Duminică dimineață, o misiune executată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani pe linia combaterii comerțului cu produse accizabile s-a finalizat cu confiscarea a peste 400 de...
La sfârșitul săptămânii trecute, jandarmii botoșăneni au asigurat ordinea și siguranța publică la Zilele municipiului Dorohoi, eveniment public de amploare la care au fost prezenți mii...
În cea de-a doua zi a evenimentului din municipiul Dorohoi, în jurul orei 19.00, un echipaj de jandarmerie a auzit doi tineri care vorbeau la telefon...
Măsura a fost inclusă într-o ordonanță emisă anul trecut. Prima tranșă a ajutorului financiar a fost plătită în ianuarie, iar cea de-a doua va fi plătită...
Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă a condus în această dimineața, la sediul Instituției Prefectului – Județul Botoșani, în Sala Ștefan Luchian, ședința de analiză a rezultatelor...
În noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, cu sprijinul celor din cadrul subunităților, precum și a jandarmilor, polițiștilor de frontieră și...
Duminică, polițiștii din Botoșani au efectuat semnal regulamentar de oprire, unui autoturism, al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea. Polițiștii au procedat la urmărirea...
Sâmbătă, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani –Compartimentul Rutier au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29 A, în comuna Hudești, un autoturism condus de...
Sâmbătă, 30 septembrie 2023, a avut loc Festivitatea de deschidere a anului şcolar 2023-2024 la Palatul Copiilor Botoșani, locul evenimentului fiind esplanada Sălii Polivalente din municipiu....
Un pompier din Botoșani este cel mai bun la „Pista cu obstacole”. Soldatul Gabriel Neculai a obținut locul I la individual pe națiuni la această probă,...
Centrul de Creație Botoșani anunță iubitorii sunetelor deosebite ale cavalului că s-a decis înființarea unui atelier atelier în cadrul instituției pentru ca doritorii să deslușească tainele...
Lucrările de modernizare a Drumului Județean Viișoara – Viișoara Mică – Coțușca avansează într-un ritm ridicat. Constructorul a realizat lărgirile pe întreaga lungime a drumului, a...
LISTA telefoanelor pe care nu va mai funcționa WhatsApp: Aplicația va deveni incompatibilă cu o serie de telefoane smart, din data de 24 octombrie 2023, informează...
A început instruirea profesorilor pentru identificarea elevilor drogați. În mai multe școli din țară, dascălii au fost informați la ce trebuie să fie atenți și au...
Sfântul Ciprian era un faimos filosof şi vrăjitor din Antiohia, născut pe la jumătatea secolului al III-lea. Acesta, de mic copil, a fost trimis de părinţi...
LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 1 octombrie 2023, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Numerele extrase, duminică, 1 octombrie...
Grupul Retter lucrează în ritm alert pe primul lot al Autostrăzii Moldovei A7. La sfârșitul lunii septembrie au fost turnate primele grinzi în șantier, producția acestora fiind...
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist: “Observator cultural” nr 1174 (914) din 6-12 septembrie 2023. La rubrica “La curţile documentului”, publică documentarul semnat...
FC Botoșani a făcut astăzi încă un pas serios spre divizia secundă de fotbal din România după ce a fost învinsă de Universitatea Craiova într-un meci...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au anunțat că au descoperit asupra unui bărbat, cu cetățenie R. Moldova, un permis de...
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au anunțat astăzi că au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un...