Connect with us

Eveniment

Un bărbat a fost obligat să o plătească pe fosta soție pentru muncile CASNICE. Femeia va primi peste 200.000 de euro

Publicat

Un bărbat din Spania a fost obligat de o instanță din Malaga să-i plătească fostei soții peste 200.000 de euro pentru munca în gospodărie. Mai exact, femeia va primi 204.624,86 de euro pentru 25 de ani de muncă, relatează Mediafax.

Publicitate

Soțul Ivanei Moral a fost obligat să îi plătească 204.624,86 euro în urma unui acord de divorț record. Judecătoarea a calculat cifra pe baza salariului minim anual pe durata căsătoriei cuplului.

Cuplul despărțit are două fiice, iar în hotărârea judecătorească se precizează că Ivana și-a petrecut aproape tot timpul îngrijindu-și familia și lucrând ca gospodină în timpul căsătoriei lor.

De asemenea, soțul Ivanei trebuie să îi plătească acesteia o pensie echivalentă cu 444 de lire sterline pe lună, precum și 356 de lire sterline și 533 de lire sterline celor două fiice ale sale, care au acum 20 și 14 ani.

Femeia s-a declarat mulțumită de sentință.

„A fost un caz de abuz. Am fost complet exclusă financiar, fără să rămân cu ceva după ce căsătoria mea s-a încheiat, astfel încât eu și fiicele mele am rămas fără nimic după atâția ani în care am petrecut tot timpul, energia și dragostea mea în familie. Îl susțineam pe soțul meu în munca sa și în familie. Nu mi s-a permis niciodată accesul la afacerile sale financiare, totul era pe numele lui”, a declarat aceasta.

De când s-a căsătorit, Ivana s-a dedicat muncii în casă, ceea ce însemna să aibă grijă de casă și de familie.

Publicitate

În timpul căsătoriei, banii cuplului erau separați, orice câștig al fiecăruia dintre ei era exclusiv al lor, în timp ce bunurile erau împărțite.

La radio Cadena Ser, Ivana a declarat că soțul ei „nu voia ca ea să lucreze” în afara casei, o lăsa să lucreze doar la sălile de sport pe care le deținea, unde ea se ocupa de „relațiile publice”.

Fostul soț poate face apel la decizie.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Eveniment

Zeci de șoferi verificați de polițiștii din Săveni. A plouat cu amenzi

Publicat

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni și cei din  Vlăsinești au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și siguranță rutieră, în localitatea Săveni.

Publicitate

 

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și oprite pentru control, 15 autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare de 8.000 de lei.

 

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abaterile la regimul rutier.

 

Totodată, polițiștii au retras un certificat de înmatriculare.

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiunea polițiștilor pentru siguranța cetățenilor, la Dorohoi

Publicat

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea infracțiunilor stradale, în municipiul Dorohoi, precum și în zonele limitrofe.

Publicitate

 

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate peste 80 de persoane și verificate 70 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 5.000 de lei.

 

În același context, au fost reținute 2 permise de conducere și retras un certificat de înmatriculare.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor din Botoșani pentru protecția animalelor și combaterea braconajului cinegetic

Publicat

Sâmbătă, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat o acțiune pentru protecția animalelor precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională comise la regimul cinegetic, în județul Botoșani.

Publicitate

 

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate 22 de persoane, fiind aplicate 19 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, 4 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi și 15 sancțiuni pentru încălcarea prevederilor OUG 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân.

 

Totodată, au fost efectuate 13 controale la domiciliu, fiind verificate 28 de exemplare canine.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Noi drepturi pentru pacienți: Vor avea dreptul la a doua opinie medicală și vor fi programați de medici la următoarea consultație

Publicat

Noi drepturi pentru pacienți. Pacienții asigurați vor avea dreptul la a doua opinie medicală, care va fi decontată de stat, potrivit unui proiect adoptat de Camera Deputaților. De asemenea, medicii vor fi obligați să direcționeze și programeze pacienții pentru investigații medicale ulterioare.

Publicitate

Camera Deputaților a adoptat recent un proiect de lege care aduce modificări importante la Legea 46/2003 privind drepturile pacientului.

Potrivit parlamentarilor, inițiativa are ca scop completarea cadrului normativ existent privind drepturile pacientului, în vederea asigurării unui acces echitabil, continuu și eficient la servicii medicale de calitate, în special în contextul procesului de stabilire a diagnosticului.

Noi drepturi pentru pacienți: programare pentru investigații ulterioare
Una dintre principalele noutăți introduse prin proiectul de lege este obligația medicului curant de a direcționa și programa pacientul la următoarea consultație sau investigație necesară stabilirii diagnosticului.

Această măsură urmărește să reducă timpul de așteptare și incertitudinile cu care se confruntă pacienții în parcursul obținerii unui diagnostic.

Potrivit inițiatorilor, în practică mulți pacienți întâmpină dificultăți în accesarea etapelor următoare din procesul medical, fiind nevoiți să navigheze singuri prin sistem, ceea ce duce adesea la întârzieri în diagnosticare și tratament.

Noul cadru legislativ vine să rezolve această problemă prin crearea unui mecanism de programare la nivelul unității medicale în care s-a desfășurat consultația.

Publicitate

Dreptul la a doua opinie medicală

O altă prevedere importantă introduce dreptul pacienților asigurați prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) la o a doua opinie medicală.

Această consultație suplimentară va fi plătită de sistemul de asigurări medicale. Ea poate fi solicitată pe baza investigațiilor medicale existente sau suplimentar solicitate, dacă situația o justifică.

Parlamentarii au explicat că dreptul la a doua opinie este o practică internațională recunoscută, care permite pacientului să consulte un alt specialist fără a fi nevoit să repornească întregul proces.

Măsura oferă o siguranță suplimentară pentru pacienți, în special în cazurile complexe sau când există incertitudini privind diagnosticul ori tratamentul propus.

Ce urmează

Proiectul de lege a fost adoptat pe 11 februarie de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie promulgat de președintele statului și publicat în Monitorul Oficial.

Inițiatorii subliniază că scopul acestor modificări este completarea cadrului normativ existent privind drepturile pacientului, în vederea asigurării unui acces echitabil, continuu și eficient la servicii medicale de calitate, în special în contextul procesului de stabilire a diagnosticului.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending