Connect with us
Publicitate

Eveniment

VIDEO. În Piața Roșie din Moscova a început DEFILAREA de 9 Mai, Ziua Victoriei

Publicat

Publicitate

Defilarea militară cu ocazia marcării a 77 de ani de la victoria sovietică împotriva Germaniei naziste în timpul celui de-al doilea Război Mondial, prezidată de preşedintele rus Vladimir Putin, a început luni în Piaţa Roşie din Moscova, în plină campanie militară rusă în Ucraina, transmite EFE.

La eveniment nu participă niciun lider străin.

La parada de Ziua Victoriei, cea mai importantă sărbătoare a anului în Rusia, participă în schimb unităţi care au luat parte la invazia rusă în Ucraina, declanşată la 24 februarie.

Publicitate

Preşedintele rus Vladimir Putin a spus luni că “intervenţia” Rusiei în Ucraina a fost necesară, pentru că Occidentul “se pregătea să ne invadeze pământul, inclusiv Crimeea”, informează Reuters.

Putin şi-a începutul discursul anual cu ocazia Zilei Victoriei, la începutul paradei militare ce are loc în Piaţa Roşie, pentru a marca victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial.

Potrivit lui Putin, forţele armate şi voluntarii ruşi care luptă în regiunea Donbas din Ucraina luptă pentru Patria lor. “Voi luptaţi pentru Patria voastră, pentru viitorul ei”, a declarat Vladimir Putin în timpul discursului susţinut de la tribuna Kremlinului, în Piaţa Roşie.

Publicitate

“Moartea fiecărui soldat şi ofiţer este dureroasă pentru noi. Statul va face totul pentru a avea grijă de familiile lor”, a asigurat Putin.

Preşedintele rus şi-a încheiat discursul cu îndemnul lansat soldaţilor din Piaţa Roşie: “Pentru Rusia, pentru Victorie, Ura!

Circa 11.000 de militari sunt prezenţi la defilarea din Piaţa Roşie.

Publicitate

Parada aeriană a fost anulată din cauza vremii.

Manifestări similare vor avea loc în alte 28 de oraşe ruse, din Vladivostok, în Oceanul Pacific, şi până în Sankt-Petersburg, la Marea Baltică.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Sursa: Agerpres

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Dosar penal pentru un tânăr de 25 de ani din Havârna care s-a urcat beat la volan

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din Darabani au oprit pentru control, pe strada Școlii din comuna Havârna, un autoturism condus de un tânăr, de 25 de ani, din aceeași localitate.

 

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Publicitate

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Casa unei femei de 97 de ani, din Padureni, a ars din temelii. Femeia a reușit să iasă la timp

Publicat

Publicitate

O femeie, în vârstă de 97 de ani, din localitatea Pădureni, a rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu generat, cel mai probabil, de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile. S-a întâmplat în această dimineață. Când s-a produs incendiul, femeia era în casă. A ieșit singură din interior și a mers la fiul ei să-i spună că locuința i-a fost cuprinsă de flăcări. Ajuns la casa mamei, bărbatul a observant că ardeau trei din cele patru camere și a sunat la 112 după ajutor.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului Botoșani, dar și cei de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Coșula, cu două autospeciale de stingere. Aceștia au constatat că întreaga construcție era cuprinsă de flăcări.

Incendiul a fost stins în limitele găsite.

Publicitate

Pentru a preveni astfel de incendii, trebuie respectate următoarele măsuri:

– amplasaţi, în faţa sobelor o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;

– în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei sau a plitei deschisă;

Publicitate

– nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;

– nu puneți materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;

– nu așezați patul lângă sobă;

Publicitate

– nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;

– focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor și trebuie stins înainte de a părăsi locuinţa;

– nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;

Publicitate

– depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat.

