Connect with us

Actualitate

Vacanța de primăvară, înlocuită cu cea de Paște. Modificări importante în CALENDAR an școlar 2023-2024, anunțate de minister

Publicat

Publicitate

Ministerul Educației a anunțat modificarea structurii anului școlar 2023-2024. Potrivit sursei citate, vacanța de primăvară din anul 2024 va include perioada sărbătorilor pascale.

În calendarul făcut public de minister nu mai apare vacanța de primăvară, inițial programată în perioada 13 – 21 aprilie 2024. Este menționată vacanță în perioada 27 aprilie – 7 mai.

”Ministrul Educației, Ligia Deca, a semnat ordinul privind structura anului școlar 2023-2024.

A fost integrată propunerea de modificare a proiectului, astfel încât vacanța de primăvară din anul 2024 să includă perioada sărbătorilor pascale.

Ordinul prevede:

  • durata cursurilor: 36 de săptămâni
  • data începerii cursurilor: 11 septembrie 2023
  • data încheierii cursurilor: 21 iunie 2024
  • săptămâna de vacanță, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.
  • desfășurarea Programului național „Școala altfel” și a Programului „Săptămâna Verde” în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024. Programele se vor desfășura în intervale de cursuri diferite”.

Calendarul anului şcolar 2023 – 2024

Anul şcolar 2023 – 2024 se structurează, pe intervale (module) de cursuri și intervale de vacanță, astfel:

Publicitate

Cursuri – de luni, 11 septembrie 2023 până vineri, 27 octombrie 2023

  • Vacanţă – de sâmbătă, 28 octombrie 2023 până duminică, 5 noiembrie 2023

Cursuri – de luni, 6 noiembrie 2023 până vineri, 22 decembrie 2023

  • Vacanţă – de sâmbătă, 23 decembrie 2023 până duminică, 7 ianuarie 2024

Cursuri – de luni, 8 ianuarie 2024 – până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024 sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ

  • Vacanță – o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024

Cursuri – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024 sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024

  • Vacanță de sâmbătă, 27 aprilie până marți, 7 mai

Cursuri – de miercuri, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024

  • Vacanţă – de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024

Nu mai apare vacanţa de sâmbătă, 13 aprilie 2024 până duminică, 21 aprilie 2024.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FC Botoșani l-a împrumutat pe mijlocașul Alexandru Bota, de la Universitatea Cluj

Publicat

Publicitate

Echipele de fotbal Universitatea Cluj și FC Botoșani au ajuns, marți, la un acord pentru împrumutul tânărului mijlocaș ofensiv Alexandru Bota, la formația pregătită de Leo Grozavu până la finalul actualului sezon al Superligii.

‘FC Universitatea Cluj și FC Botoșani au ajuns la un acord privind împrumutul mijlocașului ofensiv Alexandru Bota (17 ani) la formația moldavă, până la finalul acestei stagiuni’, a anunțat Universitatea Cluj prin intermediul site-ului oficial.

Internațional de juniori al României la categoriile de vârstă U15, U16, U17 și U18, fotbalistul format la clubul Universitatea Cluj a debutat la prima echipă pe când avea doar 14 ani, 11 luni și 13 zile, într-un derby cu CFR, devenind astfel cel mai tânăr jucător care îmbracă tricoul Universității într-un meci de primă ligă.

Pe lângă această apariție, Bota a mai strâns alte nouă prezențe pentru echipa clujeană, dintre care șase în sezonul precedent.

În actuala ediție a Superligii, tânărul mijlocaș a bifat 81 de minute în trei meciuri, toate în turul sezonului regular, cu Unirea Slobozia, FC Argeș și CFR Cluj.
AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Primarul comunei Drăgușeni, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

Publicat

Publicitate

Primarul comunei Drăgușeni din județul Botoșani, Eugen Nechita, a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru luare de mită în formă continuată, se arată într-un comunicat de presă transmis, marți, de DNA.

Primarul este acuzat că, în perioada octombrie 2024 – februarie 2025, la intervale diferite de timp, ar fi pretins cu titlu de mită, de la administratorul unei societăți comerciale, suma totală de 200.000 lei, din care ar fi primit efectiv, în trei tranșe, suma de 90.000 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la efectuarea plăților aferente unor contracte aflate în derulare.

‘În calitatea menționată, inculpatul Nechita Eugen ar fi încheiat, în perioada 2023 – 2024, cu societatea administrată de martor, mai multe contracte de achiziții publice având ca obiect modernizarea unor drumuri, refacerea unui pod, construirea și dotarea unui centru de zi pentru copii, precum și construirea și operaționalizarea unui centru de zi pentru persoane vârstnice, în valoare totală de 17.332.556 lei, fără TVA. Sumele de bani menționate anterior ar fi fost pretinse și primite de inculpatul Nechita Eugen în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu referitoare la executarea contractelor sus-menționate, cum ar fi: aprobarea situațiilor de lucrări, verificarea conformității lucrărilor executate și aprobarea efectuării plăților’, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii au dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unui teren aflat în proprietatea lui Eugen Nechita.

Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul Botoșani. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting de tip COD GALBEN de vânt pentru județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting de tip cod galben de vânt pentru județul Botoșani, valabilă astăzi, până la ora 18:00.

Vântul va avea intensificări de 50–60 km/h, spulberând trecător zăpada.

ISU Botoșani a înștiințat autoritățile locale și a transmis măsuri pentru prevenirea situațiilor de urgență. Fenomenele sunt monitorizate permanent, iar echipajele de pompieri sunt pregătite să intervină la nevoie.

Recomandări pentru siguranța dumneavoastră:
✔️ evitați deplasările în apropierea copacilor, stâlpilor sau panourilor publicitare;
✔️ nu treceți pe lângă clădiri aflate în construcție sau cu elemente instabile;
✔️ parcați autoturismele departe de copaci sau stâlpi;
✔️ îndepărtați ramurile uscate din jurul locuinței;
✔️ nu atingeți firele electrice căzute la pământ.

Informații utile despre comportarea în situații de urgență găsiți pe www.fiipregatit.ro sau în aplicația DSU (disponibilă gratuit în Google Play și App Store).

Publicitate
Citeste mai mult

Economie

APIA a plătit peste 2,5 milioane de lei crescătorilor de animale pentru luna noiembrie

Publicat

Publicitate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a plătit peste 2,5 milioane de lei crescătorilor de animale pentru luna noiembrie.

Plata s-a efectuat, prin intermediul Centrelor Județene ale APIA, în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna noiembrie a anului trecut, precizează APIA într-un comunicat.

Suma totală plătită este de 2,578 milioane de lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările și completările ulterioare. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending