Connect with us

Eveniment

FOTO: Botoșănenii, chemați să devină ctitori ai Bisericii „Sfânta Teodora de la Sihla”. După doi ani de osteneli și rugăciune, parohia a obținut autorizația de construire

Publicat

Publicitate

După doi ani de osteneli și rugăciune, comunitatea parohială a obținut autorizația de construire pentru biserică și paraclis.

După o perioadă de peste doi ani marcată de pregătiri, documentație, rugăciune și răbdare, Parohia Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla a primit autorizația de construire pentru noua biserică, paraclis, anexe și împrejmuire. Momentul este considerat de slujitorii și credincioșii locului o binecuvântare și o împlinire mult așteptată, care marchează începutul unei noi etape în viața comunității.

„Este o bucurie mare pentru noi toți. A fost un drum lung, dar fiecare pas a fost însoțit de rugăciune și de ajutorul lui Dumnezeu. De acum putem începe efectiv lucrarea de zidire a bisericii, pentru slava Domnului și pentru mângâierea sufletelor”, a declarat preotul paroh Cătălin Ailenei.

Un vis care prinde contur

Potrivit reprezentanților parohiei, noul ansamblu va cuprinde biserica parohială, un paraclis și mai multe anexe gospodărești, toate integrate într-un spațiu binecuvântat și armonios. Într-un film de prezentare realizat recent, se pot vedea planurile și randările proiectului, care reflectă viziunea unei construcții inspirate din tradiția ortodoxă românească.

„Ne dorim o biserică ce să devină loc de rugăciune, dar și un reper de credință pentru generațiile viitoare”, a mai spus părintele. „Va fi o lucrare născută din dragostea și jertfa credincioșilor, a celor care Îl iubesc pe Dumnezeu și vor să lase o mărturie de credință peste vremi.”

Publicitate

Ctitorie pentru suflet și neam

Prin această inițiativă, comunitatea este invitată să participe la lucrarea de zidire, după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur:

„Cine zidește o biserică pe pământ, își zidește sufletul în cer.”
Apelul la implicare este deschis tuturor celor care doresc să devină ctitori ai unui lăcaș nou, continuând tradiția înaintașilor care, din puținul lor, au ridicat altare spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea neamului.

Reprezentanții parohiei subliniază că fiecare gest, oricât de mic, contează — fie că este o rugăciune, un ajutor material sau o mână întinsă la lucru.

„Fiecare contribuție este o piatră vie în zidirea acestei biserici. Este lucrarea lui Dumnezeu prin oameni”, a adăugat părintele paroh.

Apel către credincioși

Parohia îi invită pe toți cei care iubesc Biserica lui Hristos să se alăture acestui demers sfânt. Cei care doresc să sprijine  construirii acestei biserica ce se va ridica va fi o mărturie peste generații, un semn al dragostei pentru Hristos, al credinței lucrătoare și al comuniunii în Duhul Sfânt.

Cum puteți deveni ctitori:

Prin donație în contul parohiei:

Titular cont: PAROHIA SF. CUV. TEODORA DE LA SIHLA – BOTOȘANI
IBAN: RO13CECEB00030RON2913441
Banca: CEC Bank
Cod SWIFT: CECEROBUXXX

Sau accesând link-ul campaniei de donații:

 Telefon: 0754 857 903 – Pr. Ailenei Cătălin

Telefon: 0754 857 903 – Pr. Ailenei Cătălin

Site: www.parohiasfteodoradelasihla.ro

„Cu adâncă recunoștință, aducem mulțumiri tuturor celor care au sprijinit și vor sprijini această lucrare sfântă, în care se împletesc credința, jertfa și nădejdea.

Cu inimă smerită, înălțăm rugăciuni către Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, ocrotitoarea și rugătoarea noastră înaintea Tronului Preasfintei Treimi, să ne fie povățuitoare, ajutătoare și mijlocitoare în această lucrare de zidire sfântă”, a adăugat părintele Cătălin.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Educație pentru siguranță: Jandarmii din Săveni, alături de elevii de la Liceul „Dr. Mihai Ciucă”

Publicat

Publicitate

Joi, jandarmii săvineni au desfășurat o activitate în cadrul campaniei preventiv-educative ,,Alege să fii fair-play!”, la Liceul Teoretic ,,Dr. Mihai Ciucă”.

Activitatea, la care au participat peste 120 de elevi și cadre didactice, a fost organizată sub forma unui dialog cu privire la prevenirea faptelor antisociale la manifestările publice cu caracter sportiv, fiind abordate și aspecte despre siguranța școlară, evitarea victimizării și a bullyingului, consecințele consumului de substanțe cu efect psihoactiv, precum și urmările legale ale săvârșirii unor fapte de natură penală sau contravențională

.
Până la finalul anului școlar 2025 – 2026, pe lângă campania menționată, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani derulează la unitătile de învățământ din competență încă două campanii destinate elevilor, respectiv ,,Patrula prieteniei”, care se adresează claselor primare și ,,Școala ta în siguranță”, pentru elevii de gimnaziu.
În vederea desfășurării cu eficiență a acestor campanii preventiv-educative, inițiate la nivel național de Jandarmeria Română, au fost desemnați ofițeri și subofițeri cu experiență din structurile operative de ordine publică, pentru gestionarea activităților și evaluarea impactului acestora în mediul școlar.

Citeste mai mult

Eveniment

O femeie în vârstă de 64 de ani, din municipiul Botoșani, este de negăsit! Dacă aveți informații, sunați la 112

Publicat

Publicitate

O femeie în vârstă de 64 de ani, din municipiul Botoșani, este căutată de autorități după ce a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.

Este vorba despre Cireși Anișoara, născută la data de 17 ianuarie 1962, în Darabani, județul Botoșani, cu domiciliul în municipiul Botoșani. Aceasta are cetățenie română.

Potrivit informațiilor oficiale, dispariția a fost semnalată la data de 29 ianuarie 2026, după ce femeia a plecat de la domiciliu în jurul orei 08:30, într-o direcție necunoscută. De atunci, nu a mai putut fi contactată, iar familia nu are informații despre locul în care s-ar putea afla.

Semnalmente
Înălțime: aproximativ 165 cm
Greutate: aproximativ 70 kg
Păr: grizonat
Ochi: albaștri
Îmbrăcăminte la momentul dispariției
La momentul plecării, femeia era îmbrăcată cu:

pantaloni de culoare închisă,
pulover lung din lână, de culoare gri,
căciulă de culoare roz închis,
încălțăminte de culoare roșie.
Cazul a fost preluat de polițiști, care desfășoară verificări pentru identificarea persoanei dispărute. Dispariția este încadrată la categoria „alte fapte”, iar ancheta este în desfășurare.

Autoritățile fac apel la cetățenii care pot oferi informații ce ar putea ajuta la găsirea femeii să contacteze de urgență cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

Sindicatele din Educație pregătesc grevă de avertisment în perioada simulărilor examenelor naționale

Publicat

Publicitate

Sindicatele din Educație se pregătesc să facă grevă de avertisment în perioada simulărilor examenelor naționale din luna martie. Forma de protest propusă ar urma să se desfășoare timp de două ore, în perioada în care sunt susținute simulările la Evaluare Națională, respectiv Bacalaureat.

Nemulțumirile profesorilor sunt legate de cele mai recente măsuri ale Guvernului. Sindicatele din Educație cer revenirea la norma didactică, la numărul de elevi la clasă, la plata cu ora și la bursele de dinainte de Legea Bolojan, notează edupedu.ro.

Potrivit sursei citate, într-o adresă a Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”, sunt anunțate măsuri decise de colegiul liderilor FSE și referendum din 2 februarie pentru obținerea acordului membrilor de sindicat.

Sunt propuse:

  • pichetarea sediului Guvernului în 4 februarie
  • grevă, precedată de o grevă de avertisment cu durata de două ore, în luna martie, în perioada desfășurării simulărilor examenelor naționale (Evaluare Națională – 2 zile, Bacalaureat – 3 zile), precum și ulterior

Simularea examenului de Evaluare Națională 2026 va fi în perioada 16-18 martie și cea pentru Bacalaureat 2026, în 23-26 martie.

Solicitările sindicatelor

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și FSE ”Spiru Haret” atrag atenția că, după măsurile de austeritate impuse de guvern, în școli sunt clase supraaglomerate. ”S-a ajuns deja la peste 32 de elevi la clasă”, potrivit surselor citate.

De asemenea, sindicaliștii susțin că ”dispar clase întregi. Se reduce drastic numărul de clase de gimnaziu și liceu pentru a face economie”. Aceștia atenționează și că ”peste 2.000 de cadre didactice riscă să rămână fără catedră”, iar școlile ”funcționează fără resurse minime pentru performanță”.

Publicitate

Sindicatele cer:

  • abrogarea prevederilor din Legea 141/2025 care duc la supraaglomerare
  • oprirea reducerii posturilor din învățământ
  • buget real pentru Educație, reluarea dialogului social

Citeste mai mult

Eveniment

Peste 728 de milioane de lei plătite de AJPIS Botoșani în 2025 pentru beneficii sociale

Publicat

Publicitate

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a acordat, în anul 2025, beneficii de asistență socială unui număr mediu de 209.648 de beneficiari pentru care s-a plătit suma totală de 728.066.876 lei.

Datele relevă o creștere atât a numărului de beneficiari, cât și a volumului plăților, comparativ cu anul 2024, când s-au plătit beneficii sociale în valoare totală de 695.781.525 lei pentru un număr mediu de 184.881 beneficiari.

 Astfel, în anul 2025,AJPIS Botoșani a plătit alocații de stat pentru un număr mediu lunar de 77.626 beneficiari, indemnizații pentru creșterea copilului pentru un număr mediu lunar de 2.764 beneficiari și stimulent de inserție pentru 1.050 beneficiari.

De venitul minim de incluziune a beneficiat lunar un număr mediu de 9.482 de persoane, incluzând atât familii cu copii, cât și persoane singure, iar de drepturile persoanelor cu dizabilități a beneficiat un număr mediu de 29.566 persoane.

Tot anul trecut, agenția teritorială a plătit ajutoare de încălzire pentru un număr mediu de 23.687 beneficiari, precum și suplimente de încălzire pentru 33.238 beneficiari.

Totodată, s-au făcut plăți pentru alocația lunară de hrană pentru HIV/SIDA și TBC și alocația de plasament.

Publicitate

În anul 2025 a fost acordat, pentru prima dată, un sprijin suplimentar lunar pentru acoperirea costurilor aferente consumului de energie electrică, la nivelul județului Botoșani fiind efectuate plăți în valoare de 6.581.916 lei pentru un număr mediu de 28.996 persoane.

AJPIS Botoșani își reafirmă angajamentul de a asigura plata la timp a tuturor drepturilor sociale și de a oferi beneficiarilor sprijin și informații corecte privind exercitarea acestor drepturi.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending