Connect with us

Actualitate

VIDEO: Protopopul Petru Fercal, predică cutremurătoare la hramul Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, cunoscută în popor și cu numele „Sfânta Marie Mică“, umple bisericile din țară în fiecare an, în semn de evlavie profundă față de Fecioara Maria, care a fost începutul mântuirii noastre.

Enoriașii Parohiei „Pacea” din municipiul Botoșani își cinstesc ocrotitoarea spirituală prin participarea numeroasă la slujbele oficiate în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” cu ocazia hramului, rugându-se împreună cu preoții slujitori pentru binele celor care intră în sfântul lăcaș, dar și pentru sufletele celor care au trecut la cele veșnice și se odihnesc în cimitirul parohiei.
Și joi seară, Slujba Vecerniei cu Litie, oficiată în ajunul sărbătorii de un sobor impresionant de preoți în frunte cu părintele protopop Petru Fercal, a adus emoție și bucurie în rândul celor prezenți, nădejde într-un nou început, o dată cu primul praznic al noului An bisericesc.
Cuvântul de învățătură l-a ținut părintele protopop Petru Fercal, care a insistat pe sfințenia Maicii Domnului și importanța acestei sărbători care amintește de începutul mântuirii credincioșilor.
În cuvântul de învățătură cutremurător, părintele Petru Fercal a vorbit despre consecințele faptului că în România, din 1990, s-au făcut peste 20 de milioane de avorturi, potrivit statisticilor. „Iată, se vehiculează că trebuie să fie aduși în țara noastră vreo 500 de mii de cetățeni străini, să fie aici plantați, dar dacă nu s-ar fi făcut avorturi, din 1990 încoace, ar mai fi nevoie să fie aduse popoare din alte părți, să fie colonizate aici? Am fi fost noi în țara noastră. De aceea trebuie să ne rugăm și trebuie să ținem de această țară. De aceea zice psalmistul: Fericit bărbatul care își va umple casa de copii pentru că nu îi va fi frică să stea de vorbă cu dușmanii săi. Și femeia se va mântui prin naștere de fii…SĂ cerem Domnului ajutor să se înmulțească nașterile în țara noastră. Nu trebuie să mergem prin străinătăți să câștigăm o bucată de pâine. Cei care  conduc țara aceasta sunt datori să ofere pâine celor care se nasc în pământul acesta. De aceea sunt puși să fie conducători. Cei care nu vor lua în seamă lucrul acesta vor da în fața lui Dumnezeu răspuns” a spus în predica sa părintele protopop, care poate fi urmărită integral în video de mai jos.
Preoţii care se ostenesc în Parohia „Nașterea Maicii Domnului” de la „Pacea” să călăuzească spre mântuire sufletele enoriașilor sunt părintele paroh Mihai-Marian Macuc și părinții co-slujitori Gheorghe Andrişescu şi Eugen Vornicu.
Istoricul Parohiei Pacea
Cimitirul de stat „Pacea” au luat fiinţă în anul 1901 în urma gestului boierului filantrop Mihail Hermeziu, care a donat primăriei Botoșani o suprafață mare de teren pentru al doilea cimitir. Cimitirul existent, „Eternitatea”, datând din anul 1880, era prea departe pentru locuitorii din zona de nord a orașului. Pentru depunerea celor adormiți, s-a început construcţia unei capele din fondurile Mariei Codrescu (rudă cu Nicolae Iorga), după proiectul ginerelui ei, inginerului constructor Alexandru (Alecu) Saint-Georges (1854-1904). Acest inginer avea ca studii liceul la Cernăuți, Școala politehnică la Praga și a fost inginer-șef la Primăria Botoșani.
Până în anul 1980, în capela cimitirului Pacea s-au oficiat doar slujbe pentru cei adormiți: înmormântări și parastase. Începând cu anul 1980, capela a devenit biserică parohială primind hramul „Nașterea Maicii Domnului”.
Astfel a luat fiinţă parohia „Pacea”, paroh fiind numit preotul Ieremia Teodor. Între anii 1982-1984, Biserica a fost mărită, adăugându-se turla cea mare. În anul 1987 a fost transferat de la parohia Călineşti, în postul de preot II, părintele Eugen Vornicu. Preotul Ieremia Teodor a trecut la cele veșnice în acest an, 1987.
În anul 1989, a fost numit preot paroh la parohia „Pacea”, părintele Gheorghe Andrişescu, venit prin transfer de la parohia „Uspenia”. În anul 1990, au început lucrările de extindere şi de pictare a bisericii și s-au terminat în anul 1993. Pictura a fost executată în tehnica „tempera” de către pictorul Vasile Buzuloi din Bucureşti. Biserica „Nașterea Maicii Domnului” a Parohiei „Pacea” a fost sfinţită în data de 11 iulie 1993, de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei de atunci, Daniel, actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
După ieșirea la pensie a părintelui Gheorghe Andrişescu, începând cu data de 7 iulie 2019, postul de preot paroh a fost ocupat prin concurs de către părintele Mihai-Marian Macuc de la Parohia Manolești Vale. Parohia „Pacea” din municipiul Botoșani este în prezent comunitatea enoriașilor responsabili, a creștinilor ortodocși practicanți, prezenți la toate manifestările și activitățile vieții creștine. În Biserica „Nașterea Maicii Domnului”  se pot săvârşi toate slujbele și ierurgiile care țin de viața și necesitățile creștinului: botezuri, cununii, înmormântări, Sfânta Liturghie, Utrenia, Vecernia, Sfântul Maslu, dar şi cateheze pentru copii şi credincioşi.

 

 

Publicitate

 

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Spectacol la Botoșani! FC Botoșani și Farul Constanța, egalitate după două goluri marcate în doar trei minute. Scor Final: 1 – 1

Publicat

Publicitate

FC Botoșani și Farul Constanța au făcut un meci spectaculos, joi seară, pe Stadionul Municipal din Botoșani, în faza grupelor Cupei României, ediția 2025–2026. Partida, începută la ora 18:00, s-a jucat  sub nocturnă și a adus două goluri în mai puțin de trei minute.

În minutul 55, Dumitru Dumiter a deschis scorul pentru botoșăneni, transformând fără emoții o lovitură de la 11 metri. Bucuria gazdelor a fost însă de scurtă durată — doar trei minute mai târziu, Markovic a restabilit egalitatea pentru Farul, profitând de o centrare perfectă în careu și reluând mingea în plasă.

Prima repriză a fost una echilibrată, cu ocazii de ambele părți. Friday Adams a șutat puternic de la distanță în minutul 36, trimițând balonul la câțiva centimetri de bara porții lui Munteanu. În debutul meciului, Dumitru a avut o primă șansă uriașă de gol, dar portarul constănțean a respins spectaculos în corner.

Echipele de start:
FC Botoșani: Kukic – Friday, Munoz, Suta, Pavlovic – Cîmpanu, Aldair, David, Dumitru – Bodișteanu, Dumiter.
Rezerve: Ciobanu, Petro, Diaw, Creț, Mitrov, Bordeianu, Dumitru, Ciurel, Lopez.
Antrenor: Leo Grozavu

Farul Constanța: Munteanu – Sîrbu, Duțu, Pellegrini, Seruca – Furtado, Dican, Banu, Iancu – Vojtus, Markovic.
Rezerve: Ducan, Gheorghe, Budescu, Caldăraru, Ripeanu, Nechifor, Oancea, Berchez, Somandru.
Antrenor: Cristian Sava

În același timp, FC Botoșani traversează o formă excelentă în SuperLiga, unde ocupă prima poziție a clasamentului, la egalitate de puncte cu Rapid București (31), dar cu un golaveraj superior. Elevii lui Leo Grozavu sunt considerați surpriza plăcută a acestui sezon și încearcă să confirme forma bună și în Cupa României.

Publicitate

În celelalte partide din faza grupelor, disputate marți și miercuri, s-au înregistrat mai multe rezultate surpriză, inclusiv victorii ale unor echipe din eșaloanele inferioare. Joi, pe lângă meciul de la Botoșani, se mai joacă partide la Chiajna, Arad și București (Giulești).

Meciul de la Botoșani a continuat cu ritm ridicat încă 15 minute după minutul 90, probabil recordul acestui an, și cu un penalty care nu s-a mai acordat pentru FC Botoșani, dar publicul a răspuns pe măsură, transformând tribunele într-o adevărată atmosferă de Cupă.

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 30 octombrie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 30 octombrie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase joi, 30 octombrie 2025:

Loto 6/49: 19, 41, 25, 21, 2, 47

Loto 5/40: 18, 20, 32, 19, 25, 15

Noroc: 5 4 2 7 9 2 5

Noroc Plus: 9 6 3 1 4 2

Publicitate

Super Noroc: 6 5 3 7 5 5

Joker: 12, 17, 28, 4, 37 + 15

Citeste mai mult

Administratie

Strada Aluniș din cartierul Tulbureni a fost modernizată complet. Investiție de peste 4 milioane de lei

Publicat

Publicitate

Lucrările de modernizare de pe strada Aluniș, din cartierul Tulbureni al municipiului Botoșani, au fost finalizate. Anunțul a fost făcut astăzi de primarul Cosmin Andrei, care a precizat că investiția, în valoare de peste 4 milioane de lei, face parte dintr-un program amplu de reabilitare a infrastructurii rutiere din oraș.

„După ani în care oamenii din zonă au așteptat o infrastructură decentă, astăzi avem o stradă asfaltată, trotuare noi, rigole pentru scurgerea apei și semnalizare rutieră modernă. Totul pentru un oraș mai sigur, mai curat și mai frumos”, a transmis edilul.

Proiectul a inclus refacerea completă a carosabilului, amenajarea trotuarelor și a rigolelor pentru colectarea apelor pluviale, precum și montarea elementelor de semnalizare rutieră.

Primarul Cosmin Andrei a subliniat că modernizarea străzii Aluniș face parte dintr-un plan mai amplu de investiții în infrastructura din municipiu, care vizează atât zonele centrale, cât și cartierele periferice.

„Pas cu pas, transformăm Botoșaniul într-un oraș în care fiecare cartier contează. La periferie ca în centru”, a adăugat acesta.

Lucrările din cartierul Tulbureni se înscriu într-o serie de investiții recente în modernizarea străzilor din municipiu, vizând îmbunătățirea accesului, a siguranței circulației și a calității vieții locuitorilor.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

O idee și pentru Botoșani: Un oraș din România interzice TOTAL trotinetele electrice în centru, parcuri și curțile școlilor

Publicat

Publicitate

Municipiul Buzău a devenit primul oraș din România care interzice complet circulația trotinetelor electrice în zona centrală, în parcuri, pe terenurile de sport, în locurile de joacă și în curțile unităților de învățământ. Decizia a fost luată joi, în ședința Consiliului Local Municipal, printr-un regulament care stabilește și sancțiuni dure pentru cei care nu îl respectă.

Potrivit documentului, accesul cu trotinete electrice este interzis „indiferent de vârsta conducătorului”, în toate spațiile destinate pietonilor sau activităților recreative. Vizate sunt zona pietonală Cuza Vodă – Piața Daciei – Aleea Trandafirilor, dar și curțile școlilor, parcurile și locurile de joacă.

Prin excepție, autoritățile locale pot aproba, temporar, evenimente speciale sau trasee controlate destinate trotinetelor electrice, însă numai cu autorizație și semnalizare clară.

Motivul principal al acestei măsuri este siguranța pietonilor. În ultimele luni, Primăria Buzău a primit numeroase sesizări privind incidente, accidente evitate la limită și disconfort creat de trotinete în zonele pietonale aglomerate.

„În ultimii ani, utilizarea trotinetelor electrice a crescut semnificativ și în Municipiul Buzău, fiind un mijloc de transport modern şi rapid. Cu toate acestea, circulația lor în parcuri, locuri de joacă sau curțile școlilor generează riscuri majore pentru copii și vârstnici”, au explicat reprezentanții administrației locale.

Statisticile confirmă îngrijorarea: în primele șapte luni ale anului 2025, în România s-au produs peste 1.500 de accidente cu trotinete electrice, în care 7 persoane au murit și peste 1.600 au fost rănite. În peste 80% dintre cazuri, vina le-a aparținut conducătorilor trotinetelor.

Publicitate

Cei care nu respectă regulamentul riscă amenzi între 500 și 1.500 de lei.

După exemplul Buzăului, este posibil ca și alte municipii să analizeze adoptarea unor măsuri similare. În Botoșani, numărul trotinetelor electrice a crescut semnificativ în ultimii doi ani, iar în zona pietonală Unirii – Cuza Vodă – Primăverii sunt frecvente situațiile în care pietonii și copiii sunt puși în pericol.

Rămâne de văzut dacă și autoritățile botoșănene vor urma exemplul Buzăului și vor introduce reguli clare privind circulația trotinetelor electrice în spațiile publice.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending