În noaptea de sâmbătă spre duminică, ceasurile se dau înapoi şi ora 4.00 devine ora 3.00.  Se încheie astfel orarul de vară, care a debutat în ultima duminică a lunii martie. Se revine la Timpul Legal Român, ora Europei Orientale, iar diferenţa faţă de Timpul Universal GMT este din nou de 2 ore.

Schimbarea orei se face de două ori pe an şi este reglementată de o Directivă europeană din 2001, care prevede că modificările orei se efectuează în ultima duminică din martie şi în ultima duminică din octombrie. Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult timp din zi de lumina naturală şi să se reducă seara folosirea luminii artificiale. De aceea, primăvara ceasurile se dau înainte cu o oră, iar toamna se dau înapoi, câştigându-se practic o oră.

Regula este simplă: primăvara înainte, toamna înapoi.

În România, începând din 1998, trecerea la ora de vară se face în ultima duminică a lunii martie, iar la ora de iarnă, în ultima duminică a lunii octombrie.

Cine schimbă ora şi cine nu

Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să decidă ce oră vor păstra, după ce se va renunța la schimbarea bianuală a orei: pe cea de vară sau pe cea de iarnă. Comisia Europeană a anunțat oficial că, până anul viitor, se va renunța la această practică, adoptată în secolul trecut, care acum nu mai are nicio utilitate.

Acum, 70 de ţări din Europa şi Statele Unite ale Americii, în cel puţin o parte a teritoriului lor, vor da ceasurile înapoi cu o oră.

Marea Britanie, Irlanda şi Portugalia vor reveni la ora GMT.

Spania, Austria, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Franţa, Germania, Ungaria, Italia, Luxemburg, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Suedia şi Olanda vor fixa ceasurile la ora GMT+1.

Cipru, Estonia, Finlanda, Grecia, Letonia şi Lituania îşi vor potrivi ceasurile la ora GMT+2.

Timpul Universal Coordonat, UTC

Schimbarea orei nu este simultană în toate ţările, datorită diferenţei de fus orar. Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasul arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine, apare o oră în plus. Numerotarea fusururi începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2.

Japonia nu a schimbat ora niciodată, China nu mai utilizează ora de vară din anul 1991, mai multe ţări din Asia Centrala au renunţat în anii 2000 la schimbarea orei, iar Rusia a luat aceasta decizie începând din primăvara lui 2011, la fel şi Ucraina.

În apropiere de Ecuator, zilele sunt în general egale cu nopţile, astfel că modificarea orei standard nu ar avea sens, iar ţările ecuatoriale şi tropicale nu recurg, în general, la ora de vară.

Schimbarea orei – un subiect controversat

Susţinătorii ideii spun că măsura duce la economisirea unor cantităţi de energie mici, dar semnificative. În Statele Unite se face o economie de un procent, în special în consumul casnic, la fel şi în Brazilia, în Noua Zeelandă s-a constatat că trecerea la ora de vara aduce o scădere chiar cu 3,5% a consumului energetic. Studii făcute în SUA şi Marea Britanie au relevat şi un alt beneficiu al orei de vara: scăderea numărului de accidente rutiere cu aproximativ un procent.

Mulţi operatori din turism spun că o ora în plus de lumina seară impulsionează turismul, se poate chiar mari sezonul turistic în anume zone şi aduce un plus de venituri şi altor domenii conexe industriei ospitalităţii: în vânzări, transporturi sau în organizarea de festivaluri sau evenimente.

Cei care se opun schimbării orei vorbesc despre inconvenientul potrivirii mai multor ceasuri şi pe cel al adaptării la un alt orar de somn. Cei mai mulţi oameni se obişnuiesc rapid cu noul orar, dar persoanele cu tulburări de somn găsesc că această tranziţie este extrem de dificilă. Se invocă şi numărul mai mare de accidente auto dimineaţă şi productivitatea scăzută la locul de muncă.

Inconveniente sunt şi pentru oamenii care se trezesc în zori sau al căror program depinde de răsăritul soarelui, crescătorii de păsări sau fermierii care se plâng că schimbarea orei le nelinişteşte pe vaci când sunt mulse cu o ora mai devreme.

În Israel, evreii sefarzi, ultraortodocşi au iniţiat chiar o campanie împotriva trecerii la ora de vara, pe motiv că ei trebuie să-şi recite rugăciunile de penitenţă, Slihot – în primele ore ale dimineţii pe perioada lunii evreieşti, Elul.

O ora mai puţin de lumina seară îi incomodează pe cei care au activităţi după amiază în aer liber, constructorii, agricultorii, grădinarii, părinţii care lucrează până după amiază târziu vor avea mai puţin timp de petrecut cu copii, va fi mai puţin timp pentru a socializa sau pentru activităţi sportive în aer liber.

Ora de vară – “Un proiect economic”

Ideea orei de vara a fost lansată pentru prima oară de omul de ştiinţă american Benjamin Franklin în 1784, în eseul său intitulat “Un proiect economic”.

Conceptul sau a fost susţinut şi de constructorul englez William Willet care propunea în 1907 că în fiecare din cele patru duminici ale lunii aprilie să se dea ceasul înainte cu câte 20 de minute, şi apoi cu câte 20 de minute în urmă în cele patru duminici ale lunii septembrie.

După aproximativ un an de campanie proiectul sau a atras atenţia autorităţilor britanice şi în 1909 a fost făcut un proiect de lege care să facă ora de vara obligatorie. Dar ora de vara a fost adoptată de britanici abia în mai 1916, la un an după moartea lui Willet şi la o luna după ce Germania a luat, prima, o hotărâre similară.

Ora de vara a fost aplicată în timpul Primului Război Mondial de câteva ţări din Europa. Au urmat ani în care introducerea orei de vara a fost propusă de mai multe ori, dar respinsă. Pentru o perioada mai îndelungată a fost aplicată şi în SUA, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 – 30 septembrie 1945.

În România, orarul de vară a fost introdus pentru prima dată, fără prea mare succes, în 1932, prin Legea pentru stabilirea orei oficiale în România, între 22 mai şi 2 octombrie. Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie, până în prima duminică a lui octombrie.

Începând cu anul 1979, ora de vara a fost instituită permanent în ţară noastră şi, până în anul 1997, trecerea la ora de vara s-a făcut în ultima duminică a lunii martie, iar la ora de iarnă, în ultima duminică a lunii septembrie. Începând din 1998, trecerea la ora de vara se face în ultima duminică a lunii martie, iar la ora de iarnă, în ultima duminică a lunii octombrie.

Uniunea Europeană a standardizat în 1996 perioada de vară pentru toate statele membre. Schimbarea orei se face de două ori pe an şi este reglementată de o Directivă europeană din 2001, care prevede că modificările orei se efectuează în ultima duminică din martie şi în ultima duminică din octombrie.