Poliţia Română a lansat ghidul „Inteligenţa artificială & manipularea percepţiei umane”, cu scopul educaţiei populaţiei în ceea ce priveşte mecanismele difuzării conţinutului de tip deepfake, precum şi menţinerea oamenilor în „bule” informaţionale.
„Inteligenţa artificială face deja parte din viaţa noastră de zi cu zi. Ne ajută să căutăm informaţii, să lucrăm mai uşor şi să comunicăm mai rapid. În acelaşi timp, ea poate influenţa ceea ce gândim, ce simţim şi ce alegem, de multe ori fără să ne dăm seama. Trăim într-un mediu digital în care mesajele sunt adaptate pentru fiecare dintre noi, reacţiile sunt anticipate, iar conţinutul este „filtrat” după interesele pe care sistemele le observă în comportamentul nostru online”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, marţi, AGERPRES.
Ghidul este disponibil atât în limba română, cât şi în limba engleză şi explică, pe înţelesul tuturor, cum pot fi create imagini şi voci false (deepfake), cum apar mesajele sau conversaţiile generate automat de AI, cum pot fi folosite emoţiile pentru a ne influenţa deciziile sau cum ajungem să primim conţinut „pe gustul nostru” prin personalizare algoritmică.
„Manipularea de astăzi nu mai este stridentă sau evidentă. Este subtilă, personalizată şi bine calculată. De multe ori, se bazează chiar pe urmele pe care le lăsăm în mediul online: ce căutăm, ce ne sperie, ce ne atrage şi ce ne bucură. De aceea, ghidul nu doar avertizează, ci oferă şi soluţii simple: reguli de igienă digitală, sugestii pentru gândire critică şi recomandări practice pentru părinţi, elevi, profesori şi orice utilizator de internet. Scopul este ca fiecare dintre noi să poată trece din rolul de ‘consumator pasiv’ în rolul de utilizator informat şi conştient”, arată sursa citată.
Ghidul a fost realizat de către specialişti în securitate cibernetică, educaţie digitală şi prevenire a criminalităţii informatice din cadrul Poliţiei Române (prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii), Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), Centrului Naţional Cyberint din cadrul Serviciului Român de Informaţii şi Asociaţiei de Securitate Cibernetică pentru Cloud (CSA_RO).
Instituţiile menţionate precizează că prevenirea nu se poate face singură şi de aceea este nevoie de colaborare între instituţii, şcoli, familie şi comunitate.
„Doar împreună putem construi un mediu online mai sigur, putem recunoaşte manipularea şi putem creşte rezilienţa în faţa riscurilor din spaţiul digital. Informaţi-vă, întrebaţi, verificaţi. Siguranţa online începe cu fiecare dintre noi”, se mai arată în comunicat.
AGERPRES