Citeste mai mult

Cultura

Conferința științifică „Hierasus – Cercetări arheologice în zona de nord a Moldovei”, ediția a II-a

Publicat

Publicitate

În intervalul 25-26 aprilie 2024, Muzeul Județean Botoșani, Secția Istorie-Arheologie organizează conferința științifică „Hierasus – Cercetări arheologice în zona de nord a Moldovei”, aflată la a doua ediție.

Evenimentul va include prezentarea unor publicații de specialitate ale Muzeului Județean Botoșani dedicate reprezentărilor antropomorfe cucuteniene, etalarea expoziției temporare „Comorile muzeului: reprezentări zoomorfe preistorice” încorporând numeroase piese din patrimoniul arheologic al instituției muzeale, precum și prezentarea unor cercetări de dată recentă privind monumente și situri arheologice, bunuri culturale, arheologice și antropologice, alături de alte aspecte de relevanță și actualitate academică.

Cele două zile de comunicări vor include peste 30 de intervenții ale specialiștilor afiliați unor universități, institute de cercetare și muzee partenere ale Muzeului Județean Botoșani, din țară și din străinătate.

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

Poșta Română scoate la închiriere 500 de spații comerciale, apartamente și terenuri. Compania a lansat un portal imobiliar

Publicat

Publicitate

Compania are spaţii pe care nu le-a utilizat de mai mulţi ani şi vor fi scoase la închiriere. Pe lângă acestea, o parte din subunităţile poştale au sute de metri pătraţi, iar compania are nevoie de suprafeţe mai mici.

Poșta Română scoate la închiriere 500 de spații comerciale, spații pentru birouri, apartamente și terenuri. Acestea nu au mai fost utilizate de mai mulți ani. Compania a lansat miercuri un portal imobiliar prin intermediul căruia va închiria aceste proprietăți.

„Poşta are cam 2.000 de proprietăţi. Din cele 2.000, 1.000 sunt în circuit poştal, deci nu ne atingem de ele. Restul de 1.000 sunt valorificate spre închiriere.

Publicitate

Din cele 1.000 care sunt deschise spre închiriere, avem 500 deja închiriate şi 500 pe care le încărcăm pe platformă. Din cele închiriate, anul trecut am închiriat 120 în plus, care nu aveau un contract de închiriere şi am renegociat vreo 300.

Deci în concluzie încă mai avem vreo 50-100 care trebuie renegociate, dar probabil că acolo preţul chiriei era bun şi nu le-am prioritizat”, a declarat directorul Poșta Română, Valentin Ştefan, potrivit Agerpres.

Ce spații va închiria Poșta Română

Compania are spaţii pe care nu le-a utilizat de mai mulţi ani şi vor fi scoase la închiriere. Pe lângă acestea, o parte din subunităţile poştale au sute de metri pătraţi, iar compania are nevoie de suprafeţe mai mici.

Publicitate

În aceste cazuri locaţiile pot fi împărţite în două şi o parte din spaţiu să fie închiriat. De asemenea, există 20- 30 de subunităţi închise la nivel naţional. Acele spaţii vor intra în circuitul de închiriere, precizează sursa citată.

Poşta Română va scoate la închiriere spaţii comerciale şi spaţii de birouri, apartamente care erau destinate salariaţiilor, dar şi terenuri.

Claudiu Ilie, manager în cadrul unităţii de afaceri imobiliare, a precizat că platforma va fi utilizată exclusiv pentru proprietăţile din patrimoniul companiei.

Publicitate

În 2021 -2022, veniturile companiei din închirieri erau de 700.000 de lei lunar. În prezent, compania a crescut veniturile din închirieri la 1,1 milioane de lei lunar.

Portalul Imobiliar al Companiei Naţionale ,,Poşta Română” constituie sursa oficială pentru serviciile de închiriere imobiliară. Acesta pune la dispoziţie o selecţie extinsă de spaţii comerciale, apartamente, birouri şi terenuri deţinute de companie, disponibile pentru închiriere.

foto: Facebook/Poșta Română

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending