Oamenii din două sate s-au adunat, sâmbătă, să o petreacă pe ultimul drum pe bunica Lividenia Poamă-Neagră, un suflet blând, un trup plăpând, neostenit ostaș al lui Hristos, un vlăstar al comunității din care s-a ridicat Preafericitul Teoctist.

Ca o rânduială neînțeleasă de noi, creștina Lividenia a ales să slujească în biserica ctitorită de fostul patriarh al României, din satul Victoria, peste treizeci de ani, cu toate că locuința sa era în Tocileni. Slujba de prohodire a fost oficiată de un sobor de preoți, din care au făcut parte, alături de părintele paroh Bogdan-Ionuț Azamfirei, părintele stareț al Mănăstirii Cozancea, arhimandrit Cleopa Străchinaru, părintele Liviu Liteanu, părintele Andrei Costin, ultimii doi fiind în trecut duhovnici ai creștinilor din Victoria.

Generația care apune

Lividenia Poamă-Neagră a făcut parte dintr-o generație care apune, o generație care știe ce înseamnă Biserică, Liturghie, Sf. Maslu, post. A avut o viață grea, despre care ar fi prea dureros de povestit. A crescut două fete și doi băieți cu un boț de mămăligă și cu citirea la Psaltire. După ce a rămas văduvă, moment la care avea doar unul dintre copii așezat la casa sa, Lividenia Poamă-Neagră și-a dedicat restul zilelor lui Dumnezeu. A fost, în chip nevăzut, un om care a ținut comunitatea unită. În perioada în care Biserica din Victoria nu avea dascăl și strana era, practic, descoperită, ea prelua misiunea de a fi liant nevăzut între Sf. Altar și credincioșii care în duminici și în sărbători făceau biserica neîncăpătoare. Ba chiar a mers vestind Nașterea Domnului și Botezul Domnului, din casă în casă, alături de părintele Liviu, atunci când situația a impus acest lucru.

Locuința bunicii Lividenia era la aproape patru kilometri distanță de biserica din Victoria. Cu toate acestea, preoții care au slujit aici dau mărturie că nu a lipsit niciodată de la sfintele Liturghii în duminici și în sărbători. Au fost ierni grele, cu nămeți de poveste și nu au împiedicat-o pe creștina Lividenia să ajungă la slujbă. „Într-o iarnă, din cauza zăpezii, îmi era mie greu să ies din casă (situată în spatele bisericii n.r.) să merg la slujbă și când ajungeam, în fața bisericii mă aștepta mătușa Lividenia”, povestește cu lacrimi în ochi părintele Liviu, care a păstorit comunitatea din Victoria aproape zece ani, suficienți ca să lege o prietenie cu Lividenia Poamă-Neagră, care îi deschidea poarta cu mare bucurie, pe de o parte onorată că intră în casa sa un om al lui Dumnezeu.

„Bănuțul văduvei” și „Maica Domnului, ajută-mă!”

Sfințire de biserică, Vecernii de hram, slujire arhierească, toate erau bifate de prezența mătușii Lividenia. Nu este biserică în municipiul Botoșani unde tanti Lividenia să nu fi dat un pomelnic, mai ales pentru morți, în care punea un bănuț pentru ajutorarea Bisericii, convinsă fiind că Dumnezeu îi știe osteneala. Nu era „off” la Biserica din Victoria să treacă neauzit de creștina Lividenia. „Lasă, părinte, vedem cum facem. Se va rezolva cumva”, încuraja mereu.  Și chiar se făcea lumină, într-un fel. Bănuții câștigați la munca câmpului, zi-lumină, din vânzarea ouțelor din gospodărie sau, mai târziu, a unui boț de brânză, era socotit și parte din acesta era al bisericii. Îl dădea lui Dumnezeu.
„Am trecut într-o zi să o văd și am aflat că este pe câmp, undeva. Doi-trei pași…care s-au făcut câteva sute de pași. Am finalizat un ogor, apoi alt ogor și am găsit-o acolo, undeva, sub arșița soarelui, făcând fără să pară că nu era deloc greu ce face ea acolo. Pentru mine era greu doar mersul până acolo”, a povestit părintele Andrei Costin, la rândul său fost paroh.

În multe biserici, Lividenia Poamă-Neagră a lăsat ajutorul său, dar mai cu seamă la Biserica din Victoria, lăcasul său de suflet. În urmă cu două luni a fost binecuvântată de Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul , care i-a oferit și o diplomă de vrednicie pentru tot ce a dăruit, dar mai ales pentru că de numele său se leagă axionița pe care este așezată racla cu moaștele Sfântului Gheorghe. „Trei lucruri o caracterizau pe tanti Lividenia: credința, smerenia și rugăciunea. A plătit 6000 de lei pentru realizarea axioniței și deși nu avea toți banii la momentul discuției, a insistat să plătească ea integral realizarea acesteia A avut o singură rugăminte: Să nu spunem nimănui, pentru că știe Dumnezeu!”, a povestit părintele paroh Bogdan Azamfirei.

Rudele bunicii Lividenia au auzit-o de foarte multe ori cerând ajutor Maicii Domnului, când dădea de un obstacol. „Maica Domnului, ajută-mă!” a devenit un mod de viață, un instrument de a merge înainte pentru femeia mărunțică.

Starețul Mănăstirii Cozancea, arhimandritul Cleopa Străchinaru, a avut un cuvânt cutremurător în care a descris aceste vremuri care demontează tradiția creștină și devotamentul spiritual al poporului român de veacuri. Lacrimile se rostogoleau pe obrajii celor din Victoria, îngrămădiți în biserica ctitorită de PF Teoctist, alături de creștinii veniți de la Tocileni. Arhimandritul Cleopa o cunoștea pe tanti Lividenia de peste 20 de ani și poate fi un mărturisitor al credinței sale, care a fost oțelită în focul necazurilor și greutăților care i-au presărat drumul vieții. În ultimii ani a îngrijit o tânără cu dizabilități, ca pe propria ei fiică. Maria a rămas în grija rudelor care sunt chemate să continue misiunea celei ce a fost un stâlp al credinței strămoșești.

Cuvântul sună, fapta tună

Tanti Lividenia nu are studii superioare, nici măcar liceu, nu a avut funcții importante, dar a fost ceva pe cale de dispariție: un creștin autentic, un om de omenie, un adevărat ostaș al lui Hristos. Când sicriul a fost coborât în groapă, creștinii adunați au cântat „Hristos a înviat din morți”, care se dedică de obicei preoților la prohodire, în semn de cinstire a faptelor sale.

Lividenia Poamă-Neagră a făcut parte dintr-o generație care apune… Locul său în biserică a rămas gol. În strana sa ard lumânări. Familia nu a pierdut o mamă sau o bunică, ci a câștigat un rugător la Tronul Împărătesc. La fel și comunitatea din Victoria. Dintr-o rânduială neștiută, așa cum PF Teoctist nu a ales satul de baștină, Tocileni, ca să facă o biserică, Lividenia Poamă-Neagră a ales biserica din Victoria și nu cea din satul în care își creștea copiii. A vrut ca slujba de prohodire să fie la Victoria, cu toate că o regulă menționa biserica din Tocileni. Și a fost pe voia ei. Cu siguranță va avea avea îndrăzneala de a-I spune tot lui Dumnezeu!