Connect with us

Actualitate

VIDEO: Funcţionarii care cer copii după acte sau dosar cu şină vor fi cercetaţi disciplinar. Anunțul ministrului Digitalizării

Publicat

Publicitate

Funcţionarii care cer în continuare copii după acte emise de instituţii ale statului român sau dosar cu şină vor putea fi cercetaţi disciplinar. Precizarea a fost făcută de ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, la Alba Iulia. Măsura va putea fi aplicată din iulie, relatează alba24.ro.

„Legea pe care am iniţiat-o în calitatea mea de deputat şi care a ajuns la maturitate, a fost votată de Parlament şi promulgată de preşedintele Iohannis, impune câteva interdicţii asupra administraţiilor publice, centrale şi locale şi asupra instituţiilor de drept public – universităţi, companii de utilităţi deci toți cei care furnizează un serviciu public pentru cetățeni.

Despre ce interdicţii este vorba? Nu au voie să solicite copii după acte emise de instituţii ale statului român, nu au voie să găzduiască xerox-uri în incintele instituţiilor – de multe ori cetățenii erau trimiși la xeroxul de după colț, la care trebuiau să cheltuiască bani pentru copii după acte emise tot de statul român – nu au voie să mai solicite dosar cu şină şi produse de papetărie. O să spuneţi că e o chestiune minoră, dar simbolic”, a afirmat Sebastian Burduja, la Alba Iulia.

Termenul de implementare este de șase luni, a spus ministrul.

Citește și: Cartea electronică de identitate vine cu surprize: Dosarul cu șină se transformă în mapă virtuală

„Deci, din iulie, practic, cetăţenii care sunt puşi în faţa unei asemenea solicitări din partea funcţionarilor pot să invoce prevederile legii, iar respectivii funcţionari se fac vinovaţi de încălcarea legii. Deci, pot fi cercetaţi disciplinar şi, în funcţie de gravitatea faptelor, dacă o fac cu intenţie sau fără, se poate merge mai departe”, a precizat Burduja.

Publicitate

Platformă națională de interoperabilitate

Reporterul Alba24 a punctat că în cazul unor instituții va fi imposibilă implementarea legii, momentan, din cauza lipsei de comunicare între instituții. În replică, ministrul a spus, referitor la faptul că nu există un flux digital, că ministerul este aproape de a lansa procedurile de achiziţie publică referitor la cloudul guvernamental, care va include şi o platformă naţională de interoperabilitate.

„Legea interoperabilităţii, de asemenea trecută, anul trecut, d Parlament şi promulgată, impune pentru prima dată sancţiuni instituţiilor care nu-şi interconectează bazele de date. E adevărat, nu se va putea pe termen scurt. În acelaşi timp, pentru instituţiile care au în continuare proceduri şi ţin arhiva în format fizic, în loc să ceară copii de la cetăţeni, vor lua actele emise de statul român, actele în original, şi vor face copii funcţionarii. Nu îi vor pune pe cetăţeni pe drumuri. E un mic câştig. Dar până rezolvăm partea tehnică, cloudul guvernamental, platforma de interoperabilitate, este o viaţă puțin mai bună pentru cetăţeni, în sensul în care statul face copia după actul emis tot de către stat, nu îi mai pune pe ei pe drumuri”, a spus Sebastian Burduja.

Termenul din PNRR este 2026 (pentru operaţionalizarea cloudului guvernamental); primul centru de date şi primele aplicaţii din cloud vor fi până la finalul acestui an, a precizat ministrul.

„Dar pentru ca românii să simtă efectiv că nu mai sunt puşi pe drumuri între ghişee, 2026 este un orizont de timp rezonabil”, a încheiat Burduja.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Mașină cuprinsă de flăcări pe o stradă din Vlăsinești. Pompierii au intervenit rapid și nu au fost victime

Publicat

Publicitate

Un autoturism parcat pe o stradă din localitatea Vlăsinești a fost cuprins de flăcări, în urmă cu puțin timp, incidentul fiind observat de o vecină care a văzut fum ieșind de sub capotă și a apelat imediat numărul unic de urgență 112.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, sprijiniți de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vlăsinești.

Echipajele au constatat că incendiul se manifesta la partea din față a autoturismului și au acționat prompt pentru limitarea propagării flăcărilor, reușind să împiedice extinderea focului la întregul vehicul.

Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, nefiind înregistrate persoane rănite.

Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă a producerii incendiului este un scurtcircuit electric, însă circumstanțele exacte vor fi stabilite în urma verificărilor efectuate de specialiști.

Pentru a preveni incendiile auto, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:

Publicitate

✔ verificaţi instalaţia electrică;

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;

✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu puternic la o casă de pe strada Ion Creangă din Botoșani. Proprietarul transportat la spital după un atac de panică

Publicat

Publicitate

Pompierii botoșăneni au intervenit de urgență, în cursul zilei de astăzi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată pe strada Ion Creangă din municipiul Botoșani. Alarma a fost dată de un trecător care a observat flăcările și a solicitat imediat ajutorul autorităților.

La fața locului au ajuns rapid echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. La sosirea salvatorilor, casa ardea generalizat, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, existând pericolul extinderii incendiului la construcțiile din apropiere.

Pompierii au acționat prompt pentru localizarea și limitarea focului, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la imobilele învecinate. Intervenția este în desfășurare, echipajele lucrând pentru lichidarea ultimelor focare și înlăturarea efectelor produse de incendiu.

Proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști, după finalizarea intervenției și a cercetărilor specifice.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Cod galben de ceață prelungit în județul Botoșani: Vizibilitate sub 50 de metri și risc de polei până la ora 15:00

Publicat

Publicitate

Avertizarea de tip cod galben de ceață a fost prelungită în județul Botoșani, unde vizibilitatea rămâne redusă pe majoritatea drumurilor, coborând sub 200 de metri și, izolat, chiar sub 50 de metri. Fenomenele meteo periculoase sunt prognozate să persiste până la ora 15:00, potrivit informațiilor transmise de autorități.

Meteorologii anunță că ceața este asociată, pe alocuri, cu burniță sau ploaie slabă, condiții care pot favoriza formarea ghețușului ori a poleiului pe carosabil și trotuare. În aceste situații, riscul producerii unor accidente rutiere sau al alunecărilor pietonale crește semnificativ, mai ales în zonele cu trafic intens sau pe drumurile secundare.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență, să reducă viteza, să folosească sistemele de iluminare corespunzătoare și să păstreze o distanță de siguranță mai mare față de autovehiculele din față. De asemenea, autoritățile recomandă evitarea manevrelor riscante și a frânărilor bruște, care pot duce la pierderea controlului asupra mașinii.

Pietonii trebuie să fie atenți la deplasare, întrucât suprafețele pot deveni alunecoase din cauza depunerilor de gheață. Un pericol suplimentar îl reprezintă țurțurii sau zăpada care se pot desprinde de pe clădiri, motiv pentru care este necesară o atenție sporită în apropierea imobilelor.

Curățarea gheții, a țurțurilor și a zăpezii de pe clădiri, precum și de pe trotuarele aferente, revine proprietarilor și administratorilor de imobile. Dacă îndepărtarea acestora nu poate fi realizată imediat, zonele trebuie semnalizate și delimitate corespunzător, pentru a nu pune în pericol siguranța trecătorilor.

Autoritățile fac apel la responsabilitate și implicare din partea cetățenilor pentru prevenirea accidentelor și menținerea siguranței publice în această perioadă cu condiții meteo dificile.

Publicitate

Pompierii militari rămân la datorie 24 de ore din 24 și sunt pregătiți să intervină rapid în sprijinul populației, în cazul apariției unor situații de urgență generate de vremea nefavorabilă.

Citeste mai mult

Educație

Competiție de ROBOTICĂ organizată în premieră la Botoșani. 16 echipe din țară au participat la „Royal Stars League Meet”

Publicat

Publicitate

Botoșaniul a găzduit, sâmbătă, 7 februarie 2026, deschiderea competiției de robotică „Royal Stars League Meet”, eveniment organizat în premieră la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. La activitate a fost prezent și inspectorul șef al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Bogdan Suruciuc, care a subliniat importanța unor astfel de inițiative pentru educația orientată spre viitor.

Competiția reprezintă o etapă zonală a concursului internațional „First Tech Challenge” și a reunit echipe de robotică din întreaga țară, formate din elevi pasionați de știință și tehnologie. Proba principală a constat în construirea unui robot complex capabil să lanseze mingi într-un coș amplasat la peste un metru înălțime, dispozitivul funcționând atât autonom, cât și controlat de elevii-driveri.

În total, 16 echipe din județe diferite au disputat 24 de meciuri, fiecare formație jucând câte șase partide. Județul Botoșani a fost reprezentat de echipa „Hyperion” a Colegiului Național „Mihai Eminescu” și de echipa „Dragonfly” a Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi, care au concurat cu roboți construiți exclusiv de elevi, sub îndrumarea mentorilor.

Evenimentul a evidențiat potențialul, creativitatea și pasiunea pentru știință existente în școlile botoșănene, demonstrând rolul educației STEM în formarea competențelor viitorului.

Inspectorul șef Bogdan Suruciuc a transmis felicitări organizatorilor și tuturor echipelor participante, subliniind că educația trebuie să țină pasul cu schimbările lumii moderne, iar competițiile de robotică reprezintă exemple concrete de bună practică și de învățare aplicată.

„Educația trebuie să țină pasul cu schimbările lumii moderne, iar competițiile de acest tip sunt un exemplu clar de bună practică și de educație orientată spre viitor. Felicitări organizatorilor și tuturor echipelor participante!”, a transmis Inspectorul șef al ISJ Botoșani, Bogdan Suruciuc

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending