În ajunul Anului Nou, în zonele rurale, se poate vorbi de trei feluri de colindători: cei ce merg cu „Pluguşorul”, în cete de trei-cinci-şapte copii sub 15 ani, de dimineaţă până spre seară; tot cu „Pluguşorul, cete de cinci-zece flăcăi, începând cam după amiază până noaptea târziu”; în această categorie sunt cel mult două cete de câte 10-15 persoane, tineri, bărbaţi căsătoriţi, care îşi împart din timp tot satul; mascaţi cu măşti de urs, cal, cerb, capră etc., măşti fantastice, însoţiţi de un cântăreţ cu fluierul, o pereche de „mire-mireasă”, sau alt cuplu, denumirea lor fiind de jieni, uncheşi, haiduci, urâţi, indică lucrarea ”Dicţionar de Simboluri şi Credinţe Tradiţionale Româneşti”, de Romulus Antonescu (2009), ediţia digitală 2016 publicată pe http://cimec.ro.
Pluguşorul
În seara de 31 decembrie, după asfinţitul soarelui, cete de flăcăi colindă cu „Plugul mare”, tras de boi sau de cai, împodobiţi cu colaci, aşezaţi în coarne, şi ştergare, tinerii fiind îmbrăcaţi de sărbătoare (cămăşi brodate, pantaloni albi, cingători roşii, chimire, pieptare, cizme şi căciuli negre, cei cu rang având căciuli din astrahan), care intră în fiecare gospodărie, pentru a ura sănătate, belşug, fericire în anul ce vine (Transilvania). Lumea iliro-tracă a învestit plugul cu atribute deosebite, notează aceeaşi lucrare. Un cercetător albanez, în 1982, semnalează confecţionarea plugului în luna decembrie, din material tăiat pe lună nouă, când, în timpul primelor trei lovituri de topor date trunchiului, se rosteşte formula „Tare ca piatra sau fierul, aşa să fie lemnul”, cu rezonanţe în textul românesc al „Sorcovei”. Şi românii au moştenit credinţe străvechi, atribuind plugului însuşiri miraculoase. În Romanaţi, la 1 ianuarie, se strâng câte 20 de băieţi, iau un plug, trag cu el trei brazde, apoi pun o mămăligă fierbinte între coarnele lui şi îl duc înapoi de unde l-au luat. Mămăliga aceasta este considerată de leac şi se ţine uscată până în anul următor, legată într-o cârpă. Descrierea etapelor muncii agrare care se depune pentru facerea pâinii este similară la toate popoarele, iar elemente care pledează pentru sacralitatea plugului există în folclorul întregii lumi, dar paralelismele respective nu pot servi în nici un fel la identificarea originii „Pluguşorului”, a cărui structură complexă nu-şi află nicăieri replică, evidenţiază sursa citată.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES/ FOTO
Publicitate
Textul „Pluguşorului” are ca subiect munca agrară. Din acest punct de vedere, se dovedeşte a fi mai puţin o colindă legată de ciclul obiceiurilor familiale, aşa cum este socotită colinda obişnuită. Dar cum anul agrar nu poate fi despărţit de anul calendaristic, „Pluguşorul” este în acelaşi timp şi o colindă apropiată parţial de riturile renaşterii ciclice a naturii. Colinda agrară se înrudeşte strâns cu alte manifestări, pe bază de conţinut şi formă, cum ar fi „Semănatul” şi mai puţin sau deloc cu colinda de Crăciun. Conţinutul său agrar îl pune alături de alte rituri străvechi ale plugarilor. Ipoteza că Plugul sau Pluguşorul se lega odinioară de începutul anului calendaristic, care, la romani, coincidea cu începutul anului agricol, adică la 1 martie, a fost formulată în repetate rânduri.
Acestui obicei i se spune Plug sau Plugul Mare (atunci când este practicat de bărbaţi, aceasta fiind şi forma cea mai veche), Pluguşor (peste tot), Pluguleţ, Plugarul, chiar Pluguşorul Mic (când este practicat de către tineri şi copii); local însă, obiceiul prezintă şi denumiri mai puţin cunoscute, cum ar fi ”Cu boii”, atestat în zona muntoasă a Neamţului, având caracter de unicat, boii fiind realizaţi din scândură şi pânză, în mărime naturală; în Botoşani, se spunea prin 1926, că se merge cu ”Hăi-hăi”, spre Suceava, cu ”Hăiul” sau cu ”Hăitul”, cu ”Hăitura” şi chiar ”De-a hăicăitul” sau cu ”Cetâratul”.
Practica are elemente dramatice, elemente epice şi laice (urările şi felicitările din final). În Vaslui, ceata Plugului Mare, cu patru boi, deschide porţile grădinilor, uşile de la beciuri, brăzdează, seamănă; ”în tot acest timp, un ins măsoară ograda cu o prăjină şi se ceartă cu altul de la un hat; apar îndată cei ce reprezintă autorităţile satului şi intervin pentru aplanarea conflictului, toate acestea alături de alte improvizaţii”, evidenţiază sursa citată. Astfel, „Pluguşorul” este epopeea grâului şi nu a porumbului, ceea ce constituie o dovadă a vechimii lui; funcţia magică şi rituală a obiceiului este dovedită şi prin faptul că, în unele sate din Botoşani, se colindă şi în faţa porţilor de la grajdurile animalelor sau chiar la fântână; în unele sate, se colindă numai la fântânile noi, construite în acel an, în zorii zilei de An Nou, la cererea gospodarului. În multe locuri încă, după ce este terminat colindul la fereastră, membrii cetei vin prin casă şi, cu un mic plug din lemn, trag brazde prin făina (altădată prin boabele de grâu) pusă anume de gospodari într-o albie sau covată, ceea ce pare a se lega de un străvechi rit de fecunditate; acest plug miniatural este semnalat în Oltenia şi Muntenia, dar apare rar şi în Moldova, cu precădere în zona Bacăului. „Pluguşorul” a fost semnalat în Dobrogea, mai ales în satele a căror populaţie provine în mare măsură din Moldova, atestat deopotrivă în judeţele Tulcea şi Constanţa, deci lângă Dunăre; aici, uneori, ceata de flăcăi şi de bărbaţi joacă la finele colindatului. Variantele existente au fost revigorate odată cu prezenţa masivă a mocanilor ardeleni în Dobrogea, mai arată sursa citată.
Cu Semănatul
”Copiii semănau odată cu Pluguşorul” (Dolj, Mehedinţi, Vâlcea), în ”ziua de Anul Nou umblau copiii, dar mai rar”, ”când mergeau cu Pluguşorul, colindătorii (copii de 14-16 ani) făceau şi semănat cu diferite feluri de seminţe”, ”se amestecau seminţe de mai multe feluri: grâu, porumb, orz, ovăz, secară, cânepă, mei” (Olt), ”colindătorii aruncau cu seminţe prin obor, iar în casă făceau cruce cu boata în foc şi ziceau: ‘Câte cuie pe casă/ Atâţia galbeni pe masă/ Câte fire-n mătură/ Atâţia copii sub pătură/ Pe casă câte nuiele/ În obor atâtea mieluşele”’ (Mehedinţi), aminteşte lucrarea ”Sărbători şi obiceiuri. Volumul I. Oltenia”, Editura Enciclopedică, 2001.
Foto: (c) LUISIANA BIGEA / AGERPRES FOTO
”Seminţele se aruncau în casă peste oameni” (Bacău), ”în faţa celui mai bătrân din familie” (Bacău, Neamţ, Vaslui), ”în casă, în faţa icoanei şi pe oameni” (Bacău, Iaşi, Vrancea), se ura ”Sănătatea noului” şi ”La mulţi ani” (Galaţi), potrivit lucrării ”Sărbători şi obiceiuri. Volumul IV. Moldova”, Editura Enciclopedică, 2004.
Sorcova
Cuvântul sorcovă, cunoscut în Muntenia, este în fapt o rămurică verde de măr sau de păr, împodobită cu hârtii de diferite culori, cu poleială şi beteală, eventual cu flori artificiale, purtată de copii mici, între 3 şi 12 ani, în dimineaţa Anului Nou, pe la casele oamenilor, urându-le acestora ani mulţi şi fericiţi. Se spune „a sorcovi” şi „a sorcovăi”; sorcovitul este început cu membrii familiei, apoi copiii se duc la rude şi la prieteni; uneori, copiii sorcovesc pe toţi cei întâlniţi în cale, atingându-i şi pe aceştia cu sorcova; sorcovitul încetează la amiază; copiii primesc în dar fuioare, turte şi faguri de miere, dar şi bani.
Sorcova este, de fapt, un însemn ritual purtat de colindători, cu semnificaţii benefice, apotropaice. Pentru a fi înverzite de Anul Nou, ramurile de măr, de păr, de trandafir se taie şi se pun în apă, la temperatura camerei, la date precise: fie la 21 noiembrie (Ovidenie), fie la 30 noiembrie (Sfântul Apostol Andrei) (12.GHINOIU, http://cimec.ro, Antonescu. ”Dicţionar de Simboluri şi Credinţe Tradiţionale Româneşti”). Practică augurală, constând în lovirea cu ramuri înverzite (înflorite) a celor colindaţi şi în rostirea unei urări care invocă sănătatea şi prosperitatea celui sorcovit; se întâlneşte mai ales în localităţile din Muntenia; copiii pun crenguţe în sticle cu apă, în seara Sfântului Andrei, iar de Anul Nou ele sunt înverzite; cu aceste crenguţe copiii sorcovesc în zorii zilei de An Nou pe toţi cei din casă şi pe la casele vecine, urând sănătate, bogăţie, fericire.
