Connect with us

Eveniment

Un bărbat de 80 de ani din Botoșani a rămas pe drumuri după ce un incendiu i-a mistuit casa

Publicat

Un bărbat în vârstă de 80 de ani, din satul Tătărășeni, comuna Havârna, a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința. S-a întâmplat în această dimineață, alarma fiind dată puțin înainte de ora 06.00. Proprietarul a reușit să iasă singur din casă.

Publicitate

Întrucât la una dintre mâini prezenta o arsură mai veche, acesta a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Municipal Dorohoi pentru îngrijiri medicale de specialitate. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp timp, pompierii voluntari din comună, un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani și un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Când pompierii au ajuns la fața locului, casa ardea în totalitate și exista pericolul de propagare a flăcărilor la două depozite de furaje și o magazie de lemne din gospodăria vecină. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri, care au înlăturat și riscul de explozie, din înteriorul locuinței fiind scoasă o butelie. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un jar căzut din sobă pe materiale combustibile.

Astfel de evenimente pot fi evitate respectând următoarele reguli: · Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării. · Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului. · Nu lăsați ușa sobei deschisă. · Nu supraîncălziți soba. · Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri. · Nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere. · Stingeți focul pe timpul nopții. · Nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Eveniment

Doi bărbați din Botoșani, ridicați de jandarmi după ce au fost prinși cu substanțe interzise

Publicat

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii botoșăneni au depistat doi bărbați care aveau asupra lor substanțe vegetale de culoare brun-verzuie cu miros înțepător sau substanțe de culoare albă sub formă de cristale, susceptibil a face parte din categoria substanțelor interzise cu efect psihoactiv.

Publicitate

Cei doi au fost identificați în noaptea de sâmbătă spre duminică în municipiul Botoșani, fiind conduși la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, unde le-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, care se pedepsește cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă, conform prevederilor Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
În timp ce primul dintre ei a încercat să fugă, dar a fost prins în scurt timp, cel de-al doilea a devenit agresiv fizic și verbal la adresa jandarmilor, care au luat măsura imobilizării acestuia.

Actele procedurale, împreună cu substanțele ridicate în vederea confiscării, au fost înaintate către Serviciul Județean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, în vederea continuării cercetărilor.

Citeste mai mult

Cultura

Atelierele creative „Dimineți de februarie la muzeu”, la Muzeul de Etnografie Botoșani

Publicat

Muzeul Județean Botoșani vă invită, în data de 22 februarie 2026, în intervalul orar 10.00 –13.00, la a doua etapă a atelierelor creative dedicate adulților intitulate „Dimineți de februarie la muzeu”.

Publicitate

Adresându-ne oricărui pasionat de artă, începător sau cu experiență, vă propunem o nouă călătorie în lumea picturii pe sticlă, atât de apreciată și provocatoare, care va presupune, în final, realizarea unei lucrări artistice unice, circumscrisă luminii și culorii.

Taxa de participare, care include și toate materialele, este de 50 lei/persoană. Înscrierea se face la adresa de e-mail: ioanaginapoleac@gmail.com sau la numărul de telefon: 0231.515.506, până la data de 20 februarie 2026.

Botoșănenii sunt așteptați la Muzeul de Etnografie Botoșani pentru o experiență artistică interesantă!

 

Citeste mai mult

Eveniment

Asociația „Salvează o inimă”: Dincolo de formulare sunt inimi care bat datorită ție. Transformă 3,5% din munca ta în zâmbetul unui copil salvat

Publicat

În spatele fiecărei cifre din statistici se află o inimă care bate cu speranță și o familie care se roagă pentru un miracol. Asociația „Salvează o inimă” lansează o invitație caldă către noi toți: aceea de a fi parte din povestea de vindecare a unui copil. Redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit nu este doar o procedură, ci o mână întinsă cu blândețe către cei care trec prin cele mai grele momente ale vieții lor.

Publicitate

 

Este, poate, cel mai frumos dar pe care îl putem face fără niciun efort financiar. Această sumă, care face parte din contribuția noastră firească către binele comun, poate căpăta un nume și un chip dacă alegem să o direcționăm către intervențiile chirurgicale și tratamentele de care depinde viitorul micuților noștri. Este șansa noastră de a spune „sunt aici pentru tine”, printr-o simplă semnătură care transformă o formalitate într-o șansă la viață.

 

Cine poate redirecționa 3,5%?

Pot completa Formularul 230 persoanele care în anul 2025 au realizat:

venituri din salarii;

Publicitate

venituri asimilate salariilor.

 

Simplu. Rapid. Online.

Pentru a facilita procesul, Asociația „Salvează o inimă” pune la dispoziție un sistem de completare online, sigur și intuitiv. Formularul poate fi completat în doar câteva minute, accesând:

👉 https://salveazaoinima.ro/redirectioneaza-3-5/

Documentul este generat automat și transmis conform procedurii legale.

Vlad Plăcintă, președintele Asociației „Salvează o inimă”, face un apel direct către toți cei care pot ajuta:

„Există momente când tăcerea sau amânarea pot costa o viață. Redirecționarea acestui procent nu este o simplă bifă pe o hârtie, ci este singura formă de ajutor care nu te costă absolut nimic, dar care pentru un copil bolnav înseamnă totul. În munca noastră, ne luptăm în fiecare zi cu o realitate crudă: pentru micuții care așteaptă o operație urgentă, timpul nu este o resursă, ci un inamic care nu iartă. Semnătura voastră este, astăzi, cel mai rapid și sigur mod de a salva o inimă.”

 

Un gest mic. Un impact major.

În fiecare an, redirecționările prin Formularul 230 contribuie direct la:

finanțarea intervențiilor chirurgicale pentru copii și tineri grav bolnavi;

acoperirea costurilor de tratament în spitale din România și din străinătate;

susținerea familiilor aflate în situații medicale critice.

Pentru beneficiari, 3,5% înseamnă tratament început la timp, intervenții programate fără amânare și șanse reale la viață.

 

Implică-te și dincolo de formular

Pe lângă completarea Formularului 230, fiecare persoană poate contribui prin:

informarea colegilor și prietenilor despre această posibilitate legală de redirecționare;

distribuirea informației în mediul profesional;

urmărirea activității Asociației „Salvează o inimă” pe rețelele sociale pentru a vedea transparent proiectele și rezultatele obținute.

Transparența și responsabilitatea față de donatori și beneficiari rămân principii fundamentale ale organizației.

 

Îți mulțumim că alegi să construim împreună un viitor mai bun.

 

Pentru informații suplimentare:

📞 0752806102
📩 office@salveazaoinima.ro
🌐 https://salveazaoinima.ro

Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Povestea unei chemări tainice. Creștinii din Parohia Drislea, comuna Trușești, l-au primit pe noul păstor cu bucurie. „Nu mă lăsați să fac Liturghia singur”

Publicat

Sâmbătă, sub bolta încărcată de rugăciune a bisericii din Drislea, timpul a părut să se oprească. În prezența unui sobor numeros de preoți, părintele protopop Petru Fercal l-a învestit pe noul păstor al credincioșilor din Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Drislea, Trușești. Lăcașul s-a dovedit neîncăpător pentru mulțimea venită nu doar din sat, ci și din localitățile învecinate și din municipiul Botoșani.

Publicitate

Momentul a avut o încărcătură aparte pentru comunitatea de creștini, care, în urmă cu un an, l-a condus pe ultimul drum pe părintele Toma Burdulea, slujitor al altarului timp de aproape patru decenii. După o perioadă de interimat și de așteptare, credincioșii primesc acum un nou păstor.

Ceremonia de învestire a fost precedată de slujba Paraclisului Maicii Domnului, oficiată într-o atmosferă de profundă reculegere. La strană a cântat un grup numeros de cântăreți, care au dat răspunsurile liturgice și au susținut cântarea cu solemnitate și armonie, sporind încărcătura duhovnicească a momentului. Rugăciunile închinate Maicii Domnului au fost rostite ca o punere sub ocrotire a noii slujiri, întreaga comunitate încredințându-și păstorul și viitorul parohiei mijlocirii Născătoarei de Dumnezeu.

Noul paroh, părintele Mihail Melnic, nu vine într-un loc străin. Ani la rând a fost dascăl al bisericii din Drislea și sprijin apropiat al părintelui Toma. Cunoaște fiecare uliță, fiecare casă, fiecare suflet. Se întoarce acum în mijlocul oamenilor ca slujitor al altarului, chemat să adune „ca într-un mănunchi” roadele unei comunități cunoscute pentru unitatea și frumusețea ei.

Alături îi va sta preoteasa Denisa, absolventă a Facultății de Litere din Iași, o prezență discretă și luminoasă, cunoscută pentru râvna și statornicia ei la slujbe. În viața unei parohii, preoteasa este adesea lumina tăcută care țese, cu răbdare, legături nevăzute între oameni.

Cuvânt de învățătură și rânduială

În cuvântul său, părintele protopop Petru Fercal a subliniat că într-o parohie, asemenea unei familii, este nevoie de armonie și pace. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, noul preot este chemat să continue lucrarea începută de părintele Toma, atât pe plan duhovnicesc, cât și administrativ.

Publicitate

„Dumnezeu lucrează prin mâna preotului”, a spus părintele protopop, îndemnând credincioșii la statornicie în rugăciune, la prezență constantă la Sfânta Liturghie și la păstrarea duminicii ca zi a Domnului. A amintit cuvintele Mântuitorului: „Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Fără Mine nu puteți face nimic”, chemând la post, rugăciune și grijă față de cei în suferință.

Mesajul a fost limpede: mântuirea nu este drum singuratic, ci împreună-lucrare, comuniune, jertfă vie. Biserica trebuie să rămână un izvor de lumină, de ordine și de binecuvântare pentru întreaga comunitate.

„În parohie este nevoie de slujire neîncetată pentru că la orice oră se iveşte vreo urgenţă. Preotul trebuie să fie în măsură să rânduiască şi să mijlocească prin rugăciunea şi prin implicarea sa ca orice situație să fie rezolvată după bună rânduială. Ne bucurăm că părintele Toma s a ostenit cu ajutorul ctitorului care a înălţat acest locaş spre slava lui Dumnezeu, spre folosul enoriaşilor şi iată haina de împodobire este în lucrare. Aşteptăm cu nădejde şi momentul sfinţirii ca într-adevăr altarul să fie un izvor de viaţă, de trăire, de binecuvântare şi de mântuire. Dumnezeu trebuie să fie primit într-un spaţiu frumos împodobit, că dacă în casa noastră ne îngrijim să avem confortul necesar şi bună rânduială şi mai cu seamă când ne vine un musafir, ne îngrijim ordinea şi buna-cuviinţa să fie toate cu desăvârşire, cu cât mai mult în casa lui Dumnezeu, unde Duhul Sfânt se coboară, unde Hristos Domnul stă neîncetat pe sfânta masă, prin sfânta împărtăşanie, trebuie să avem această podoabă frumoasă, acest dar care înseamnă jertfa omului, buna-cuviinţă şi osteneala fiecărui enoriaş”, a spus parintele protopop în cuvântul său.

 

Emoția începutului

Vizibil copleșit de emoție, părintele Mihail Melnic a mărturisit că nu a mai văzut niciodată biserica atât de plină. Amintind de învățătura Sfântului Ioan Gură de Aur , că biserica este frumoasă atunci când este plină de credincioși,  el a cerut sprijinul oamenilor. „Nu mă lăsați să fac Liturghia singur. La potir, fără credincioși, rostul nu este împlinit.”

Cu smerenie, și-a exprimat dorința de a duce mai departe moștenirea părintelui Toma, pe care l-a numit „bunicul” său duhovnicesc, cel care l-a pregătit în taină pentru această slujire.

La rândul său, părintele Cătălin Postolache, cel care a suplinit în perioada de tranziție, a vorbit despre încercările prin care a trecut comunitatea și despre felul în care necazul i-a unit. „Să nu-L căutăm pe Dumnezeu doar în suferință, ci și în bucurie”, a îndemnat acesta.

Primarul comunei Trușești și-a exprimat sprijinul deplin pentru noul paroh, subliniind că școala, biserica și primăria trebuie să rămână împreună în slujba oamenilor.

„Părintele Toma va rămâne mereu și în sufletul și în inima și în rugăciunea și în curtea acestei biserici. El era bunicul pentru mine.  Mulțumesc, părintelui Toma și-l voi purta în rugăciuni și mă voi sârgui ca și domniile voastre să vă rugați pentru el să nu-l uitați. Mulțumesc părintelui protopop, mulțumesc părintelui paroh de la care am plecat și care mi-a pus o temelie bună. Mulțumesc părintelui duhovnic care a împlinit temelia. Mulțumesc părintelui Cătălin cu care am colaborat o perioadă scurtă, dar intensă”, a spus părintele Melnic.

La rândul său, părintele Cătălin Postolache, cel care a suplinit în perioada de tranziție, a vorbit despre încercările prin care a trecut comunitatea și despre felul în care necazul i-a unit. „Să nu-L căutăm pe Dumnezeu doar în suferință, ci și în bucurie”, a îndemnat acesta.

Primarul comunei Trușești și-a exprimat sprijinul deplin pentru noul paroh, subliniind că școala, biserica și primăria trebuie să rămână împreună în slujba oamenilor.

La final, părintele Mihail a oferit o icoană protopopului Petru Fercal, un dar de suflet care să amintească peste ani de solemnitatea acestui moment. Creștinii din parohie au oferit un superb buchet de flori, dar și promisiunea că vor fi alături de părintele rânduit de Maica Domnului.

Părinte Toma și-a simțit sfârșitul în urmă cu doi ani

„Timp de doi ani de zile a fost bunicul și neștiind ce va urma, nici eu, nici el, poate el a simțit, a început să mă pregătească și să-mi spună cutare așa, cutare așa, așa, uite aici trebuie  așa”…a rememorat părintele Mihail.

În inimile credincioșilor, părintele Toma Burdulea rămâne mai mult decât un fost paroh. Rămâne o mărturie vie că iubirea lui Dumnezeu se revarsă prin oameni. Născut la 16 aprilie 1961, la Târgu Neamț, absolvent al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț (promoția 1984), a slujit din 1995 la Drislea. Timp de trei decenii, a zidit nu doar din piatră, ci și din credință.

I-a ridicat pe cei căzuți, i-a mângâiat pe cei deznădăjduiți, i-a învățat pe cei bogați milostenia și pe cei în suferință răbdarea. Pe toți i-a adunat la Sfânta Liturghie, chemându-i la împărtășire deasă și la viață trăită în Hristos.

 

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending