Un eveniment emoționant a avut loc duminică seară, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, în prezența protopopului  Petru Fercal și a unui sobor de preoți, a cântăreților bisericești din municipiul Botoșani și a numeroși credincioși veniți din tot orașul. În prima parte a întâlnirii a fost oficiată slujba parastasului pentru psalţii şi cântăreţii bisericeşti din Botoşani, înmormântaţi în cimitirul Eternitatea. După acest moment duhovnicesc, a urmat un concert înălțător de muzică psaltică, susţinut de către Corul cântăreţilor bisericeşti din Botoşani şi Corul Filotheos al Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Gheorghe” – Botoșani. Piesele au fost din repertoriul protopsalților Ioan şi Emanoil Zmeu.

Momentul evenimentului nu a fost ales întâmplător, data de 1 octombrie fiind dedicată cântăreților bisericești pentru faptul că în această zi se sărbătorește Acoperământul Maicii Domnului care îi adumbrește cu multă dragoste cu omoforul ei, iar pe de altă parte sunt cinstiți unii dintre cei mai de seamă imnografi ai bisericii: Sfântul Roman Melodul, Sfântul Ioan Cucuzel și Sfântul Grigorie Domesticul.

„Cântăreții bisericești aduc cinstire lui Dumnezeu și Maicii Domnului. O cântare de la strană spune: Pe ai tăi cântăreți, Născătoare de Dumnezeu, izvorul cel viu și îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întărește-i întru dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i. Astăzi, în zi de mare sărbătoare, căci o cinstim pe Maica Domnului, a avut loc slujba parastasului pentru psalţii şi cântăreţii bisericeşti din Botoşani, înmormântaţi în cimitirul Eternitatea. Unul  dintre  cei mai mari protopsalți pe care i-a avut Botoșaniul și chiar Nordul Moldovei, a fost Emanoil Zmeu. A fost dascăl de psaltică la Şcoala de cântăreţi de pe lângă Biserica Uspenia din Botoşani timp de 55 ani. Emanoil Zmeu avea o voce deosebită de tenor. A format pe cei mai de seamă psalți și protopsalți din Nordul Moldovei. Dintre aceștia enumerăm pe fiul său, Ioan Zmeu, care a ajuns protopsalt la Mitropolia Ungro-Vlahiei, apoi la Curtea de Argeș. Alți ucenici au fost Ștefan Volcinschi, cântăreț la strana Bisericii Vovidenia din Botoșani şi Neculai Săvescu la Catedrala din Dorohoi. Emanoil Zmeu a fost și un compozitor deosebit. Multe din compunerile  sale monodice sunt apreciate și astăzi: Heruvice, Axione și multe altele. Mulțumim tuturor pentru participare, mulțumim cântăreților”, a detaliat părintele paroh al Bisericii din Cimitirul „Eternitatea”, Vasile Burlacu.

Publicitate

Anul 2023 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „An omagial al pastorației persoanelor vârstnice”, dar şi „An comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești”. Trebuie să ne aducem aminte și de marii imnografi ai bisericii și de cântăreții bisericești, dirijorii de coruri. Sigur, sub formă de comemorare, pentru cei valoroși din trecut. Sunt și unii din prezent valoroși, dar se oferă întâietate celor care au fost predecesori.

Cântarea bisericească nu este doar o cale de cunoaștere a învăță­turii de credință, ci este și mijlocul cel mai potrivit prin care omul poate să se „lepede de grija cea lumească” (după cum ne sugerează imnul Heruvic), de haina trupească, putând astfel să se îndrepte cu toată ființa spre Dumnezeu. Menirea cântării bisericești este de a modela întreaga ființă umană cu ajutorul armoniei sunetelor, călăuzind-o spre armonia divină, pe care Dumnezeu o oferă tuturor oamenilor, dar mai ales celor care Îl caută pe El și doresc să intre în legătură cu El. Imnografia bisericească prezentă în cântările bise­ri­cești are un rol important în ascensiunea duhovnicească a crești­nului, trezind sentimente de bucurie, liniște, pace și dragoste atât față de Dumnezeu, cât și față de ceilalți oameni. Toate acestea converg spre scopul final al imnografiei bisericești, și anume acela de a-i ajuta pe creștini să meargă pe calea mântuirii.

Publicitate

Referitor la importanța cântării în relația omului cu Dumnezeu, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae spunea: „Prin cântare, cel ce cântă trezește în sine o relație afectuoasă cu ceea ce formează obiectul cântării, mai bine zis cântarea îl pune într-o relație totală prin ființa întreagă pe cel ce cântă cu Cel ce este cântat. De aceea cântarea este modul cel mai propriu de a vorbi despre Dumnezeu, sau lui Dumnezeu, ca despre Cel ce este cu neputință de cuprins în noțiuni precise. Prin cântare spunem mai mult decât putem exprima prin indiferent care cuvinte”.

Publicitate

Publicitate