Connect with us

Eveniment

Amenzi de până la 5.000 de lei și oprirea lucrărilor pentru șantierele fără panou de identificare

Publicat

Publicitate

Beneficiarii autorizațiilor de construire care nu afișează panoul de identificare a investiției pe șantier ar putea fi sancționați cu amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei, iar lucrările ar putea fi sistate, potrivit unei propuneri legislative aflate în dezbatere parlamentară, informează alba24.ro.

O propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, inițiată de mai mulți parlamentari de la USR, a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere pe 16 decembrie.

Potrivit parlamentarilor, proiectul urmărește reglementarea expresă a faptei de neamplasare a panoului de identificare a investiției, în cazul șantierelor de construcții, prin calificarea acesteia ca o contravenție distinctă.

Ce reprezintă panoul de identificare

Panoul de identificare a investiţiei reprezintă un instrument care asigură transparenţa publică, oferind informaţii utile cetăţenilor, autorităţilor locale şi instituţiilor de control privind legalitatea şi caracteristicile proiectului în desfăşurare.

Potrivit art. 7, alin. (23^3) din Legea 50/1991, beneficiarul autorizațiilor de construire are obligația, printre altele, de a amplasa în șantier, la loc vizibil, panoul de identificare a investiției.

Într-o variantă anterioară a legii, aceasta prevedea o sancţiune contravenţională cuprinsă între 1.000 şi 2.000 lei pentru neafişarea panoului de identificare a investiţiei. În forma actuală, sancțiunea nu se mai regăsește. Autorităţile locale pot stabili, prin regulamente proprii adoptate în consiliul local, cuantumul amenzilor pentru această contravenție, însă aplicarea nu este unitară.

Publicitate

Potrivit Ordinului 63/1998 privind obligaţia afişării la loc vizibil a panoului de identificare a investiţiei, toate santierele de construcţii sunt obligate sa afiseze la loc vizibil, pe toată perioada lucrărilor, un panou de identificare.

„Neafișarea panoului de identificare se va sancționa cu sistarea imediată a lucrărilor”, mai prevede ordinul citat.

Amendă de până la 5.000 de lei și oprirea lucrărilor pentru șantierele fără panou de identificare

Inițiativa legislativă propune introducerea unei sancțiuni directe, constând într-o amendă cuprinsă între 1.000 și 5.000 de lei, proporțională cu gravitatea și impactul neconformității.

„În practică, lipsa afişării panoului de identificare rămâne o problemă frecventă, în special în cazul lucrărilor executate de persoane fizice, în zone periurbane sau rurale, unde capacitatea administrativă de control este limitată.

Fenomenul este prezent şi în zonele cu dezvoltare urbanistică accelerată, unde volumul mare de lucrări îngreunează monitorizarea eficientă.

În absenţa unei sancţiuni contravenţionale exprese în legislaţia naţională actuală, obligaţia afişării panoului este frecvent ignorată”, susțin inițiatorii proiectului, în expunerea de motive.

Oprirea lucrărilor pentru lipsa panoului de identificare

În situaţia în care se constată lipsa panoului de identificare, parlamentarii propun corelarea contravenției cu măsura de oprire a lucrărilor.

Mai exact, potrivit proiectului, odată cu aplicarea amenzii pentru contravenție, se dispune oprirea executării lucrărilor.

De asemenea, după caz, se vor lua măsurile de încadrare a lucrărilor în prevederile autorizaţiei sau de desfiinţare a lucrărilor executate fără autorizaţie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

„Prin adoptarea inițiativei legislative se estimează o creştere semnificativă a gradului de respectare a obligaţiilor legale în domeniul construcţiilor, prin întărirea caracterului preventiv şi coercitiv al reglementărilor. De asemenea, clarificarea regimului sancţionator va contribui la unifomizarea aplicării legii la nivel naţional, reducând diferenţele între unităţile administrativ-teritoriale.

Această măsură va stimula transparenţa în procesul de autorizare şi execuţie a lucrărilor, consolidând încrederea cetăţenilor în actul administrativ. Totodată, va întări capacitatea de intervenţie a autorităţilor locale şi a structurilor de control, care vor dispune de instrumente mai clare pentru a sancționa abaterile de la lege”, mai explică inițiatorii proiectului, în expunerea de motive.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Plățile pentru alocația de stat, indemnizația de creștere a copilului și stimulentul de inserție aferente lunii ianuarie 2026 vor fi efectuate în avans

Publicat

Publicitate

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani informează că, beneficiile de asistență socială vor fi virate în avans, ținând cont de faptul că data de 8 februarie 2026 (ziua obișnuită de plată) cade într-o zi de duminică.

Astfel, vineri, 6 februarie 2026, vor fi efectuate plățile în conturile bancare ale beneficiarilor de alocație de stat pentru copii, indemnizație pentru creșterea copilului și stimulent de inserție.

Pentru persoanele care au optat pentru plata prin mandat poștal, sumele vor fi achitate începând cu data de 10 februarie 2026.

Citeste mai mult

Economie

Pentru angajatorii botoșăneni despre urgentarea înrolării în noua platformă REGES-ONLINE

Publicat

Publicitate

Reprezentanții ITM Botoșani – Daniela Petronela Lozneanu – Inspector-șef și Alina Pahone – Inspector-șef adjunct Relații de Muncă, recomandă angajatorilor să demareze de urgență demersurile necesare pentru a face tranziția, în cel mai scurt timp, de la aplicațiile utilizate anterior pentru evidența salariaților la noua platformă REGES-ONLINE și să consulte ghidurile și instrucțiunile puse la dispoziție.

REGES-ONLINE reprezintă un instrument digital modern, securizat și eficient, care permite transmiterea și actualizarea în timp real a datelor privind raporturile de muncă. Implementarea acestui sistem are ca obiectiv principal simplificarea procedurilor administrative, creșterea transparenței și asigurarea unei evidențe corecte și actualizate a salariaților.

Toți angajatorii (cu excepția celor radiați de la ONRC) au obligația de a se înregistra în noua platformă REGES-ONLINE și, totodată, de a completa toate elementele contractelor individuale de muncă active la data accesării Registrului care nu se regăsesc în sistemul informatic REVISAL.

Pe lista angajatorilor activi, care nu s-au înrolat în noua platformă informatică, figurează angajatori atât din sistemul privat, cât și din sistemul public. Prin urmare, pentru a facilita o tranziție rapidă și pentru a evita riscul aplicării sancțiunilor, se recomandă demararea procedurii de înrolare, mai ales că începând cu data de 01 ianuarie 2026, aplicația REVISAL nu mai este disponibilă, iar toate raportările privind evidența salariaților se realizează exclusiv prin platforma digitală REGES-ONLINE.

Reamintim răspunderea contravențională pe care o generează neconformarea, respectiv nerespectarea obligației privind înregistrarea în Registru, în termenul legal – 31.12.2025, se sancționează cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei, iar necompletarea tuturor elementelor contractelor individuale de muncă active la data înrolării în noul sistem, care nu se regăsesc în REVISAL, se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei .

Pentru informații suplimentare și sprijin tehnic, angajatorii sunt încurajați să se adreseze Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani sau să acceseze canalele oficiale de informare.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Mașină declarată furată de autoritățile din Marea Britanie, oprit în aceeași zi la Frontiera Stânca

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean care a încercat să scoată din țară un autoturism furat din Marea Britanie.

 În data de 02 februarie a.c., în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca–ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, în vederea ieșirii din țară, un bărbat în vârstă de 32 de ani, cetățean român. Acesta se afla în calitate de pasager într-o autoutilitară cu platformă, pe care era transportat un autoturism înmatriculat în Marea Britanie.

La controlul de frontieră, bărbatul a precizat că nu a reușit să finalizeze transferul de proprietate a autoturismului, prezentând în acest sens un certificat de înmatriculare emis de autoritățile britanice. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul figura ca furat, alerta fiind emisă de autoritățile din Marea Britanie în aceeași zi.

De asemenea, acesta a mai declarat polițiștilor de frontieră că a achiziționat autoturismul din România, de la un cetățean din județul Vâlcea, contra sumei de 6.700 de euro și intenționa să îl transporte în Ucraina pentru a fi vopsit la un cost mai redus, urmând ruta Moldova–Ucraina. Totodată, bărbatul a susținut că nu avea cunoștință despre faptul că autoturismul era furat.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun. Autoturismul în valoare de 125.000 de lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Publicitate
Citeste mai mult

Economie

Ministrul Muncii vrea să majoreze indemnizațiile copiilor cu dizabilități. Care sunt sumele plătite în prezent

Publicat

Publicitate

Ministrul Muncii, Florin Manole, susține că indemnizațiile pentru copiii cu handicap sunt prea mici și trebuie majorate. Acesta a precizat că în prezent indemnizația pentru copiii cu handicap mediu este de 80 de lei, iar cea pentru cei cu handicap grav este de 463 de lei, scrie alba24.ro

Ministrul a reacționat într-o postare pe Facebook după declarațiile controversate făcute de un primar din Bacău, care a spus că „cine nu muncește nu merită să trăiască”.

Florin Manole a atras atenția că asemenea afirmații alimentează stigmatizarea persoanelor cu dizabilități și a celor care beneficiază de ajutoare sociale.

„Atunci când iei un singur exemplu și îl transformi într-o regulă de tipul „X nu vrea să muncească pentru că primește un beneficiu social” comiți o eroare elementară de logică. La fel ca atunci când un primar a ajuns să spună că „cine nu muncește, nu merită să trăiască”. Despre persoanele cu dizabilități circulă de prea mult timp mituri, dezinformări și, mai nou, stigmatizări. Lucruri false, dar repetate suficient de des încât să pară adevărate”, a scris ministrul, pe pagina de Facebook.

În continuare, Florin Manole a prezentat nivelul actual al indemnizațiilor acordate copiilor cu handicap, susținând că acestea sunt mici și trebuie majorate.

„În următoarea perioada vreau să mai spargem din aceste false percepții și să arăt că cifrele nu mint.

Iată astăzi realitatea despre indemnizația pentru copiii cu handicap – 80 de lei handicap mediu, 232 – handicap accentuat, 463 – handicap grav. Vi se pare mult? Mie nu, și de asta cred că trebuie să le mărim”, a mai precizat ministrul.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending