Connect with us

Eveniment

Trei creșe noi vor fi construite în municipiul Botoșani

Publicat

cosmin primar
Publicitate

Potrivit primarului municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, în oraș vor fi construite trei noi creşe cu fonduri europene sau guvernamentale.

Potrivit acestuia, una din cele trei creşe va fi realizată în baza unui proiect finanţat de Uniunea Europeană, iar celelalte două vor fi construite în baza unor proiecte finanţate de Compania Naţională de Investiţii (CNI).

„Avem trei proiecte pentru trei creşe. Una dintre ele este în lucru, cea din ANL Cişmea, o creşă realizată din fonduri europene, pentru care avem deja desemnat un câştigător şi vor începe lucrările când ne va permite vremea. Pentru celelalte două avem documentaţii depuse la CNI. Este vorba de o creşă mare de pe Şoseaua Iaşiului, pe un teren pe care l-am primit de la Armată şi pentru care facem demersuri de dezmembrare-intabulare, ca să completăm documentaţia la CNI, proiectul fiind aprobat de principiu. Cea de-a doua va fi pe strada Pod de piatră, în fostul Obor. Pentru ea avem aprobat, de asemenea, proiectul şi Ministerul Dezvoltării ne-a transmis, prin CNI, că s-au demarat procedurile de licitaţie”, a afirmat edilul Cosmin Andrei.

În momentul de faţă, municipiul Botoşani dispune de o singură creşă, însă, a subliniat primarul, cererile de noi locuri în aceste unităţi, venite din partea părinţilor, sunt foarte numeroase.

Sursa: AGERPRES

Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Încă puțin și sunt gata: Lucrările la pistele pentru biciclete din Bucecea au intrat în etapa de asfaltare

Publicat

Publicitate

Lucrările de asfaltare la pistele pentru biciclete din orașul Bucecea au intrat într-o nouă etapă, odată cu demararea intervențiilor la stratul final de asfalt. Investiția face parte dintr-un proiect finanțat din fonduri europene, derulat de administrația locală, cu scopul de a îmbunătăți infrastructura urbană și de a încuraja mobilitatea alternativă.

Primarul orașului Bucecea, Angel Gheorghiu, a anunțat că, în această perioadă, se desfășoară lucrări intense de asfaltare pe traseele destinate bicicliștilor, motiv pentru care face un apel clar către cetățeni. Edilul solicită ca, până la răcirea completă a asfaltului și recepționarea conformă a lucrărilor, să fie evitată circulația pe suprafețele recent asfaltate.

Autoritățile locale atrag atenția că accesul autoturismelor, motocicletelor, bicicletelor sau al altor vehicule pe asfaltul proaspăt turnat poate duce la deformarea stratului de uzură. Astfel de intervenții necontrolate pot compromite calitatea lucrărilor și pot afecta durabilitatea investiției realizate în beneficiul comunității.

„Circulația prematură poate duce la deteriorarea asfaltului și la apariția unor probleme care, ulterior, necesită reparații costisitoare”, a transmis primarul orașului Bucecea, Angel Gheorghiu. În acest context, administrația locală mizează pe responsabilitatea și cooperarea locuitorilor.

Primăria a mai adăugat că mulțumește cetățenilor pentru răbdare, înțelegere și sprijin, subliniind că respectarea acestor recomandări va contribui la finalizarea proiectului în cele mai bune condiții și la obținerea unor piste pentru biciclete sigure și durabile, iar la finalul lucrărilor și după recepția oficială, noile piste vor putea fi utilizate în condiții optime.

Publicitate
Citeste mai mult

LIFESTYLE

Trei persoane din Dorohoi, care vindeau detergent contrafăcut, luate la întrebări de jandarmi în Piața Centrală

Publicat

Publicitate

Trei persoane depistate de jandarmi cu detergenți posibil contrafăcuți

 

În dimineața zilei de sâmbătă, 13 decembrie a.c., în zona Pieței Centrale din municipiul Dorohoi, jandarmii botoșăneni au depistat trei persoane care ofereau spre comercializare aproximativ 150 de litri de detergent de rufe, pentru care nu au putut prezenta certificate de conformitate, existând suspiciuni privind autenticitatea acestora.

Cele 25 de bidoane purtând etichetele unor mărci cunoscute au fost ridicate în vederea confiscării, iar vânzătorilor le-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, conform prevederilor Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Actele procedurale întocmite de jandarmi vor fi înaintate către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, în vederea continuării cercetărilor.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Momente de panică la ieșirea din Botoșani: Copil de 11 ani, rănit într-un accident rutier

Publicat

Publicitate

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier care s-a produs, în urmă cu puțin timp, la ieșirea din municipiul Botoșani spre Suceava. În eveniment au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Aceștia au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate. Un copil, în vârstă de 11 ani, a fost preluat de echipajul SAJ Botoșani și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și au deconectat bornele bateriilor .

Citeste mai mult

Eveniment

Rabla Auto 2025: o nouă sesiune a programului pentru persoane fizice începe marți, 16 decembrie. Valoarea ecotichetelor

Publicat

Publicitate

Rabla Auto 2025: Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat o nouă sesiune de înscrieri în program pentru persoane fizice. Aceasta începe marți, 16 decembrie, la ora 10.00, scrie alba24.ro.

Sesiunea de înscrieri este deschisă până în 31 decembrie ora 23.59 sau până la epuizarea fondurilor disponibile.

Persoanele fizice care nu au reușit să se înscrie anterior vor avea posibilitatea de a se înscrie în Programul Rabla Auto 2025.

Cererea de finanțare rămâne activă și este disponibilă în aplicația informatică, potrivit AFM.

Rabla Auto 2025: buget pentru noua sesiune de înscrieri

Bugetul disponibil pentru noile înscrieri provine din dosarele respinse, precum și din sumele rezervate pentru care nu au fost parcurși toți pașii procedurali prevăzuți în ghidul de finanțare, precizează AFM:

  • 22.264.000 lei pentru achiziția de autovehicule noi cu motorizare termică
  • 14.510.000 lei lei pentru achiziția de autovehicule electrice noi.

Rabla Auto 2025: valoarea ecotichetelor

Valoarea ecotichetelor acordate în cadrul programului Rabla Auto pentru persoanele fizice este următoarea:

Publicitate
  • 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen
  • 15.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou plugin hibrid sau a unei motociclete electrice
  • 12.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid
  • 10.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a unei motociclete.

Rabla Auto 2025: înscrieri

La finalizarea procesului de înscriere în program a solicitantului, persoană fizică, aplicaţia generează automat un număr de înregistrare şi rezervă valoarea ecotichetelor solicitate, în limita bugetului disponibil.

În termen de 10 zile zile de la obţinerea numărului de înregistrare, solicitantul completează seria de şasiu a autovehiculului uzat şi încarcă în aplicaţie documentele prevăzute în ghidul de finanțare.

De asemenea, în termen de maximum 10 zile de la obţinerea numărului de înregistrare, solicitanţii sunt obligaţi să selecteze un producător validat, prin intermediul aplicaţiei.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending