Connect with us

Eveniment

Un bărbat din Păltiniș, care s-a urcat beat la volan, a fugit de polițiștii care i-au cerut să oprească pentru control

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul public, din comuna Păltiniș, au efectuat semnal de oprire unui autoturism al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.

 

Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ un kilometru, când conducătorul auto a oprit și a încercat să se sustragă controlului, însă a fost prins de forțele de ordine.

 

A fost stabilită identitatea acestuia, în persoana unui bărbat, de 37 de ani, din comuna Păltiniș, precum și faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Publicitate

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără alcool și conducere sub influența alcoolului.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Voucher de 10.000 de lei pentru nou-născuți, din 2025. Care sunt condițiile pentru ca mamele să beneficieze de sprijin. PROIECT

Publicat

Publicitate

Voucher de 10.000 de lei pentru nou-născuți. Femeile care intenționează să devină mame în 2025 ar putea primi un sprijin financiar de 10.000 de lei de la stat. Banii vor fi destinați achiziției de alimente, produse de igienă și echipamente pentru nou-născuți, notează alba24.ro.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a publicat pe 29 noiembrie un proiect de hotărâre privind aprobarea Programului social de interes național de susținere a mamelor pentru creșterea natalității.

Conform proiectului, începând cu anul 2025, se propune acordarea unu sprijin financiar de 10.000 de lei pentru maximum 45.000 de tinere mame, pentru achiziționarea de alimente, produse de igienă și echipamente necesare nou-născuților.

Scopul principal al programului este stimularea natalității în România prin susținerea financiară a mamelor. Voucherul va asigura o tranziție mai ușoară pentru viitorii părinți în primele luni după naștere și va încuraja familiile de a avea primul copil sau mai mulți copii.

România se confruntă cu un declin demografic accentuat

Potrivit notei de fundamentare, România se confruntă cu un declin demografic accentuat, caracterizat de o scădere a natalității și de o populație care îmbătrânește rapid.

Publicitate

Rata natalității din România este printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană. Rata fertilității din 2022 a fost estimată la 1,71 copii per femeie, sub pragul necesar de 2,1 copii pentru stabilitatea populației pe termen lung (Eurostat, 2023). În lipsa unor măsuri concrete, aceste tendințe vor continua să exercite presiuni semnificative asupra sistemului de pensii și al serviciilor sociale, limitând capacitatea economică a țării pe viitor.

Un aspect important în această problemă este creșterea vârstei la care femeile devin mame. În 2022, vârsta medie la prima naștere în România a fost de 27 ani, în creștere comparativ cu anii precedenți. Acest trend de amânare a maternității este influențat de factori socio-economici importanți, cum ar fi instabilitatea economică, dificultățile în accesul la locuințe și servicii de sprijin pentru copii, dar și dorința de dezvoltare profesională a femeilor.

Conform analizelor sociologice, mulți tineri ezită să-și întemeieze familii din cauza nesiguranței economice și a costurilor ridicate de trai. Aceste provocări afectează în mod direct deciziile femeilor de a avea copii, amplificând declinul natalității.

Voucher de 10.000 de lei pentru nou-născuți. Condiții de eligibilitate pentru tinerele mame
Potrivit proiectului, beneficiarele programului sunt mamele singure sau mamele care provin dintr-un cuplu, căsătorit sau necăsătorit, cu sau fără copii și care dau naștere unui nou-născut viu în perioada de derulare a programului.

Cel puțin unul dintre membri cuplului, căsătorit sau necăsătorit, sau mama singură, trebuie să fie cetăţean român şi să aibă domiciliul în România, iar veniturile nu trebuie să depășească 8.000 lei net/familie/lună.

Vârsta mamei beneficiare trebuie să fie între 20 şi 30 de ani.

Beneficiarele pot solicita sprijinul financiar o singură dată, în maximum 3 luni de la nașterea copilului, în perioada de derulare a programului.

De asemenea, beneficiarele nu pot aplica, în acelaşi an, atât la programul derulat de Ministerul Familiei, cât şi la alt program cu acelaşi scop, finanţat din fonduri publice, derulat la nivel local sau central.

Cum se poate solicita voucherul de 10.000 de lei. Documente necesare

Sprijinul financiar pentru creșterea natalității constă în acordarea unui voucher digital, în valoare de 10.000 lei.

Acesta se va acorda pe baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere a beneficiarei, însoţite de documente doveditoare.

Declaraţia pe propria răspundere trebuie să certifice faptul că în cursul anului 2025 nu s-a mai acordat sprijin financiar prin intermediul unui alt program, cu acelaşi scop, finanţat din fonduri publice.

Documentele se vor depune în format electronic, prin intermediul unei platforme digitale administrate de Ministerul Familiei, dedicate acestui program.

Analiza cererilor şi aprobarea acordării sprijinului financiar se realizează de către Ministerul Familiei, în termen de maximum 30 de zile de la depunerea documentaţiei complete.

Acordarea sprijinului financiar se va realizeaza în ordinea cronologică a depunerii dosarelor complete şi declarate eligibile.

Modelul cererii şi al declaraţiei pe propria răspundere, documentele doveditoare, precum şi modalitatea de acordare a sprijinului financiar se vor stabili prin normele metodologice de aplicare. Acestea din urmă vor fi elaborate de către Ministerul Familiei în termen de 90 de zile de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial.

Programul urmează să fie derulat de către Ministerul Familiei şi va fi finanțat de la bugetul de stat.

Citeste mai mult

Eveniment

Locul din România considerat un adevărat ”leagăn al geniilor”. Care este explicația specialiștilor

Publicat

Publicitate

Botoșaniul a fost un teritoriu atins de genialitatea. Cel puțin asta arată statisticile dar și specialiștii. La Botoșani s-au născut zeci de personalități marcante pentru societatea românească, în diferite domenii, cu o incidență mai mare în a doua jumătate a secolului al XIX lea, scrie ADEVĂRUL.

Botoșaniul este considerat, și din punct de vedere statistic, unul dintre cele mai sărace din România. Se află la coada clasamentului ca număr de angajați sau ca PIB pe cap de locuitor. Are o populație îmbătrânită și sate depopulate. Cu toate acestea, așa cum o arată atât specialiștii, dar și datele statistice, este o adevărată comoară, din păcate puțin pusă în valoare, mai ales din punct de vedere agricol, turistic, arheologic, al tradițiilor, dar mai ales al minților sclipitoare. Județul nord moldav este un adevărat leagăn al personalităților care au clădit România modernă, în toate domeniile, de la cel artistic până la cel tehnic și agricol. În plus, și astăzi, mulți tineri botoșăneni excelează în domeniile lor, inclusiv la concursuri internaționale. Specialiștii în medicină, dar și istoricii au încercat mereu să găsească explicații pentru această infuzie de genialitate la Botoșani, mai ales pentru perioada de final de secol XIX și început de secol XX. Unii fac referire la o genetică aparte, alții la un mediu educațional și cosmopolit aparte.

 

Secolul geniilor din nordul Moldovei

Așa cum ușor se poate observa chiar și la o simplă căutare pe internet, în județul Botoșani s-au născut numeroase personalități românești din aproape toate domeniile. Și nu orice fel de personalități, ci simboluri ale culturii și științei românești, adevărate genii. Iată câteva exemple elocvente. Începem cu Mihai Eminescu, un geniu al literaturii românești, poet, jurnalist, pasionat de știință și poliglot. Acesta s-a născut chiar în municipiul Botoșani, în anul 1850. De asemenea, George Enescu, considerat un geniu al muzicii clasice românești, muzician de talie internațională, s-a născut în satul Liveni, astăzi comuna George Enescu, județul Botoșani, în anul 1881. Ștefan Luchian, considerat un artist cu totul și cu totul original, un adevărat ”poet plastic al florilor”, s-a născut în târgul Ștefănești, județul Botoșani, în anul 1868. Tot la capitolul artiști plastici născuți la Botoșani, poate fi încadrat și Octav Băncilă, un rege al picturii realiste românești.

Tot la Botoșani s-au născut Nicolae Iorga, mare personalitate enciclopedică, istoric, Grigore Antipa, biolog de talie internațională, marele inginer Elie Radu-geniul structurilor metalice, matematicianul Octav Onicescu, părintele școlii românești de teoria probabilităților, lingvistul Alexandru Graur, bacteriologul Mihai Ciucă, fizicianul Dimitrie Negreanu, filologul Barbu Lăzăreanu, romancierul Max Blecher, dramaturgul Mihail Sorbul,prozatoarea și publicista Sofia Nădejde, matematicianul Dimitrie Pompeiu.

Publicitate

Lista ar putea continua fiindcă sunt zeci de personalități marcante ale culturii și științei românești, născute și crescute în județul nord-moldav. Ușor de observat este faptul că majoritatea covârșitoare a acestor personalități de top ale României s-au născut la Botoșani în secolul al XIX lea. Mai precis, în a doua jumătate. Este un adevărat ”secol al geniului” la Botoșani. ”Este interesant de observat că la Botoșani, în secolul al XIX-lea și începutul secolului XX, s-au născut și au învățat carte aici foarte multe personalități marcante pentru cultura și știința românească. A fost perioada în care efectiv Botoșaniul dădea oameni valoroși, exponențiali, cu o frecvență foarte ridicată”, precizează istoricul Dănuț Huțu, directorul Direcției de Cultură Botoșani.

”Condiţia de geniu ţine şi de caracteristicile genetice ale acelei persoane”

Specialiștii au încercat să găsească o explicație privind geniul botoșănean. Una dintre supoziții se leagă de genetică. Mai precis, o predispoziție genetică în acest sens. „Condiția de geniu ține și de caracteristicile genetice ale acestei persoane. Părinții nu trebuie să fi fost neapărat geniali. Totul depinde de mai mulți factori. În plus, această condiție genetică trebuie și cultivată”, spune medicul botoșănean Corneliu Saradan.

Medicul psihiastru și doctor în medicină Nicolae Vlad mărturisea că geniul botoșănean se trage de la heterozigotism, adică prezența a două alele diferite ale unei gene, în același organism. Practic medicul evidenția faptul că zona Botoșaniului a fost un loc unde s-au amestecat de-a lungul secolelor etnii diverse, care au contribuit la diversitate genetică și implicit a favorizat apariția unor indivizi cu o inteligență superioară. „Cu cât partenerii sunt mai diferiţi, cu atât posibilitatea ca inteligenţa copilului să fie una deosebită, creşte. Este vorba şi de performanţă din punct de vedere genetic. Au fost multe speculații în mediul academic privind sursa geniului la Botoșani, mai ales într-o anumită perioadă. Profesorul Scripcaru( n.r. medicul Gheorghe Scripcaru, profesor universitar la UMF Iași), a spus că cea mai plauzibilă variantă este cea a heterozigotismului. Cu cât doi parteneri provin din medii geografice, etnice sau rasiale mai diferite, produsul lor prin combinarea genetică este mai reuşit”, adăuga Nicolae Vlad.

Sursa: ADEVĂRUL

Citeste mai mult

Eveniment

Sfânta Varvara, ocrotitoarea minerilor, a artileriștilor și a celor care lucrează cu explozibili

Publicat

Publicitate

4 decembrie: Sfânta Varvara este sărăbătorită la această dată și este considerată ocrotitoarea minerilor, a artileriștilor, a celor care lucrează cu explozibili, dar și a copiilor. 

Sfânta Varvara (în limba greacă: Ἁγία Βαρβάρα) este o sfântă creștină venerată în special în Biserica Ortodoxă, dar și în Biserica Romano-Catolică.

Este considerată ocrotitoarea minerilor, a artileriștilor și a celor care lucrează cu explozibili, datorită modului în care și-a găsit sfârșitul, dar și a legendei asociate vieții sale.

În credinţa populară, se crede că Sfânta Varvara este şi protectoarea copiilor, pe care îi apără de boli, în special de pojar, dacă ziua sa este cinstită cum se cuvine.

4 decembrie: Viața  Sfintei Varvara

  Sfânta Varvara a trăit în vremea împăratului Maximian (286-305), în cetatea Heliopolis (Egipt), fiind fiica unui dregător păgân cu numele Dioscor, care o ţinea sub pază, într-un turn înalt, din pricina marii ei frumuseţi trupeşti. Aceasta credea în Hristos şi n-a vrut să-şi ascundă credinţa de tatăl ei. Odată, când acesta a poruncit să se facă două ferestre la o baie pe care o zidea, fericita Varvara a cerut să se facă trei ferestre, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

La auzul acestor cuvinte, tatăl ei s-a repezit să o omoare cu sabia, dar ea, fugind, a plecat şi s-a ascuns în munţi. Alergând după ea, tatăl ei a găsit-o în munţi, şi, luând-o de cosiţe, a dus-o şi a dat-o în seama stăpânitorului ţării aceleia, pe nume Martinian, înaintea căruia ea a mărturisit pe Hristos. Şi, ocărând idolii, fericita a fost bătută cumplit, tăiată pe trup fără milă, arsă la coaste, lovită cu toiege, dezbrăcată şi purtată prin cetate, dar a fost păzită în chip minunat de Dumnezeu.

Publicitate

Pentru aceasta, mişcată la suflet de pătimirea Sfintei, o tânără pe nume Iuliana s-a înfăţişat înaintea judecătorului, mărturisind că este creştină, şi a fost şi ea supusă la chinuri. În cele din urmă s-a dat asupra celor două Sfinte Muceniţe hotărârea de a fi ucise cu sabia. Dioscor, tatăl Sfintei Varvara, a fost atât de împietrit de diavolul, încât, văzând chinurile cele multe ale fiicei sale, nu l-a durut nicidecum inima, ci, fără ruşine, el însuşi i-a fost ucigaş. Şi, cu o mână a luat pe fiica sa, iar cu cealaltă ţinea sabia, şi a dus-o pe ea la locul cel de tăiere, care era aşezat pe un munte, afară din cetate.

Şi a fost dusă de un ostaş şi Sfânta Iuliana; iar când mergeau pe cale, Sfânta Varvara se ruga, zicând: „Dumnezeule, Cel fără de început, Care ai întins cerul ca un cort  şi pământul l-ai întemeiat pe ape, Cel ce faci să răsară soarele peste cei buni şi peste cei nedrepţi, Tu, şi acum, auzi-mă pe mine roaba Ta, care mă rog Ţie. Ascultă-mă, Împărate, şi dă harul Tău oricărui om care mă va pomeni pe mine şi pătimirile mele. Să nu se apropie de unul ca acela boală năprasnică, şi moarte neaşteptată să nu-l răpească pe el. Pentru că Tu, Doamne, ştii, că trup şi sânge suntem şi lucrul preacuratelor Tale mâini”. Şi astfel rugându-se Sfânta, s-a auzit glas din cer chemând-o împreună cu Iuliana întru cele de sus şi făgăduindu-i a-i împlini cele cerute.

Şi mergeau amândouă Sfintele Muceniţe, Varvara şi Iuliana, spre moarte cu mare bucurie, dorind a se dezlega mai degrabă de trup şi a merge la Dumnezeu Cel în Treime. Şi fiind ucise, sfintele lor suflete au mers către Hristos, Mirele lor. Iar pe Dioscor l-a ajuns năprasnica pedeapsă a lui Dumnezeu, că, după ce a ucis-o pe fiica sa Varvara, a fost lovit de un trăsnet pe când se cobora din munte şi a murit. Şi era în cetatea aceea un bărbat credincios, cu numele Galenţian. Acesta, luând cinstitele moaşte ale Sfintelor Muceniţe, le-a dus în cetate şi le-a îngropat cu cinste, şi, mai apoi, a zidit peste ele o biserică, în care se făceau multe vindecări şi minuni.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Accident la marginea pădurii Lebăda. Două mașini implicate. O tânără a fost rănită

Publicat

Publicitate

Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe E 58, în dreptul pădurii Lebăda. În eveniment au fost implicate două mașini, în care se aflau, în total,  trei persoane.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SAJ Botoșani.

Aceștia au constatat faptul că toate persoanele erau ieșite din mașini. O tânără, în vârstă de 27 de ani, a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.

Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending