Connect with us

Eveniment

Vouchere vacanță 2022: Lista hotelurilor şi pensiunilor care acceptă tichete

Publicat

Publicitate

Agențiile de turism au emis lista hotelurilor și pensiunilor din România care acceptă cazarea pe baza voucherelor de vacanță 2022.  Sunt 2805 de unități turistice în acest program, în 449 de localități din toate județele din România și București, informează alba24.ro

Bugetarii care au primit vouchere de vacanță din 2022 le pot folosi deja pentru a achita sejururi în țara atât la mare cât și la munte, dar pot fi cumpărate și  sejururi de tip city break  la hoteluri și pensiuni turistice din România.

Tichetele de vacanță 2022 sunt disponibile numai pe suport magnetic, pe un card alimentat cu 1.450 de lei.

În perioada ianuarie – mai 2022 au fost emise 19.768.895 de vouchere de vacanţă, în valoare de 943.831.114 de lei (190 de milioane de euro).

Se pot  fi achita și servicii complete masă plus cazare și alte facilități din locațiile alese, cu condiţia ca pachetul ales să includă cel puțin o noapte de cazare.

Perioada de valabilitate a voucherelor emise în 2022 este de un an, însă statul va oferi în mod recurent aceste tichete până în 2026 inclusiv.

Publicitate

Căutările pentru vacanțe în România au crescut cu 52% în doar o săptămână

Voucherele de vacanță au fost lansate pentru a încuraja turismul autohton, iar în ultimii ani măsura introdusă de guvern a generat o creștere substanțială a turismului în toată țara.

Căutările pentru vacanțe în România au crescut cu 52% în doar o săptămână, după ce mai mulți angajați din învățământ și spitale au început deja să primească banii pentru voucherele de vacanță 2022, potrivit Antena 3.

Lista hotelurilor și pensiunilor unde se folosesc voucherele de vacanță 2022

Sunt aproape 3000 de locații turistice care accepte tichete de vacanță emise în acest an, mai jos câteva exemple din zonele preferate de români:

Constanța are mai multe hoteluri și pensiuni, dintre care amintim:

  • Hotel Edmond
  • Hotel Florentina
  • Hotel Guci
  • Hotel Megalos
  • Imago

Mamaia, stațiunea preferată de români are o listă impresionantă:

  • Hotel Central
  • Hotel Apollo
  • Hotel Ramada
  • Hotel Golden Tulip
  • Hotel Majestic
  • Complex Condor
  • Hotel Hawaii
  • Hotel Aurora
  • Hotel Mercur
  • Hotel Caraiman

De la Costineşti amintim:

  • Iunona
  • Ana Cris Guesthouse
  • Hoestel 99
  • Pensiunea Turistică Tineretul
  • Vila Aura

Pentru Eforie Sud:

  • Boutique Citadel
  • Hostel Paradox
  • Hotel Ancora
  • Hotel Capitol
  • Hotel Excelsior

 Pentru Vama Veche:

  • Hotel Laguna
  • Hotel LA JOHN
  • Pensiunea Sara
  • Hotel Baz Art

Delta Dunării – Sulina apare cu aceste locații care acceptă vouchere:

  • Mila 2
  • Pensiunea Perla
  • Porto Franco
  • Pensiunea Pluto

La Brașov:

  • Garden Club
  • Hotel Alpin
  • Hotel Ambient
  • Hotel Apollonia
  • Hotel Aro Palace

Pentru cei care preferă turismul termal la Băile Govora – Vâlcea:

  • Hotel Belvedere
  • Hotel Oltenia
  • Hotel Palace
  • Hotel Parc
  • Pensiunea Casa Govoreană
  • Vila Crinul

La Băile Felix sunt 38 de unități turistice dintre care amintim: Transilvania Travel (Hotel Mureș, Hotel Internațional, Hotel Termal, Hotel Padiș), Hotel Monaco, Hotel Vital, Vila Delia, Vila Viorica.

Lista completă cu agențiile turistice, hotelurile și pensiunile care acceptă plata cazării cu vouchere de vacanță 2022 AICI:

Cine beneficiază de voucherele de vacanță 2022

Voucherele de vacanță 2022 sunt folosite de angajații de la stat, însă și persoanele de la privat pot beneficia de acești bani, în cazul în care agenții economici doresc asta.

Ministrul Turismului a anunțat că o parte din cheltuielile suportate de mediul privat vor fi compensate din bugetul de stat.

Diferența dintre voucherele de vacanță primite de către bugetari, și cele primite de către angajații din sistemul privat, este valoarea banilor. În cazul celor din urmă, valoarea poate fi de șase ori salariul minim pe economie.

”Toți salariații din domeniul public pot beneficia de tichete de vacanță în valoare de 1450 de lei.

Mai mult, orice salariat din sectorul privat, dacă patronul dorește, poate beneficia de tichet de vacanță, dar nu e limitat la o sumă, la 1.450 de lei, ci suma poate merge până la de șase ori salariul minim pe economie, cu niște beneficii pentru patron, în sensul că toată suma o poate deduce, o poate pune pe cheltuieli, iar pentru respectiva sumă nu plătește contribuții”, a declarat Constantin Daniel Cadariu, Ministrul Turismului.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Bărbat din Călărași înșelat cu 10.000 de euro. Polițiștii au recuperat prejudiciul chiar înainte de sărbători

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Călărași au reușit identificarea autorilor unei infracțiuni de înșelăciune și recuperarea integrală a prejudiciului cauzat unui bărbat din comuna Călărași.

Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 21 august 2025, doi bărbați, sub pretextul construirii unei case de tip modular, au indus în eroare persoana vătămată și au solicitat și primit de la aceasta suma de 10.000 de euro.

Activitatea de investigare a fost îngreunată de faptul că persoana vătămată deținea foarte puține date despre persoanele bănuite de comiterea faptei, respectiv doar câteva semnalmente și un număr de telefon.

Cu toate acestea, în urma activităților specifice desfășurate de polițiști, în luna decembrie a.c., au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptei, respectiv doi bărbați, de 39 și 35 de ani, din județul Galați.

Cei doi au restituit integral prejudiciul cauzat victimei, în valoare de 10.000 de euro.

Polițiștii recomandă să fiți prudenți atunci când efectuați plăți către persoane sau firme necunoscute și să verificați cu atenție identitatea acestora, pentru a evita să deveniți victime ale infracțiunilor de înșelăciune.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Urmărit pentru furt, depistat de către polițiștii de frontieră la Stânca

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, căutat pentru săvârşirea infracțiunii de furt, pe teritoriul Germaniei.

 

În data de 19 decembrie a.c., în jurul orei 10.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pasager într-un autoturism înmatriculat în Republica Moldova, un cetățean R. Moldova, în vârstă de 38 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului este era emisă, de către autoritățile din Germania, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

FOTO&VIDEO Focul care salvează: Cum un pompier din Botoșani a adus căldură și speranță într-o casă din Vlăsinești

Publicat

Publicitate

Plutonierul adjutant Gheorghe Cozmolici știe foarte bine ce înseamnă focul care mistuie totul. Ca pompier, l-a înfruntat de nenumărate ori. Dar mai știe și ce înseamnă focul care încălzește — acela care se naște din omenie, din grija față de celălalt. Pe acesta îl duce cu el acasă, acolo unde îl așteaptă soția lui, Bianca, și cei doi copii ai lor, Agnes și Liam Alexandru.

Cu câțiva ani în urmă, două familii s-au cunoscut într-un bloc obișnuit din orașul Săveni. Vecini de scară, cu saluturi simple și conversații mărunte. O familie mică și una numeroasă — șapte copii, gălăgioși, plini de viață. Viața nu fusese blândă cu ei, dar se țineau strâns unii de alții.

În urmă cu un an și jumătate, siguranța familiei numeroase s-a năruit. Proprietarul locuinței nu a mai vrut să îi mai țină în chirie, iar teama de a rămâne pe drumuri a devenit apăsătoare. Șapte copii riscau să rămână fără un acoperiș deasupra capului.

Atunci, Gheorghe Cozmolici și soția lui, Bianca, nu au stat pe gânduri. Aveau și ei doi copii și știau cât de important este pentru un copil să aibă un loc sigur unde să se întoarcă seara. Dintr-o omenie simplă, au ales să le deschidă ușa.

Le-au propus să se mute în casa moștenită de la bunici, din comuna Vlăsinești. O casă modestă, dar plină de căldură, care a prins viață odată cu râsetele copiilor. Nu a fost un gest făcut pentru laude sau recunoaștere publică, ci unul firesc, născut din empatie.

„Pentru noi, un copil trebuie să știe că are unde să se întoarcă, că este dorit și protejat. Casa din Vlăsinești nu este mare, dar e plină de viață. Când vezi copiii râzând, știi că ai făcut ce trebuie”, mărturisește Gheorghe Cozmolici.

Publicitate

De atunci, Gheorghe și Bianca îi vizitează des. Îi ajută cu alimente, haine și dulciuri, dar mai ales cu prezență și grijă. Legătura dintre cele două familii a devenit și mai strânsă când au decis să boteze mezinul familiei, un copil de doar două luni — un simbol al speranței și al unui nou început.

Înainte de Crăciun, Gheorghe Cozmolici a revenit în casa din Vlăsinești împreună cu colegii săi de la Stația de Pompieri Săveni și cu Moș Crăciun. Nu au venit cu mâna goală, ci cu daruri pentru copii, alimente și haine, aducând nu doar pachete, ci și bucurie, emoție și sentimentul că nu sunt uitați. Pentru cei mici, a fost o zi în care spiritul sărbătorilor a prins contur prin gesturi simple și sincere.

Aceasta nu este o poveste despre eroi în uniforme, ci despre oameni care aleg să fie oameni, chiar și atunci când au propriile griji. Despre înțelegerea profundă a faptului că un copil are nevoie de mai mult decât un acoperiș — are nevoie de siguranță, iubire și stabilitate.

În casa din Vlăsinești nu locuiește doar o familie numeroasă. Acolo locuiește bunătatea. Iar dovada că, uneori, cea mai mare salvare nu este din flăcări, ci din lipsuri.

Citeste mai mult

Eveniment

CFR Călători suplimentează cu vagoane trenurile, în perioada sărbătorilor de iarnă

Publicat

Publicitate

CFR Călători va suplimenta cu vagoane, în perioada sărbătorilor de iarnă, în zilele cu trafic intens, trenurile de pe cele mai solicitate rute, în limita parcului de material rulant disponibil, pentru a facilita deplasarea călătorilor în toate destinațiile.

‘CFR Călători anunță că, în perioada sărbătorilor de iarnă, în zilele cu trafic intens, va asigura capacitatea maximă de transport disponibilă, pentru a facilita deplasarea călătorilor către toate destinațiile. Traficul de pasageri va fi monitorizat permanent, iar, în funcție de cerere, trenurile de pe cele mai solicitate rute vor fi suplimentate operativ cu vagoane, în limita parcului de material rulant disponibil. Pentru evitarea supraaglomerării trenurilor din orele de vârf, recomandăm pasagerilor să utilizeze și celelalte trenuri prevăzute în graficul zilnic de circulație. Biletele pot fi achiziționate online până la ora plecării trenului, în limita locurilor disponibile’, se arată într-un comunicat al companiei, remis vineri AGERPRES.

În vederea unei mai bune predictibilități a cererii de transport și a adaptării eficiente a capacității la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă planificarea din timp a călătoriei, inclusiv achiziționarea în avans a legitimațiilor de călătorie.

‘Înainte de urcarea în tren, recomandăm tuturor călătorilor să se asigure că dețin legitimația de călătorie și, după caz, documentele aferente transportului, pentru a evita taxarea suplimentară în tren și/sau aplicarea sancțiunilor prevăzute de reglementările în vigoare’, se mai precizează în comunicat. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending