Oamenii din două sate s-au adunat, sâmbătă, să o petreacă pe ultimul drum pe bunica Lividenia Poamă-Neagră, un suflet blând, un trup plăpând, neostenit ostaș al lui Hristos, un vlăstar al comunității din care s-a ridicat Preafericitul Teoctist.
Ca o rânduială neînțeleasă de noi, creștina Lividenia a ales să slujească în biserica ctitorită de fostul patriarh al României, din satul Victoria, peste treizeci de ani, cu toate că locuința sa era în Tocileni. Slujba de prohodire a fost oficiată de un sobor de preoți, din care au făcut parte, alături de părintele paroh Bogdan-Ionuț Azamfirei, părintele stareț al Mănăstirii Cozancea, arhimandrit Cleopa Străchinaru, părintele Liviu Liteanu, părintele Andrei Costin, ultimii doi fiind în trecut duhovnici ai creștinilor din Victoria.
Generația care apune
Lividenia Poamă-Neagră a făcut parte dintr-o generație care apune, o generație care știe ce înseamnă Biserică, Liturghie, Sf. Maslu, post. A avut o viață grea, despre care ar fi prea dureros de povestit. A crescut două fete și doi băieți cu un boț de mămăligă și cu citirea la Psaltire. După ce a rămas văduvă, moment la care avea doar unul dintre copii așezat la casa sa, Lividenia Poamă-Neagră și-a dedicat restul zilelor lui Dumnezeu. A fost, în chip nevăzut, un om care a ținut comunitatea unită. În perioada în care Biserica din Victoria nu avea dascăl și strana era, practic, descoperită, ea prelua misiunea de a fi liant nevăzut între Sf. Altar și credincioșii care în duminici și în sărbători făceau biserica neîncăpătoare. Ba chiar a mers vestind Nașterea Domnului și Botezul Domnului, din casă în casă, alături de părintele Liviu, atunci când situația a impus acest lucru.
Locuința bunicii Lividenia era la aproape patru kilometri distanță de biserica din Victoria. Cu toate acestea, preoții care au slujit aici dau mărturie că nu a lipsit niciodată de la sfintele Liturghii în duminici și în sărbători. Au fost ierni grele, cu nămeți de poveste și nu au împiedicat-o pe creștina Lividenia să ajungă la slujbă. „Într-o iarnă, din cauza zăpezii, îmi era mie greu să ies din casă (situată în spatele bisericii n.r.) să merg la slujbă și când ajungeam, în fața bisericii mă aștepta mătușa Lividenia”, povestește cu lacrimi în ochi părintele Liviu, care a păstorit comunitatea din Victoria aproape zece ani, suficienți ca să lege o prietenie cu Lividenia Poamă-Neagră, care îi deschidea poarta cu mare bucurie, pe de o parte onorată că intră în casa sa un om al lui Dumnezeu.
„Bănuțul văduvei” și „Maica Domnului, ajută-mă!”
Publicitate
Sfințire de biserică, Vecernii de hram, slujire arhierească, toate erau bifate de prezența mătușii Lividenia. Nu este biserică în municipiul Botoșani unde tanti Lividenia să nu fi dat un pomelnic, mai ales pentru morți, în care punea un bănuț pentru ajutorarea Bisericii, convinsă fiind că Dumnezeu îi știe osteneala. Nu era „off” la Biserica din Victoria să treacă neauzit de creștina Lividenia. „Lasă, părinte, vedem cum facem. Se va rezolva cumva”, încuraja mereu. Și chiar se făcea lumină, într-un fel. Bănuții câștigați la munca câmpului, zi-lumină, din vânzarea ouțelor din gospodărie sau, mai târziu, a unui boț de brânză, era socotit și parte din acesta era al bisericii. Îl dădea lui Dumnezeu. „Am trecut într-o zi să o văd și am aflat că este pe câmp, undeva. Doi-trei pași…care s-au făcut câteva sute de pași. Am finalizat un ogor, apoi alt ogor și am găsit-o acolo, undeva, sub arșița soarelui, făcând fără să pară că nu era deloc greu ce face ea acolo. Pentru mine era greu doar mersul până acolo”, a povestit părintele Andrei Costin, la rândul său fost paroh.
În multe biserici, Lividenia Poamă-Neagră a lăsat ajutorul său, dar mai cu seamă la Biserica din Victoria, lăcasul său de suflet. În urmă cu două luni a fost binecuvântată de Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul , care i-a oferit și o diplomă de vrednicie pentru tot ce a dăruit, dar mai ales pentru că de numele său se leagă axionița pe care este așezată racla cu moaștele Sfântului Gheorghe. „Trei lucruri o caracterizau pe tanti Lividenia: credința, smerenia și rugăciunea. A plătit 6000 de lei pentru realizarea axioniței și deși nu avea toți banii la momentul discuției, a insistat să plătească ea integral realizarea acesteia A avut o singură rugăminte: Să nu spunem nimănui, pentru că știe Dumnezeu!”, a povestit părintele paroh Bogdan Azamfirei.
Rudele bunicii Lividenia au auzit-o de foarte multe ori cerând ajutor Maicii Domnului, când dădea de un obstacol. „Maica Domnului, ajută-mă!” a devenit un mod de viață, un instrument de a merge înainte pentru femeia mărunțică.
Starețul Mănăstirii Cozancea, arhimandritul Cleopa Străchinaru, a avut un cuvânt cutremurător în care a descris aceste vremuri care demontează tradiția creștină și devotamentul spiritual al poporului român de veacuri. Lacrimile se rostogoleau pe obrajii celor din Victoria, îngrămădiți în biserica ctitorită de PF Teoctist, alături de creștinii veniți de la Tocileni. Arhimandritul Cleopa o cunoștea pe tanti Lividenia de peste 20 de ani și poate fi un mărturisitor al credinței sale, care a fost oțelită în focul necazurilor și greutăților care i-au presărat drumul vieții. În ultimii ani a îngrijit o tânără cu dizabilități, ca pe propria ei fiică. Maria a rămas în grija rudelor care sunt chemate să continue misiunea celei ce a fost un stâlp al credinței strămoșești.
Cuvântul sună, fapta tună
Tanti Lividenia nu are studii superioare, nici măcar liceu, nu a avut funcții importante, dar a fost ceva pe cale de dispariție: un creștin autentic, un om de omenie, un adevărat ostaș al lui Hristos. Când sicriul a fost coborât în groapă, creștinii adunați au cântat „Hristos a înviat din morți”, care se dedică de obicei preoților la prohodire, în semn de cinstire a faptelor sale.
Lividenia Poamă-Neagră a făcut parte dintr-o generație care apune… Locul său în biserică a rămas gol. În strana sa ard lumânări. Familia nu a pierdut o mamă sau o bunică, ci a câștigat un rugător la Tronul Împărătesc. La fel și comunitatea din Victoria. Dintr-o rânduială neștiută, așa cum PF Teoctist nu a ales satul de baștină, Tocileni, ca să facă o biserică, Lividenia Poamă-Neagră a ales biserica din Victoria și nu cea din satul în care își creștea copiii. A vrut ca slujba de prohodire să fie la Victoria, cu toate că o regulă menționa biserica din Tocileni. Și a fost pe voia ei. Cu siguranță va avea avea îndrăzneala de a-I spune tot lui Dumnezeu!
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Un obiect minuscul, dar cu un impact uriaș, continuă să atragă atenția iubitorilor de cultură și literatură. Este vorba despre celebrul „bob de orez” pe care a fost gravată integral poezia „La mijloc de codru…”, una dintre creațiile emblematice ale lui Mihai Eminescu.
Lucrarea, realizată de artistul Florin Pavel, reprezintă o adevărată performanță de micro-artă. Întreaga poezie a fost gravată cu răbdare și precizie extremă pe un singur bob de orez, cu dimensiuni de doar 4 milimetri pe 1,5 milimetri. Textul este dispus pe șapte rânduri, iar fiecare literă are aproximativ 150 de microni, echivalentul grosimii unui fir de păr.
După ce a fost expusă o perioadă în biblioteca muzeului, donația unică își schimbă acum locul de prezentare. Bobul de orez poate fi admirat în prezent în Muzeul Mihai Eminescu, într-un spațiu special dedicat vizitatorilor, care permite punerea în valoare a acestei piese spectaculoase.
Reprezentanții Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” îi invită pe toți cei interesați să descopere această lucrare rară, care reușește să aducă poezia eminesciană într-o formă neașteptată și memorabilă.
Memorialul Ipotești este deschis publicului de luni până duminică, între orele 8:00 și 16:00.
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI
Costin Tuchilă, în “Luceafărul de dimineaţă” nr. 8 din 2020, scrie despre “Impresii din copilărie pentru vioară şi pian, op.28” de George Enescu: “Alcătuită din zece secţiuni înlănţuite într-o ordine thematic-afectivă, urmărind ca într-un exerciţiu al contemplării de sine evoluţia sentimentului, suita enesciană s-a impus prin bogăţia ei de imagini şi tonuri, de nuanţe extreme şi rafinamente, de sugestii imitative. E o piesă plină de efecte onomatopeice, făcând din bucuria crepusculară de a “traduce” vraja existenţei primare unul dintre mijloacele de a caracteriza cât mai expresiv satul copilăriei. O abundenţă de cerinţe de virtuozitate inundă textul, în primul rând ân partida violinei, pentru a evidenţia cu cu subtilitate şi nobleţe un evantai de gânduri topite în nostalgia care învăluie treptat fibra cea mai intima a “Impresiilor”. Un interpret are de “înfruntat” de altfel suficiente dificultăţi pentru a găsi sonorităţile cerute de compositor, acea plasticitate a fiecărui detaliu, care, trecut cu vederea sau redat superficial, poate conduce la o versiune plată, lipsită de sensibilitate. Sunt aici imponderabile legat-ouri. Detache-uri energice, duble coarde sever-expresive, dar şi triluri visătoare, accente de culoare şi atmosferă, fără reliefarea cărora sugestiile atât de bogate ar avea de suferit”;
Sintagme, termeni, concepte…:Virgil Todeasă: „maşina de ţesut chipuri”; Mateiu I. Caragiale: „atâta nebunie slobodă”; Carmen Secere: „izolată în propriul trup”; Carmen Secere: „fericirea e un drum în lucru”; Mihaela Arhip: „obosită de povara unei dezamăgiri”; Mihaela Arhip: „pleoapele cerului se desprind cioburi de ploaie”;
Ce şi cine a zis: 1. „sfârşitul nu-i aici” – un cântec de Bob Dylan, apoi tradus şi cântat de Florian Pitiş; 2. „un fel de Marseillaise-ă română” – a spus-o o publicaţie maghiară despre poezia „Noi vrem pământ” de George Coşbuc (informaţie dintr-un articol al lui Octavian Goga intitulat „Ţăranul în literatura română” şi publicat în 1907); 3. „vânător de capete”– este titlul romanului scris de Jo Nesbo, scriitor norvegian. „Vânătorul de capete” este cel care „recrutează manageri”;
Emil Cioran explicând ce popoare au reuşit în istorie: „Numai popoarele care s-au desfăcut de real. Nu raţionalitatea în sensul ei cartezian conferă un sens devenirii umanului, ci ieşirea din real, din cauzalitate, din imanenţă şi din determinaţii, realizarea saltului dincolo şi dincoace de istorie, în vid, în ideal, în transcendent, în iluzie, în nostalgie, în vag, într-o stare de splin sau de sublim. (…) În istorie sunt importante numai perioadele de declin, deoarece numai atunci se pun toate problemele existenţei în general şi cele ale istoriei ca atare”;
Publicitate
Ion Pop, în „Apostrof” nr. 1 din 2020, preia nişte puncte de vedre ale lui Arghezi cu referire la multiplele „însuşiri materiale” ale cuvintelor. Ele au fost exprimate încă din 1927 în „Scrisoare cu tibişirul”: 1. „Cuvinte fulgi, cuvinte aer, cuvinte metal. Cuvinte întunecate ca grotele şi cuvinte limpezi ca izvoarele pornite din ele. Într-un cuvânt se face ziuă şi alte cuvinte amurgesc. Cuvintele scapără ca pietrele sau sunt moi ca melcii. Ele te asaltează ca viespile sau te liniştesc cu răcoarea; te otrăvesc precum bureţii sau te adapă ca roua trandafirie. Chimia aplicată la culori şi parfume este o copilărie, comparativ cu magiile foarte vechi, pe care le realizează cuvintele”; 2. „ Cuvântul construit poate să aibă gust şi mireasmă; poate oglindi în interiorul lui profunzimi imense pe o singură latură lustruită: el dă impresii de pipăit aspru sau catifelat, după cum sapă-n lespezi sau se strecoară prin frunze”; 3. „Mai pe scurt, m-a posedat intenţia de a împrumuta vorbelor însuşiri materiale, aşa încât unele să miroasă, unele să supere pupila prin scânteiere, altele să fie pipăibile, dure sau muşculate şi cu păr de animal”;
Dacă tot vorbim despre cuvinte, iată un poem frumos al poetei Bianca Vişan şi intitulat „Cel mai frumos cuvânt”:„Unele cuvinte sunt precum ceştile de cafea, au / mici tortiţe în care să-ţi strecori degetele / le apuci cu grijă şi bei din ele sensuri aburinde / amare, negre / alte cuvinte sunt ca nişte sfere alunecoase / încerci să le prinzi şi îţi scapă, se izbesc de pământ / şi ricoşează unde nici nu te aştepţi / dar cele mai multe cuvinte sunt ca nişte mici cârje / în care oamenii se sprijină, numai bune de scos ochii / da, dar eu mai ştiu un fel de cuvinte, / eu am văzut un cuvânt care arată / ca o piatră verde, şlefuită, era / atât de frumos şi îmi vedeam faţa / în el, cum mi-o văd în balta din grădină, / era cel mai frumos pe care l-am văzut vreodată / îmi vine să plâng / îmi vine să plâng, iartă-mă, / l-am ascuns, apoi nu m-am putut abţine / şi l-am înghiţit / de atunci nu am mai văzut unul ca el / lumea e atât de săracă din cauza mea / cum am putut fi atât de lacomă / să înghit cel mai frumos cuvânt care a existat vreodată / înainte ca oricine altcineva să-l vadă”(vezi „Apostrof” nr. 1 din 2020);
Ca un laitmotiv, cuvântul se interpune şi în conflictul dintre gând şi tăcere în poezia Mihaelei Arhip, cea din volumul „Vitraliu cu fluturi” (Editura „Eikon”, Bucureşti, 2019):1. ”cuvintele mele vor desena cercuri la nesfârşit, căzând pe suprafaţa sufletului tău”; 2. „am ridicat cuvintele pe care le-ai aruncat”; 3. „gândul să devină cuvânt, cuvântul să devină gest”; 4. „dacă ai cuvinte, nu eşti niciodată singur”; 5. „toate câte se întâmplau erau doar cuvinte şi gesturi”; 6. „suntem blocaţi între cuvintele celorlalţi”; 7. „aruncând umbre în după-amiaza fiecărui cuvânt”; 8. „nopţi fără somn cu fruntea sprijinită pe umerii cuvintelor”; 9. „ne vom retrage amândoi într-un cuvânt”; 10. „cuvintele mi se arcuiesc deasupra ta ca un semn de întrebare”; 11. „şi m-am aplecat să ridic şi să uit cuvintele”; 12. „mi s-au scuturat atunci aripile, cuvânt după cuvânt”; 13. „rămâne prins de ramuri doar ecoul în care au trăit cândva cuvintele”; 14. „mi-am trimis cuvintele să te caute”; 15. „timpul ninge în cuvinte”; 16. „adunând cuvinte lângă tâmpla Lumii”;
Wagner despre cum i-a apărut motivul preludiului la „Aurul Rinului”:„Înapoindu-mă în cursul după amiezii acasă, m-am întins pe o canapea tare, aşteptând somnul dorit. Dar somnul nu a venit şi am simţit cum alunec numai într-o somnolenţă în timpul căreia mi s-a părut că mă cufund într-un repede curent de apă. Murmurul acestei ape a luat curând un caracter muzical: era acordul în mi bemol major plutind în arpegii neîntrerupte. Mai târziu aceste arpegii s-au schimbat în figuri mai accelerate, dar acordul în mi bemol major nu s-a modificat şi persistenţa acestuia părea că dă semnificaţia profundă elementului lichid în care mă cufundasem. Deodată, am avut senzaţia că undele mă acoperiră în cascadă şi înspăimântat m-am trezit. Mi-am dat seama că îmi apăruse motivul preludiului din „Aurul Rinului”, aşa cum îl purtasem în mine, fără să fi izbutit să-i dau până atunci o formă”;
Iolanda Malamen, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 2 din 2020, despre cum te construieşti ca artist:„Scormoneşte în eul tău profund, să scoţi la suprafaţă acel „altfel” care te construieşte ca artist”;
Începând cu data de 14 decembrie, Noul Mers al Trenurilor 2025–2026 devine oficial aplicabil, aducând modificări importante în circulația feroviară din România. Odată cu noile grafice de circulație, CFR Călători anunță și majorarea tarifelor pentru biletele de călătorie, schimbare care va fi resimțită de toți pasagerii care aleg transportul feroviar.
Bilete de tren mai scumpe
Biletele de tren se vor scumpi cu aproape 10% din 14 decembrie. Conducerea CFR Călători spune că majorarea de preţ reprezintă indexarea cu rata inflaţiei, potrivit prevederilor legale, notează Romania-actualitati.ro.
În urmă cu un an, indexarea a fost de 4,6%. În iulie, a fost o nouă scumpire, ca urmare a majorării TVA, de la 19 la 21%.
Noutăți în Mersul Trenurilor 2025-2026
CFR Călători a anunțat că va continua introducerea în circulație a vagoanelor și locomotivelor modernizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Noile vagoane sunt dotate cu internet Wi-Fi, sisteme de informare audio-video, camere de supraveghere, prize electrice, instalații de climatizare, toalete ecologice. Acestea au și spații special amenajate pentru persoanele cu mobilitate redusă și chiar vagoane bar-bistro.
Unele trenuri Interregio care leagă Bucureștiul de Mărășești – Suceava/Iași, precum și de Brașov vor fi reclasificate în Intercity. Va fi utilizat material rulant modernizat prin PNRR.
Se vor introduce noile rame electrice Alstom Coradia Stream, puse la dispoziție de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). Aceste rame pot atinge viteze de până la 160 km/h.
Publicitate
Vor fi utilizate în compunerea a 26 de trenuri cu circulație zilnică, repartizate pe cele mai solicitate rute:
14 trenuri între București Nord și Constanța și retur
6 trenuri între București Nord și Craiova și retur
2 trenuri pe ruta București Nord – Craiova – Deva și retur
2 trenuri între București Nord și Arad și retur
2 trenuri București Nord – Brașov și București Nord – Timișoara Nord și retur.
Până în 1 februarie 2026 ar urma să fie operate 11 rame din primul lot de 12.
În 2026 vor fi puse în circulație 7 trenuri formate din rame PESA, aflate în prezent în proces de testare și recepție, pe relația București – Buzău – Adjud și retur. Acestea sunt achiziționate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).
Vor mai fi folosite și vagoane modernizate în ultimii ani din fonduri proprii, conforme cu standardele europene, precum și material rulant mai vechi, aflat într-un proces gradual de înlocuire.
Trenuri internaționale
Legături directe între Budapesta și București. Trenurile IR 72 și IR 73 vor circula pe relația directă Budapesta Keleti – București Nord, extinzând traseul actual care se încheia la Craiova.
Revenirea trenurilor la Viena Westbahnhof. Trenurile IR 346 și IR 347 vor circula din nou până la Viena Westbahnhof, pe un traseu direct, via Budapesta Kelenfold (în loc de Budapesta Keleti). Totodată, relația Baia Mare – Viena Westbahnhof va continua să fie deservită de trenurile Someș 687/686.
Noi trenuri sezoniere pe ruta București – Giurgiu – Ruse. Pentru sezonul estival 2026, vor fi introduse 4 trenuri noi pe relația București Nord – București Progresu – Giurgiu – Ruse și retur.
Continuare colaborare cu Ucraina. Parteneriatul cu compania feroviară ucraineană UZ va continua în noul mers prin menținerea grupei de vagoane Kiev – Ungheni – București Nord și retur. Grupa directă a trenului Prietenia 401/402 va oferi o conexiune între România și Ucraina.
Reducerea timpilor de staționare la frontieră. Având în vedere aderarea României la spațiul Schengen, staționările trenurilor internaționale vor fi reduse, ca urmare a eliminării controlului documentelor.