Sâmbătă după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Slujba Stâlpilor la căpătâiul prezbiterei Maria Macuc, soția părintelui protopop Constantin Macuc. Momentul de rugăciune a adunat în jurul familiei îndurerate numeroși preoți, membri ai comunității și apropiați ai familiei, veniți să ofere sprijin, reculegere și un ultim omagiu.

La popasul duhovnicesc dedicat celei adormite întru Domnul au participat slujitori ai altarului din întreg protopopiatul, colegi și prieteni ai părintelui protopop. Aceștia au adus lumânări, flori și mai ales rugăciune, exprimând atât durerea pierderii, cât și respectul față de cea care a fost considerată o preoteasă iubită și discretă, implicată în viața bisericii și a comunității.

În cuvântul său, ÎnaltPreasfințitul Teofan a subliniat demnitatea, modestia și credința puternică ce au caracterizat-o pe preoteasa Maria Macuc, evocând imaginea unei femei „distinse, frumoase la chip și la suflet, prezente și discrete deopotrivă”, așa cum au cunoscut-o enoriașii și clericii.

Ierarhul a vorbit despre rolul preotesei în comunitate, dar și despre responsabilitățile pe care le-a purtat ca mamă și soție de protopop. „A fost o doamnă atașată Cerului, fără să se desprindă de datoria ei aici, pe pământ”, a spus Înaltpreasfințitul, amintind de răbdarea și tăria de caracter cu care aceasta a parcurs și perioada de suferință.

În mesajul său, Mitropolitul i-a încurajat pe cei apropiați să îmbine firescul întristării cu nădejdea creștină, amintind că „orice despărțire este dureroasă, dar devine mai ușoară atunci când este însoțită de credința revederii”. Totodată, i-a îndemnat pe credincioși să pomenească numele prezbiterei în rugăciune și să arate milostenie în memoria ei.

Preasfințitul Nichifor este așteptat să participe duminică la slujba înmormântării, care va avea loc după Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoți.

„Un model al femeii creștine autentice”

Cei care au cunoscut-o pe prezbitera Maria Macuc o descriu drept un model de discreție, hărnicie și credință neclintită. Nu a urmărit să fie remarcată, nu a revendicat merite, spun apropiații. A fost un sprijin constant al familiei și un punct de echilibru în comunitate.

Apropiații mărturisesc că a purtat boala cu tăcere și smerenie, fără revoltă sau reproșuri, asumând suferința cu demnitate și încredere în voia lui Dumnezeu. „A trecut prin viața noastră ca o lumină, fără ca noi să o fi văzut cu adevărat”, spun cei rămași să o plângă.

Prezbitera Maria Macuc lasă în urmă o familie numeroasă, dar și o comunitate întreagă pentru care a fost un reper de modestie și credință.

„Putem spune că Dumnezeu ia dintre oameni în mod special pe cei care sunt foarte bine plăcuți Lui. Nu acceptăm aceasta, că noi spunem întotdeauna că avem nevoie de cel drag pe lângă noi și așa este. Avem o imensă nevoie ca cel care ne ajută, care ne cunoaște, care ne înțelege, care ne iubește, să viețuiască în continuare lângă noi, pentru că avem nevoie de acea prezență. Dumnezeu are un gând al Lui pentru fiecare și gândul acesta s-a arătat și în doamna Maria.

Poate o fi fost prea prezentă în cer, ca să mai zăbovească pe pământ, poate prin viața ei, prin nașterile de prunci, prin credința ei, prin răbdarea pe care trebuie s-o aibă o mamă cu mulți copii și cu responsabilități, s-a apropiat mai mult de cer decât noi, oamenii obișnuiți și apropiindu-se de cer, a făcut doar un pas pentru a fi chiar acolo.

Inima părintelui, a copiilor, sigur că este și întristată, dar știe părintele și cred că și copiii sunt educați de doamna de părintele, știu că întru cele ale credinței există întotdeauna și ziua de mâine, chiar dacă vi se pare că aceasta este ultima zi. Există și ziua de a doua zi, adică veșnicia. Că nu există moarte, spune slujba înmormântării la înmormântarea preotului. Nu există moarte pentru cei care cred în  Tine, Doamne. Și nu există. E greu să duci acest gând, dar dacă suntem în conformitate cu tot ceea ce a crezut Maria, cu tot ceea ce a crezut și crede părintele și familia și noi cei de față, noi știm că nu există despărțire de primitivă.

Orice despărțire este grea și dureroasă. Dar dacă știi că cel care pleacă se întoarce, dacă știi că cel care și-a luat rămas bun de la tine pentru o vreme, te vei întâlni cu el ulterior, atunci despărțirea capătă pe lângă durerea respectivă și nădejdea revederii. Maria, n am nicio îndoială. a fost pătrunsă până în ultima fibră a ființei sale de credință în Domnul Hristos, cel mort și înviat. Și această credință i-a dat putere să ducă și ultima parte a vieții cu multă suferință, cu gândul că se va face bine, dar fără deznădejdea celui fără de nădejde, că ea aparține neamului celor care au nădejde după cuvântul Sfântului apostol. Acum sufletul doamnei Maria e acolo sus, unde sufletul nostru tinde să ajungă într-o bună zi”, a spus ÎPS Teofan. 

Ierarhul a îndemnat la rugăciune și milostenie în numele preotesei Maria.

„Acum, plecând doamna, noi rămânând pe pământ. Doamna, ca orice om fi săvârșit și ea păcatele pe care le săvârșește orice ființă umană și avem încredințarea că Dumnezeu a iertat-o pe tot ceea ce a greșit și a văzut faptele ei cele bune, cele bune, în mod special inima ei curată, mintea ei frumoasă, viața ei de creștină și a primit-o în taina Împărăției cerului. Dar are încă nevoie de rugăciunea și milostenia noastră. Că dacă acum vă întrebați fiecare și eu ce să fac ca să particip la durerea familiei, aceste dureri. Rugăciune pentru Maria și milostenie acolo unde știți dumneavoastră că e cineva care poate nu are un braț de lemne, că afară sunt aproape zero grade, un braț de lemne aruncat în ogradă în numele Mariei sau alte acte de milostenie pe care noi le putem săvârși însoțesc drumul Mariei prin taina Împărăției cerurilor și se bucură acolo sus de rugăciunea și de milostenia săvârșite aici pe pământ. Dumnezeu să vă odihnească. Dumnezeu să vă întărească pe voi, să aibă de grijă de voi, să fiți alături de familie ca să treacă mai ușor prin această taină a morții Mariei. Și acum cu toții după rânduiră să-i cântați în duh de rugăciune veșnica pomenire”, a adăugat ierarhul.

La finalul slujbei, zeci de preoți și peste două sute de credincioși au intonat, cu putere și emoție, cântarea „Hristos a înviat”, troparul specific slujbelor de prohodire ale preoților și slujitorilor bisericii. Răsunetul acestei cântări pascale, înălțat din inimile tuturor celor prezenți, a umplut biserica și a adus un strop de lumină și nădejde în mijlocul durerii, ca mărturie a credinței că moartea nu este sfârșit, ci trecere către viața cea veșnică.