Jocurile capra, turca, cerbul, ursul sau cu măşti fantastice
Jocul caprei constituie una dintre formele elementare ale teatrului popular. Costumaţia bogată, agilitatea jucătorilor, ritmul alert, versurile şi strigăturile fac din acest obicei un mic spectacol. „Pe durata jocului, capra dansează, consumând energii vitale, moare şi renaşte, simbolizând regenerarea ritualică şi continuitatea vieţii”, a explicat Marcel Lutic, etnograf din cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei, citat pe site-ul Agenţiei Naţionale a Zonei Montane- https://azm.gov.ro. Capra moare violent, prin lovire sau împuşcare şi renaşte simbolic. În unele sate din Bucovina, întâlnim mai multe capre sub forma unor cete (Ostra), iar în alte zone ale ţării, capra este singură, în prezenţa ciobanului, a unui moş şi a unei babe. Masca este alcătuită dintr-un cap de capră din lemn, cu maxilarul inferior mobil, care este tras cu o sfoară în timpul dansului. Cel mai importat în Jocul caprei este ca mişcările să fie realizate corect de la botul caprei, iar corpul să fie purtat într-o parte şi în alta de la jumătate, să se onduleze.
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
În Transilvania acest joc al caprei este cunoscut sub denumirea de „Turca”. Unul dintre colindători poartă mască şi prin dansuri şi gesturi transmite anumite mesaje. Acestea sunt explicate de liderul grupului, numit birău. Moartea şi învierea „turcii”, vestesc gazdei „trecerea comunităţii în noul an sub semnul restabilirii ordinii cosmice, cu alte cuvinte triumful vieţii asupra morţii, a luminii asupra întunericului, a fertilităţii şi fecundităţii asupra sterilităţii, a binelui asupra răului”, a detaliat profesorul etnograf Crăciun Parasca, conform sursei citate.
Jocul caprei prezintă un scenariu al morţii şi învierii rituale. Capra cade la pământ şi trebuie să fie resuscitată, readusă la viaţă. Probabil originea este în vechi culte ale divinităţilor cu înfăţişări animaliere care mor şi renasc; asta se potriveşte foarte bine şi cu perioada anului în care timpul vechi, îmbătrânit, uzat al anului este cel care renaşte, creşte soarele în fiecare zi odată cu solstiţiul, a evidenţiat Şerban Anghelescu, etnolog la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti.
Ursul, animalul „înfierat”, purtat prin târguri şi pus să joace în curţi, spre hazul şi bucuria tuturor sătenilor, pare a fi deţinătorul unor însuşiri apotropaice, deoarece poate alunga bolile, farmecele, chiar şi pe diavol de la casa unde este jucat de ursari, precum şi în târla oilor, menţionează lucrarea ”Dicţionar de Simboluri şi Credinţe Tradiţionale Româneşti”. Unii cercetători înclină să creadă că prestigiul ursului derivă nu numai din mărimea şi puterea lui, ci şi din strania şi neliniştitoarea sa asemănare cu omul. Vânătorii ştiu că trupul unui urs jupuit dezvăluie forme tulburător de apropiate de acelea ale omului; de asemenea, ursul foloseşte locomoţia bipedă, are uneori gesturi, mişcări şi fapte care par a deriva dintr-o „înţelepciune” mai degrabă umană decât animală, explică lucrarea citată.
”Ursul intra în scenă în paşi grei. Impulsionat de un harap, începea să se mişte din ce în ce mai sprinten în ritmul muzicii de tobă. Ursul se prăbuşea, harapul îl descânta. Ursul se trezea şi bătea din nou o Ursărească, Cerbul intra în scenă executând o suită de sărituri în pas sprinten. Unul dintre moşnegi îi cânta din gură, iar altul din fluier. Celălalt moşneag juca alături de Cerb. După ce Cerbul îşi sfârşea numărul, toţi moşnegii se prindeau alături de Cerb într-o Horă” (Vaslui), ”Ursarul bătea în ciur şi ursul sărea după muzică” (Bacău), arată lucrarea ”Sărbători şi obiceiuri. Volumul IV. Moldova”.
Alte obiceiuri
De Anul Nou, fetele din Transilvania ies afară pe la miezul nopţii sau ceva mai târziu, adică la apropierea cântatului cocoşilor, şi, ţinând în gură o bucată din colacul de la Crăciun, ascultă să audă dincotro vor cânta cocoşii şi din care parte aud cel dintâi cântat sau cel dintâi câine lătrând, din acea parte cred ele că le vor fi ursiţii.
În seara Anului Nou (Sfântul Vasile), prima bucată, pe care un băiat sau o fată doreşte să o mănânce, să fie pusă pe mânecă, să se iasă apoi afară din casă şi, de unde se vor auzi că latră câinii, din acea parte de sat va lua soţie sau soţ – Vâlcea; în seara dinspre Anul Nou, unele fete din Bucovina iau trei cărbuni stinşi, o bucată de lut, una de pâine şi una de sare şi le pun pe toate în cruce pe o sită întoarsă cu plasa metalică în sus, iar în centru pun un ac sau un bold înfipt într-o bucată de pâine; după aşezarea obiectelor, învârtesc aţa (care este în urechile acului sau legată de bold) de două ori pe degetul arătător de la mâna dreaptă, ridică puţin acul sau boldul şi rostesc următoarele cuvinte: „Sânte Vasile!/ Spune-mi/ Vine mirele sau nu?/ De vine, / Să tragă la pâne/ Şi sare!/ De nu vine,/ Să tragă la lut şi la cărbune!”; dacă, după rostirea acestor cuvinte, firimitura în care este înfipt acul sau boldul se trage spre pâine sau sare, atunci înseamnă că mirele fetei respective va fi un om cu meşteşug (meseriaş), iar dacă se trage spre cărbune sau lut, mirele va fi agricultor; tot în această noapte şi tot în Bucovina, gospodarii fac cărbuni dintr-un lemn tare, de pildă din fag; înşiră un anume număr din aceşti cărbuni pe vatră şi le dau nume, de pildă: grâu, secară, porumb, orz, ovăz, cartofi etc.; a doua zi dimineaţă, care cărbune se află în întregime prefăcut în cenuşă, acea specie de recoltă va rodi mai bine peste vară, iar cărbunii care rămân nearşi arată ce specie nu va da recolte; care cărbune este prefăcut în cenuşă pe jumătate arată că acea specie va da recolte slabe; în multe cazuri, gospodarii se orientează la semănatul unor cereale după rezultatul din această noapte;
În Maramureş, pentru a cunoaşte ce belşug vor avea în anul ce vine, femeile iau, în seara de Anul Nou, cărbuni aprinşi, pe care îi lasă să se stingă, nu înainte însă ca fiecărui cărbune să i se dea numele unei cereale sau a unor fructe; după ce se sting, cărbunele cu cea mai multă cenuşă pe el va indica ce fel de rod va fi mai bogat în acel an.
În satele din Munţii Apuseni, din Bihor, din Transilvania, din Teleorman, din Moldova şi din Bucovina, în seara dinspre Anul Nou, românii iau 12 foi de ceapă, le înşiră după ce pun în ele în mod egal sare măruntă, cam până la jumătatea foii, dă fiecărei foi numele unei luni din an şi apoi le lasă până a doua zi dimineaţa; în care foaie se află a doua zi mai multă apă, acea lună va fi mai ploioasă; în care foaie se află sare aşa cum a fost pusă, acea lună va fi secetoasă, cu arşiţă mare, iar foaia în care sarea va fi umedă doar pe jumătate, acea lună va fi schimbătoare. AGERPRES
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Guvernul României a transmis duminică precizări oficiale privind majorările de taxe și impozite pe proprietate aplicabile în acest an. Executivul subliniază că sumele colectate din impozitele și taxele locale nu ajung la bugetul de stat, ci rămân integral la dispoziția bugetelor locale, relatează alba24.ro.
Clarificările vin pe fondul disputelor politice dintre PNL și PSD, subiectul destinației acestor fonduri fiind intens dezbătut în spațiul public în ultimele zile.
De exemplu, Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a spus că surplusul adunat din taxe va merge la nivel național. Guvernul a dezmințit însă oficial această informație.
Impozitul pe proprietate 2026: Precizări OFICIALE
Pentru o corectă înțelegere a deciziilor privind majorarea impozitelor și taxelor pe proprietate (clădiri, terenuri și autovehicule), biroul de presă al Guvernului face următoarele precizări:
Reforma impozitării proprietății se impunea. De ce?
România era printre țările cu cea mai mică pondere a veniturilor din impozitarea proprietăților din țările europene. Doar 0,55 % din PIB, față de 1,85 % media UE.
2. Existau disproporții majore în impozite de la o localitate la alta. Valoarea impozitelor nu ținea cont de valoarea de piață a clădirii în cazul persoanelor fizice.
3. Gradul de încasare era redus și impozitele nu erau actualizate cu rata inflației. Peste 1/3 din impozite nu erau încasate.
Asta a generat pierderi importante de venituri pentru autoritățile locale, inechități între contribuabili, lipsă de performanță în administrație și creşterea sumelor transferate de la bugetul național către autoritățile locale. Nu mai puteam continua în felul acesta.
Publicitate
Reforma impozitării proprietății a fost asumată de România încă din perioada 2021-2022 prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și în toate negocierile cu Comisia Europeană pentru reducerea deficitului bugetar, precum și prin Planul fiscal bugetar structural pe termen mediu.
Este prevăzută și în angajamentul asumat de Guvernul României în decembrie 2024, aprobat în ianuarie 2025 de către Comisia Europeană.
Deși angajamentele au fost luate în anii anteriori și discuțiile despre impozitarea în funcție de valoarea de piață a imobilelor s-a purtat de-a lungul anilor, decizia a fost amânată de mai multe echipe guvernamentale.
Lipsa asumării răspunderii a pus în pericol atragerea de către România a fondurilor europene, amânarea încasării unor sume importante din PNRR (cererile de plată 4 și 5 – între 300 și 500 milioane de euro) și a agravat lipsa de performanță în administrația locală și acumularea unor dezechilibre bugetare.
Impozitul pe proprietate 2026: Contextul aprobării măsurilor
Măsurile au fost decise de Guvern pentru ridicarea condiționalității macroeconomice și validarea jaloanelor, iar intrarea lor în vigoare a avut loc cu întârziere, ca urmare a deciziilor Curții Constituționale din luna decembrie, a atacurilor formulate de opoziție și a procedurilor legale subsecvente.
Aceste aspecte au întârziat depunerea cererii de plată numărul 4, precum și încasarea fondurilor europene.
Adoptarea actului normativ la data de 15 decembrie 2025, cu un termen foarte scurt pentru intrarea în vigoare, a impus modificări suplimentare pentru a permite autorităților administrației publice locale să adopte hotărârile de consiliu local necesare stabilirii cotelor și a elementelor de competență locală, de îndată, prin scurtarea termenelor privind etapele de transparență decizională.
Acest calendar comprimat a redus semnificativ timpul de pregătire la nivelul autorităților publice locale și a generat sincope în implementare (probleme la platforma ghișeul.ro, erori de calcul a deciziilor de impunere, diferențe de aplicare între UAT-uri).
În prezent, autoritățile statului lucrează pentru remedierea acestor disfuncționalități.
Care este impactul bugetar
Aplicarea noilor cuantumuri ale impozitelor pe proprietate conduce la o creștere estimată a veniturilor din această sursă cu aproximativ 3,7 miliarde lei în anul 2026, respectiv peste 30% față de anul 2025 (Clădiri: +1,42 mld lei, Terenuri: +1,09 mld lei, Autoturisme / mijloace de transport: +1,18 mld lei).
Trebuie subliniat faptul că banii colectați din impozitele și taxele locale rămân la bugetele locale, bugetul de stat nemaiputând să asigure transferurile în creștere ca urmare a deficitului bugetar.
Impozitarea clădirilor și terenurilor
Modificări:
1. Actualizarea bazei de impozitare
• Se elimină utilizarea unor valori istorice sau depășite care nu mai reflectau realitatea economică.
• Baza de impozitare pentru clădiri și terenuri este recalibrată, ca etapă intermediară, în perspectiva trecerii la impozitarea la valoarea de piață începând cu 1 ianuarie 2027.
• Creșterea bazei de impozitare cu aproximativ 70% – la 2.677 lei/mp valoare impozabilă, respectiv aproximativ 535 euro/mp, un cost mediu național realist de construire, corespunzător unei locuințe cu finisaje standard, fără a include terenul, TVA sau marja dezvoltatorului, fiind utilizată ca referință tehnică prudentă și uniformă în etapa tranzitorie, până la trecerea la impozitarea la valoarea de piață.
• Măsurile au caracter tranzitoriu, până la operaționalizarea completă a sistemului automat de evaluare a proprietăților și introducerea impozitării la valoarea de piață și pentru persoanele fizice, cel mai probabil la 1 ianuarie 2027.
2. Eliminarea scutirilor și facilităților nejustificate
• în vederea conformării cu jalonul din PNRR și cu recomandările Băncii Mondiale;
• se urmărește lărgirea bazei de impozitare și reducerea distorsiunilor dintre contribuabili;
• facilitățile ce se pot stabili la competența UAT rămân posibile doar în cazuri țintite, stabilite prin decizie locală, dar în limita unui procent de 5% din veniturile colectate în anul anterior;
3. Consolidarea rolului autorităților locale
• Legea păstrează competența autorităților administrației publice locale de a:
stabili cotele concrete de impozitare, dar nu mai mici ca cele din anul 2025, pentru a atinge impactul estimat;
decide eventuale reduceri sau facilități;
adapta nivelul taxelor la specificul local.
Majorarea medie estimată a impozitelor pe proprietate este de 70%-80% însă, în situații punctuale pot apărea diferențe.
Creșterea impozitului poate depăși nivelul mediu de aproximativ 70% (de majorare a bazei impozabile) ca urmare a efectului cumulativ dintre eliminarea reducerilor pentru vechime și tipul clădirii, actualizarea bazei de impozitare și majorarea cotei de impozitare de către UAT, în special acolo unde cota era anterior stabilită la nivel minim.
1. Eliminarea coeficienților de reducere (efect direct asupra bazei)
Valoarea impozabilă nu mai este diminuată cu:
până la 50% pentru clădiri foarte vechi (peste 100 de ani);
30% pentru clădiri între 50–100 ani;
10% pentru clădiri între 30–50 ani;
plus reducerea suplimentară de 0,10 a coeficientului pentru blocuri mari (cu regim de înălțime mai mare de 3 etaje și peste 8 apartamente).
Practic, o clădire care anterior beneficia de reduceri cumulate importante ajunge să fie impozitată la o bază mult mai apropiată de valoarea standard, ceea ce explică o creștere peste nivelul mediu de ~70%.
2. Efectul cumulativ cu actualizarea bazei de calcul
Legea nr. 239/2025 a introdus:
• valori de referință actualizate asupra bazei impozabile;
• o bază de calcul recalibrată la realitatea economică.
3. Majorarea cotei de impozitare de către UAT (efect de multiplicare)
• autoritățile administrației publice locale pot stabili cota de impozitare în intervalul 0,08% – 0,2%, în cazul clădirilor rezidențiale.
Dacă în anul 2025 cota era stabilită la minimul de 0,08%, iar în 2026 UAT decide majorarea cotei spre 0,15% – 0,2%, atunci creșterea impozitului datorat se aplică unei baze deja majorate, amplificând impactul total în consecință.
De asemenea, s-a dat posibilitatea ca și Consiliul local / CGMB să poată majora impozitele și taxele locale până la +100% (în loc de 50%), pe baza unor criterii clare (economice, sociale, urbanistice etc.), aspect care, de asemenea, poate conduce la creşterea nivelului impozitului.
Impozitul pe proprietate 2026: Autovehiculele
Sistemul de impozitare a autovehiculelor a fost construit pe baza unui criteriu administrativ stabil și ușor de aplicat, respectiv capacitatea cilindrică a motorului, exprimată în fracțiuni de 200 cm³.
Acest mecanism, utilizat în mod tradițional, a fost menținut ca structură de bază pentru a asigura continuitate, predictibilitate și aplicare uniformă la nivelul autorităților locale.
Autoritățile erau pregătite, software-urile lor erau adaptate la aceste tipuri de calcule legate de capacitatea cilindrică a motorizării.
În cadrul reformei aferente jalonului PNRR M59, nu a fost modificată arhitectura sistemului, ci valorile aplicabile fiecărei fracțiuni de 200 cm³.
Aceste valori au fost diferențiate în funcție de norma de poluare Euro a vehiculului, astfel încât impozitarea să reflecte impactul diferit asupra mediului al vehiculelor cu aceeași cilindree, dar tehnologii diferite.
Prin această abordare, vehiculele încadrate în norme Euro mai vechi suportă valori mai ridicate pe fracțiune, în timp ce vehiculele conforme cu standarde Euro recente beneficiază de valori mai reduse sau de creșteri temperate ale impozitului.
Diferențierea este bazată pe criterii obiective, armonizate la nivel european și ușor verificabile, fiind compatibilă cu cerințele de politică publică asumate prin PNRR.
În acest mod, sistemul fiscal transmite un semnal economic coerent, urmărind internalizarea costului de mediu și orientarea comportamentului de consum către vehicule mai puțin poluante, fără introducerea unei taxe noi și fără riscuri administrative.
Referitor la impozitarea autoturismelor hibrid – Comentariile Comisiei au clarificat că o diferențiere bazată exclusiv pe categoria „hibrid” nu este suficientă, iar ajustarea criteriilor în funcție de pragul de CO₂ a fost necesară pentru validarea jalonului din PNRR. Jalonul M59, în accepțiunea COM, vizează internalizarea costului de mediu și orientarea fiscalității către emisii reale. În această logică, categoria generică „vehicul hibrid” nu este acceptată automat ca proxy pentru emisii scăzute, ci trebuie să ai un nivel de noxe emise sub 50 g/km CO₂.
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI
Reţin din „nu striga niciodată ajutor” (Editura Humanitas”, 2020), volumul de versuri al lui Mircea Cărtărescu:„arunc pe foc / cuvinte mari / ce trosnesc tembele / de peste un secol / imagini / comparaţii / parabole / alegorii // arunc pe foc / fasoane şi snobisme / întorsături de frază / remestecări / de vorbe deja mestecate / milioane de cărţi ce imită alte cărţi // arunc pe foc / izmeneala / ipocrizia / autorlâcul / le găseşti peste tot / ieftine / inflamabile”. Se pare că poetul Cărtărescu începe să aibă alte păreri despre poezie şi cum trebuie scrisă aceasta;
Alex Ştefănescu, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 11-12 din 2020, despre scrierea cu „â” din „a”: Unii cunoscuţi mă întreabă de ce scriu cu „â” din „a”. Scriu cu „â” din „a” pentru că există în România o lege care îmi cere (printre altele) să scriu cu „â” din „a”. Aşa cum îmi plătesc impozitul şi cum trec numai pe culoarea verde a semaforului, scriu cu „â” din „a”. Şi apoi regula instituită de Academia Română este o regulă bună. Se numără printre obligaţiile pe care eu le îndeplinesc cu convingere. Dacă n-ar fi existat, aş fi militat pentru impunerea ei. Scriind cu „â” din „a” îi facem un serviciu propagandistic limbii române. Îi evidenţiem latinitatea, într-un mod simplu şi direct, inteligibil imediat de către milioane de oameni din alte ţări. Orice inscripţie în limba română – de pe un pachet de ţigări, de pe frontispiciul unei ambasade – aduce aminte, prin intermediul cuvintelor scrise cu „â” din „a”, că suntem latini, şi nu slavi (aşa cum cred mulţi). Ca să nu mai vorbesc de ziare şi reviste, chiar şi de cele abandonate în tren. Ca să nu mai vorbesc de cărţi. Avantajul este imens iar efortul care ni se pretinde – minim. Dacă notarea unei vocale în două feluri ni se pare o corvoadă şi ne face să ne văicărim înseamnă chiar că nu mai e nimic de sperat în România. Este obscur un afiş din care reiese că o formaţie de muzică va cinta. În schimb, dacă scrie pe el că formaţia va canta , latinitatea limbii române este recognoscibilă chiar şi de către un ins necultivat, din orice ţară occidentală. Este rebarbativă sintagma flori de cimp, care apare eventual ca explicaţie la o ilustrată. Dar sintagma flori de camp o înţelege aproape oricine. În lume nu există cimpusuriuniversitare, ci campusuri universitare”;
Acelaşi Alex Ştefănescu, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 11-12 din 2020, ne dă o informaţie de noutate absolută:„…prima poetă din istoria literaturii române a fost o călugăriţă, Xenia Iordachi Hagiu, de la mănăstirea Agapia. Un volum al ei de „Stihuri” – bazat pe un manuscris autograf din 1826 – a apărut la o editură din Republica Moldova, „Gunivas”, condusă de apreciatul editor Nicolae Guţanu. Cartea îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi privită cu încredere. Ediţia, îngrijită cu maximă rigoare de Eugenia Dima, cuprinde şi un studiu critic substanţial semnat de M. A. Ursu. Xenia Iordachi Hagiu îl proslăveşte, în versuri, pe Dumnezeu, dar nu mecanic, ci cu o emoţie autentică şi cu un dar rar întâlnit de a identifica divinitatea în darurile simple ale vieţii”;
Haricleea Nicolau, în „Ramuri” nr. 12 din 2020, scrie o cronică la filmul „Shirley”. Autoarea cronicii reţine un dialog din film: „Stanley: Pentru sufletul nostru, draga mea! Shirley: „Nu există destul whisky în lume pentru asta!”;
Publicitate
Emil Cioran despre România: „Nu e mare lucru a iubi România din instinct; nu este un merit. Dar să o iubeşti după ce ai disperat total de destinul ei, îmi pare totul. Şi cine n-a disperat de destinul României niciodată, acela n-a înţeles nimic din complexitatea acestei probleme şi acela nu va fi angajat nicicând profetic în destinul acestei ţări”;
Eugenia Sarvari, în „Apostrof” nr. 9 din 2020, publică un interviu cu regizorul Andrei Şerban. Reţin: 1. „Toate crizele (sanitară, economică, politică, socială, dar mai ales cea spirituală) se accentuează. Noi oamenii am distrus echilibrul planetei şi acum ori nu ştim, ori nu dorim sau nu avem puterea să-l restabilim. Mi se pare că de undeva de Sus ni s-a trimis un semnal de alarmă. Îl vom înţelege, îl vom lua în seamă? Sau vom continua să ne credem mari şi tari?”; 2. „Verticalitatea ne deosebeşte de animale şi, dacă nu ne folosim de ea, devenim o haită de lupi. Din păcate, zilnic vedem cât de puţin ne amintim de verticalitate şi coborârea spre instinctul animal e vertiginoasă”; 3. „Îngerii ne fac semne de sus, dar pentru moment norii sunt prea grei ca să le percepem”;
Din „Luceafărul de dimineaţă” nr. 9 din 2020 reţin un poem al lui Nicolae Prelipceanu intitulat „Ia te uită umbra”. Apreciez modul de asociere a umbrei care, ca un pandant, formează împreună cu poetul o pereche simetrică: „credeam că umbra sunt tot eu / târându-mă pe urmele mele / şi eu însumi culcat pe pământul mut / umblu de mult timp pe aici şi mă mir / că umbra mea n-a obosit să mă tot urmeze / în halul acesta al ei / iar atunci când din oglinzile împrejmuitoare / îmi răspunde chipul unui necunoscut / privesc în jos / în spatele meu / şi văd că umbra e singura care nu s-a schimbat / / umbra singura fidelă fără dragoste / fără dureri fără suferinţe fără patrie / era să zic vai fără de moarte dar tac / ea mereu tânără sau bătrână da la-nceput / depinde numai unde eşti atunci când o vezi / ultima dată”;
Am citit un articol despre Claude Hagege, recunoscut lingvist francez, unul care ştie regulile câtorva sute de idiomuri şi stăpâneşte foarte bine 10 limbi. Redau câteva puncte de vedere faţă de limba engleză: 1. se opune folosirii excesive (şi exclusive) a englezei în comunitatea politică şi ştiinţifică internaţională; 2. pledează pentru menţinerea în comunicare a cât mai multor limbi; 3. crede că bogăţia Europei constă în diversitatea limbilor ei; 4. în fapt el nu luptă contra limbii engleze, el se bate pentru diversitate;
Mircea Deaca, în „Cultura” nr. 13 din 2012, prezintă câteva caracteristici ale modernismului:1. „propune un clivaj şi o tensiune între trecut şi prezent. Trecutul ar fi modul transparent direct referenţial al discursului clasic pe care discursul modern îl anulează”; 2. „locul obiectului e gol, iar jocul social şi estetic e organizat în jurul unui gol”; 3. „este o reformulare a structuralismului unde orice element de semnificaţie se defineşte în interiorul sistemului de o manieră negativă”; 4. „trăieşte drama sciziunii dintre sistemul de reprezentare (semnificantul sau sistemul de expresie) şi obiectul la care face referinţă (semnificatul) de o manieră tragică, individul şi condiţia umană sunt supuse acestui divorţ fundamental”; 5. „accesul către obiect, către real sau către metafizică este interzis de însuşi sistemul de reprezentare”;
Sâmbătă, în Parohia „Izvorul Tămăduirii” din comuna Coșula, Protopopiatul Botoșani, a avut loc un eveniment deosebit pentru comunitatea locală: sfințirea noii clopotnițe, împodobită cu un clopot nou și porți noi, realizări care încununează eforturile credincioșilor și ale păstorilor lor sufletești.
Momentul de bucurie duhovnicească a fost sporit de oficierea Sfintei Liturghii arhierești de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. Din sobor a făcut parte arhimandritul Chirvase, starețul Mănăstirii Coșula și protopopul Petru Fercal.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Nichifor a săvârșit hirotonia intru diacon a teologului Petru Purice, pe seama Mănăstirii Zosin, un moment de profundă încărcătură spirituală atât pentru cel hirotonit, cât și pentru întreaga obște monahală și comunitatea prezentă.
Prin punerea mâinilor arhierești și prin lucrarea harului Duhului Sfânt, noul diacon a fost rânduit spre slujire în Biserica lui Hristos, răspunzând cu smerenie și ascultare chemării la slujirea altarului. Evenimentul a fost primit cu bucurie de credincioșii prezenți, care au înălțat rugăciuni pentru întărirea și sporirea în slujire a noului diacon.
La final, ierarhul a adresat un cuvânt de învățătură, subliniind importanța slujirii jertfelnice în Biserică, precum și rolul clopotului ca glas chemat la rugăciune și comuniune, care va răsuna de acum înainte peste satul Coșula, adunându-i pe credincioși la sfintele slujbe.