Connect with us

Eveniment

Valul de caniculă extremă care a încins aprig Europa, ajunge și în România. ”Cupola de foc” se va resimți în special în orașe

Publicat

Publicitate

Valul de caniculă a cuprins părți mari din Europa este așteptat și în România. Secetele și incendiile forestiere au lovit Spania și Portugalia, iar ”cupola de foc”, cum a fost botezat fenomenul, s-a extins în Franța și Marea Britanie, relatează alba24.ro. În zilele următoare, temperaturile vor ajunge la noi în țară la peste 33-34 de grade, cu extreme mai ridicate cu câteva grade. 

Temperaturile ating maxime joi în Franța și Spania, iar autoritățile au anulat spectacolele tradiționale de artificii de ziua națională a Franței pentru a reduce riscul de incendii.

Valurile de căldură au devenit mai frecvente, mai intense și mai durabile din cauza schimbărilor climatice. Globul s-a încălzit deja cu aproximativ 1,1 C de la începutul erei industriale, potrivit BBC.

Căldurile extreme din Europa ajung și în România. În Portugalia, Spania și mare parte a Franței sunt astăzi avertizări de caniculă.

La noi în țară, disconfortul termic se va resimți în special în orașe, formându-se așa numitele „insule de căldură”, a declarat, joi, la Digi24 climatologul Roxana Bojariu:

Publicitate

Unele zone sunt sub cod roșu, iar meteorologii anunță că temperaturile ar putea ajunge la 46 de grade Celsius.

Căldură și deficit de precipitații

„De joi vorbim  de o creștere semnificativă a valorilor de temperaturi.

De joi, consemnăm cu 5 grade mai mult faţă de ziua de miercuri şi deja atingem pragul de caniculă la 35 de grade.

Acest lucru va fi de interes și vineri și chiar sfârșitul de săptămână și, așa cum arată informațiile la acest moment, săptămâna 18-25 iulie și 25 iulie-1 august, deci a 2-a parte a lunii lui Cuptor, va putea fi caracterizată, în medie, de valori de temperaturi mai mari și, din păcate, semnalul pentru un deficit de precipitații semnificativ, fapt care va accentua țara de secetă pedologică extremă, puternică și moderată, dar mai ales în zonele deja unde nevoia de a de apă este una acută.

Vorbim, pentru zonele din Moldova, Dobrogea, Muntenia, Banat, Șana și Maramureș, de secetă pedologică extremă, ceea ce înseamnă numai 250-300 de metri cubi de apă la un hectar, iar valorile optime ar trebui să se situeze între 800-2000 de metri cubi de apă la hectar.

Iată de ce în aceste zone ne confruntăm acum cu această situație. Pentru că valorile cantităților de precipitații în cele 10 luni și iată o decadă din luna lui Cuptor s-au situat în aceste zone, la mai puțin de 40-45 % din cât ar fi normal să cadă în această în acest interval”, a spus Elena Mateescu, director ANM,  la Sinteza Zilei de la Antena 3.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

Discuții pe marginea biografiilor romanțate ale lui Mihai Eminescu

Publicat

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” inițiază în anul 2025 un proiect de discuții pe marginea biografiilor romanțate ale lui Mihai Eminescu. Prima dezbatere, organizată în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Regele Ferdinand I” Rădăuți și Cercul Profesorilor de Limba și literatura română-zona Rădăuți, va avea loc în data de 4 aprilie 2025, începând cu ora 15.00, în Amfiteatrul „Laurențiu Ulici” de la Memorialul Ipotești.

La această primă ediție, pentru discuție, sunt propuse romanele „Mite” (1934) și „Bălăuca” (1935), autor Eugen Lovinescu, care îi au ca personaje centrale pe Eminecu, Veronica Micle și Mite Kremnitz.

Discuțiile vor fi moderate de prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, cercetător la Memorialul Ipotești.

Invităm profesorii de limba și literatura română, dar și pe toți cei interesați de subiect, să ni se alăture.

Citeste mai mult

Eveniment

Telefon mobil înlocuit cu carton și polistiren. Polițiștii atenționează în legătură cu înșelăciunile online. Cazuri noi la Suceava

Publicat

Publicitate

Polițiștii din județul Suceava avertizează cetățenii cu privire la creșterea numărului de înșelăciuni în mediul online, în special în contextul achiziționării de bunuri. Aproape zilnic, autoritățile sunt sesizate despre situații în care produsele comandate fie nu ajung la destinatari, fie sunt de o calitate îndoielnică, necorespunzătoare cu cele prezentate. Superficialitatea cumpărătorilor și nerespectarea unor reguli minime de siguranță contribuie semnificativ la aceste incidente, scrie Newsbucovina.ro.

Cazuri recente de înșelăciune

  1. Telefon mobil înlocuit cu carton și polistiren
    Pe 21 martie 2025, la ora 19:20, Secția de Poliție Burdujeni din Suceava a fost sesizată printr-un apel la 112 de un bărbat care a raportat că a fost înșelat. Acesta comandase un telefon mobil de pe o platformă de vânzări online, plătind 200 de lei. Vânzătorul i-a promis livrarea prin curier la un punct fix, cu plata la ridicare. La verificarea coletului, bărbatul a descoperit că în loc de telefon, în interior se aflau doar bucăți de carton și polistiren. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de înșelăciune, cercetările fiind continuate de Biroul de Investigații Criminale.
  2. Dronă transformată în roboțel de plastic
    Pe 20 martie 2025, la ora 14:30, un bărbat din satul Sfântu Ilie, comuna Șcheia, a sesizat polițiștii SPR 9 Șcheia că a fost victima unei înșelăciuni. Acesta comandase online o jucărie tip dronă pentru copilul său de 9 ani, în valoare de 300 de lei, după ce micuțul accesase o reclamă pe telefon. La livrare, bărbatul a constatat că în colet se afla un roboțel de plastic de calitate inferioară. Ancheta este în desfășurare sub acuzația de înșelăciune.
  3. Aparat de glicemie neconform
    Pe 21 martie 2025, la ora 15:00, o femeie de 73 de ani din municipiul Suceava a raportat că a fost înșelată după ce a comandat un aparat de măsurare a glicemiei, plătind 250 de lei. Produsul, găsit printr-un anunț pe o rețea de socializare, nu corespundea descrierii de pe site-ul indicat. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru înșelăciune.
  4. Investiție falsă în criptomonede
    Pe 17 martie 2025, un bărbat de 52 de ani din comuna Ilișești a sesizat că a pierdut 12.200 de euro într-o schemă frauduloasă legată de criptomonede. După ce a accesat un link promovat pe o rețea de socializare, bărbatul a fost contactat succesiv de mai multe persoane care l-au convins să investească sume tot mai mari (1.200 lei, 5.000 euro, 7.000 euro). Când i s-a cerut să contribuie cu alte 300.000 de euro împreună cu persoane necunoscute, victima și-a dat seama de înșelăciune. Tentativa de a-și recupera banii a fost blocată de o cerere suplimentară de 8.800 de dolari. Cazul este investigat ca infracțiune de înșelăciune.

Pentru a evita astfel de situații, polițiștii suceveni oferă câteva sfaturi esențiale:

  • Plata ramburs: Nu trimiteți bani în avans; optați pentru servicii cu plata la livrare.
  • Verificarea sursei: Cumpărați doar de pe site-uri cunoscute sau verificate, citind recenziile comerciantului.
  • Atenție la link-uri: Evitați accesarea link-urilor din e-mailuri suspecte, care pot duce la furtul datelor personale sau instalarea de malware.
  • Securitate online: Asigurați-vă că site-urile accesate sunt securizate (HTTPS, simbolizat printr-un lacăt).
  • Date personale: Nu transmiteți prin telefon sau online informații bancare ori date de identitate.
  • Documente: Solicitați facturi, bonuri fiscale sau certificate de garanție și păstrați dovezile tranzacțiilor.

Polițiștii avertizează că operatorii economici care nu oferă date complete de contact sau site-urile cu greșeli gramaticale pot fi semne ale unei tentative de fraudă. Cetățenii sunt îndemnați să fie vigilenți și să raporteze imediat orice suspiciune de înșelăciune la poliție.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani, locul din România cu cei mai săraci pensionari. Blestem pe capul guvernanților: „Să le ajungă și lor pensia, cum îmi ajunge mie”

Publicat

Publicitate

Cei mai săraci pensionari din România trăiesc în județul Botoșani. Majoritatea nu ajung nici măcar la 2000 de lei pe lună și sunt efectiv dependenți de ajutorul copiilor, mulți plecați la muncă în străinătate. Sunt și cei care abia trăiesc de la o zi la alta, mâncând produse aproape de expirare, scrie ADEVĂRUL.

Conform datelor oficiale, cei mai săraci pensionari din România trăiesc în județul Botoșani. Aici pensia medie este de 2.200 de lei, cu șase de lei mai puțin decât media națională. Până și pensionarii din Vaslui au venituri mai mari. Din cei 75.600 de pensionari majoritatea nu ating pragul de 2000 de lei lunar. Sunt oamenii cu cele mai cernite bătrâneți, care după o viață de muncă se chinuie să supraviețuiască bolilor cronice, multe dobândite la serviciu, dar mai ales sărăciei. Pentru unii pensionari din Botoșani o cutie de margarină, o pâine și un iaurt este un adevărat lux.

„După 40 de ani de muncă am 1600 de lei pensie”

În județul Botoșani numărul pensionarilor îl depășește cu mult pe cel al angajaților. Este o zonă îmbătrânită a țării, marcată de plecarea masivă a tinerilor, mai ales din zonele rurale, în străinătate. Dezechilibrul s-a produs după anii 90, deceniul de sărăcie lucie al Botoșaniului când fabricile se închideau în cascadă iar oamenii abia dacă aveau ce să mănânce. Loturile fărâmițate, abia primite la Legea 16, a retrocedărilor, mai mult îi încurcau pe țăranii care nu aveau cu ce să le lucreze. În acest context s-a produs exodul masiv al sfârșitului de anii 2000.

În sate au rămas mai mult bătrânii. Un ținut al pensionarilor cu venituri foarte mici. Majoritatea spun că nu se descurcă de la o lună la alta. Frustrarea vine că trăiesc într-o sărăcie lucie după 40 de ani de muncă. După zile în care se trezeau devreme și se culcau la miezul nopții pentru a lăsa mâncare copiilor rămași cu cheia la gât. Maria Tudose are peste 40 de ani de muncă. Acum încasează o pensie de 1600 de lei. „După 40 de ani de muncă am 1600 de lei pensie. Am momente în care mă întreb pentru ce atâta chin? Eram îngrijitoare și mă trezeam dimineața la 6.00 să plec la muncă. Făceam treabă toată ziua. Mă întorceam acasă. Dădeam fuga să spăl haine, mai întrebam copiii de sănătate și mă apucam de mâncare, să aibă a doua zi când veneau, la prânz, de la școală. Mă prindeam miezul nopții. Și am văzut că și ăla care a stat mai mult degeaba tot primeste 1200 de lei. Pentru ce atâta canon? Pentru 1600 de lei?”, se plânge botoșăneanca.

Pentru nea Viorel, ieșirea la pensie a fost un șoc. „Am făcut 65 de ani. Am mai stat un an în activitate. După aceea am zis să ies la pensie că nu mai puteam. Am lucrat mult cu publicul și mă istovise psihic. Când am încasat prima pensie am avut un șoc. Era mult mai mică decât salariul. Și stăteam așa cu banii în mână și mă gândeam, cum mă voi descurca?”, spune bărbatul.

Publicitate

„Să le ajungă și lor pensia, cum îmi ajunge mie”
Majoritatea pensionarilor botoșăneni nu se descurcă cu cei 2000-2200 de lei primiți lunar. „Numai medicamentele cât costă. Chiar și compensate. Plus că sunt care nu se compensează. Mai ales anumite unguente mai bune. Că tot la muncă m-am îmbolnăvit cu articulațiile. Apoi vine căldura. La o garsonieră am de plătit 250 de lei, numai pe o lună. Și eu primesc 1600 de lei. Din ce mai cumpăr mâncare ? De haine și alte distracții nici vorbă”, spune Maria Tudose. Tanti Teodora a muncit și 14 ani în Italia. Pe lângă cei 35 munciți în România. Spune că din cauza birocrației nu reușește să mai încaseze veniturile din străinătate. Primește abia 1289 de lei, pe lună, și este disperată, relatează ADEVĂRUL.

„Să le ajungă și lor pensia cum îmi ajunge mie. Am muncit degeaba 14 ani în Italia. Mi-a sistat venitul acolo că trebuie nu știu ce hârtii. Sunt sătulă de sărăcie. Noroc că încă nu sunt bolnavă. Dar cheltuielile și mâncarea mă nenorocesc. În ultima săptămână este jale. Mănânc pâine cu margarină și parizer la șapte lei batonul, de la supermarket. Am momente când cu o zi înainte de pensie este atât de greu că adorm plângând”, spune femeia. Cel mai greu le este celor care rămân  singuri precum Maria sau Teodora.

„La cei care mai trăiește soțul este mai bine fiindcă de obicei bărbații aveau salariul mai mare, venitul este puțin mai mare. Împart și cheltuielile și grijile. Se alină altfel„, mărturisește Teodora. Mulți pensionari sunt dependenți de copii. „Dacă n-as avea copiii să mă ajute n-aș putea să mă descurc. Foarte greu. Suntem cei mai săraci, cei mai neajutorați”, mărturisește cu năduf o săteancă din Leorda.

Mai ales copiii plecați în străinătate, trimit bani părinților. „Trimit și ei cât pot. Și spun Doamne Ajută. Că fără ei eram nenorocită. Muritoare de foame. De multe ori îmi este rușine și le spun că am, să nu mai trimită. Că și ei o duc greu acolo”, spune o altă pensionară din Leorda. Mulți pensionari ajung să bată supermarketurile în căutare de produse aflate la limita expirării, mult mai ieftine. „Sunt acolo frigidere și coșuri unde sunt alimente din astea la expirare. Adică mai au două-trei zile până la expirare. Cumpăr rapid, că-s la jumătate de preț. Așa mai mănânc și eu cărniță”, mărturisește un pensionar botoșănean.

„O să ajungem să mâncăm buruieni de pe câmp”

Cele mai mici pensii le primesc cei din mediul rural. Mai ales în condițiile în care cei mai mulți ai lucrat la CAP-uri sau IAS-uri. De exemplu, Dumitru Grădinar de 86 de ani din comuna Unțeni. A plecat cu părinții la câmp de la șase ani. Nici acum nu a renunțat la agricultură. A muncit din greu, pe mai nimic. Are o pensie minimă de aproximativ 1200 de lei. Își aduce aminte că a muncit și la pământ, la CAP, și la oi. „Era așa de greu vara. Munceai de se rupea pielea pe palme, numai să faci norma. Am dat la sapă de ne-am cocoșat. Și pe ploaie și pe soare. Făceam muncă de toate felurile și vara și iarna. Am fost și la oi și la câmp”, spune bătrânul. Banii nu-i ajung de niciun fel.

„Este greu iarna cu lemnele. Când cumpăr lemne este post și rugăciune, oricum n-ai cu ce să mai cumperi mâncare. Medicamentele le cumpăr o lună da, o lună nu. Ce să-i fac”, spune bătrânul. O altă femeie din Drăgușeni spune resemnată, „O să ajungem să mâncăm buruieni de pe câmp dacă se mai scumpește uleiul și mâncarea”, spune femeia.

Se dă vina pe profilul economic al județului

Autoritățile spun că , la Botoșani, pensiile sunt atât de mici din cauza profilului economic al județului, din perioada comunistă. Adică era un județ axat pe producția agricolă și pe industria ușoară. Adică CAP-uri, IAS-uri și multe fabrici de zahăr, sticlă și textile. „La momentul actual în evidența Casei Județene de Pensii Botoșani există un număr de 1560 de pensionari foști lucrători în cooperativele agricole. Într-adevăr au cuantumurile de pensie mult mai reduse față de ceilalți pensionari, deoarece calculul pensiei de CAP se face diferit față de un fost angajat care a avut salariu. Pe fosta lege se calcula pensia cu norme. Ei au avut o muncă diferită față de cei cu contract de muncă și atunci este clar un cuantum mai mic”, spune Cristina Anton, directorul Casei Județene de Pensii Botoșani.

Inclusiv pensionarii spun că față de județele puternic industrializate, la Botoșani salariile au fost mai mici. „Să vorbim pe aia dreaptă. În orașele mari, foarte industrializate, oamenii au lucrat și grupa a I a și grupa a II a. Primeau salarii mai mari. Erau și minerii, de exemplu, care aveau salarii mai mari, sporuri. La noi au fost mulți la CAP, mulți la textile, în construcții, la zahăr, la sticlă”, spune moș Constantin din satul Dolina, comuna Leorda.

Sursa: ADEVĂRUL

Citeste mai mult

Educație

Cum să înveți mai rapid și mai bine: Metodele inteligente pe care nu le afli de la școală. Sfaturi practice pentru elevi

Publicat

Publicitate

Cheia succesului nu este doar volumul de timp dedicat studiului, ci metodele utilizate pentru a învăța mai eficient. Cum să înveți mai rapid și mai bine este întrebarea pe care și-o pun mulți elevi. Alba24 a pregătit câteva sfaturi practice pentru elevi, bazate pe metodele inteligente pe care nu le înveți la școală, din păcate.

Într-o lume în care informația se multiplică exponențial, iar programa școlară devine tot mai încărcată, abilitatea de a învăța eficient și rapid devine esențială pentru succesul academic.

Mulți elevi petrec ore întregi studiind, dar rezultatele nu reflectă întotdeauna efortul depus. Secretul nu constă în a studia mai mult, ci în a studia mai inteligent.

Alba24 a consultat recomandările pe care le fac o serie de specialiști în educație și mai multe resurse educaționale disponibile online.

Iată câteva strategii dovedite științific care te pot ajuta să accelerezi procesul de învățare și să obții rezultate mai bune.

Cum să înveți mai rapid: Tehnica Pomodoro

Publicitate

Una dintre cele mai eficiente metode pentru a combate procrastinarea și a menține concentrarea este tehnica Pomodoro.

Aceasta presupune împărțirea timpului de studiu în intervale de 25 de minute, urmate de pauze scurte de 5 minute. După patru astfel de cicluri, ia o pauză mai lungă, de 15-30 de minute.

Acest ritm de lucru previne epuizarea mentală și menține creierul alert, notează Universitatea din Birmingham, care recomandă această metodă.

În timpul celor 25 de minute, elimină toate distragerile – închide notificările telefonului, aplicațiile de social media și concentrează-te exclusiv pe materialul de studiu.

Rezultatul: concentrare foarte bună și eficiență maximă.

Învățarea activă versus pasivă

Recitirea repetată a notițelor este una dintre cele mai ineficiente metode de studiu, deși este foarte răspândită. Învățarea activă presupune interacțiunea cu materialul:

Testează-te singur: Creează întrebări din materialul studiat și încearcă să răspunzi fără a te uita în carte.
Explică conceptele cu voce tare: Metoda „profesorului imaginar” – explică ce ai învățat ca și cum ai preda altcuiva.
Creează hărți mentale: Organizează vizual informațiile folosind scheme, diagrame și conexiuni între concepte.
Aplică informațiile: Rezolvă probleme și exerciții practice care utilizează teoria învățată.â
Mulți elevi ajung la această tehnică fără să vrea, din experiență, după ani întregi de învățare.

Învățarea distribuită: Mai bine puțin și des

În loc să înveți tot într-o singură sesiune marathon înainte de examen (învățare concentrată), distribuie studiul în mai multe sesiuni scurte de-a lungul săptămânilor (învățare distribuită).

Cercetările arată că această abordare îmbunătățește semnificativ retenția pe termen lung.

Programează sesiuni de 30-60 de minute pentru fiecare materie, de mai multe ori pe săptămână.

Revizuirea regulată a informațiilor anterior studiate întărește conexiunile neuronale și facilitează recuperarea informației când ai nevoie de ea.

Cum să înveți mai rapid: Tehnica interleaving sau alternarea subiectelor

În loc să te concentrezi exclusiv pe un singur subiect pentru o perioadă lungă de timp, alternează între subiecte conexe în aceeași sesiune de studiu.

De exemplu, dacă studiezi matematica, alternează între diferite tipuri de probleme în loc să rezolvi 20 de probleme similare consecutiv.

Această abordare te forțează să recunoști ce strategie să aplici fiecărei probleme, dezvoltând gândirea critică și capacitatea de discriminare între concepte similare.

Metoda SQ3R pentru lectură eficientă
Când studiezi din manuale sau cărți, aplică metoda SQ3R:

Survey (Scanează): Parcurge rapid capitolul pentru a identifica titlurile, subtitlurile și ideile principale.
Question (Întreabă): Transformă titlurile în întrebări pentru a-ți focaliza atenția.
Read (Citește): Citește atent materialul, căutând răspunsuri la întrebările formulate.
Recite (Recită): După fiecare secțiune, reformulează cu propriile cuvinte informațiile principale.
Review (Revizuiește): La finalul capitolului, recapitulează și conectează ideile principale.
Utilizează tehnologia în mod strategic
Aplicațiile de tip Anki sau Quizlet care folosesc sistemul de repetiție spațiată și flashcardurile digitale sunt excelente pentru memorarea eficientă.

Setează-ți intervale de revizuire care să crească gradual, pe măsură ce stăpânești mai bine informația.

Alte instrumente utile sunt aplicațiile de mind-mapping (precum MindMeister sau XMind), software-urile pentru luarea notițelor structurate (precum Notion sau OneNote) și platformele de învățare online care oferă explicații alternative pentru concepte dificile.

Cum să înveți mai rapid: Optimizează-ți mediul de învățare

Mediul în care studiezi influențează semnificativ eficiența învățării:

Asigură-te că locul de studiu este bine iluminat și ventilat.
Elimină distragerile vizuale și auditive.
Menține o temperatură confortabilă (în jur de 20-22°C).
Folosește căști cu zgomot alb sau muzică ambientală fără versuri dacă te ajută să te concentrezi.
Păstrează lângă tine o sticlă cu apă – deshidratarea, chiar și ușoară, afectează negativ performanța cognitivă.
Nu neglija somnul și mișcarea
Creierul consolidează informațiile noi în timpul somnului, în special în faza REM. Asigură-ți 7-9 ore de somn pe noapte și evită să înveți peste noapte înainte de examene importante.

De asemenea, include activitatea fizică în rutina ta zilnică – chiar și 20 de minute de mișcare moderată îmbunătățesc fluxul sanguin către creier, stimulează neurotransmițătorii și sporesc capacitatea de concentrare.

Metoda Feynman pentru înțelegere profundă
Dezvoltată de fizicianul Richard Feynman, această tehnică presupune următorii pași:

Alege conceptul pe care vrei să-l înveți.
Explică-l cu cuvinte simple, ca și cum ai preda unui copil.
Identifică lacunele în înțelegerea ta și revino la surse pentru a clarifica acele aspecte.
Simplifică explicațiile și elimină jargonul.
Această metodă te ajută să identifici rapid ce nu ai înțeles cu adevărat și să transformi cunoștințele pasive în înțelegere activă.

Cum să înveți mai rapid și mai bine: Stabilește obiective SMART și monitorizează-ți progresul
Pentru a rămâne motivat, stabilește obiective Specifice, Măsurabile, Abordabile, Relevante și încadrate în Timp (SMART).

În loc de „Voi învăța matematică astăzi”, formulează „Voi rezolva 10 probleme de ecuații diferențiale în următoarele 2 ore”.

Învățarea este despre utilizarea inteligentă a timpului

Învățarea eficientă nu înseamnă neapărat mai multe ore petrecute cu nasul în cărți, ci utilizarea inteligentă a timpului disponibil.

Experimentează cu aceste tehnici pentru a descoperi ce funcționează mai bine pentru stilul tău de învățare și pentru materia respectivă.

Amintește-ți că obiectivul nu este doar să treci examenele, ci să dezvolți abilități de învățare pe care le vei folosi toată viața.

Învățarea eficientă este o competență care se dezvoltă prin practică constantă. Cu cât aplici mai des aceste strategii, cu atât vor deveni mai naturale și mai eficiente.

Toate aceste metode îți vor folosi și după școală, când vei munci: te vor ajuta să îți planifici mai eficient timpul și vei avea rezultate superioare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending