Connect with us

Educație

Vacanțelor elevilor din anul școlar 2025-2026: Care sunt perioadele cu zile libere. Calendar

Publicat

Publicitate

An școlar 2025-2026: elevii vor avea, în noul an școlar, patru perioade de vacanță, plus cea de vară. Prima vacanță va fi în octombrie. Școala a început în 8 septembrie, iar anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri, relatează alba24.ro.

La început de an școlar, elevii vor avea 7 săptămâni de cursuri, după care intră în vacanță. Vor avea liber o săptămână, în perioada 25 octombrie, 2 noiembrie.

Apoi vor urma alte șapte săptămâni de cursuri și vacanța sărbătorilor de iarnă. Elevii și profesorii vor avea liber și în 1 Decembrie, de Ziua Națională, care pică într-o zi de luni.

Vacanța de iarnă este în perioada 20 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026, două săptămâni și jumătate. În anul următor, elevii reiau cursurile în 8 ianuarie (joia).

Următoarea vacanță va fi cea ”de schi”, în februarie. Perioada este decisă la nivel județean, de inspectorate. În Alba, aceasta va fi de o săptămână, între 23 februarie și 1 martie.

Vacanța de primăvară (de Paște), pentru elevi și profesori, va fi de o săptămână și două zile, în perioada 4-14 aprilie (inclusiv weekendurile 4-5 aprilie și 11-12 aprilie). În anul 2026, Paștele Catolic va fi în 5 aprilie, iar cel Ortodox în 12 aprilie.

Publicitate

Vacanța mare (de vară) va începe în 20 iunie. Elevii de clasa a XII-a termină cursurile în 5 iunie 2026, iar cei de clasa a VIII-a, în 12 iunie 2026.

An școlar 2025-2026. Calendar cursuri și vacanțe

  • cursuri: de luni, 8 septembrie 2025, până vineri, 24 octombrie 2025
  • vacanță: de sâmbătă, 25 octombrie 2025, până duminică, 2 noiembrie 2025
  • cursuri: de luni, 3 noiembrie 2025, până vineri, 19 decembrie 2025
  • vacanța de iarnă: de sâmbătă, 20 decembrie, 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026
  • cursuri: de joi, 8 ianuarie 2026, până vineri, 6 februarie 2026 sau vineri, 13 februarie 2026 / vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare
  • vacanța de schi: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare în perioada 9 februarie – 1 martie 2026
    • În Alba, vacanța de schi va fi în perioada 23 februarie – 1 martie

  • cursuri: de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026, sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare până vineri, 3 aprilie 2026
  • vacanța de primăvară: de sâmbătă, 4 aprilie 2026, până marți, 14 aprilie 2026
  • cursuri: miercuri, 15 aprilie 2026, până vineri, 19 iunie 2026
  • vacanța de vară: de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.

An școlar 2025-2026. Școala altfel și Săptămâna verde

Vor fi organizate și în acest an activități în Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde”.

Acestea vor fi planificate de școli, în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026. Se aleg intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare.

Vor fi alese diferit perioadele pentru Școala altfel și Săptămâna verde, astfel încât să nu se suprapună.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Lucrările de reabilitare la Maternitatea Botoșani, aproape de final. Investiția a costat 9 milioane de euro

Publicat

Publicitate

Reabilitarea integrală a Maternității Botoșani, unul dintre cele mai importante proiecte de sănătate derulate în județ în ultimii ani, se apropie de final.

Anunțul a fost făcut de senatorul PSD Doina Federovici, fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani, care a inițiat acest proiect când se afla la conducerea instituției și care a subliniat importanța acestui obiectiv pentru comunitate.

„Este un proiect de 9 milioane de euro, din care 4,7 milioane provin din PNRR. Am demarat această investiție cu inima deschisă, pentru ca fiecare mamă și fiecare nou-născut să beneficieze de condiții moderne și sigure”, a transmis parlamentarul botoșănean.

Lucrările de modernizare includ amenajarea unor saloane și spații medicale moderne la etajele IV și V, renovarea vestiarelor pentru personal, montarea de panouri fotovoltaice pentru eficiență energetică, desființarea mansardei nesigure și instalarea a patru stații de încărcare rapidă pentru mașini electrice.

Senatoarea a arătat că reabilitarea Maternității nu înseamnă doar investiții în infrastructură, ci și un semnal de respect pentru mame și siguranță pentru nou-născuți. „Acestea sunt proiectele care dau încredere botoșănenilor că viitorul se construiește aici, acasă”, a mai adăugat Doina Federovici pe pagina sa de socializare.

Reprezentanții administrației județene au felicitat constructorul pentru ritmul susținut al lucrărilor, subliniind că șantierul este aproape de final.

Publicitate

Contractul și termenul de execuție

Proiectul a început în anul 2024, când Consiliul Județean a semnat contractul cu firma Bahm Construcții Civile și Industriale SRL din Tulcea, liderul unei asocieri de constructori. Valoarea eligibilă prin PNRR este de 4,77 milioane de euro, restul fiind acoperit din bugetul județean.

Lucrările sunt prevăzute să dureze 24 de luni și presupun atât modernizarea spațiilor medicale, cât și creșterea eficienței energetice a clădirii.

Reabilitarea a fost inițiată după numeroase semnale privind condițiile improprii din Maternitate, spații afectate de igrasie și dotări învechite. Investiția vine să ofere botoșănenilor o unitate medicală adaptată standardelor actuale și sigure pentru mame și nou-născuți.

Citeste mai mult

Eveniment

Patru tineri, amendați pe strada Primăverii din Botoșani pentru scandal și consum de alcool în miez de noapte

Publicat

Publicitate

Polițiștii locali din Botoșani au avut parte de o nouă intervenție la orele târzii ale nopții, după ce au surprins un grup de tineri recalcitranți pe strada Primăverii nr. 15. Incidentul s-a petrecut în noaptea de 7 septembrie 2025, în jurul orei 00:30, atunci când patrula de serviciu a observat patru persoane care consumau băuturi alcoolice pe domeniul public.

Tinerii se manifestau zgomotos, vorbind pe un ton ridicat și tulburând liniștea cartierului. Locatarii din zonă au fost deranjați de atitudinea lor, iar prezența polițiștilor a fost esențială pentru restabilirea ordinii.

Oamenii legii au procedat la legitimarea celor patru și au constatat că aceștia se aflau sub influența alcoolului. În baza Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor care perturbă ordinea și liniștea publică, fiecare dintre tineri a primit o amendă contravențională.

După aplicarea sancțiunilor, patrula le-a indicat să se deplaseze imediat la domiciliu, pentru a preveni alte incidente. Poliția Locală subliniază că astfel de acțiuni fac parte din activitatea permanentă de patrulare și că echipajele sunt pregătite să intervină oricând, zi și noapte, pentru siguranța comunității.

Reprezentanții instituției atrag atenția că tulburarea liniștii publice prin comportamente zgomotoase sau consum de alcool în spații neautorizate nu va fi tolerată. Astfel de situații afectează direct calitatea vieții locuitorilor și impun măsuri ferme.

Prin această intervenție, Poliția Locală Botoșani transmite că respectarea normelor de conviețuire socială este o obligație pentru toți cetățenii, iar cei care aleg să le încalce riscă sancțiuni serioase.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Ambrozia, „iarba pustiei” care amenință sănătatea publică. Garda de Mediu Botoșani atrage atenția asupra obligațiilor legale

Publicat

Publicitate

Ambrozia (Ambrosia artemisiifolia), cunoscută popular ca „iarba pârloagelor” sau „iarba pustiei”, este o plantă invazivă prezentă tot mai des în România, atât la sat, cât și la oraș. Originară din America de Nord, a fost adusă accidental în Europa și s-a extins rapid, fiind considerată astăzi una dintre cele mai periculoase buruieni pentru sănătatea publică.

Polenul de ambrozie este puternic alergen și provoacă reacții severe. Persoanele sensibile pot manifesta strănut repetat, nas înfundat, conjunctivită, tuse, dificultăți respiratorii sau chiar crize de astm. Medicii atrag atenția că sezonul alergiilor la ambrozie coincide cu perioada înfloririi, din iulie până în septembrie, și afectează mii de români în fiecare an.

Obligațiile legale și sancțiunile prevăzute de lege

Pentru a limita efectele nocive ale acestei plante, Legea nr. 62/2018 impune obligații clare proprietarilor și administratorilor de terenuri, dar și instituțiilor responsabile de drumuri, căi ferate, cursuri de apă, lacuri sau bazine piscicole. Aceștia trebuie să efectueze lucrări de întreținere încă din momentul răsăririi ambroziei și până cel târziu la 30 iunie, continuând apoi până la sfârșitul perioadei de vegetație.

Cei care nu respectă aceste obligații riscă sancțiuni usturătoare: între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice și între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice. Garda de Mediu Botoșani amintește că verificările sunt obligatorii și că amenzile nu sunt doar teoretice, ci se aplică în practică.

Procesul de control are mai multe etape. Mai întâi, autoritățile locale, prin agenții agricoli sau persoane desemnate de primar, identifică terenurile infestate. Ulterior, proprietarii sunt somați să ia măsuri, iar în caz de neconformare se fac noi verificări, de această dată împreună cu polițiști locali sau comisari ai Gărzii de Mediu.

Metodele recomandate de combatere

Combaterea ambroziei poate fi realizată prin mai multe metode, în funcție de tipul și întinderea terenului infestat. Pe suprafețele mici sau în focare izolate, planta poate fi smulsă manual, folosind mănuși de protecție, ori distrusă cu sapa și secera. În zonele cu infestări extinse, cele mai bune rezultate se obțin prin cosirea manuală sau mecanică, folosind echipamente de tuns iarba.

Publicitate

Pe terenurile agricole, unde ambrozia se instalează adesea în șanțuri, stufărișuri sau denivelări, se recomandă lucrări de discuit sau grăpat, dar și folosirea cositorilor mecanice. Pentru suprafețe mari, se pot aplica erbicide, însă doar la recomandarea specialiștilor de la direcțiile județene pentru agricultură sau din cadrul primăriilor. Tratamentul trebuie realizat primăvara devreme, când planta are între 10 și 15 cm, iar dozele de substanță se stabilesc în funcție de specificul zonei.

Specialiștii atrag atenția că simpla tăiere a tulpinii principale nu este suficientă. Dacă ramificațiile nu sunt distruse până la bază, acestea continuă să se dezvolte, să înflorească și să producă polen și semințe. De aceea, cosirea trebuie făcută cât mai aproape de sol și repetată de două-trei ori pe an, înainte ca planta să ajungă la fructificare.

O responsabilitate comună pentru comunitate

Ambrozia nu este doar o problemă de mediu, ci și o amenințare directă la sănătatea publică. Garda de Mediu Botoșani subliniază că implicarea comunității este esențială. Fiecare proprietar de teren are un rol important în stoparea răspândirii plantei. În absența unor acțiuni ferme și continue, rezerva de semințe din sol se îmbogățește an de an, iar planta devine tot mai greu de eradicat.

Autoritățile fac apel la responsabilitate civică și transmit că doar prin respectarea legii și prin colaborarea între instituții și cetățeni se poate reduce impactul acestei buruieni invazive. În final, prevenirea și combaterea ambroziei înseamnă nu doar protejarea terenurilor, ci și protejarea sănătății oamenilor.

Citeste mai mult

Eveniment

O noua meserie a devenit legală în România: Îngrijitor de animale de companie

Publicat

Publicitate

România recunoaște oficial ocupația de îngrijitor de câini, transformând o activitate până acum informală într-o meserie reglementată. Pentru a profesa legal, cei interesați vor trebui să urmeze un curs de calificare acreditat de Ministerul Muncii.

Cursul, al cărui cadru metodologic și structură urmează să fie stabilite, va aborda subiecte esențiale precum tehnici de socializare, modul de abordare a unui câine dificil, acordarea primului ajutor veterinar, igienizarea spațiilor de îngrijire și mânuirea animalelor cu anxietate sau agresivitate.

Până în prezent, nu exista o evidență oficială a persoanelor care prestau aceste servicii în mod informal. Reglementarea meseriei oferă acum o oportunitate importantă de fiscalizare și legalizare a activității. Cei care lucrează în domeniu își pot desfășura activitatea fie prin contract de muncă, fie prin tichete de activități casnice.

Tarifele practicate pe piață variază: pentru găzduire pe zi, sumele sunt cuprinse între 40 și 100 de lei, în funcție de talia câinelui, iar pentru îngrijire la domiciliu în jur de 90 lei/zi, cu reduceri pentru perioade mai lungi.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending