Connect with us

Eveniment

Vremea în septembrie: Toamnă în adevăratul sens al cuvântului, cu ploi multe și răcoare

Publicat

Publicitate

Prima lună de toamnă vine cu surprize. Cele mai plăcute sunt precipitațiile, care vor continua să cadă și care vor oferi șansa unui început de an agricol cum nu am mai avut de mult, mult timp.  În același timp, și regimul termic va fi unul oscilant, când cald, când mai rece decât normal.

Astel, după cum arată luna septembrie, putem spune că vom avea o toamnă în adevăratul sens al cuvântului.

Vremea în septembrie. Temperaturi

Cele mai noi modelări ale specialiștilor de la ECMWF ne spun că luna septembrie 2022 va fi o lună mai rece decât normal în mare parte din țară, cu ușoare abateri negative (spre –0.5 grade), excepția urmând să fie Banatul, Crișana, Maramureș și mare parte din Transilvania, regiuni unde vorbim de abateri termice pozitive, (0.5 spre +1 grad).

Defalcat pe săptămâni, săptămâna în care ne aflăm vine cu regim termic mai rece prin Moldova, estul Munteniei, nordul Dobrogei, dar și prin Oltenia, respectiv apropiat de normalul perioadei în restul țării și ceva mai cald prin vestul extrem al Banatului.

Săptămâna 12 – 18 septembrie va aduce temperaturi normale la nivelul întregii țări, la fel ca și săptămâna 26 septembrie – 02 octombrie.

O ușoară încălzire este evidențiată în intervalul 19 – 25 septembrie.

Publicitate

Vremea în septembrie. Precipitații

Ploile de la începutul lui septembrie au semănat optimism mai ales în rândul agricultorilor, bucuroși că, după o vară extrem de secetoasă, au avut parte de precipitații care să refacă deficitul de apă din sol, în bună măsură, și care să permită lucrările agricole de toamnă în condiții optime.

Iar ultimele actualizări ale ECMWF vin să confirme veștile bune.

Septembrie 2022 va aduce precipitații excedentare în toată țara, (10 – 20 de l peste media multianuală), iar prin Transilvania, Oltenia, nordul Munteniei, zonele montane, vorbim chiar de 60 – 80 de l în plus peste cantitățile normale.

Defalcat pe săptămâni, săptămâna 05 – 11 septembrie va avea din nou cantități peste normal în cea mai mare parte a țării, în timp ce restul lunii septembrie va veni cu un regim de precipitații normal.

Asta înseamnă cantități de 40 – 50 de l/mp prin bună parte din Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, respectiv 60 – 80 de l în restul țării (chiar peste 100 prin zonele montane).

Context sinoptic:

Prima lună de toamnă, în ultimii ani (decadă chiar) și-a păstrat chiar până spre finalul ei caracteristicile unei luni târzii de vară, astfel că am avut chiar și ani în care (2015 poate fi un exemplu) am depășit recordurile lunare, cu temperaturi de peste 33 de grade, la 65 de stații meteo.

Și în ceea ce privește precipitațiile, vorbim de o lună care nu excelează, plecând de la cantități sub 30 de l/mp prin Lunca Dunării, 30 – 50 de l/mp în mare parte din țară, în timp ce cantități de peste 50, sau chair 75 de l/mp regăsim doar î zonele montane mai ales, dealurile vestice, nordul Moldovei.

În ciuda faptului că, odată cu septembrie, vortexul stratosferic începe să se intensifice (și ne pune astfel pe gânduri legat de cum va fi iarna care urmează), dar și de faptul că ne aflăm în al treilea an de La Nina, pare că septembrie de anul acesta va fi o lună cu totul diferită față de ce am fost obișnuiți.

Astfel, în absența unui nucleu anticiclonic puternic care să unească Azoricul de Est European, în Europa, inclusiv în zona țării noastre, va predomina un regim de presiune scăzută, asociată depresiunilor, care va permite astfel și avansul unor fronturi atmosferice care să aducă precipitații.

Din punct de vedere al circulației atmosferice vor alterna perioadele cu avans de aer cald, pe o circulație atlantică, cu ceva coborâri polare care, dinspre N, NV spre S, SE, vor face ca regimul termic să cunoască scăderi bruște de temperatură.

Sursa: prognozemeteo.ro

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Plățile pentru alocația de stat, indemnizația de creștere a copilului și stimulentul de inserție aferente lunii ianuarie 2026 vor fi efectuate în avans

Publicat

Publicitate

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani informează că, beneficiile de asistență socială vor fi virate în avans, ținând cont de faptul că data de 8 februarie 2026 (ziua obișnuită de plată) cade într-o zi de duminică.

Astfel, vineri, 6 februarie 2026, vor fi efectuate plățile în conturile bancare ale beneficiarilor de alocație de stat pentru copii, indemnizație pentru creșterea copilului și stimulent de inserție.

Pentru persoanele care au optat pentru plata prin mandat poștal, sumele vor fi achitate începând cu data de 10 februarie 2026.

Citeste mai mult

Economie

Pentru angajatorii botoșăneni despre urgentarea înrolării în noua platformă REGES-ONLINE

Publicat

Publicitate

Reprezentanții ITM Botoșani – Daniela Petronela Lozneanu – Inspector-șef și Alina Pahone – Inspector-șef adjunct Relații de Muncă, recomandă angajatorilor să demareze de urgență demersurile necesare pentru a face tranziția, în cel mai scurt timp, de la aplicațiile utilizate anterior pentru evidența salariaților la noua platformă REGES-ONLINE și să consulte ghidurile și instrucțiunile puse la dispoziție.

REGES-ONLINE reprezintă un instrument digital modern, securizat și eficient, care permite transmiterea și actualizarea în timp real a datelor privind raporturile de muncă. Implementarea acestui sistem are ca obiectiv principal simplificarea procedurilor administrative, creșterea transparenței și asigurarea unei evidențe corecte și actualizate a salariaților.

Toți angajatorii (cu excepția celor radiați de la ONRC) au obligația de a se înregistra în noua platformă REGES-ONLINE și, totodată, de a completa toate elementele contractelor individuale de muncă active la data accesării Registrului care nu se regăsesc în sistemul informatic REVISAL.

Pe lista angajatorilor activi, care nu s-au înrolat în noua platformă informatică, figurează angajatori atât din sistemul privat, cât și din sistemul public. Prin urmare, pentru a facilita o tranziție rapidă și pentru a evita riscul aplicării sancțiunilor, se recomandă demararea procedurii de înrolare, mai ales că începând cu data de 01 ianuarie 2026, aplicația REVISAL nu mai este disponibilă, iar toate raportările privind evidența salariaților se realizează exclusiv prin platforma digitală REGES-ONLINE.

Reamintim răspunderea contravențională pe care o generează neconformarea, respectiv nerespectarea obligației privind înregistrarea în Registru, în termenul legal – 31.12.2025, se sancționează cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei, iar necompletarea tuturor elementelor contractelor individuale de muncă active la data înrolării în noul sistem, care nu se regăsesc în REVISAL, se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei .

Pentru informații suplimentare și sprijin tehnic, angajatorii sunt încurajați să se adreseze Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani sau să acceseze canalele oficiale de informare.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Mașină declarată furată de autoritățile din Marea Britanie, oprit în aceeași zi la Frontiera Stânca

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean care a încercat să scoată din țară un autoturism furat din Marea Britanie.

 În data de 02 februarie a.c., în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca–ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, în vederea ieșirii din țară, un bărbat în vârstă de 32 de ani, cetățean român. Acesta se afla în calitate de pasager într-o autoutilitară cu platformă, pe care era transportat un autoturism înmatriculat în Marea Britanie.

La controlul de frontieră, bărbatul a precizat că nu a reușit să finalizeze transferul de proprietate a autoturismului, prezentând în acest sens un certificat de înmatriculare emis de autoritățile britanice. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul figura ca furat, alerta fiind emisă de autoritățile din Marea Britanie în aceeași zi.

De asemenea, acesta a mai declarat polițiștilor de frontieră că a achiziționat autoturismul din România, de la un cetățean din județul Vâlcea, contra sumei de 6.700 de euro și intenționa să îl transporte în Ucraina pentru a fi vopsit la un cost mai redus, urmând ruta Moldova–Ucraina. Totodată, bărbatul a susținut că nu avea cunoștință despre faptul că autoturismul era furat.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun. Autoturismul în valoare de 125.000 de lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Publicitate
Citeste mai mult

Economie

Ministrul Muncii vrea să majoreze indemnizațiile copiilor cu dizabilități. Care sunt sumele plătite în prezent

Publicat

Publicitate

Ministrul Muncii, Florin Manole, susține că indemnizațiile pentru copiii cu handicap sunt prea mici și trebuie majorate. Acesta a precizat că în prezent indemnizația pentru copiii cu handicap mediu este de 80 de lei, iar cea pentru cei cu handicap grav este de 463 de lei, scrie alba24.ro

Ministrul a reacționat într-o postare pe Facebook după declarațiile controversate făcute de un primar din Bacău, care a spus că „cine nu muncește nu merită să trăiască”.

Florin Manole a atras atenția că asemenea afirmații alimentează stigmatizarea persoanelor cu dizabilități și a celor care beneficiază de ajutoare sociale.

„Atunci când iei un singur exemplu și îl transformi într-o regulă de tipul „X nu vrea să muncească pentru că primește un beneficiu social” comiți o eroare elementară de logică. La fel ca atunci când un primar a ajuns să spună că „cine nu muncește, nu merită să trăiască”. Despre persoanele cu dizabilități circulă de prea mult timp mituri, dezinformări și, mai nou, stigmatizări. Lucruri false, dar repetate suficient de des încât să pară adevărate”, a scris ministrul, pe pagina de Facebook.

În continuare, Florin Manole a prezentat nivelul actual al indemnizațiilor acordate copiilor cu handicap, susținând că acestea sunt mici și trebuie majorate.

„În următoarea perioada vreau să mai spargem din aceste false percepții și să arăt că cifrele nu mint.

Iată astăzi realitatea despre indemnizația pentru copiii cu handicap – 80 de lei handicap mediu, 232 – handicap accentuat, 463 – handicap grav. Vi se pare mult? Mie nu, și de asta cred că trebuie să le mărim”, a mai precizat ministrul.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending