Connect with us

Eveniment

Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza. Cum a ajuns Moș Ion Roată în Divanul Ad-Hoc și povestea sa tragică

Publicat

Publicitate

Proiectul de lege pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, zi de sărbătoare naţională, a fost adoptat de Senatul României la 2 iunie 2014. Acest eveniment major în istoria ţării noastre a reprezentat primul pas făcut pentru realizarea unui stat naţional unitar român, menționează alba24.ro.

24 ianuarie, zi de sărbătoare națională

Proiectul de lege pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, zi de sărbătoare naţională, a fost adoptat de Senatul României la 2 iunie 2014.

Camera Deputaţilor a adoptat, la 3 decembrie 2014, Legea nr. 171/2014 pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române. Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de promulgare la 16 decembrie 2014.

La 6 septembrie 2016, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege, care completează Codul muncii, prin care ziua de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române a fost declarată sărbătoare legală nelucrătoare.

Mica Unire – contextul politic

Problema regimului politic al Moldovei şi Ţării Româneşti a fost dezbătută, pentru prima dată, în cadrul unui for internaţional, cu prilejul lucrărilor Conferinţei internaţionale de la Viena (3/15 martie-23 mai/4 iunie 1848), la care au trimis reprezentanţi Imperiul Otoman, Marea Britanie, Franţa, Austria şi Rusia.

În favoarea acestui proces s-au pronunţat reprezentanţii Franţei şi Rusiei iar împotrivă cei ai Austriei şi Imperiului Otoman, notează lucrarea „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

Publicitate

Înfrângerea Revoluţiei de la 1848 a readus în Transilvania regimul absolutist habsburgic. În Moldova şi Ţara Românească, prin Convenţia ruso-turcă de la Balta Liman (19 aprilie/1 mai 1849) a fost reinstaurat controlul politic al celor două puteri, notează volumul ”O istorie a românilor” (Ion Bulei, Editura Meronia, 2007). În aceste împrejurări, mişcarea naţională a fost constrânsă să se manifeste în afara ţării, prin activitatea emigranţilor români.

Războiul Crimeii (1853-1856) şi Congresul de la Paris din 1856 (13/25 februarie-18/30 martie) au pus capăt protectoratului Rusiei asupra Principatelor. În tratatul semnat la 18/30 martie 1856, se prevedea ca în Principatele Române, locul protectoratului să fie luat de garanţia colectivă a Marilor Puteri europene (Franţa, Marea Britanie, Austria, Rusia, Prusia, Imperiul Otoman şi Regatul Sardiniei), cu menţinerea suzeranităţii otomane. Totodată, Poarta se obliga să respecte administraţia independentă şi naţională a Principatelor, precum şi deplina libertate a cultului, a legislaţiei, a comerţului şi navigaţiei. S-a hotărât, totodată, convocarea de Adunări (divanuri) ad-hoc, care să se pronunţe asupra organizării viitoare a celor două ţări.

Mica Unire – pregătiri și decizii

În februarie 1857, a fost constituit la Iaşi, Comitetul Electoral al Unirii, care a fixat pentru data de 1/13 martie un program politic, în care preconiza unirea Principatelor într-un singur stat, neutru şi autonom, în frunte cu un prinţ străin (şi domnie ereditară), adunare reprezentativă, garanţia colectivă a puterilor europene ş.a.

În acelaşi sens, la 3/15 martie 1857, a fost înfiinţat şi la Bucureşti, Comitetul Central al Unirii, organ de conducere al partidei naţionale muntene, care şi-a fixat un program asemănător cu acela al unioniştilor din Moldova, potrivit lucrării „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

Marii şi micii proprietari, deputaţii orăşeni şi ţăranii reuniţi la Adunările ad-hoc din Moldova şi din Ţara Românească, chemaţi să se pronunţe în problema unirii, au dat un răspuns pozitiv prin cele două Rezoluţii aproape identice votate în Moldova la 7/19 octombrie 1857 şi în Ţara Românească la 8/20 octombrie 1857, în care cereau:

  • autonomia şi neutralitatea celor două Principate şi unirea lor într-un singur stat cu numele de România;
  • prinţ străin, ereditar, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei;
  • neutralitatea şi inviolabilitatea noului stat;
  • guvern reprezentativ şi constituţional,
  • Adunarea obştească cu putere legislativă,
  • garantarea colectivă a celor şapte puteri.

În perioada 10/22 mai – 7/19 august 1858 au avut loc, la Paris, lucrările Conferinţei reprezentanţilor celor şapte puteri (Marea Britanie, Franţa, Austria, Regatul Sardiniei, Prusia, Rusia, Imperiul Otoman).

În ultima zi a lucrărilor a fost semnat actul internaţional, Convenţia de la Paris, şi, totodată, nou statut fundamental al Principatelor.

Potrivit reglementărilor acestuia, cele două ţări menţinute sub suzeranitatea Porţii şi sub „garanţia colectivă” a puterilor urmau „să se administreze liber şi în afara oricărei ingerinţe a Înaltei Porţi” purtând denumirea de „Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei”, separaţia administrativ-politică fiind menţinută mai departe.

Fiecare principat urma să fie condus de câte un domn şi miniştrii săi. Puterea legislativă urma să fie exercitată colectiv de domn, Adunarea electivă din ţara respectivă şi Comisia Centrală nou instituită, comună Principatelor.

Domnul urma să fie ales în fiecare ţară „pe viaţă”. Armatele puteau fi reunite în tabere comune sub comanda alternativă a domnilor sau a reprezentanţilor lor. În ansamblu, Convenţia de la Paris, deşi nu acorda Unirea, îi apropia pe români de momentul unificării celor două principate. („Istoria românilor, Constituirea României moderne”, volumul VII, tom I, Editura Enciclopedică, 2003).

Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza

La 28 decembrie 1858/9 ianuarie 1859 erau deschise, în Moldova, lucrările Adunării elective. Au fost validate mandatele a 55 de deputaţi. Deputaţii majorităţii s-au întrunit, în seara zilei de 3/15 ianuarie 1859, pentru a se pune de acord asupra persoanei candidatului comun.

După mai multe ore de dezbateri, a fost propusă candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, care a fost acceptată în unanimitate de deputaţii prezenţi. Adunarea electivă s-a întrunit la 5/17 ianuarie 1859, pentru a-l alege pe domn, prin vot deschis. Alexandru Ioan Cuza a întrunit unanimitatea voturilor celor 48 de deputaţi prezenţi.

Alegerile pentru Adunarea electivă s-au desfăşurat, în Ţara Românească, între 8/20 şi 12/24 ianuarie 1859. Deputaţii conservatori au obţinut 46 din cele 72 de mandate existente. Lucrările Adunării elective s-au deschis în ziua de 22 ianuarie/3 februarie 1859 într-o atmosferă incendiară. Sediul reprezentanţei naţionale era înconjurat de mii de oameni.

Victorie importantă în realizarea statului modern român

În noaptea de 23 spre 24 ianuarie, membrii Partidei Naţionale s-au reunit la hotelul „Concordia” din Bucureşti unde, atât deputaţii majorităţii conservatoare cât şi cei ai Partidei naţionale, căutau o soluţie. În cele din urmă, la propunerea lui Dimitrie Gr. Ghica, a fost adoptată soluţia dublei alegeri, reprezentând cea mai bună cale de depăşire a impasului.

Lucrările Adunării s-au reluat în dimineaţa zilei de 24 ianuarie/5 februarie 1859, la ora 11.00. În numele Partidei naţionale, avocatul Vasile Boerescu a cerut o şedinţă secretă, în cadrul căreia a pledat în favoarea principiului Unirii şi, subliniind legalitatea actului, în conformitate cu „spiritul Convenţiei”, a propus alegerea lui Alexandru Ioan Cuza şi ca domn al Ţării Româneşti. Reveniţi în sala de şedinţe, cei 64 de deputaţi, prin votul lor, l-au consacrat pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti. S-a realizat astfel unirea de fapt a celor două Principate. Prin acest act politic al dublei alegeri, fără a se încălca formal prevederile Convenţiei de la Paris, naţiunea română a obţinut o victorie importantă în realizarea statului modern român. Alexandru Ioan Cuza a ajuns la Bucureşti, la 8/20 februarie 1859, unde a fost primit cu mult entuziasm, notează lucrarea „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

Unirea Principatelor Române

În cadrul Conferinţei de la Paris (26 mart./7 apr.-25 aug./6 sept. 1859) a reprezentanţilor Puterilor garante (Franţa, Rusia, Marea Britanie, Prusia şi Regatul Sardiniei) a fost recunoscută de jure, la 1/13 aprilie 1859, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite. Austria şi Imperiul Otoman au recunoscut evenimentul la 25 august/6 septembrie 1859.

Austria recunoscuse de facto, la 2/14 mai 1859, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, printr-o notă scrisă, fiind reluate cu acest prilej legăturile cu cele două guverne româneşti, de la Iaşi şi de la Bucureşti. Recunoaşterea dublei alegeri de către Puterile garante şi Imperiul Otoman a consacrat uniunea personală a celor două Principate, prima etapă spre realizarea deplină a Unirii.

La 22 noiembrie/4 decembrie 1861, Poarta a emis „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei”, prin care se admitea unirea administrativă şi politică a Principatelor, fapt care presupunea o serie de măsuri importante, între care: reunirea ministerelor de la Iaşi şi Bucureşti într-un singur guvern şi a Adunărilor elective într-una singură; suspendarea activităţii Comisiei Centrale de la Focşani; instituirea în fiecare principat a câte unui consiliul provincial, ce urma să fie consultat asupra tuturor legilor şi regulamentelor de interes local, potrivit sursei amintite mai sus.

Primul guvern unitar al României, condus de Barbu Catargiu, a fost format la 22 ianuarie/3 februarie 1862. A urmat deschiderea la Bucureşti, la 24 ianuarie/5 februarie 1862, a primului Parlament al României. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a proclamat, în mod solemn, în faţa Adunărilor elective ale Moldovei şi Ţării Româneşti reunite în şedinţă comună, „Unirea definitivă a Principatelor”, iar oraşul Bucureşti a fost proclamat capitala noului stat, arată lucrarea „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

Moş Ion Roată, reprezentantul ţăranilor clăcaşi în Adunarea Ad-hoc. A murit sărac și în uitare

Moş Ion Roată, ţăranul din Câmpuri care a fost ales reprezentant al clăcaşilor în Adunarea Ad-hoc şi a votat unirea Principatelor Române, a intrat în istorie cu ajutorul poveştii lui Ion Creangă, care a devenit cunoscută copiilor din toate colţurile ţării, dar omul Ion Roată a murit sărac şi în uitare. O dovedesc documentele vremii, o spun şi reprezentanţii Muzeului Vrancei, cei care administrează casa memorială ce îi poartă numele.

 

 

„Moş Ion Roată a fost deputat în Divanul Ad-hoc prin care a fost consultată voinţa populară acum mai bine de 160 de ani. La acea vreme, Moş Ion Roată era ţăran clăcaş şi locuia cu chirie pe moşia boierului Nicolae Dăscălescu, fiul lui Ştefan Scarlat Dăscălescu din Focşani.

De aici s-a inspirat şi Ion Creangă care a scris povestea ce îi poartă numele ţăranului, cu acel tâlc nemaipomenit: ‘Facem unirea, dar mâna la muncă o pun tot amărâţii din clasa de jos’, astfel că Moş Ion Roată a devenit un brand al comunei Câmpuri, al judeţului Vrancea. Însă puţină lume ştie că Moş Ion Roată a murit sărac şi uitat.

Există documente care atestă acest lucru. După Unire, exact cum se întâmplă şi în zilele noastre, oamenii care fac lucruri mari sfârşesc în uitare, aşa şi Moş Ion Roată a murit în uitare. Oamenii de felul său, care fac lucruri mari, sunt în general modeşti şi nu se căpătuiesc, nu se chivernisesc să ajungă să-şi facă soclu în timpul vieţii.

Şi vine inevitabil timpul, intervine uitarea, care se aşterne peste unii chiar din timpul vieţii. Acesta a fost şi cazul lui Moş Ion Roată, peste care s-a aşternut uitarea. Răzbunarea a fost că acesta a intrat în legendă datorită poveştii lui Ion Creangă, iar mai târziu moştenitorii au donat casa şi în felul acesta a ieşit povestea la iveală”, spune Valentin Muscă, managerul Muzeului Vrancei.

Cum a ajuns Moș Ion Roată în Divanul Ad-Hoc

„La 26 octombrie 1857, alegătorii din Focşani trimit în Divanul Ad-hoc de la Iaşi doi delegaţi din partea orăşenilor, iar ca deputat al ţăranilor pontaşi pe Ion Roată.

