Connect with us

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Apostol și Evanghelist Luca

Publicat

Publicitate

Sfântul, slăvitul și întru-tot lăudatul Apostol și Evanghelist Luca este autorul Evangheliei după Luca, însoțitorul Sfântului Apostol Pavel (Filimon 1, 24; 2 Timotei 4, 10-11) și este numărat printre Cei Șaptezeci de Apostoli. El s-a născut în Antiohia siriană și era medic. El este considerat a fi fondatorul iconografiei. Emblema sa de evanghelist este un vițel, cea de-a treia figură simbolică menționată în Iezechiel (1, 10), care este un simbol al rangului sacrificial și preoțesc ale lui Hristos, așa cum sunt ele menționate de Sfântul Irineu.

Prăznuirea sa se face la 18 octombrie, la 22 aprilie împreună cu Apostolii Nataniel și Climent, la 20 iunie ziua în care moaștele sale, alături de ale altor sfinți, au fost mutate în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, precum și la 4 ianuarie, împreună cu soborul Celor Șaptezeci.

Sfântul Luca s-a născut în Antiohia. În tinerețe a studiat filozofia, medicina și arta. Sfântul Luca a venit în Ierusalim unde a venit la credința în Hristos. Conform tradiției, el și Cleopa l-au întâlnit pe Domnul înviat pe drumul spre Emaus (Luca 24 – unde numele lui Luca nu este menționat, de unde îndoiala unor bibliști). După Pogorârea Duhului Sfânt, Luca se reîntoarce în Antiohia, apoi călătorește spre Roma împreună cu Sfântul Pavel convertind mulțime de evrei și păgâni la credința creștină. „Luca, doctorul iubit, … te salută”, scrie Apostolul Pavel către Coloseni (Coloseni 4:14).

La solicitarea creștinilor, Sfântul Luca scrie o Evanghelie. În conformitate cu anumite dovezi, aceasta se întâmpla în jurul anului 60 d.Hr., iar conform altora în jurul anului 80 d.Hr. După mucenicia Sfântului Apostol Pavel, Sfântul Luca propovăduiește Evanghelia de-a lungul Italiei, Dalmației, Macedoniei și altor regiuni. La bătrânețe merge în Libia și în Egiptul de Sus; din Egipt se reîntoarce în Grecia unde continuă să propovăduiască și să convertească cu mult zel în ciuda vârstei sale. În completare la Evanghelia sa, Sfântul Apostol Luca scrie Faptele Apostolilor și dedică amândouă aceste scrieri lui Teofil, guvernatorul din Ahaia. La vârsta de 84 de ani, idolatrii înrăiți îl prind și îl torturează pentru credința în Hristos, apoi îl spânzură de un măslin în orașul Teba, în Boethia.

El pictează trei icoane ale Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, dar și icoane ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Din acest motiv, Sfântul Evanghelist Luca este considerat fondatorul iconografiei creștine. Conform Tradiției, Sfântul Luca este cel care a pictat prima icoană a Maicii Domnului zisă Povățuitoarea (sau „arătătoarea drumului” – gr. Hodigitria).

Moaștele sale făcătoare de minuni sunt mutate la Constantinopol în timpul împăratului Constanțiu (357 d.Hr.), fiul Sfântului Constantin.

Publicitate

Capul sfântului Luca este adus la Roma de sfântul Grigorie cel Mare la sfârșitul secolului al VI-lea.
În 1204, cruciații celei de-a IV-a Cruciade fură moaștele sfântului Luca de la Constantinopol și le aduc la Padova (Italia), unde se găsesc și acum, în biserica Santa Justina din centrul acestui oraș.

În 1992, mitropolitul Ieromin de Tebei și Livadia (devenit actualmente Arhiepiscop al Bisericii Greciei) a cerut Bisericii Romano-Catolice „un fragment semnificativ din moaștele Sfântului Luca, pentru a puse la închinare acolo unde se găsește mormântul sfântului evanghelist și unde este venerat astăzi”. Cu această ocazie, o cercetare științifică a moaștelor din Padova a arătat că ele sunt rămășițele unui bărbat de origină siriană, care a murit undeva între anii 130 și 400d.Hr.

Episcopul romano-catolic de Padova a dăruit mitropolitului Ieronim coasta de lângă inimă din moaștele sfântului Luca pentru a fi păstrată și venerată la mormântul sfântului din Tebatomb in Thebes, Greece.

Mormântul sfântului Luca este făcător de minuni până astăzi. În 22 decembrie 1997 la orele 1.30 pm din marmura mormântului sfântului Luca a început să curgă mir.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Patru zile fără apă la Frumușica, Storești, Șendreni, Vlădeni, Rădeni și Boscoteni. Anunțul Nova Apaserv

Publicat

Publicitate

S.C. NOVA APASERV S.A. Botoșani informează utilizatorii din comuna Frumușica că, din cauza unor probleme tehnice apărute la Stația de Pompare aferentă zonei mai sus menționate, este necesară întreruperea furnizării apei potabile.

Astfel, în perioada 30 ianuarie – 03 februarie 2025, vor fi afectați utilizatorii din următoarele localități: Frumușica, Storești, Șendreni, Vlădeni, Rădeni și Boscoteni.

Precizăm că, echipele noastre de intervenție sunt deja pe teren și lucrează pentru remedierea cât mai urgentă a defecțiunilor.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune de control la Botoșani pentru prevenirea muncii și șederii ilegale a străinilor

Publicat

Publicitate

Respectarea legislației în domeniul muncii și al șederii străinilor reprezintă o prioritate constantă pentru autorități, iar acțiunile preventive desfășurate contribuie la menținerea unui climat de legalitate și siguranță.

 

Joi, 29 ianuarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de control pentru prevenirea și combaterea muncii și a șederii ilegale a străinilor, la două societăți comerciale situate pe raza Municipiului Botoșani.

 

Controlul a vizat o societate cu obiect de activitate în domeniul hotelurilor și restaurantelor, inclusiv spațiul de cazare comun destinat cetățenilor străini, precum și o altă societate care desfășoară activități în domeniul restaurantelor.

 

Publicitate

În cadrul acțiunii au fost identificate și legitimate trei persoane, dintre care doi cetățeni români și un cetățean turc.

 

Ca urmare a verificărilor efectuate, nu au fost identificate persoane aflate în ședere ilegală, toate aspectele verificate fiind conforme cu prevederile legale în vigoare.

 

Astfel de activități au un caracter preponderent preventiv, urmărind atât respectarea legislației, cât și informarea angajatorilor cu privire la obligațiile legale ce le revin în comunicarea cu străinii.

Citeste mai mult

Eveniment

Parteneriat instituțional la Botoșani pentru prevenirea delincvenței juvenile generate de adicții

Publicat

Publicitate

Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, prin Biroul Siguranța Școlară, împreună cu Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani – Centrul pentru Sănătatea Mintală a Minorilor Botoşani, Protopopiatul Botoșani prin Centrul de Consiliere și Tratare a Persoanelor Afectate de Adicții ”Sfântul Andrei” Botoșani, Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” Botoșani și Școala Gimnazială nr.17 Botoșani, desfășoară în a doua parte a anului școlar CAMPANIA ”DISCONNECT ADDICTION, RECONNECT LIFE!”.

Activitățile preventiv-educative sunt organizate cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani și au drept scop informarea elevilor din învățământul gimnazial și liceal, cu privire la efectele și riscurile asociate comportamentelor adicționale ca factor determinant al delincvenței juvenile.

 

Până în luna mai 2026, în cele două unități de învățământ pilot, partenerii urmăresc desfășurarea de activități cu participarea a aproximativ 1.200 de elevi, cu vârstele între 14-18 ani, respectiv părinți și cadre didactice.

 

Astăzi, prilejuit și de marcarea Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli, într-o primă întâlnire cu elevii Școlii Gimnaziale nr.17 Botoșani (organizată în aula Colegiului Național ”A.T.Laurian”), conform spectrului propriu de atribuții și competențe, factorii instituționali menționați au prezentat aspecte legate de consecințele juridice, medicale dar și sociale, familiale și psihoemoționale asociate dezvoltării adicțiilor, legătura acestora cu potențarea unui comportament delincvent, noțiunea și limitele răspunderii penale în perioada minoratului, etc..

Publicitate

Adaptat feedback-ului final al campaniei, în anul școlar viitor, aceasta va fi extinsă prin implementarea și la nivelul altor unități de învățământ din județ.

 

Siguranța tuturor participanților la procesul de învățământ este un obiectiv continuu al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, structura de specialitate din cadrul instituției noastre urmărind constant adaptarea instrumentelor de lucru la evoluția tuturor factorilor care concură la securizarea climatului în școli.

Citeste mai mult

Administratie

Botoșani, implicat în construirea unei strategii regionale de dezvoltare și reziliență

Publicat

Publicitate

Joi, municipiul Siret a găzduit o întâlnire de lucru dedicată cooperării regionale, organizată în cadrul misiunii Băncii Mondiale în Regiunea Nord-Est. Evenimentul a reunit factori de decizie și experți interesați de consolidarea dezvoltării regionale și de creșterea competitivității economice.

La discuții au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Botoșani, alături de reprezentanți ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, autorități ale administrației publice locale, membri ai mediului academic și de afaceri, precum și parteneri instituționali din România și Ucraina.

Întâlnirea s-a desfășurat în contextul consolidării Alianței regionale pentru reconstrucția Ucrainei, dar și al lansării proiectului BRIDGE – Boosting Regional Investments and Development for Growth and Enhanced Competitiveness, derulat de Agențiile pentru Dezvoltare Regională în parteneriat cu Banca Mondială.

Proiectul BRIDGE are ca obiectiv sprijinirea regiunilor Nord-Est, Nord-Vest și Sud-Est în procesul de elaborare și implementare a unei strategii intraregionale de competitivitate și reziliență, fundamentată pe conceptul „3I”: Investiții, Infuzie și Inovare. Această abordare urmărește valorificarea potențialului regional și stimularea unei dezvoltări economice sustenabile, adaptate provocărilor actuale.

În cadrul întâlnirii, participanții au abordat teme esențiale pentru dezvoltarea teritoriului, precum infrastructura, reducerea birocrației, dezvoltarea proiectelor transfrontaliere, necesitatea sprijinului instituțional și identificarea unor direcții concrete de acțiune pentru perioada următoare.

Consiliul Județean Botoșani a subliniat angajamentul de a rămâne un partener activ în inițiativele de cooperare regională, subliniind importanța dialogului și a colaborării interinstituționale ca factori-cheie pentru dezvoltarea durabilă și creșterea competitivității regiunii.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending