

sursă: Agerpres