La 6 ianuarie 1958, Ion Roată trimite unui prieten o scrisoare pe care îl înştiinţa despre dezbaterile din Divanul Ad-hoc, în care scria că ‘într-o lună sau două o să cadă boierescul’, şi ‘omul o să fie domnitor în casa lui’.

Descoperind scrisoarea, poliţia îl arestează la Iaşi şi îl trimite sub escortă la starostie. Abia pe 17 februarie este eliberat pe încrederea localnicilor din Câmpuri, cărora li se cerea să garanteze că ‘numitu nu se va mai abate la urmări stricătoare liniştii’.

Se cerea, de asemenea, să fie sub supraveghere poliţienească şi, dacă mai face agitaţie contra ordinii de stat, să fie arestat.

La 1859, după unirea din 24 ianuarie, Moş Ion Roată a fost chemat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în noaptea de 5 spre 6 februarie, în casele lui Ştefan Dăscălescu din Focşani, pentru a se sfătui cu acesta în privinţa răzeşilor. (…)

După Războiul de Independenţă, Moş Ion Roată este decorat cu ‘Steaua României’. Până la sfârşitul vieţii trăieşte însă în sărăcie”( Monografia comunei Câmpuri)

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Actele pe care ești obligat să le ai la control. Ce riști dacă le refuzi

Publicat

Publicitate

Mulți șoferi români nu știu exact ce obligații au atunci când sunt opriți în trafic, fie de poliția rutieră, fie de cea locală. Cine are dreptul să ceară actele, ce documente trebuie prezentate și ce riscă cei care refuză să le arate, notează alba24.ro.

Acestea sunt întrebări frecvente care generează confuzie în rândul șoferilor. Legislația actuală delimitează clar atribuțiile Poliției Rutiere de cele ale Poliției Locale, mai ales când vine vorba de verificarea documentelor.

Ce acte pot cere polițiștii rutieri

Potrivit Codului Rutier 2025, în momentul în care ești oprit de un polițist rutier aflat în exercitarea atribuțiilor, ai obligația să prezinți următoarele acte:

  • cartea de identitate
  • permisul de conducere
  • certificatul de înmatriculare al vehiculului (talonul)
  • polița de asigurare RCA valabilă (pe suport fizic sau digital)
  • acte privind inspecția tehnică periodică (ITP) – valabilitatea este verificată automat, dar poate fi și cerută la control

Astfel, dacă refuzi să prezinți documentele solicitate de polițistul rutier, comiți o contravenție. Această abatere se pedepsește cu o amendă cuprinsă între 1.215 lei și 1.620 lei.

În baza Legii 218/2002, polițiștii au dreptul, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, să:

Publicitate
  • legitimeze și să stabilească identitatea persoanelor
  • conducă persoane la sediul poliției, ca măsură administrativă
  • intre în orice mijloace de transport în cazul săvârșirii unei infracțiuni, al urmăririi unor infractori sau al unei acțiuni teroriste
  • oprească forțat şi să imobilizeze vehicule, inclusiv prin utilizarea mijloacelor din dotare.

Ce acte pot cere polițiștii: Poliția Locală

Poliția Locală nu are aceleași atribuții ca Poliția Rutieră, iar șoferii nu sunt obligați să prezinte documentele personale la cererea unui agent local în trafic, decât în anumite condiții specifice.

  • ai comis o contravenție în aria lor de competență (ex: oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar)
  • ești legitimat pentru constatarea unei fapte prevăzute de legea locală sau de hotărârile consiliului local

În cazul în care ești legitimat justificat, agenții Poliției Locale pot solicita:

  • actul de identitate
  • date despre vehicul (pot cere talonul sau numărul de înmatriculare pentru identificare)
  • date despre șofer, dar nu permisul de conducere în mod uzual

Refuzul de a arăta actul de identitate unui polițist local poate fi sancționat, iar nerespectarea obligației de a furniza informații privind identitatea șoferului, conform OUG 195/2002, poate duce la amenzi cuprinse între 9 și 20 de puncte, adică mai mult de 4.000 de lei.

Dacă îți solicită alte documente în afară de CI, ai dreptul să:

  • refuzi prezentarea actelor solicitate
  • ceri legitimarea agentului
  • ceri chemarea la fața locului a unui echipaj de la poliția rutieră

De asemenea, conform OUG nr. 195/2002, șoferii sunt obligați să respecte semnalele, indicațiile și dispozițiile polițiștilor locali care dirijează traficul.

Citeste mai mult

Eveniment

Guvernul a adoptat hotărârea privind exproprierile necesare pentru construirea Șoselei de Centură a Municipiului Botoșani

Publicat

Publicitate

Guvernul României a aprobat, printr-o hotărâre, declanșarea procedurilor de expropriere pentru toate imobilele aflate pe traseul viitoarei Șosele de Centură a Municipiului Botoșani, lucrare de utilitate publică de interes național.

Actul normativ prevede alocarea sumei de 2,29 milioane lei pentru despăgubirea proprietarilor afectați. În total, vor fi expropriate 530 de imobile, reprezentând 544.202 metri pătrați de teren și o construcție cu o suprafață de 159 metri pătrați.

Totodată, hotărârea include și aprobarea listei imobilelor aflate în proprietatea publică a statului, precum și a celor deținute de unitățile administrativ-teritoriale, care intră în coridorul de expropriere al acestui proiect de infrastructură rutieră majoră.

Șoseaua de Centură a Municipiului Botoșani este un proiect strategic, destinat fluidizării traficului și reducerii timpilor de deplasare, contribuind totodată la creșterea siguranței rutiere și la dezvoltarea economică regională.

Citeste mai mult

Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (357)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

 

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Alex Ştefănescu, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 51-52 din 2019, despre optzecişti: „Optzeciştii dădeau de înţeles că simpla lor apartenenţă la optzecism le asigură valoarea. Este o idee falsă, Dumnezeu nu distribuie talentul tuturor componenţilor unui grup, talentul nu este un ajutor social.  Din sutele de optzecişti cu certificate de optzecişti (la fel de „contestabile” ca certificatele multora dintre „revoluţionari”), doi-trei – mă gândesc la Matei Vişniec, Mircea Cărtărescu, Marta Petreu – sunt scriitori de elită. Ceilalţi – se află şi ei acolo, în peisaj. În mod semnificativ, cei mai buni nici nu sunt postmoderni (în înţelesul dat acestui termen de teoreticieni). Matei Vişniec este un neoexpresionist, care valorifică inteligent sugestii din literatura absurdului. Mircea Cărtărescu – un neoromantic, remarcabil prin forţă vizionară (şi prin capacitatea de a fabrica literatură din terminologia ştiinţifică). Marta Petreu – o eseistă „trăiristă”, care face adevărate beţii de luciditate (ca Nae Ionescu pe care îl contestă dintr-o pornire paricidă). Cât priveşte poezie ei…merită doar stimă (nu admiraţie entuziastă ca eseurile)”;

Sintagme, termeni, concepte: Andreea Răsuceanu: „timp al ororii”; Eugen Negrici: „expresivitate involuntară”; Titu Maiorescu: „vorbeşte ca să spună ceva”; Alex Ştefănescu: „beţii de luciditate”; Sorin Lavric: „ritualul solfegiilor lexicale”; Alexandru Budac: „grădinile suspendate ale literelor”; Goethe: „arzând de zel”; Alex. Leo Şerban: „acribie criticărească”; Marius Chivu: „critică ventrilocă”;

Cristian Pătrăşconiu, în Orizont” nr. 12 din 2019, publică un interviu cu Lidia Bodea. Reţin un punct de vedere exprimat de aceasta: „…în 2019, în România, am avut anunţat, cu oarece tam-tam, ANUL CĂRŢII. Şi iată că Anul Cărţii dă să se-ncheie exact aşa cum a început, fără nimic concret făcut pentru carte. Cu o precizare – de acest nimic se face vinovat Statul; altfel, avem iniţiative private, de la edituri, asociaţii, fundaţii, la oameni care sunt puşi pe făcut binele şi care coagulează în jurul lor binele.”;

Publicitate

Daria Ghiu, în „Dilema veche” nr. 824 din 2019, publică un interviu cu Richard Demarco, figură emblematică pentru scena de artă britanică. Reţin:  „…una dintre cele mai mari contribuţii la cultura europeană sunt bisericile pictate din nordul Moldovei, nu există ceva similar în  Marea Britanie. Sau Brâncuşi. El este o expresie a iubirii. De aceea mi-am trăit viaţa rostind limba dragostei. De fapt e un zvon că Bitzan, Neagu sau Brâncuşi sunt morţi, ei de fapt trăiesc dincolo de minciunile şi vieţile oamenilor politici, dincolo de corupţie. Cu toţii trebuie să fim artişti, să apărăm frumosul şi adevărul. Altfel suntem în pericol şi devenim apărătorii banilor şi ai puterii”;

Andrei Cornea, în „Dilema veche” nr. 825 din 2019, prezintă cele trei asumpţii fundamentale ale liberalismului în eseul „De ce eşuează liberalismul”: 1. „Omul, dacă nu e chiar bun în mod natural, e în orice caz ameliorabil moral. Teza socratică e valabilă: nimeni nu face răul voluntar ci numai din ignoranţă. Consecinţă: educaţia e esenţială pentru ameliorarea morală a omului. Omul educat va împărtăşi opinii politice „luminate”, democratice şi liberale”; 2. „Raţiunea poate şi trebuie să conducă voinţa şi acţiunea umană. Funcţia principală a acţiunii e euristică; de aceea omul poate fi considerat un „actor raţional”, atunci când discutăm despre reacţiile sale economice şi politice. El îi va alege pe politicienii care spun adevărul şi nu-l înşală”; 3. „Omul, prin excelenţă, este omul individual. El poate şi trebuie, dacă „iese de sub tutelă” (cum scrie Kant), să devină liber şi singur, responsabil pentru viaţa sa pe care e dator să şi-o definească raţional”. Despre prima asumpţie spune că „adeseori este falsă”, despre a doua „iarăşi, destul de des, e falsă”, despre a treia că e „departe de adevăr”, explicând de ce eşuează liberalismul;

Horst Samson, în „Orizont” nr. 12 din 2019, despre poezie şi poeţi: 1. „poezia este patria omenirii”; 2. „poeţii imprimă cu forţa în poezie lumea ca imagine sonoră şi spectacol, ca formaţiuni de limbă şi gânduri care ne stimulează mintea”; 3. „poetul are nevoie de o conştiinţă a sinelui”; 4. „poezie este un vehicul intelectual filigran, dar puternic pentru zboruri spirituale la înălţimi nebănuite, pentru adevăr şi veridicitate”; 5. „poezia înseamnă mult mai mult decât numai limba, realitatea sau fantezia, preamărirea sau critica, mult mai mult decât a aşterne pe hârtie propria viaţă”; 6. „o poezie bună nu este lucrată excelent numai din punctul de vedere al formei şi al limbii, ci este înrădăcinată şi în realitate”;

Sintagme, termeni, concepte: Valeriu Nicolae: „poziţie de gânsac rănit”; Cesare Pavese: „viaţa, meseria de a trăi”; Liliana Ursu: „poemul, poala mamei”; Liliana Ursu: îmbrăţişarea, paltonul mamei”; Liliana Ursu: „cuvântul, altoiul cel bun”;

Cătălin Davidescu, în „Ramuri” nr. 12 din 2019, despre Benjamin Fondane: „În timpul ocupaţiei germane a Franţei este arestat de Gestapo împreună cu sora sa mai mare Lina, în urma unui denunţ cu privire la faptul că erau evrei. Amândoi au fost închişi în lagărul de la Drancy, de unde câţiva prieteni, între care Emil Cioran, Stephane Lupasco, Paulhan, i-au obţinut eliberarea sa, dar nu şi pe a Linei, care nu avea încă cetăţenia franceză. Fondane refuză să părăsească lagărul fără Lina. Ei au fost deportaţi la Auschwitz în mai 1944, unde au fost gazaţi.”;

Alte câteva nume folosite de Codin Liviu Cuţitaru în rubrica sa „prezentul discontinuu” din „Dilema veche”: prof. la Studii Euro-Atlantice Hesiod Hăţ; prof. de Literatură Comparată Tenerifa Rînză;  prof. de Literatură Veche Noe Baghet; studentul la litere Mişa Ovinuţ; prof. de Experimentalism European Alistar Desagă; decanul de la Civilizaţii Europene Florel Furcă;Studenţii de la Filozofie  Curcă, Mimi şi Ţiţi; prof. de fizică Neicuşor Nefriceanu; prof. de matematică Tenel Scroapă;  profesoarele Frînzişoara Marmelată şi Stenuţa Bălaiu; prof. de Sociologie Leruţ Momîi; alte nume: Torena Scîrnaţ, Elba Mustap, Valică Şoapă şi Placido Seringo;

 

Alcătuiri de cuvinte pline de expresivitate, reţinute din cele citite: Florin Anghel Vedeanu: „călcau rar, uşor, parcă să nu trezească boala din somn”; Radu Cange: „eternitatea are sunetul argintului”; Dumitru Oprişor: „m-a dat jos de pe cântarul privirii”; Tudor Arghezi: „mi-e sufletul bolnav de râie”; Anastasia Gavrilovici: „o armată de mirese cu cod de bare pe decolteu”; Emil Lungeanu: „este o oglindă vie în istoria aventuroasă a tatălui”; Mihai-Francisc Lorinczi: „cuvintele se aud foşnind ca aripile de rândunică într-un cuib”; Cornel Paiu: „casa cu nucii scuturându-se singuri”; Gellu Naum: „spre est, spre vest, spre surd, spre mort”;

 

Doris Mironescu, în “Dilema veche” nr. 824 din 2019, despre poeţii şi poezia de azi: “Mulţi dintre poeţii de azi scriu o poezie zgârcită cu expresivitatea, eliptică, “săracă”, intră adică în categoria postbacovianismului, una dintre cele mai fertile de azi. Asta arată o neîncredere a poeţilor în poezia plină de resurse imagistice, pe care o suspectează de inautenticitate, ceea ce, principial, e grşit. Epoca de azi jură pe autenticitate, în chiar acelaşi timpă în care totul devine aluminiu, silicon şi plastic “biodegradabil”. Poezia se refugiază atunci în nişe presupus scutite de alienare, protejate de către proprietari geloşi, care izgonesc cu furie din vizuina lor elocvenţa, coerenţa, imaginea”;

 

Andrei Manolescu, în “Dilema veche” nr. 828  din 2020, despre cele două tipologii de locuitori ai satului de azi: “Sunt două tipuri total diferite de oameni. Unii cu filozofia lui A FI, alţii cu gândul la A AVEA. Despre cei cu “a avea” nu prea ştiu ce să zic. În schimb, cei cu “a fi” mă fascinează”;

 

Aura Christi, în “Contemporanul – Ideea Europeană”, nr. 12 din 2019, despre poeţi şi  poezie: 1. “ce este poetul dacă nu un vrăjitor locuit de zeu, instrument şi om, în acelaşi timp? În timp ce înaintează în fiinţă, pe pământurile ei stigmatizate de necunoscutul îmbietor, scrie Brodski, poetul e mai mult instrument. Un instrument în mâinile nevăzute ale Zeului, căruia I se supune, cele câteva reguli exdistente pe pământurile poeziei respectându-se la sânge de oameni-instrumen5t, oameni-lege”; 2. “poezia e departe de a fi – cum spunea G. Călinescu – “sentiment sterilizat de tehnică”. Poezia e departe de a fi doar atât, deşi este, de bună seamă, şi asta. Dacă ar fi numai atât, probabil că lumea ar fi invadată de poeţi. Poezia e un istm ţinut în viaţă de vraja imponderabilului întemeietor, care impune o seamă de legi ce scapă definiţiilor. E ca şi cum, descriind curcubeul dispărut deja, l-ai face prezent şi strălucitor până la halucinaţie, până la tremur. Până la spaimă”;

 

Citeste mai mult

Eveniment

Accident la Copălău anunțat prin sistemul eCall. ,, Conduceți prudent!”

Publicat

Publicitate

Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe DN 28 B, în localitatea Copălău. În eveniment, care a fost anunțat prin sistemul eCall, a fost implicat un singur autoturism.

 

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, dar și o ambulanță SAJ. Aceștia au constat faptul că nu erau persoane încarcerate. Conducătorul auto a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.

 

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriei.

 

Publicitate

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

 

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

 

ℹ️ În cazul producerii unui accident rutier sistemele eCall generează automat apelarea numărului 112 și transmiterea către serviciul de urgență a informațiilor relevante pentru localizarea precisă a evenimentului și pentru intervenția echipajelor de salvare. Imediat după impact, date precum coordonatele GPS, seria VIN, tipul vehiculului, tipul combustibilului utilizat și direcția de mers sunt furnizate de autovehiculele echipate cu eCall.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending