Connect with us

Educație

La Botoșani elevii învăța legea prin artă, film, joc de rol și vizite la Tribunal. Proiectul „Cunoaște-ți drepturile, respectă-ți obligațiile!” a ajuns în școli

Publicat

Publicitate

Un proiect educațional de amploare a debutat în acest an în școlile din județul Botoșani. Intitulat „Cunoaște-ți drepturile, respectă-ți obligațiile!”, programul este coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și îi are în prim-plan pe elevii de gimnaziu, care vor învăța legea într-un mod complet diferit: prin film, desen, joc de rol, vizite tematice și activități colaborative.

Inițiativa, aflată la prima ediție, se desfășoară între octombrie 2025 și iunie 2026, implicând aproximativ 1.500 de elevi, alături de cadre didactice, părinți și parteneri din comunitatea locală. Proiectul își propune să îi ajute pe copii să înțeleagă nu doar drepturile pe care le au, ci și responsabilitățile pe care le presupune viața de zi cu zi.

Reprezentanții Inspectoratului subliniază că demersul vine într-un moment în care elevii au nevoie de instrumente clare pentru a naviga situațiile juridice și civice cotidiene. „Legea poate fi prietena copiilor atunci când este înțeleasă. Vrem ca elevii să dobândească o cultură juridică de bază și să se raporteze responsabil la lumea din jur”, a transmis inspectorul școlar pentru disciplinele socio-umane din cadrul ISJ Botoșani, profesor Ana Gabriela Tănasă.

Activități pentru fiecare lună: de la afișe și filme educative la simulări de procese

Proiectul include nouă activități principale, distribuite pe durata întregului an școlar. Fiecare etapă are un obiectiv clar și implică elevii în forme variate de exprimare:

„Legea e prietena noastră!” (octombrie 2025) – elevii realizează afișe tematice despre rolul legii, reunite ulterior într-un colaj digital comun.

Publicitate

„Drepturile mele, respectul tău!” (noiembrie 2025) – copii ilustrează drepturile copilului, iar lucrările sunt publicate într-un album digital interșcolar.

„Legea pe ecran!” (decembrie 2025) – vizionarea unui film educativ, urmată de reflecții scrise, selectate și centralizate într-un document comun.

„Fapta are consecințe” (ianuarie 2026) – elevii devin „judecători pentru o zi” în simulări de procese, totul fiind filmat și montat într-un video colectiv.

„Spune NU violenței – Legea te apără” (februarie 2026) – campanie anti-violență cu mesaje pe pancarte, transformate într-un poster digital comun.

„Legea în desen, cuvânt și culoare” (martie 2026) – concurs interșcolar de artă juridică, una dintre cele mai vizibile activități ale proiectului.

„Campionii legii!” (aprilie 2026) – quiz online simultan, cu întrebări despre Constituție, răspunderea minorului și situații reale.

„Legea la ea acasă!” (mai 2026) – vizite la Tribunalul Botoșani, unde elevii descoperă direct cum funcționează sistemul juridic.

„Legea în viața mea!” (iunie 2026) – activitate finală cu prezentări, interviuri, feedback și un raport de evaluare.

Concursul-cheie: „Legea în desen, cuvânt și culoare”

Cea mai amplă componentă a proiectului este concursul de educație juridică „Legea în desen, cuvânt și culoare”, care le oferă elevilor libertatea de a crea desene, postere, colaje sau eseuri originale pe tema educației juridice.

Lucrările vor fi transmise digital către Inspectoratul Școlar Botoșani, în perioada 1–25 martie 2026, iar cele mai inspirate creații vor fi premiate cu diplome de merit. Toți participanții vor primi diplome de participare.

Concursul pune accent pe mesaj, originalitate, claritate și expresivitate artistică. Profesorii vor centraliza lucrările, iar rezultatele vor fi anunțate pe 30 martie 2026, pe pagina oficială a ISJ Botoșani.

Parteneriate solide și impact asupra comunității

Proiectul beneficiază de sprijinul unei rețele extinse de instituții partenere: Tribunalul Botoșani, Casa Corpului Didactic, Round Table 20 Botoșani, licee și școli din întreg județul. Vizitele tematice vor aduce elevii în contact direct cu profesioniști ai dreptului, pentru a înțelege cum se aplică legea în situații reale.

Impactul proiectului este unul semnificativ: creșterea nivelului de responsabilitate civică, reducerea comportamentelor violente, dezvoltarea creativității și consolidarea relației dintre școală, familie și comunitate. Profesorii subliniază că activitățile sunt gândite astfel încât elevii să simtă că legea nu este o noțiune abstractă, ci un instrument care protejează și organizează viața cotidiană.

Elevii, în centrul unui demers educațional modern

Proiectul are un buget estimat de 1.000 de lei, dedicat achiziționării materialelor necesare, iar toate activitățile sunt gândite cu accesibilitate, implicare și relevanță pentru vârsta gimnazială.

„Ne dorim ca fiecare copil să înțeleagă, prin ochii lui, ce înseamnă să fii responsabil, să îți cunoști drepturile și să respecți legea. Activitățile sunt create special pentru ei, astfel încât legea să devină un subiect ușor de înțeles și apropiat de realitatea lor”, a transmis și unul dintre inițiatorii proiectului, prof. Anca Colescu.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Este lege: Polițiștii locali pot să utilizeze camere foto-video-audio portabile în exercitarea atribuțiilor

Publicat

Publicitate

Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care permite polițiștilor locali să utilizeze camere foto-video-audio portabile în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

”Noua reglementare stabilește clar situațiile în care aceste sisteme pot fi folosite în spațiul public, fără consimțământul persoanelor vizate, precum legitimarea, constatarea contravențiilor, utilizarea mijloacelor de imobilizare sau intervențiile pentru protejarea vieții și a ordinii publice”, scrie șeful statului, sâmbătă, pe Facebook.


Potrivit acestuia, în măsura în care circumstanțele permit, cetățenii vor fi informați că sunt înregistrați, iar autoritățile locale au obligația de a comunica public dotarea polițiștilor locali cu astfel de echipamente.

Datele sunt păstrate timp de maximum șase luni și apoi distruse, cu excepția cazurilor în care constituie probe într-o procedură judiciară.

Pentru a implementa tehnic acest nou sistem, administrațiile publice locale vor putea accesa fonduri europene.

Publicitate

Această lege contribuie la creșterea transparenței activității poliției locale și la consolidarea siguranței publice, oferind în același timp un nivel mai ridicat de protecție atât cetățenilor, cât și agenților, spune președintele, pe Facebook.

***
Camera Deputaților a adoptat proiectul, ca for decizional, pe 17 decembrie 2025.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii poliției locale nr.155/2010, cu un nou capitol: ‘Utilizarea mijloacelor de înregistrare foto – audio – video portabile și protecția datelor cu caracter personal’ – prin care se autorizează Poliția Locală să utilizeze mijloace de înregistrare foto – audio – video și implicit de a purta și utiliza, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, dispozitive de înregistrare foto – audio – video portabile de tip BodyCam. Inițiativa vizează instituirea cadrului normativ expres pentru această activitate, definind condițiile, limitele și garanțiile în care utilizarea mijloacelor de înregistrare se poate desfășura, doar în conformitate cu principiile protecției datelor cu caracter personal și cu respectarea drepturilor și libertăților cetățenești ale persoanelor vizate.

Structurile de Poliție Locală sunt obligate să comunice publicului dotarea polițiștilor locali cu mijloace de înregistrare foto – audio – video portabile prin afișarea unor semne vizibile pe uniformele sau echipamentele acestora și prin publicarea informațiilor relevante.

Înregistrările realizate prin intermediul mijloacelor de tip BodyCam sunt păstrate pe o perioadă de 6 luni de la data obținerii acestora, cu excepția situațiilor în care sunt utilizate în cadrul unei proceduri judiciare, caz în care acestea urmează regimul probelor. La împlinirea acestui termen, înregistrările se distrug, prin proceduri ireversibile, prevede proiectul.

Polițiștii locali desemnați să utilizeze mijloacele de înregistrare foto – audio – video portabile sau să acceseze datele cu caracter personal care se colectează prin intermediul acestora sunt instruiți cu privire la regulile de protecție a datelor cu caracter personal anterior validării utilizării/accesului și, ulterior, cel puțin o dată pe an.

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal realizează, din oficiu, un control al operațiunilor de prelucrare a datelor colectate de către structurile de Poliție Locală prin intermediul mijloacelor de înregistrare. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Bolojan: Cel mai important capitol de investiții e să absorbim cele zece miliarde de euro din PNRR

Publicat

Publicitate

Guvernul își propune să absoarbă în acest an cele zece miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a declarat, sâmbătă, la Botoșani, premierul Ilie Bolojan.

El a spus, la finalul unei întâlniri cu primarii din județul Botoșani, că absorbția fondurilor din PNRR reprezintă ”cel mai important capitol de investiții”.

”Pentru România, cel mai important capitol de investiții anul acesta este să absorbim cele zece miliarde de euro din PNRR pentru care trebuie finalizată absorbția până în august, în așa fel încât să nu pierdem banii care sunt sub formă de grant, iar contractele care sunt sub formă de împrumut să aibă finalitate”, a precizat Bolojan.

Totodată, șeful Executivului a arătat că a discutat cu primarii din Botoșani despre planurile de extindere a infrastructurii mari.

”Am abordat atât proiectele mari, care țin de infrastructura conectivă a zonei de nord-est a României la rețeaua de autostrăzi și faptul că alaltăieri Comisia Europeană a aprobat Programul SAFE (Security Action for Europe) pentru România, care cuprinde și 4,3 miliarde de euro pentru cele două capete de autostradă, care vor rezolva problema conectării mari a acestei regiuni înspre București. Este un lucru foarte important. Am discutat despre planurile de extindere a infrastructurii mari și, de asemenea, despre problemele care țin de administrație. Asta înseamnă aspecte care țin de proiectele de investiții, cele Anghel Saligny și cele din PNRR”, a adăugat premierul.

Ilie Bolojan a menționat că a discutat cu administrația locală din Botoșani și subiecte legate de reducerea numărului de posturi din primării și despre majorarea taxelor și impozitelor.

Publicitate

”Am discutat despre măsurile care au fost luate în ultima perioadă privitoare la reducerile din administrația locală, taxele locale și alte probleme care țin de blocaje în administrație și de măsuri prin care Guvernul poate să susțină buna funcționare a administrației. De asemenea, unul dintre aspectele discutate a fost un posibil proiect pentru viitoarea perioadă de finanțare, de susținere după modelul Regiunii de sud-est a unui proiect de investiții teritoriale integrate în așa fel încât zona de nord-est a României să beneficieze de investiții suplimentare care să creeze condiții de dezvoltare”, a mai spus Ilie Bolojan.

La discuții au mai participat președintele Consiliului Județean, Valeriu Iftime, prefectul Raluca Curelariu, dar și mai mulți șefi de instituții publice deconcentrate. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Premierul Ilie Bolojan – întâlnire cu primarul din Botoșani și cu prefectul județului

Publicat

Publicitate

Premierul Ilie Bolojan a avut, sâmbătă dimineață, o întrevedere cu primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, și cu prefectul Raluca Curelariu, în prezența președintelui Consiliului Județean, Valeriu Iftime, scrie AGERPRES.

Foto: (c) CRISTIAN LUPAŞCU / AGERPRES


Discuțiile au durat aproximativ 50 de minute, la finalul cărora șeful Executivului a părăsit clădirea Primăriei Botoșani pe o ușă secundară, pentru a evita o nouă confruntare cu un grup de protestatari, care l-au huiduit la sosire.

Foto: (c) CRISTIAN LUPAŞCU / AGERPRES

Publicitate

Primarul Cosmin Andrei a declarat, la finalul întrevederii, că nu este ”prea optimist” cu privire la soluționarea problemelor municipiului, care au fost ridicate în discuțiile cu Ilie Bolojan.

”Am acceptat solicitarea domnului Iftime (n.r. – președintele CJ și al PNL Botoșani) din curtoazie și dintr-un interes administrativ, să avem această discuție cu domnul prim-ministru, în urma căreia nu sunt foarte optimist. Și nu spun acest lucru într-un mod subiectiv, ci ținând cont și de contextul economic. Am pus pe lista de discuții principalele obiective care privesc municipiul Botoșani, așa cum era firesc. Și aici am discutat despre spitalul de boli paliative, despre Stadionul Municipal, despre plățile întârziate în infrastructura școlară, care iată că pun serioase probleme constructorilor”, a afirmat Cosmin Andrei.

El a solicitat, de asemenea, ca județele slab dezvoltate să beneficieze de fonduri guvernamentale mai mari pentru a putea reduce decalajele față de județele dezvoltate.

”Am discutat și chestiuni principale pe care ne-ar plăcea ca domnul prim-ministru să le îmbrățișeze în ceea ce privește subsidiaritatea Uniunii Europene, decizia transferată către autorități locale, o mai mare putere de decizie și o plajă de manevră din punct de vedere financiar, să rămână mai mulți bani la autoritățile locale, pentru că noi cunoaștem cel mai bine care sunt nevoile orașului. Am transmis o sugestie, cu modestia pe care consider că am avut-o, pentru o abordare în aceeași manieră în care face Uniunea Europeană abordările privind alocările financiare, un sprijin mai mare celor care au rămas în urmă, iar municipiul, județul Botoșani este în urmă față de celelalte județe și municipii din țară din cauza unei poziționări geografice și din cauza conflictului pe care îl avem la graniță. Dacă Uniunea Europeană acordă bani, sume de coeziune, pentru ca îi să ajungem din urmă pe cei mai bogați, poate așa ar trebui să facă și Guvernul României, să-și îndrepte atenția către noi, cu sume considerabil mai mari, să îi ajungem din urmă pe cei din vestul țării, care sunt privilegiați, care nu au război la graniță, care au infrastructură atât rutieră, cât și feroviar”, a transmis primarul.

De asemenea, edilul a discutat despre situația grea în care se află societatea de termoficare, care este în pragul falimentului din cauza plăților uriașe pentru certificate verzi.

”Am adus în discuție și situația societății Modern Calor, care este la limită din punctul meu de vedere. Dacă nu primim sprijin anul acesta, societatea aceasta va intra în faliment și este importantă în ecuația sistemului energetic național pentru că Moder Calor, în primul rând, produce energie electrică. Nemaivorbind de chestiunea socială, cu locuri de muncă și locuințele pe care le încălzim în sistem centralizat”, a mai spus primarul din Botoșani.

Ilie Bolojan se întâlnește și cu oamenii de afaceri din județ, la Camera de Comerț și Industrie, iar apoi are o întrevedere cu primarii. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Bărbat decedat după ce a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni

Publicat

Publicitate

Un bărbat a murit, sâmbătă dimineață, după ce a fost lovit de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe DN 28B, la limita dintre municipiul Botoșani și localitatea Cătămărăști Deal.

Bărbatul se angajase regulamentar în traversarea drumului, pe trecerea de pietoni, fiind lovit de o mașină care se deplasa dinspre Cătămărăști Deal spre municipiu.

La fața locului a ajuns și un echipaj de ambulanță SMURD – TIM, însă personalul medical nu a putut decât să constate decesul victimei.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending